deoarece a fi bine informat este, uneori, o optiune

Sunt intrebat periodic, si nu doar de tineri, ce parere am despre diverse teste psihologice, programe de dezvoltare personala sau abordari psihoterapeutice. Pentru a economisi timp scriu acest articol. Daca il citesti sunt sanse mari sa-mi fi pus o astfel de intrebare iar eu te-am trimis aici. Intrebarea ar putea fi cam asa:

Adrian, imi recomanzi sau nu sa investesc bani, timp si energie in:

  • Testul Myers Briggs: NU!
  • Teste proiective: NU!
  • NLP: NU!
  • Diverse forme de psihoterapie cu o componenta psihodinamica: NU!

Probabil ai vrea sa stii si de ce! (hihi) Raspunsul este foarte simplu: pentru ca nu exista dovezi in privinta eficientei lor. „Dar eu stiu pe cineva care…”, aud (telepatic) replica ta. Experienta unei persoane sau a unui grup de persoane, din punct de vedere al metodologiei stiintifice, intra in categoria „dovezi anecdotice” sau, pentru cei care au simtul umorului, comice.

„Plural of anecdote is not data”, ne spune o vorba inteleapta. Anecdotele sunt dificil de verificat si nu ne spun nimic despre relatia dintre cauza si efect (un numar uluitor de oameni confunda corelatia cu cauzalitatea).

Daca ai muncit serios pentru niste banuti si iti pretuiesti efortul depus iti recomand sa-i investesti in altceva! Poti chiar sa-ti oferi o vacanta in California dar nu pentru a participa la training-ul  dubios al lui John Grinder (in jur de 3.000 de dolari, doua saptamani), unul din fondatorii NLP, ci pentru a te bucura de o vreme admirabila si de privelisti superbe.  Si doar daca ai timp poti trece pe la Berkeley, acolo unde a predat (inainte de a se muta la Princeton)  un om care a produs idei cu adevarat valoroase (spre deosebire de cele mentionate mai sus).  Nu e in cea mai buna forma, avand 80 de ani, dar merita sa-l vezi.

Se numeste Daniel Kahneman. Ah, si daca ii pui aceeasi intrebare presimt ca vei primi aceleasi raspunsuri!

PS Imi cer scuze fata de Richard Bandler pentru ca nu l-am mentionat si pe el insa cele 10.000 de lire sterline pe care le solicita pentru sesiuni private de trei zile sunt un pic dincolo de nivelul meu de toleranta.

 


Publicat

în

de către

Etichete: