Martin Seligman il considera cel mai mare autor de fictiune psihologica. Insa profesia lui nu este de scriitor, ci de psihoterapeut. Luna trecuta (articol reluat) i-a aparut ultima carte, The Spinoza Problem. Nestiind daca sa o cumpar sau nu, mi-am facut timp sa rasfoiesc Staring at the Sun (penultima carte, tradusa si la noi, de Editura Vellant: Privind Soarele in fata).
Este o carte extrem de explicita despre moarte (autorul fiind Irving Yalom, precizare pentru cei mai tineri sau neafiliati domeniului psihologiei), adica foarte pe gustul meu. Cu toate acestea, nu ma pot impiedica sa nu ma intreb daca nu cumva am in fata o dovada spectaculoasa a biasului de confirmare.
Spun asta deoarece pentru toate cazurile din capitolul 3, dedicat experientelor revelatoare, indiferent de motivele formulate de pacientii lui, Yalom identifica (si ii convinge!) ceva mai adanc (oare ar putea exista o manie a cautarii profunzimilor?), anume anxietatea mortii. Alice, Julia, James, Pat, Will, Mark, Ray, Kevan, aproape ca devine plictisitoare maniera in care Yalom pleaca de la simptomele pacientilor sai si ajunge la presupusa teroare generata de constienta finitudinii, nivelul mai adanc, fireste, din care erup problemele si dificultatile existentiale.
Nu stiu daca Yalom face un serviciu psihoterapiei existentiale declarand, entuziast, ca atacurile de panica ale lui Kevan au disparut cu totul pe parcursul a 14 ani de terapie. Daca eu as fi Kevan cred ca mi-as dori sa ma vindec ceva mai repede! De asemenea, povestind visul revelator al lui Mark, dupa un an de terapie, ma face sa ma intreb daca are notiuni elementare de calcul al probabilitatilor. Din multimea viselor avute de un om de-a lungul unui an putem extrage, cu un pic de creativitate, orice, inclusiv nelinisti asociate cu incercarile recente ale guvernului roman de a vinde fantasticele zacaminte de cupru (despre care nu vorbea nici dracu’ inainte, dansul fiind cunoscut pentru preferinta pentru locuri intunecate). In plus, din 200-300 de vise, cel putin unul va avea o legatura puternica, si emotionanta, cu moartea, macar unul care a fost precedat de vizionarea unui film horror).
Nu vreau sa diminuez meritele lucrarii lui Yalom si sa descurajez editurile din Romania care ne delecteaza cu, cum zise Seligman?, „cel mai mare autor de fictiune psihologica”. Dar nici nu vreau, in cazul in care esti un fan al profesorului emerit de la Stanford, sa citesti in stare de somn (cu facultatile critice adormite, asta vreau sa spun). Din 100 de psihologi clinicieni care practica psihoterapia, unul singur este de orientare existentiala. Intelegi cumva de ce? Daca nu intelegi, iti recomand sa-ti monitorizezi visele timp de 6-12 luni. Te asigur ca vei avea unul revelator.