Arhive pentru categoria: “Credinte si sensuri ale vietii”

Sunt intrebat periodic, si nu doar de tineri, ce parere am despre diverse teste psihologice, programe de dezvoltare personala sau abordari psihoterapeutice. Pentru a economisi timp scriu acest articol. Daca il citesti sunt sanse mari sa-mi fi pus o astfel de intrebare iar eu te-am trimis aici. Intrebarea ar putea fi cam asa:

Adrian, imi recomanzi sau nu sa investesc bani, timp si energie in:

  • Testul Myers Briggs: NU!
  • Teste proiective: NU!
  • NLP: NU!
  • Diverse forme de psihoterapie cu o componenta psihodinamica: NU!

Probabil ai vrea sa stii si de ce! (hihi) Raspunsul este foarte simplu: pentru ca nu exista dovezi in privinta eficientei lor. „Dar eu stiu pe cineva care…”, aud (telepatic) replica ta. Experienta unei persoane sau a unui grup de persoane, din punct de vedere al metodologiei stiintifice, intra in categoria „dovezi anecdotice” sau, pentru cei care au simtul umorului, comice.

„Plural of anecdote is not data”, ne spune o vorba inteleapta. Anecdotele sunt dificil de verificat si nu ne spun nimic despre relatia dintre cauza si efect (un numar uluitor de oameni confunda corelatia cu cauzalitatea).

Daca ai muncit serios pentru niste banuti si iti pretuiesti efortul depus iti recomand sa-i investesti in altceva! Poti chiar sa-ti oferi o vacanta in California dar nu pentru a participa la training-ul  dubios al lui John Grinder (in jur de 3.000 de dolari, doua saptamani), unul din fondatorii NLP, ci pentru a te bucura de o vreme admirabila si de privelisti superbe.  Si doar daca ai timp poti trece pe la Berkeley, acolo unde a predat (inainte de a se muta la Princeton)  un om care a produs idei cu adevarat valoroase (spre deosebire de cele mentionate mai sus).  Nu e in cea mai buna forma, avand 80 de ani, dar merita sa-l vezi.

Se numeste Daniel Kahneman. Ah, si daca ii pui aceeasi intrebare presimt ca vei primi aceleasi raspunsuri!

PS Imi cer scuze fata de Richard Bandler pentru ca nu l-am mentionat si pe el insa cele 10.000 de lire sterline pe care le solicita pentru sesiuni private de trei zile sunt un pic dincolo de nivelul meu de toleranta.

 

De cand ma stiu (si ma stiu de mult timp) sunt fascinat de seminte. Intr-un fel era de asteptat: am crescut la tara, timp de 6 ani, printre seminte, gaini si magari (de unde s-au dezvoltat, ma tem, alte doua pasiuni periculoase, pentru prostie (sau inteligenta, depinde cum privesti) si pentru rigiditate (ori flexibilitate, vezi tiparul anterior).

Daca nu ai un scor bun la gandirea de tip simbolic iti traduc eu „seminte” prin „potential” si iti marturisesc, simultan, adictia de care sufar: imi place sa imi imaginez, incepand sa cunosc o persoana, cel mai bun sine al ei sau, cu alte cuvinte, cel mai complex mod in care poate evolua din punct de vedere psihologic.

Fac predictii. Pur si simplu nu ma pot abtine. De fapt ma abtin, intr-un anume fel: majoritatea oamenilor pe care mintea mea ii proiecteaza in viitor, in cel mai bun sine al lor, nu stiu asta. Mintea mea mai face si alte lucruri insa este bine pentru toata lumea sa ramana ascunse.

Uneori, insa, le fac publice. Asa am ajuns sa afirm despre o tanara ca, daca isi va propune, va deveni unul dintre cei mai buni psihologi pentru adolescenti din Romania. Se numeste Rodica Ionescu. Cand am facut aceasta predictie inca nu terminase facultatea de psihologie. Acum a finalizat respectivele studii si a incheiat si o formare in psihoterapie (si a ajutat o adolescenta suicidara sa iubeasca viata si sa intre la unul din cele mai bune licee din Bucuresti, in locul calatoriei doar dus (fara intors) catre cimitir). Face parte din ultima generatie de psihologi pe care am intalnit-o, inainte de a ma retrage din ultra-performantul nostru sistem de invatamant. Daca ma ajuta un pic hipocampul mi-as putea chiar aminti o serie de (alte) nume. Sorina, Sorin, Diana sau Ramona, colege si colegi de generatie. Minti sclipitoare (dar nu in sensul filmului cu acelasi nume, hihi!)

Nu stiu exact in ce directie va alege sa se dezvolte dar indraznesc sa mizez pe altceva, plecand de la o veste pe care am aflat-o adineauri. Rodica are un blog personal. Nou-nout! Daca va scrie in mod regulat predictia mea este ca va fi unul din primele trei bloguri dedicate psihologiei din Romania (din punct de vedere al calitatii). De ce spun asta?

Pentru ca stiu ce-i poate pielea! Ok, nu este o exprimare academica dar nici eu nu mai sunt profesor. O pot spune si altfel: Rodica are un potential mental incredibil. Este casatorita asa ca, daca esti barbat, renunta! (inca mai citesc ganduri) Idem daca esti femeie! (nu te lasa legea) Insa indiferent de gen poti savura un blog incantator, ancorat in stiinta psihologica.

http://www.rodicaionescu.ro/

 

Tu cat platesti pentru un litru de apa? Poate locuiesti in apropierea unui izvor si nu platesti nimic. Sau bei apa de la robinet iar aceasta este foarte ieftina. Sau cumperi apa plata de la supermarket, undeva pe la 1 leu pentru un litru. Deocamdata, pretul apei nu sperie pe nimeni. Apa este ieftina (sau nu costa nimic).

Stii de ce? Pentru ca exista din belsug! Vrei, insa, sa-ti imaginezi un timp in care apa va fi mai greu de procurat? (poate chiar vom apuca, in timpul vietilor noastre, acest gen de provocare) Ce se va intampla atunci cu pretul apei? Va creste, desigur, nu trebuie sa fim doctori in economie pentru a intelege acest fenomen. Se numeste cerere si oferta.

Cererea e mare, oferta e mica, pretul e mare. Cererea de apa va fi aceeasi (de fapt, judecand global, va creste, deoarece pe Pamant vor exista mai multe guri, la propriu). Dar oferta va fi mai mica (va exista mai putina apa) Prin urmare, e posibil sa platim, undeva in viitor, nu 1 leu pentru 1 litru de apa plata ci 10 lei. De 10 ori mai mult (daca nu noi, aproape sigur copiii sau nepotii nostri). Apa va fi mult mai valoroasa, fiind intr-o cantitate mai mica.

Acesta este un articol despre moarte.

Ce credeai, c-ai scapat? Nu vezi nicio legatura intre mecanismul cererii si ofertei, pretul apei si moarte? Nici nu exista, doar ma joc de-a interconexiunile. Desi, daca-mi dai o sansa, as putea incerca sa demonstrez ceva:

Daca apa devine mai valoroasa pe masura ce cantitatea disponibila se imputineaza iar cererea ramane constanta (nu mai zic daca cererea creste), nu cumva si vietile noastre devin mai valoroase pe masura ce clipele lor trec? (adica stocul de clipe de trait scade) Nu cumva, la 50 de ani, esti inclinat sa acorzi mai multa valoare clipelor din care este constituita viata ta decat la 20 de ani?

De ce se intampla asta? Evident, pentru ca ai mai putina „apa” (clipe) la dispozitie. Ai devenit mai constient de finitudinea vietii tale. Ea nu mai pare infinita, asa cum parea in adolescenta (sau in studentie, care e tot un fel de adolescenta).

Insa de ce sa astepti 30 de ani pentru a intelege, in sfarsit, valoarea vietii tale?

De ce nu ai putea face asta inca de la 20 de ani? Vezi, de aceea iti reamintesc, periodic, de moarte (pe cativa apropiati i-am invatat sa mediteze la acest subiect, in aparenta morbid, in realitate extraordinar de energizant). Ii sunt dator lui Heidegger pentru asezarea mortii intr-un cadru datator de pofta de viata (desi nu am reusit sa citesc, pana la capat, de fapt nici pana la mijloc, nu are rost sa dau alte amanunte jenante, capodopera lui dedicata Fiintei si Timpului).

Moartea este acel ceva care ma ajuta sa inteleg ca nu am prea multa apa la dispozitie (desi imi imaginam asta). Cu alte cuvinte, nu am prea multe zile la dispozitie (da, sunt pe moarte, intr-un fel, si, imi pare bine sa-ti spun-sic!-, la fel esti si tu). Deoarece aceste zile (sau clipe) sunt intr-un numar finit, eu le evaluez ca fiind intr-o cantitate mica (ce reprezinta 80 sau 60 sau 40 de ani in raport cu vesnicia?). Fiind intr-o cantitate mica, le percep ca fiind valoroase. Fiecare zi este valoroasa.

Fiecare clipa este valoroasa.

Sunt mult mai atent cu timpul meu. Imi permit tot mai rar sa il irosesc. Inchid repede conversatiile cu oamenii care imi irosesc timpul. Ma uit foarte putin la televizor (un gigantic consumator de timp). Tu nu ai proceda la fel daca ai realiza asta? Imagineaza-ti ca ai dat 100 lei pe 2 litri de apa. Nu ai avea mai multa grija de ei? Daca ai veni la birou sau la facultate cu o sticla de un litru (te-a costat  cinci sute de mii de lei vechi) ti-ai permite sa o lasi, la intamplare, pe un hol? (poate nici acum, cand costa mult mai putin, nu faci asta) Nu ti-ar parea foarte, foarte rau daca ai fi neatent si ai varsa-o? Sute de mii de lei (vechi), dusi pe Apa Sambetei, ca sa zic asa!

Vezi, la asta ma refer: fiecare molecula de apa este asemenea unei clipe. Apa este valoroasa deoarece se gaseste intr-o cantitate limitata. Viata ta este valoroasa deoarece clipele ei sunt limitate. Nu astepta sa implinesti 50 de ani. Mediteaza la moarte, mai des! Din cand in cand, iti voi mai aminti si eu. Nu exista nimic deprimant in aceste articole (decat pentru cei care au deja predispozitii depresive). Eu sustin viata plina de sens, intensa si pasionanta. Si o fac, uneori, intr-un mod neasteptat. Nu ma pot uita la propria mea moarte direct. Dar imi pot contempla sfarsitul. Cum spunea cineva, referindu-se, aparent, la o cartela pre-paid, vine o zi in care se termina creditul. Si nu mai exista reincarcare, desi amatorii de povesti cu zane inca mai cred asta.

Articolul de astazi este un extras dintr-o corespondenta privata despre care cred ca ar putea fi de interes public. Motivul pentru care cred lucrul acesta este urmatorul: cu exceptia catorva persoane cu un nivel precar de constiinta si intelegere a realitatii, orice om este preocupat de valoarea (sau posibila lipsa de valoare) vietii lui.

„Iti propun un model filosofic de intelegere a felului in care o viata de om poate fi considerata valoroasa, adica o viata care merita sa fie traita. Cele 3 mari surse de semnificatie pentru vietile noastre ar putea fi:

  • Dragostea
  • Munca
  • Jocul

O viata extrem de bogata in sensuri este o viata care isi deriva intelesuri din dragoste, munca si joc. Deoarece oamenii vin pe lume in multe varietati nu este obligatoriu sa atribuie semnificatie vietilor lor apeland la toate cele 3 surse (adica nu este o prescriptie). Ar fi  doar dezirabil ca vietile noastre sa-si extraga sensurile din toate cele 3 surse, in felul acesta ar putea fi foarte bogate, insa nimeni nu poate fi obligat sa atribuie un sens acolo unde nu simte nevoia sa faca asta.

Mecanismele psihologice sunt relativ simple: Avem in mod natural un numar de nevoi si dorinte (la care se adauga nevoi (internalizate) preluate de la cei din jur, semnificativi, in primul rand figuri parentale). Aceste dorinte si nevoi pot fi transformate in scopuri (spun „pot” deoarece unii oameni raman in stadiul de „dorinte si nevoi”). Iar scopurile asumate dau sens vietilor noastre.

Nu e nevoie de un doctorat in psihologie pentru a intelege acest lant cauzal:

Nevoi(dorinte)-Scopuri (asociate cu planuri de actiune)-Asumare (angajament)-Actiune-Realizare (sau apropiere de scop)

Nevoile (dorintele) sunt din sfera „dragoste”, „munca”, „joc”. Trecerea lor din planul afectiv („simt”) in planul constiintei orientate spre viitor („voi face X”) si angajamentul responsabil sunt actiuni creatoare de sens.

Exemplu: daca sunt la „Bucuresti” (ghilimelele fac trimitere la sensul metaforic, nu ma refer propriu-zis la oras desi eu chiar sunt, acum, in Bucuresti) si vreau sa ajung la „Timisoara” viata mea are sens. Traiesc in vederea a ceva („sa ajung la Timisoara”). Daca nu vreau sa ajung nicaieri, daca nu am scopuri, viata mea nu are sens. Paradoxal, poate fi o viata (foarte) placuta, cu nevoile primare asigurate (am primit o mostenire) insa, pentru ca nu se indreapta catre ceva, nu are sens. atentie, viata mea are sens chiar daca sunt inca foarte departe de Timisoara! Sensul se naste din scop, nu din implinirea scopului.

Realizarea scopului poate genera satisfactie sau fericire. Acestea sunt conditii emotionale temporare. Dupa ce am ajuns la Timisoara, pentru a avea sens in continuare, am nevoie de o alta destinatie, de un alt scop (Praga, de exemplu). Aceste destinatii nu sunt alese aleator ci apar din consultarea nevoilor mele (adica din constientizare: exercitiile permanente de constientizare a senzatiilor corporale sunt un fel de antrenament pentru constientizarea nevoilor si dorintelor). Timisoara si, ulterior, Praga, sunt importante pentru mine. Pentru tine pot fi importante Constanta si Atena iar pentru o terta persoana Oradea si Strasbourg. Toate cele 3 vieti au sens!

Nimeni nu-mi garanteaza ca voi ajunge la Timisoara. Insa percep valoroasa viata mea deoarece am libertatea de a incerca si a persevera. Este posibil chiar sa fiu dezamagit de ceea ce voi intalni la Timisoara. De aici nu rezulta ca viata mea nu a avut sens ci ca a ajuns intr-un moment in care are nevoie de un nou proiect.

O viata cu sens nu este in mod necesar o viata fericita. Poti fi nefericit(a) in diverse grade si, cu toate acestea, viata ta sa fie bogata in sens. De exemplu, o mama al carei somn este tulburat continuu de bebelusul ei si care se ingrijoreaza in mod legitim cand acesta e bolnav nu e o persoana fericita (in acele momente). Dar este o persoana care traieste o viata cu sens, sens pe care il deriva din sursa de sensuri numita dragoste (in acest caz „dragoste pentru copii”).

Cineva care consuma heroina sau LSD poate avea experiente incredibil de fericite (pe moment) si, cu toate acestea, sa aiba o viata lipsita de sens (fiind fara scopuri). Oricum, fericirea este o conditie temporara. Ea este un rezultat al implinirii scopurilor, nu un scop. O viata fericita (placuta, confortabila) nu este in mod automat o viata valoroasa (cu sens) dar e de dorit ca vietile noastre sa fie simultan fericite si pline de sens. Totusi, oamenii par a prefera mai degraba o viata cu sens si, in anumite grade, nefericita unei vieti confortabile si goale de sens (intuitia mea este ca unele persoane cu venituri foarte mari se confrunta cu aceasta problema si incearca sa umple golul interior, fara succes, prin tot felul de artificii).

Pentru a verifica daca viata ta are sens iti propun un test foarte simplu:

Mai ai ceva de facut in aceasta viata?

Daca raspunsul este „da” probabil ca viata ta are sens (mai ales daca ai stabilit un scop specific si masurabil). Exemple: mai am de facut un copil pe care sa il cresc frumos (sa ajunga un adult echilibrat), mai am de scris o carte care sa inspire cativa oameni, mai am de facut o ascensiune pe Mont Blanc. In mod intentionat am dat exemple din toate cele 3 sfere: dragoste, munca, joc.

Intrand mai profund in prima dintre ele („dragostea”) procesele se nuanteaza: exista dragostea pentru parintii tai (dar nu e obligatoriu sa-i iubesti, poti constata, cu onestitate, ca pur si simplu nu simti asta fata de ei), dragostea pentru copiii tai (daca esti parinte), dragostea pentru fratii/surorile tale, dragostea pentru prietenii tai si dragostea speciala pentru un strain (parteneriatul de cuplu). Daca te intrebi unde anume se poate incadra „sanatatea” in cele 3 surse de sens, ei bine, aici este locul ei: sanatatea este expresia dragostei pentru corpul tau (iti pasa de el si il protejezi, ai grija de el, nu ti-e indiferent cum te porti cu el).

In niciunul din aceste cazuri nu exista garantia ca vei fi iubit inapoi (ca dragostea iti va fi intoarsa). Acest lucru nu poate fi controlat si este inutil sa incerci (dar extrem de tentant, motiv pentru care multi oameni incearca si, fireste, nu reusesc!). spatiul (psihologic) pe care il poti controla este acela in care se manifesta dragostea ta pentru celalalt (alegerea unor comportamente potrivite care sa amplifica calitatea vietii celuilalt). Nu stii niciodata daca va veni ceva inapoi desi, amandoi stim asta, ar fi foarte frumos sa vina. Asta inseamna ca o viata in care iubesti pe cineva, chiar daca persoana respectiva nu te iubeste (sau nu o face cum ai tu nevoie) este in continuare o viata cu sens (desi nefericita).

Asa cum pentru cineva poate fi important sa iubeasca o alta fiinta (nu vreau sa supar iubitorii de animale :)) pentru altcineva poate fi important sa faca o diferenta in lume prin munca lui (si sa dedice profesiei mult mai multe ore decat familiei). Sursa de sensuri numita „munca” permite:

  • Sa ai un job (muncesti in primul rand pentru bani)
  • Sa ai o cariera (muncesti in primul rand pentru status)
  • Sa ai o vocatie (muncesti in primul rand pentru implinirea pe care o simti facand lucrul respectiv)

Cred ca o societate avansata este aceea care creeaza conditii membrilor ei, conditii cat mai bune, astfel incat acestia sa poata experimenta munca drept o vocatie. Cu alte cuvinte, nu este suficient sa creezi locuri de munca (desi e important), ar fi de dorit sa creezi si oportunitati pe care oamenii sa le valorifice pentru a se implini profesional. Se pare ca democratiile liberale sunt cel mai aproape de acest ideal in timp ce societatile totalitare (sau fundamentaliste religios) sunt cel mai departe (cum a fost si Romania pana in 1989).

In sfarsit, jocul este o activitate in care te angajezi pentru placere si nu pentru un scop practic. Exista oameni care traiesc pentru bucuriile pe care si le pot oferi la incheierea programului de lucru, sau in weekend, sau in vacante. Atunci experimenteaza singurele lucruri care conteaza pentru ei iar vietile lor au sens.

Rezumand, si amintindu-ti, de asemenea de una din teme (la care nu mai revin in scris), la intrebarea „De ce merita viata sa fie traita?” se pot da, in esenta, 3 categorii de raspunsuri:

  • Pentru ca in viata poti sa iubesti (si sa fii iubit(a), cu putin noroc )
  • Pentru ca in viata poti sa muncesti
  • Pentru ca in viata poti sa te joci”

Simt nevoia, din cand in cand, sa multumesc public celor care, pe diferite canale, dar mai ales in scris, imi comunica aprecierea pentru plusul de valoare pe care blogul, se pare, il aduce in vietile lor. As fi lipsit de onestitate daca as pretinde ca acesta nu este unul din scopurile mele pe termen lung (un altul este sa-i enervez si, astfel, sa-i trezesc dintr-o dulce adormire cognitiva pe cativa dintre semenii mei).

Fireste ca imi place, chiar foarte mult, sa stiu ca imi pot aduce contributia la extinderea (sau adancirea) intelegerii felului in care functioneaza mintea umana (cu precizarea ca „mintea” este un construct si nu o realitate obiectiva) si ca exista persoane care, fiind constiente de acest spor de intelegere, imi trimit ganduri bune (pe care nu le mai primesc telepatic, din pacate, deoarece mi s-a deteriorat Ajna Chakra in urma contactului prelungit, si imprudent, cu gandirea stiintifica).

Articolele pe care le scriu nu ar putea exista fara cei care le citesc si, imi imaginez in reveriile mele (cu mici confirmari), le gasesc, macar uneori, valoroase. Le sunt recunoscator miilor de oameni care au permis aparitia si dezvoltarea Internetului, cel mai avansat suport pentru circulatia rapida a informatiei, gandindu-ma, simultan, la cei care nu mai citesc (carti), sau nu au acces la ele (fiind publicate in alte tari), sau nu si le permit financiar. Insa in zilele noastre ideile si teoriile despre realitate (mai ales cele intemeiate si sustinute de dovezi) pot ajunge la cunostinta ta fara sa mai pui piciorul intr-o librarie (decat, eventual, cu ajutorul unui Kindle), fiind suficient un laptop si, mai nou, un smartphone. Nu stiu daca tu realizezi cat de norocosi suntem din acest punct de vedere si ce sanse extraordinare de a ne (auto)educa avem multumita tehnologiei.

Ignoranta imi pare in continuare cea mai inspaimantatoare dihanie, egalata, poate, doar de convingerile dogmatice (senzatia ca ceea ce crezi despre X (un aspect al realitatii) este adevarat fara a-ti fi testat intr-un mod inteligent credinta). As putea spune ca scriu servind astfel pe frontul deschis de milioane de alti oameni in razboiul cu ignoranta dar mi se pare mai pozitiv sa afirm ca sunt in serviciul cunoasterii. Cu alte cuvinte, valoarea care ma ghideaza este adevarul. Nu cel la care am ajuns (sunt putine cunostinte de care sa fim extrem de siguri, in psihologie) ci acela spre care ne indreptam, avand mintile deschise si identificand drumurile care nu duc nicaieri, gasind puterea de a ne intoarce la ultima rascruce.

Cum aproape nimic nu are sens pentru o fiinta umana daca nu este impartasit, imi face o mare placere sa stiu ca ma insotesti in calatoria mea de (auto)descoperire si, macar uneori, o gasesti si tu, daca nu incantatoare, cel putin intriganta.

Fireste ca exista si persoane care se simt amenintate de ceea ce scriu si ar prefera sa detina puterea comunistoida a cenzurii. Traim insa in alte timpuri (cu tratatul ACTA, cu tot). Oamenii sunt acum liberi sa se exprime si, ce surpriza, chiar o fac! Libertatea de exprimare asumata imi permite sa scriu despre valoarea homeopatiei care nu depaseste efectul placebo, starnind indignarea inclusiv a catorva persoane apropiate, despre modele psihologice anacronice (vezi psihanaliza, cazul cel mai spectaculos) sau despre tehnici terapeutice constand in dialoguri cu scaune goale (nu inteleg de ce Frederick Perls nu a mers mai departe, propunand dialogul cu sifonierul gol sau, tinand cont de una din cartile lui, tradusa si la noi, „Eul, foamea si agresivitatea”, cu frigiderul gol).

Partea buna pentru cei care sunt tulburati de ceea ce scriu este ca pot alege sa nu mai citeasca (ceea ce, imi imaginez, pentru protectia lor, chiar au facut). Nu e chiar cel mai bun mod de a-ti incepe ziua (sau de a o incheia) acela in care afli ca o explicatie pe care o creditezi (de exemplu faptul ca parintii tai sunt vinovati pentru cine esti tu in prezent) nu este sustinuta decat de opiniile altor oameni si de imaginatia ta, totul condimentat cu doze masive de bias de confirmare. Si nici nu pare atragatoare situatia in care afli ca ceea ce crezi tu, in prezent, a fost infirmat de mult timp in alte colturi ale lumii civilizate, in care sunt investite milioane de dolari in cercetare.

Nici mie nu-mi place, fiind om, sa vina cineva si sa-mi puna sub semnul intrebarii ideile, ba chiar sa ma intrebe daca nu cumva exista explicatii alternative, mai simple si mai coerente, pentru un anume eveniment! Iar daca as fi o autoritate (din fericire nu sunt) cred ca m-ar irita curajul cuiva, de exemplu al unui student, de a-mi contesta afirmatiile si, Doamne Dumenezeule ascuns dupa un nor nimbostratus, chiar de a-mi prezenta dovezi contrare.

Dar acestea sunt doar imperfectiuni umane pe care, cu bunavointa, le putem ameliora. Eu unul nu am gasit un instrument mai eficient decat gandirea critica pe care, daca as fi Mang (pentru connaisseuri, hi hi!) as promova-o la toate nivelurile de varsta. Dar nu sunt nici Mang (nu este un chinez, precizare pentru cei care nu sunt pasionati de guvernul Romaniei) si nici macar Gog (tot pentru connaisseuri, doar cei talentati) prin urmare nu pot sa contribui decat in feluri mai modeste, de pilda scriind pe un blog pentru care nu ma plateste nimeni (o corespondenta,cred ca fara sa vrea, m-a ajutat sa ma bucur de beneficiile absurdului, spunandu-mi ca grupul dedicat eliberarii din dependenta de nicotina este finantat de o companie producatoare de tigari!).

To cut a long story short, celor care apreciaza gandirea critica, celor care, ca si mine, considera gandirea critica cea mai vitala componenta a invatarii si, eventual, gasesc, pe ici pe colo, informatii de calitate, prezentate accesibil, in aceasta zi racoroasa in Bucuresti, in anul in care se va sfarsi lumea, conform profetiilor unor persoane analfabete, rezidente, candva, in Mexic, cerandu-mi, simultan, iertare pentru propriile mele greseli neintentionate (just ordinary human nature) le spun, cu recunostinta:

MULTUMESC!

Construit de Sorin