Scoala de psihologie

Reiau un articol de anul trecut nu pentru a nota o schimbare neasteptata de paradigma ci dimpotriva, pentru a sublinia faptul ca exista o natura umana si ea, in anumite aspecte, nu se schimba.

“Predispozitia de a discrimina un om datorita apartenentei la un anumit grup este componenta comportamentala, ne invata orice manual de psihologie sociala, a prejudecatii. Componenta emotionala este atitudinea negativa sau ostila.

Esti cumva tigan(ca)? Cred ca stii foarte bine la ce ma refer! Sau, poate, gay? Sau negru (Afro-American) intr-o comunitate de albi? Sau, de ce nu, primarul unui oras care nu primeste fonduri de la guvern, deoarece faci parte din partidul aflat in opozitie? Sau, vai, roman intr-o tara occidentala? Sau tanar  musulman in Statele Unite tocmai „azi”, 9/11? Sau proaspat student, venit de la tara, la o facultate sofisticata din Capitala? Sau singura persoana din departament care conduce o masina second-hand?

In diferite forme si grade, fiecare dintre noi avem prejudecati (eu sunt inclinat sa-i evaluez intr-un anume mod pe barbatii cu cefe groase, consumatori de manele). Este dureros sa te simti tratat incorect pentru ca ai o anumita culoare sau o preferinta sexuala diferita de cea a majoritatii. Nici sa realizezi ca esti desconsiderat deoarece vii dintr-o anume regiune a tarii sau chiar dintr-o tara nu e prea placut. Stii foarte bine ca nu ai ales tu culoarea pielii, orientarea sexuala, locul de nastere sau genul.

Dar cum ar fi sa fii discriminat la angajare deoarece nu esti o persoana suficient de atragatoare? Adica, la calificari egale, sa fie aleasa, de exemplu, rivala ta care arata mai bine! Este oare posibil ca oamenii care arata bine („pretty or handsome”) sa se bucure, in virtutea acestei caracteristici, de avantaje sociale semnificative? Cu alte cuvinte, ii poate impresiona frumusetea pe potentialii angajatori?

Aceasta intrebare si-a pus-o Robert Dipboye, atunci cand era mai tanar (si, poate, mai greu de discriminat, avand mai mult par in cap). Era, pe vremea aceea, profesor de psihologie la University of Tennessee (acum e la University of Central Florida). El si-a invitat subiectii sa citeasca CV-urile a 12 aplicanti pentru un post de trainee sales manager. Viclean fiind, a atasat si o poza. Evident, au fost alesi cei cu calificari superioare. Pentru ca traim intr-o lume dreapta, desigur. Cu un mic amendament: la calificari superioare dar egale intre doi aplicanti au fost preferati cei mai atragatori.

Si experimentul nu s-a oprit aici. Subiectii au fost rugati sa stabileasca salarii pentru cei angajati (in cele doua conditii: atragatori vs neatragatori). Cei care aratau mai bine au primit salarii de start mai mari.

Esti si tu cumva in pozitia de a selecta, evalua si angaja oameni? Oh, tu nu ai cum sa faci astfel de erori. Totusi, in eventualitatea in care esti om, si nu un extraterestru cu un part-time pe micuta noastra planeta, ar fi posibil ca mintea ta sa fie predispusa catre acelasi bias. Da, asa este la oameni. Tindem, inconstient, sa-i discriminam pe cei mai putin atragatori in favoarea celor mai atragatori. Nu, nu este corect. Dar nu traim intr-o lume corecta! Putem, cel mult, sa depunem eforturi considerabile pentru a cunoaste vulnerabilitatile (biasurile) mintilor noastre si a le limita, pe cat posibil.

Pana atunci, insa, daca te intereseaza unele avantaje evolutioniste, nu uita de intalnirea programata cu un hair-stylist, aminteste-ti sa iti reinnoiesti abonamentul la World Class si ai grija de fermitatea pielii tale (numarul de fibre) cu ajutorul unui Revitalift de la l’Oreal (dau nume din motive afective, cativa oameni pe care ii apreciez au lucrat pentru acest gigant). Modul in care arati conteaza nu doar in relatiile personale (cum altfel poti tine in friu tendintele infidele ale partenerului tau?) ci si, ne sugereaza Dipboye, daca vei primi sau nu jobul pe care ti-l doresti. In cazul in care ajungi in fata unui juriu, merita sa stii, atractivitatea fizica te-ar putea scuti chiar de cativa ani de inchisoare (incredibilele cercetari Castellow, Wuensch&Moore, 1991 si Downs&Lyons, 1990, plus clasicul Efran din anii ’70, cand preda la universitatea din Toronto). Cea mai buna dintre lumile posibile?”

Dipboye, Robert L., Arvey, Richard D., Terpstra, David E., Sex and physical attractiveness of raters and applicants as determinants of resumé evaluations,

Journal of Applied Psychology, Vol 62(3), Jun 1977, 288-294.

Si alte cateva studii marca Robert Dipboye, daca ti-am trezit interesul:

• Dipboye, R. L. (2007). Eight outrageous statements about HR science. Human Resource Management Review, 17(2), 96-106.
• Dipboye, R. L., & Collela, A. (Eds.). (2005). Discrimination at Work: Psychological and Organizational Bases. Mahwah, New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates.
• Dipboye, R. L., & Halverson, S. K. (2008). The clash Between ÒBest PracticesÓ for selection and national culture. In D. Stone, E. F. Stone-Romero, & E. Salas, (Eds.), Cultural diversity and human resource practices. Ney Jersey: Lawrence-Erlbaum.
• Morgeson, F. P., Campion, M. A., Dipboye, R. L., Hollenbeck, J. R., Murphy, K., & Schmitt, N. (2007). Are we getting fooled again? Coming to terms with limitations in the use of personality tests for personnel selection. Personnel Psychology, 60, 4, 1029-1049.
• Morgeson, F. P., Campion, M., Dipboye, R. L., Hollenbeck, J. R., Murphy, K., & Schmitt, N. (2007). Reconsidering the use of personality tests in personnel selection contexts. Personnel Psychology, 60, 3, 683-729.

Scriam in 2006, in  Calea vrajitorului: „Partile exista separat numai in plan conceptual. Realitatea este ca un monolit. Nu poate fi indepartat nimic. Dar totul poate fi transformat, reorganizat, prelucrat, innoit, remodelat. Cine sau ce este aceasta Realitate? Nu se poate spune. Nu poate fi descrisa. Este un mister. O pot numi Sinele sau Dumnezeu fara sa aduc un spor de cunoastere. Ii pot spune Tao sau Absolutul Divin. Conteaza? O cascada este mai putin cascada spunandu-i  waterfall?” (pg. 19)

Suntem in 2011. M-am schimbat in unele feluri dar nu am renuntat la ideea de mai sus. In continuare Realitatea ma surprinde si imi scapa printre degete. Sunt putin mai constient de tiparele ei dar in continuare mi se pare de necuprins, adica misterioasa. O pot contempla acum din mai multe perspective. Mai exact, o pot privi nu doar dintr-un unghi mistic ci si intr-o cheie materialista (chiar eliminativ materialista-vezi Francis Crick si Patricia Churchland). Simt ca m-am imbogatit. Gasesc viata absolut delicioasa, evident, cu exceptia momentelor cand specia umana mi se pare dezgustatoare (prin rapacitate, agresivitate gratuita, prostie monumentala)

Mmm, am zis ceva despre dezgust? Hai sa-ti povestesc despre un baiat pe nume Paul Rozin (daca ai inceput sa ma cunosti cred ca iti dai seama cu ce se ocupa: da, face experimente la University of Pennsylvania). De data asta nu-ti descriu experimentul ci te invit sa-ti imaginezi ca participi la el (sau la o varianta a lui).

Imagineaza-ti ca am facut rost de un tricou purtat candva de Adolf Hitler, excelent conservat. Tricoul a fost foarte bine spalat de o masina pe nume Whirlpool (sau Bosch, e posibil sa le incurc). Vrei sa il porti pentru o zi? Gandeste-te bine, e vorba doar de un tricou. E adevarat, a fost purtat de unul dintre cei mai mari criminali din istorie.

De fapt, am mai multe piese de imbracaminte gen tricou (spalate, repet insistent!), purtate de un violator-criminal in serie, un pedofil si, surpriza, cel mai mare dusman al tau (daca vrei, o gasesc si pe nenorocita care ti-a sedus partenerul si s-a casatorit cu el, lasandu-te fara contul din banca). Ai fi de acord sa le porti?

Ce zici, insa, de tricoul purtat de o pesoana infecatat cu virusul HIV? Daca tu il refuzi, ai accepta sa il poarte fetita ta? (ii gasesc unul, exact marimea ei) Simt ca iti sunt tot mai simpatic, mai ales daca am adus vorba de copiii tai. Dar ce zici daca te-ai muta in casa unui fost bolnav de SIDA, acum decedat? Sau in casa unei prostituate? (aveau loc orgii, daca vrei amanunte) Asa este, aceste case au fost curatate, zugravite, renovate. Sunt ca si noi. Ce zici, te muti?

Vrei sa intram si intr-o zona plina cu prejudecati rasiale sau etnice? Vrei tricoul unui tigan cocalar, tata denaturat a 10 puradei? Sau, daca esti israelian, te intereseaza tricoul purtat de un terorist arab? Ma pot opri cu exemplele sau inca nu ai prins ideea?

Este vorba despre dezgust, contaminare si puritate. Asta a studiat Rozin. Avem o aversiune innascuta (hardwired) fata de impuritati? Avem, in diferite grade! (vorbeste cu un obsesiv care se spala pe maini la fiecare 50 de minute) Cautam ceea ce este natural? Desigur, nu cunosti niciun amator de hrana organica? (pe cate alimente din frigiderul tau scrie „100% natural”?) Ne e frica de contaminarea cu virusi, bacterii si alte fiinte premiate la concursuri pentru capacitatea lor de a fi dragalase? (nu-ti vine sa devii materialist cand le studiezi?)

Da, pentru ca suntem oameni si am evoluat in medii in care evitarea impuritatilor a fost (si este, in continuare) un avantaj pentru supravietuire. Avem acest bias neuronal care ne predispune catre puritate si naturalete (iar unii ajung la extreme, daca nu comice, cel putin enervante pentru cei din jur-stii si tu pe cineva care sta 3 ore in magazin, citind etichete in cautare de aditivi?). Totusi, daca ai fost precum subiectii lui Rozin, de ce ai ezitat sa accepti tricoul?

Hitler, violatorul, bolnavul de SIDA, teroristul, cateaua aceea jegoasa-acesti oameni il purtasera si ei, intr-adevar, dar nu imprimasera nimic in el! Insa tu nu crezi asta! Crezi ca si dupa spalari repetate inca se mai afla ceva acolo, ceva murdar sau periculos. Nu murdar in sens fizic ci in sens moral. Sau spiritual. Crezi in „energii”! Crezi in esente spirituale care se transmit si se imprima in tricouri, case, poate si pahare sau farfurii (ai manca din aceeasi farfurie din care dr. Lester a savurat creier pane-dr. Hannibal Lester, daca te-a lasat memoria explicita, personajul interpretat memorabil de Anthony Hopkins, un tip care avea probleme serioase cu alcoolul)

Poate ca ai dreptate? (iar eu gresesc) Sau esti prizoniera mintii tale irationale? (si eu la fel) Desi stiinta te asigura ca tricoul „contaminat” este, in realitate, nepericulos (nu contine „urme” din personalitatea fostului purtator) ceva mai adanc din tine (pot sa spun „preistoric”) se impotriveste. Oare in cate alte feluri suntem la fel de naivi si speriati?

Nu stiu dar stiu altceva: nu este obligatoriu sa ramanem asa. Ne putem elibera, putin cate putin, de prejudecati, de frici primitive, de credinte irationale si de idei copilaresti. Doare, stiu prea bine asta. Dar este si excitant, te asigur. Ia tricoul acela si poarta-l cateva zile! Si daca ajungi la spital, iti dau eu telefonul unui doctor foarte bun, caruia din pacate i-a ars casa.

Paul Rozin, Sensitivity to  indirect contact with other persons: AIDS aversion as a composite of aversion to strangers, infection, moral taint, and misfortune, 1994, Journal of Abnormal Psychology(495-504) si

Operation of the laws of sympathetic magic in disgust and other domains, 1986, Journal of Personality and Social Psychology (703-712)

Sex. Mmmm! (cu colega aceea inaccesibila, de la Marketing sau cu tanarul care aduce pizza, incercand astfel sa-si plateasca taxele la o super-facultate privata) Dar stii ce inseamna sex frecvent si pasional (adica neprotejat) cu necunoscuti (ea) si necunoscute (el)?

Risc de a fi infectat cu virusul HIV (sa presupunem ca suntem in America, in Romania neexistand acest pericol). Si atunci, fiind o persoana in cele din urma rezonabila, nu ar fi potrivit un test? Exact asta ai facut, ai mers la o verificare de rutina. Un test destul de bun: e capabil sa identifice purtatorii virusului cu o acuratete de 95% si, de asemenea, ii identifica pe non-purtatori cu acelasi procent de acuratete.

Te-ai dus plin de sperante si te intorci cu ganduri de sinucidere: ai iesit pozitiv!

Mai departe, te rog, citeste cu multa atentie: vreau sa-ti arat cum lipsa de intelegere a teoriei probabilitatilor poate genera cosmaruri. Nu-ti face griji, aproape toti oamenii au dificultati enorme in a intelege probabilitatile (eu sunt printre ei si incerc sa ma tratez) iar cand spun „aproape toti oamenii” spun si 95 de doctori americani dintr-o suta (americani, da, din aceia ca in „Dr. House”), care au esuat la testul de mai sus (interpretarea lui corecta)

Sa revenim: ai iesit pozitiv si acuratetea testului este de 95%, prin urmare exista 95% sanse sa ai virusul. Oare de ce complic lucrurile, probabil te intrebi, totul e foarte simplu! Nu e! Mediteaza putin la afirmatia mea, pe care urmeaza sa o demonstrez intr-un articol urmator, dupa ce las un pic sa creasca suspansul:

Daca ai iesit pozitiv sansele de a avea virusul sunt extrem de mici!

What? Da, am scris bine. Daca esti american si testul arata, negru pe alb, ca ai virusul („test pozitiv”), eu iti spun ca sunt sanse foarte mari sa nu il ai, de fapt! (si nu pentru ca analizele sunt gresite sau cineva ti-a incurcat proba cu a unei vedete porno) Cu alte cuvinte, la o acuratete de 95%, un test pozitiv (yours, by the way) este cu o probabilitate foarte mare un fals-pozitiv. De fapt esti sanatos insa, pentru ca nici tu nici doctorul tau nu intelegeti calculul probabilistic (nici eu, dar mi-am luat meditatoare, cu servicii sexuale din pacate neincluse) crezi ca esti bolnav (bolnava, pentru vizitatoarele corecte si erecte politic)

Nu suntem programati evolutionist sa intelegem probabilitatile.

Dimpotriva, suntem programati pentru judecati subiective, eventual pentru rezonanta empatica (tineri terapeuti, ati ciulit urechile?), poate, unii dintre noi, si pentru aprecieri estetice. Nu ne nastem cu o atitudine stiintifica si e nevoie de un consum exagerat de glucoza pentru a o dobandi. Am sentimentul (gut feeling, q.e.d) ca cei mai multi oameni nu acced niciodata la o astfel de atitudine, pur si simplu din cauza disciplinei mentale necesare (poate de aceea planeta noastra arata astazi asa?) Desigur, oamenii care iau decizii cu impact asupra altor oameni (sa-i includ aici si pe parinti sau doar pe politicieni?), prin irationalitatea de care nu sunt constienti ar putea fi cele mai mari pericole (si nu sugerez ca ar face asta in mod intentionat, nota pentru amatorii de teorii ale conspiratiei).

Cei mai multi suntem inocenti. In exercitiul de mai sus, credem ca rezultatul pozitiv la test este ca o condamnare la moarte lenta. Pare incredibil ca probabilitatea de a fi purtator, in conditiile unui test pozitiv, sa fie foarte mica. Si totusi asa este, cum iti voi explica intr-un articol urmator (desi nu garantez, e posibil sa creez aceasta situatie pentru a te motiva sa cauti un matematician care sa-ti arate de ce am dreptate) Si pentru a creste putin motivatia, hai sa presupunem ca nu e vorba de un test HIV in tara marului cu muscatura (Apple Inc., powered by Steve Jobs). Sa ne imaginam ca suntem in Romania, tu esti femeie si ti-ai facut o mamografie, cu o acuratete de 92% rezultat pozitiv daca ai cancer la san.

Rationamentul este acelasi. Frica ta este intr-o masura uriasa irationala. Desi ai iesit „pozitiv”, probabilitatea de a avea cancer la san este foarte mica. La o acuratete de 92%? Da! Stiu ca nu intelegi dar poti incepe sa te simti eliberata. Daca cineva (poate chiar eu) iti va explica ce inseamna probabilitate conditionata lumea va parea nu doar mai linistita (nu ai cancer desi erai convinsa de asta) ci si mai interesanta, deoarece face posibile astfel de enigme.

Urmatorul articol nu ar fi existat daca Amos Tversky si Daniel Kahneman nu s-ar fi nascut si nu s-ar fi imprietenit astfel incat sa se plimbe pe strazile din Ierusalim, discutand (avant la lettre) ba de o euristica, ba de alta.

Astazi sunt intr-o dispozitie excelenta si iti ofer 1.000 RON. Asa, pur si simplu? Intocmai! Insa te rog sa faci o alegere (A) intre urmatoarele doua optiuni:

(1)    Sansa  de 50% (voi arunca o moneda)de a castiga inca 1.000 RON

(2)    Castigul sigur a inca 500 RON

Ce preferi? Alegi castigul sigur (varianta 2) sau intri in joc si risti sa nu castigi nimic? (sau sa castigi 1.000 RON) Scrie raspunsul pe un biletel deoarece mai am o provocare pentru tine.

Generozitatea mea nefiind limitata, iti ofer 2.000 RON si o intrebare: Ce alegi (B) dintre urmatoarele doua alternative:

(1)    Sansa de 50% de a pierde 1.000 RON

(2)    Pierderea sigura a 500 RON

Ofera-ti timp si reflecteaza. Alegi varianta 1 (in care fie nu pierzi nimic, fie pierzi 1.000 RON) sau varianta 2, in care pierzi sigur 500 RON? Poate ai observat, aceasta este o situatie cu 2 alternative „proaste”, adica nedorite, dar foarte realiste, deoarece viata ne obliga uneori sa alegem intre doua rele. Care o fi insa raul cel mai mic? (iti amintesti de ultimele alegeri electorale si provocarea de a vota nu candidatul cel mai bun, pentru ca niciunul nu ti se parea bun, ci pe cel mai putin rau?)

Scrie pe biletel si raspunsul la situatia (B) si apoi compara-l cu (A). Este posibil sa observi ceva? Daca analizezi obiectiv (strict numeric) situatiile poti constata faptul ca sunt identice. In A, la final, poti avea in buzunar, 1.000, 1.500 sau 2.000 RON si exact aceleasi sume le poti avea si in B. Cu toate acestea, psihologic, situatiile sunt diferite. Poate raspunsurile tale (poti incerca si cu partenerul tau aproape adormit sau partenera ta pe care a uitat-o zeul frumusetii la baie) iti sugereaza ceva.

Lui Kahneman si Tversky raspunsurile subiectilor sigur le-au sugerat. Stii ce? Cateva idei si, in cele din urma, o teorie (prospect theory) pentru care au primit premiul Nobel (doar primul, al doilea fiind plecat intr-o lume a fanteziilor astrale). Premiul Nobel pentru economie, intr-adevar, insa teoria are aplicatii intr-o multime de domenii non-economice. Iti dau un exemplu doar asa, in trecere: daca o intelegi poti influenta intr-o masura mai mare dorinta si actiunile unei femei in directia unei protectii mai bune fata de cancerul la san.

Sau, ca sa nu fiu asa dramatic, poti influenta disponibilitatea unui adolescent de a invata pentru BAC si chiar, cu un pic de talent, propria ta motivatie de a renunta la fumat, asa cum ti-ai propus in ultimul deceniu. Motivul pentru care sunt fascinat de teoriile psihologice bune (bold-ul nu este intamplator) este ca pot fi aplicate in viata de zi cu zi. Teoriile bune permit predictii bune. Teoriile proaste fie nu prezic nimic (vezi cazul clasic al teoriilor psihodinamice) fie fac predictii proaste sau nerelevante (identice cu predictiile intamplatoare).

In situatia A esti mai inclinat sa alegi (2), adica sa preferi castigul sigur. De ce sa risti si sa nu castigi nimic daca poti castiga, fara risc, 500 de RON? Daca alegi (1) exista 50% sanse sa castigi 1.000 RON si 50% sanse sa nu castigi nimic. Nu ti se pare mai preferabil 500 RON sigur in comparatie cu „nimic”? Multora li se pare astfel (84% in studiul Kahneman&Tversky, 1979).

In situatia B, dimpotriva, pare mai rezonabil sa risti (raspunsul 2). Daca risti, e proabil sa pierzi 1.000 RON si e la fel de probabil sa nu pierzi nimic. De ce sa nu risti? De ce sa renunti din start la 500 RON? Poate ca daca joci nu pierzi nimic (cu o probabilitate de 50%, fireste). Daca alegi (2) pierzi sigur 500 RON. Pare mai potrivit sa risti, nu simti si tu asta? (70% in studiul mentionat)

Hmm, ti se pare ca ceva nu se potriveste? Daca situatiile sunt identice (din punct de vedere logic) de ce raspunsurile sunt diferite? De ce prima data nu risti si a doua oara risti?

Pentru ca esti om, acesta ar fi raspunsul. Dar nu pentru asta a luat Kahneman Nobel-ul. Ci pentru ca a demonstrat aversiunea fata de pierdere! In situatia A, valoarea psihologica a primilor 500 RON, cei oferiti fara a intra in joc, pare mai mare decat valoarea urmatorilor 500 (cei pe care ii castigi suplimentar daca intri in joc si castigi). De ce sa pierzi ceva mai pretios, sigur, pentru ceva mai putin pretios, nesigur?

„Nu da vrabia din mana pentru cele doua vrabii din tufis”, ai putea remarca, manevrand un pic intelepciunea populara, continuand cu un „si pentru asta au luat Nobel?”. Crezi ca e putin lucru sa demonstrezi de ce oamenii sunt inclinati sa procedeze astfel? Crezi ca e putin lucru sa demonstrezi unde anume o teorie veche de 300 de ani, considerata de toata lumea corecta (teoria lui Bernoulli, acum numita „a utilitatii”) este gresita? (cu extensia: oamenii nu sunt mereu agenti rationali ci iau, uneori, decizii impotriva propriului interes, crezand ca isi protejeaza propriul interes)

Pe de alta parte, in situatia B, nu ti se pare ca „dai vrabia din mana”? In fond, accepti sa te expui riscului de a pierde 1.000 RON in conditiile in care ai putea pierde doar 500! De ce prima data nu risti si a doua oara risti, situatiile fiind identice din punct de vedere strict economic? Care este acel factor secret care determina alegeri asa de diferite?

Aici trebuie sa ne inclinam in fata lui Daniel si a lui Amos. Ei au aratat cum intr-o aceeasi situatie descrisa in mod diferit (problema cadrului de referinta) comportamentele oamenilor pot fi prezise intr-o directie (evita riscul daca se gandesc la castiguri) sau alta (cauta riscul daca se gandesc la pierderi).

Cele doua afirmatii din paranteze sunt atat de importante incat merita sa te gandesti cateva saptamani la ele. Eu, unul, asa am facut! Intelegerea acestui mecanism psihologic iti pune la dispozitie o putere de care te-ai putea chiar speria, daca te gandesti cum se pot folosi de ea oamenii lipsitii de principii etice. Imi stau pe limba o serie de exemple insa ma abtin deoarece nu vreau sa-ti dau idei. Doar subliniez ca descoperirea celor doi psihologi exceptionali (cu adevarat, nu din seria celor care sustin, fara dovezi, lucruri extravagante de-a binelea, ca sa nu le spun absurde sau nebunesti) are un imens potential manipulativ sau, ca sa fiu mai bland, sa-i zic „de influenta”, si in bine (influenta pozitiva, de pilda sa-ti protejezi sanatatea) si in rau (influenta negativa, sa determini pe cineva sa-si distruga sanatatea, de exemplu cumparand produse periculoase, desi scrie pe ele)

Castigurile si pierderile, desi de valori numerice identice, nu sunt identice. Pierderile cantaresc mai mult decat castigurile, asta spune, in esenta, teoria aversiunii fata de pierdere. Si daca esti curios, iti spun si de unde a inceput totul:

Imagineaza-ti doi barbati, undeva in jungla, acum 500.000 de ani. In locul in care se afla stiu ca exista 50% sanse sa vina, pana la apusul soarelui, un leu si, cu exact aceeasi probabilitate, o femeie atragatoare cu care, ei bine, nu trebuie sa-ti spun eu ce vor sa faca. Unul dintre ei ramane, asteptand sa vina femeia, celalalt pleaca, asteptandu-se sa vina leul. Genele cui crezi ca au avut sanse mai mari sa se propage pana la noi? (fireste, acesta situatie trebuie multiplicata de mii de ori, nu e relevant ce se intampla cu un barbat, indiferent daca se intalneste, tandru, cu o femeie, sau, ceva mai sangeros, cu un leu).

Noi suntem urmasii celui care s-a temut de pierderea vietii (el s-a reprodus mai tarziu, in conditii mai sigure) si a plecat. Cel care a ramas s-a bucurat, poate, intr-o saptamana, de o excelenta partida de sex tantric, poate si in a doua sau chiar si a treia saptamana, fiind foarte norocos, insa in a patra e posibil sa se fi intalnit, pentru prima si ultima data, cu leul.

Ne place sau nu, toti avem aversiune fata de pierdere, deoarece creierele noastre nu au aparut printr-o magie divina (oricat de mult isi doresc asta admiratorii lui Mos Craciun). Avem inima, ficat, plamani si anumite inclinatii psihologice deoarece facem parte din specia umana. Putem nega asta, dintr-un idealism adolescentin sau o impotrivire incapatanata la idei nelinistitoare (pierderea paradisului?), dar o astfel de atitudine nu ne ajuta sa fim mai adaptati la realitate, cu atat mai putin sa rezistam manipularilor celor care le-au inteles si le aplica fara sa le pese de standardele morale.

Daca te auto-observi, un timp, ai putea identifica in propria ta viata situatii in care, avand de ales intre a valorifica o oportunitate si a te proteja de o amenintare, preferi al doilea comportament. Si daca exista circumstante in care, in sfarsit, risti si tu, ai putea remarca faptul ca sunt situatii pierdere-pierdere si risti in speranta de a minimiza pierderea. Dar aminteste-ti, te rog: calitatea de a fi situatii definite de „castig” (vezi varianta A) sau de „pierdere” (vezi varianta B) depinde, uneori, de felul in care cineva le-a incadrat. Si nu vreau sa spun ca „cineva” le formuleaza  constient astfel incat tu, fraierul, sa cumperi ceva de care nu ai nevoie sau sa faci un lucru impotriva intereselor tale. Nu mereu. Sunt cazuri in care „cineva” le incadreaza fara sa-si dea seama (un parinte in relatie cu un copil, de pilda). Si mai sunt cazuri in care chiar tu faci asta, fara sa stii. De azi, poate, mai rar.

Ps Acest articol nu va ramane postat mult timp. Daca vrei sa-l impartasesti cu cineva, grabeste-te! L-ai putea pierde.

Edward Titchner a fost profesorul lui Cornel. Adica…iarta-ma, sunt influentat de traficul de pe podul Grozavesti, inaugurat recent, am voit a spune ca a fost profesor la Cornell (Cornell University, joaca in Ivy League si locuieste in Itaca, de fapt Ithaca, pentru a nu-i induce in eroare pe studentii la stomatologie greci, aflati in tara noastra si renumiti pentru felul in care isi promoveaza examenele-cat crezi ca este spaga pentru a deveni asistent la aceasta facultate?). Acolo a creat cel mai larg program doctoral al timpului (a murit in 1927, an in care s-a deschis prima linie de metrou in Tokio, informatie necesara pentru a evalua avansul Japoniei fata de Romanica) si tot acolo, una din studentele lui, Margaret Washburn, a devenit prima femeie doctor in psihologie din istoria omenirii (de ce am sentimentul dureros, cvasi-feminist, ca nu ai aflat lucrul acesta la cursul de istoria psihologiei?)

Eddy e cunoscut pentru contributia pe care a adus-o la structuralism (a nu se confunda cu functionalismul, opera lui Bill-diminutivul dulce de la William James, cel care a spus despre psihologie ca ar fi a nasty little subject) dar eu scriu azi despre el, omagiindu-l, pentru o maxima nascuta in mintea lui de introspectionist:

„Psychologists should know all the theories, love a few but wed none”

Imagineaza-ti satisfactia mea, cand am citit asta! ( prefer uniunea consensuala casatoriei si divortul sanatos unui mariaj trucat, despre care toata lumea stie ca e un esec dar nimeni nu indrazneste sa o spuna) De ce nu ar fi la fel si in lumea ideilor? Asa e, prietene decedat din si mai decedata zodie a Capricornului (11.01.1867), poate fara sa stii ai atras atentia asupra celui mai mare pericol pentru oamenii interesati de cunoastere. Da, la biasul de confirmare (despre care nu mi-a vorbit nimeni, niciodata, in cele 2 facultati pe care le-am facut) ma refer.

Nu trebuie sa fii cercetator pentru a tine cont de sfatul de mai sus. Si tu ai teorii personale despre relatia  splendida cu prietenul tau, despre mutarea echipei Steaua la Mogosoaia sau despre efectul eclipselor de Luna asupra ovulatiei zeitei Tripura Sundari. Biasul de confirmare ne intuneca mintile si ne determina sa vedem ceea ce ne dorim sa vedem.

Iubeste o teorie dar nu te casatori cu ea, vibrez de placere cand citesc asta (cu intarziere tardiva, pot sa spun asa?). Cu cat esti mai „casatorit”, adica mai identificat, cu atat iti va fi mai dificil sa accepti unde anume nu functioneaza, unde sunt posibile explicatii alternative si, mai ales, in ce fel iti acopera nestiinta sau iti materializeaza fanteziile.

A fi prea tare identificat („casatorit”) cu propriile tale idei se poate dovedi, pe termen lung, chiar periculos, deoarece atunci cand vei fi confruntat cu dovezi nu te vei putea desparti de ele („divortul” este anevoios) si e posibil, cred, nici sa nu mai incerci, pentru a-ti salva imaginea sociala. O teorie indelung intretinuta si hranita (cu dovezi putine sau cu unele numeroase, insa doar anecdotice-faimoasele studii de caz din psihanaliza si toate scolile aparute ca ciupercile dupa ploaia psihodinamica) devine o parte din tine si a renunta la ea e ca si cum ai renunta la o mana (sau sa zic un ovar, un ochi, un coleus?). De ce sa te mutilezi? Nu vrei sa ramai intreg?

Biasul de confirmare ne pacaleste pe toti, in fiecare zi. Ceea ce ii deosebeste pe oamenii cu o atitudine stiintifica de ceilalti oameni este ca primii au invatat sa se protejeze de acest virus inspaimantator (si invizibil, ca orice virus). Mi se pare nobil sa refuzi sa te folosesti de erorile care lucreaza in favoarea ta (adica iti sustin credintele). Dar nimeni nu poate face asta daca ramane inconstient. „Casatoria” cu o teorie, ipoteza sau credinta ne inchide cognitiv, ne izoleaza si ne trimite intr-o lume schizoida, in care lucrurile sunt asa pentru vrem noi sa fie asa.

A iubi o teorie fara a te „casatori” cu ea este un fel de a ramane disponibil pentru alte teorii, mai intemeiate, mai simple, mai puternice. De ce sa te rupi de apa cea vie a cunoasterii? De ce sa nu pastrezi mintea deschisa? De ce sa cauti mereu dovezile care sustin teoria ta in timp ce, poftim premiul pentru paradox, sustii ca esti o persoana fara orgolii intelectuale? (scurta pauza de distractie)

Chiar si psihologii din lumea universitara americana (in fata careia ma inclin) sunt inclinati, in procedura de peer-review, sa recomande pentru publicare un articol aflat in armonie cu teoria pe care o prefera (vezi studiul lui Mahoney, 1977, Publication prejudices: An experimental study of confirmatory bias in the peer-review system). A gresi este omeneste, bineinteles, dar a persista in greseala, mai ales cand esti avertizat, este, cum sa spun, satinic! (am gresit o litera, cred, din cauza unei interferente pe o arie corticala-le gyrus diabolique cingulaire)

Am mai scris despre biasul de confirmare, anul trecut si, daca nu ai citit articolul acela (te scutesc de cautari prin jungla amazoniana a blogului meu) il voi relua. Insa pana atunci poti parcurge urmatoarea explicatie:

Tu crezi ca toate lebedele sunt albe. Asta este teoria ta. Asta le spui copiilor tai (operatie care nu se numeste ‚indoctrinare’ ) sau elevilor/studentilor tai, daca se intampla sa fii profesor. Nu esti o persoana dogmatica (sa crezi in absenta dovezilor) si incepi sa-ti verifici teoria. Cum? Ce intrebari proaste pun si eu! Cautand lebede albe, normal.

„Cauta si vei gasi!”, oare ce intelept din vechime spunea asta? (doar un eretic de teapa mea ar putea gandi ca si el era prizonierul biasului de confirmare, fiind un baiat cu testicule si nevoie de somn prin gradini, deci om) Cauti lebede albe, gasesti lebede albe, teoria este confirmata, prin urmare este corecta. Bravo, Patratica! (urme in prezent ale desenelor animate din timpurile socialismului multilateral dezvoltat, curatate de stereotipurile de gen).

Ti-ai demonstrat teoria: ai spus ca lebedele sunt albe si ai gasit lebede albe. Ce poate fi mai logic decat atat? Ce te faci insa daca, in cautarile tale, ai dat si peste o lebada neagra pe care, orbit de propria ta credinta, nu ai vazut-o? Iti dai seama, e posibil sa dedici energie si ani din viata ta unei teorii gresite din start! Ai vrea ca peste 10 ani sa vina cineva sa-ti spuna „uite, frate, o lebada neagra”? Cine iti va da inapoi acei ani din viata ta petrecuti in iluzie? E ca si cum te casatoresti cu cineva fiind „indragostita” si abia peste 10 ani realizezi ca nu va potriviti, ca va chinuiti unul pe altul, ca ati fost incompatibili inca de la inceput dar ai refuzat sa vezi asta. Nu ai mai multa consideratie pentru viata ta?

Si atunci, ce e de facut? De ce sa astepti momentul apocaliptic al intalnirii cu o lebada neagra? Nu este mai intelept sa o cauti tu? Asta inseamna sa lupti cu biasul de confirmare. Construieste studiile experimentale astfel incat sa-ti maximizezi sansele nu de a-ti confirma teoria ci de a o infirma! Este ceva extrem de contraintuitiv. E ca si cum esti convinsa ca sotul tau te insala si cauti dovezi din care sa rezulte ca iti este fidel (ceea ce poate presupune, nu-i asa, si sa-i umbli in telefon, in serviciulacestei cauze nobile).

Cauta o lebada neagra pentru a nu irosi ani importanti din viata ta in „mariajul” cu o teorie perdanta. Daca nu este corecta, teoria oricum nu va trece testul timpului. Totusi, de ce sa astepti? Numai pentru ca esti o persoana ambitioasa? Sau plina de (o nerecunoscuta) vanitate? Faptul ca ai gasit pana azi 10.000 de lebede albe nu anuleaza posibilitatea de a da, la un moment dat, peste una neagra (nu le numar pe cele pe care le-ai intalnit dar nu le-ai „vazut”-vezi si articolul despre gorile).

Teoriile construite astfel incat sa nu se poata dovedi ca sunt gresite (nefalsificabile, acesta este termenul tehnic) nu au nicio valoare, indiferent cati oameni le imbratiseaza, scriu despre ele la edituri prestigioase, apar la televizor sau le predica prin tot felul de spatii, de la cele religioase pana la cele academice). De aici nu rezulta ca nu servesc unor nevoi psihologice. Nicidecum! Deoarece realitatea are aspecte insuportabile noi, oamenii, avem nevoie sa fim mintiti! Unele teorii sunt numai bune pentru asa ceva.

Doar cei care iubesc adevarul si sunt gata sa sacrifice confortul emotional pentru a se apropia de el (asa cum misticul vrea sa-l intalneasca pe zeul invizibil) si-ar putea dori sa iasa de sub vraja biasului de confirmare. Daca partenerul tau te insala, tu ai vrea sa stii asta? Ai spus „da”? Ok, probabil esti o femeie care iubeste adevarul (cel putin in relatiile personale). Asa sunt oamenii de stiinta, la modul ideal. Vor sa stie daca propriile lor minti ii insala. Si au construit sisteme de protectie. Cauta lebede negre. Si sufera cand le gasesc, fiind oameni.