Arhive pentru categoria: “Biasuri”

BRCA2. Ai auzit de ea? E naspa rau! (limbaj de Piata Universitatii, versiunea „veniti cu noi in duba jandarmeriei”) Daca ai bani si un dram de curiozitate, iti poti face un test genetic (o sa ne obisnuim cu ele, in viitor) astfel incat sa afli ce mai face BRCA2 (gena ta). Ar fi de dorit sa fie „cuminte”, adica sa nu ai o varianta a ei (o mutatie). In cazul in care testul depisteaza mutatia, medicul iti va spune ceva de genul urmator:

„Riscul de cancer la san, pentru tine, purtator (inocent, in opinia mea, vinovat, conform  oribilei teorii Karmice) al genei BRCA2, de pe cromozomul 13 (pozitia 13q12.3, daca vrei toate amanuntele), este de 50-85%”.

Ce inseamna asta?

Ah, si inca ceva: aceeasi mutatie reprezinta un risc de 25% de cancer ovarian. A naibii genetica asta, nu-i asa? Poate ca „da”, te aud ca prin vis, insa cum se interpreteaza procentele? Este posibil sa ai gena (mutatia) si sa nu faci cancer niciodata?

Psihologii clinicieni si terapeutii, in anumite cazuri, din fericire rare, opereaza cu urmatoarele trei concepte: distorsiuni cognitive, distorsiuni perceptive si distorsiuni afective. Voi da, in continuare, un exemplu pentru fiecare distorsiune, lasandu-te pe tine sa identifici, cu un pic de efort mental, un set echivalent de distorsiuni, doar ca nu rare si nu in clinici specializate ci deosebit de frecvente, in viata de zi cu zi.

Pentru a reusi sa rezovi aceasta problema, iti sugerez sa te desprinzi, mental, de continutul bizar al exemplelor, pentru a-l putea inlocui cu ceva mult mai acceptabil, desi la fel de straniu. Poti folosi temele recurente de pe blog drept ajutor suplimentar.

  • Distorsiune cognitiva: Vecinii mei de deasupra (eu stau la etajul 1, ei la 2) sunt extraterestri originari din constelatia Soparlei. Inainte de a veni pe Pamant, in misiune, au realizat un stagiu de pregatire pe o planeta din constelatia Girafei (pentru vizitatorii lipsiti de cunostinte astronomice: aceste constelatii chiar exista, numele lor nu sunt purtatoare de mesaje ironice: la fel exista constelatiile Balenei, Cainilor de vanatoare, Cocorului sau Pestelui zburator. Din pacate constelatiile Harciogului, Bibilicilor, Gugustiucului, Batracienilor, Plosnitei sau Ciocanitorilor inca nu au fost identificate, dar cautarile continua)
  • Distorsiune perceptiva: In fiecare dimineata, in jurul orei 8, imi trimit, prin tavan, energii modulate pe frecvente speciale, astfel incat sa ma trezesc cu greutate si sa am toata ziua o stare de ameteala, de apatie sau de iritare, in functie de categoria de energii folosite in dimineata respectiva. Eu simt cu multa claritate aceste energii, special calibrate pentru bioritmurile mele, spre deosebire de sotia mea, care nu le simte.
  • Distorsiune afectiva: Ma simt extrem de amenintat de aceasta situatie ce pare a nu se schimba, a inceput sa-mi fie teama chiar sa intru in dormitor si dorm tot mai prost, in ultima vreme. Simt o intensa ostilitate in raport cu vecinii mei, cu atat mai mult cu cat, ducand minciuna si ipocrizia pe culmi de neimaginat, ei imi zambesc si imi vorbesc foarte politicos.

Ce spui, ar fi posibil ca milioane de oameni sa intretina un set echivalent de distorsiuni (cu continuturi diferite, deja am stabilit) si sa considere asta, asemenea pacientului fictiv descris mai sus, un lucru de netagaduit? Mai mult, ar putea sa fie cultura un mediu ideal de propagare a acestor distorsiuni?

Te rog, nu te grabi sa raspunzi! Chiar daca te afli in aer liber, raspunsul ar putea fi influentat de energiile subtile transmise, printr-o gaura de vierme, tocmai din constelatia Maimutelor-consumatoare-de-telina.

Astazi voi renunta la blandetea mea obisnuita si te intreb direct:

  1. De cate ori ai avut relatii sexuale cu partenerul tau in ultima luna?
  2. Cat esti de multumita de relatia ta de cuplu?

Nu e necesar sa-mi raspunzi printr-un email. Nici nu e potrivit sa te ingrijorezi foarte tare, daca nivelul de satisfactie este sub 5 pe o scala 0-10 sau sa te feliciti, incantata, daca satisfactia in cuplu graviteaza in jurul lui 9, pe aceeasi scala. Raspunsul tau nu reflecta nivelul real de satisfactie. El a fost influentat de mine (si nu pentru ca mi-am folosit puterile telepatice de acum cunoscute deja de toti vizitatorii fideli ai blogului, pe care, de altfel, ii controlez de la distanta prin puterea mintii mele calibrate holistic si integrativ la o dimensiune fractala a trans-realitatii).

Ti-am influentat raspunsul prin felul in care am ordonat intrebarile. Prin urmare, daca intrebarea referitoare la gradul de satisfactie era prima iar cea indecent interesata de relatiile tale intime era a doua, desi tu esti exact aceeasi persoana, raspunsul tau ar fi fost diferit. Imediat urmeaza sa si sustin aceasta afirmatie. Insa poti fi deja nelinistita, daca incepi sa intuiesti modurile uluitoare in care evaluarile sau perceptiile noastre pot fi distorsionate, mai ales atunci cand exista indivizi lipsiti de scrupule (nu ca mine, eu sunt in tabara cealalta, cu baietii buni!) care doresc sa te convinga sau sa-ti vanda ceva.

Fritz Strack este un profesor de psihologie sociala de la Universitatea Wurzburg (da, vreau sa fac un pic de dreptate europenilor, prea i-am favorizat pe americani-desi nu ma pot abtine, Strack si-a facut studiile de master la Stanford). Impreuna cu doi colegi, pe care ii voi aminti in finalul articolului, cu ceva timp in urma, au pus intrebarile de mai sus, usor diferite:

  1. Cat esti de fericit(a) zilele acestea?
  2. La cate intalniri („dates”) ai participat luna trecuta?

Desigur, intrebarile au fost adresate unor studenti neangajati in relatii de cuplu, nu unor infideli notorii. Strack era curios daca exista o corelatie intre cele doua raspunsuri. Iata ce a aflat: nu exista nicio corelatie! Daca erau mai fericiti studentii nu participasera la mai multe intalniri romantice. Insa nici daca erau mai nefericiti. Intre raspunsurile la cele doua intrebari nu exista nicio legatura.

Ce deceptionant, nicio legatura, ce cercetare inutila! O clipa! Unui alt grup de studenti, Strack i-a adresat aceleasi intrebari, identice-identice, insa in ordine inversa:

  1. La cate intalniri („dates”) ai participat luna trecuta?
  2. Cat esti de fericit(a) zilele acestea?

Nici o corelatie, din nou? (in fond, nu s-a schimbat nimic). Ba da, a aparut o corelatie. Una, cum sa-i spun, inalta? (in psihologie, 0.62 este o corelatie inalta). Adica simpla (si inocenta) schimbare a ordinii intrebarilor a schimbat nivelul corelatiei de la zero la 0.62? Intocmai!

Cum se poate explica acest fenomen incredibil? Ce se intampla cu mintile noastre? Cum putem fi atat de vulnerabili? Vezi, de aceea e bine sa revizitezi acest blog. Poti afla lucruri inspaimantatoare despre mintea ta! (si a prietenilor tai de pe Facebook, cei care vor citi acest articol)

Sunt fascinat de modurile in care mintea umana isi reprezinta in mod distorsionat realitatea. Sunt pasionat de biasuri si euristici. Am invatat, si adesea am impartasit cu tine, sa devin constient de cele doua sisteme (cum le numeste, metaforic, Daniel Kahneman, unul dintre cei mai mari psihologi ai momentului-caruia ii voi face o publicitate agresiva, astfel incat sa nu mai existe psiholog cititor al acestui blog care sa nu fi auzit de el, cu cititul fiind un pic mai greu, deoarece nu a fost tradus in limba romana) si de operatiile lor (in special ale primului, numit, in alte contexte, „creier arhaic”, „inconstient”, „gandire experientiala” sau, mai tehnic, „ (sub)produse ale adaptarilor evolutioniste”).

In exemplul de mai sus, evaluarea gradului de satisfactie intra sub influenta unei euristici a dispozitiei, prin care raspunsul la o intrebare dificila (nu e deloc usor sa stabilesti in mod responsabil gradul de fericire, chiar si pe cateva zile) este substituit cu raspunsul la o intrebare mai simpla (numarul de intalniri, usor de cuantificat).

Usor sau greu, aceasta-i intrebarea! Ei bine, mintile noastre sunt inclinate sa aleaga, de cate ori este posibil, calea usoara. Asa incepem sa traim in iluzie! Nu avem chef de efort, nu suntem programati sa gandim riguros, raspundem la cantecele de sirena ale raspunsurilor atragatoare prin consumul lor scazut de glucoza (doar pentru prietenii mei mistici, ar putea fi diavolul o incarnare a fricii de logica si de coerenta?).

Daca nu ai avut prea multe intalniri in ultima luna nu e obligatoriu sa fii mai degraba nefericit in ultimele zile. Insa e asa de tentant sa gandesti: „ Frate, nu am mai fost si eu cu o gagica de nu mai stiu cand, probabil ca sunt nefericit!” sau „Sunt deja 3 luni si 10 zile de cand nu am mai fost invitata de un baiat la un film sau la un ceai, viata mea emotionala e distrusa!”. Dispozitia activata de prima intrebare se insinueaza in raspunsul solicitat de a doua intrebare. Cu o conditie: sa nu stii ca mintea ta functioneaza altfel!

Si nu stii, te asigur, chiar daca citesti acest blog, altele asemanatoare sau ai deja pe scaunul din spate al masinii „Heuristics and Biases” sau „Judgement under Uncertainty”. La ultima numaratoare mi-au iesit mai mult de 200 de biasuri si nu am terminat de numarat (doar m-am oprit, fiind realmente socat!).

Vestea cea buna este ca aceste inclinatii ale mintilor noastre pot fi cunoscute iar in situatiile cu miza mare (este o sarcina imposibila sa fii mereu atent la deciziile tale) le putem scana sau putem ruga un observator independent sa ne asiste astfel incat sa nu luam o decizie pentru care sa platim ulterior toata viata (cum ar fi sa faci un copil cu un partener foarte sexy dar la fel de compatibil ca un terorist al-Qaeda cu un republican american?).

Daca ti se pare ca esti nemultumita, de fapt, de relatia de cuplu, deoarece in ultima luna vaginul tau si penisul lui s-au ocolit in mod elegant („sunt foarte obosit” si „astazi nu sunt in cea mai buna dispozitie”), inca sunt sperante. Asteapta o luna si pune invers cele doua intrebari. Sau, daca accepti un sfat prietenesc, pastreaza doar intrebarea cu gradul de satisfactie, raspunde zilnic la ea (la sfarsitul zilei, inainte de a te spala pe dinti) si, dupa o luna (sau doua, sau cate vrei tu), calculeaza media!

Nu stiu pe nimeni care sa fi facut asta in mod spontan, cu exceptia unei cliente care mi-a prezentat, candva, un grafic pe sase luni. Da, se poate ajunge pana aici. Fireste, nu e nevoie de Power Point! Doar de o minte iesita din starea de hibernare, activa si dornica sa inteleaga realitatea. Iar daca asta presupune efort, si nu curgere naiv-taoista, atunci sa fie efort!

Strack, Fritz, Leonard L. Martin, and Norbert Schwarz (1988),“Priming and Communication: The Social Determinants of Information Use in Judgments of Life-Satisfaction,” European Journal of Social Psychology, 18 (October), 429–442.

Mergand destul de des catre „corporatia” aflata in proprietatea mea, in functie de traseu, trec pe langa una, doua sau trei gradinite particulare. E un spectacol emotionant sa vad parinti grijulii coborand si urcand din masinile personale care au asigurat transportul in conditii de siguranta a extrem de valoroaselor progenituri (nu cred ca vrei sa stii cat sunt taxele la Olga Guddyn, iar daca stii deja ma tem ca ti-am stricat ziua amintindu-ti).

Insa nu despre gradinite sofisticate si, probabil, nu cu mult mai bune decat cele publice (astfel incat sa justifice taxele) vreau sa scriu ci despre „transportul in conditii de siguranta”. Cum sa-ti lasi copilul pe mana unui alt sofer? Mai exact, cum sa accepti ca odrasla ta sa circule cu autobuzul gradinitei sau, la niveluri superioare de varsta, al scolii? Este mult mai in siguranta cand il duci tu, cu masina la care inca platesti ratele, spre satisfactia sefului tau, care stie asta si iti da task-uri pe care, desi iti doresti, nu le poti refuza.

Sa ne uitam impreuna pe o statistica. Nu din Romania, din pacate, deoarece noi nu avem timp de astfel de masuratori inutile. Pe una din US. Si acolo copiii mor in accidente de masina. Iata si procentele: 75% mor in accidente in care au fost implicate autoturismele care ii transportau. Ghici cati copii care circula cu autobuzul scolii mor, de asemenea? 2%!

Este mult mai sigur sa-ti duci tu copilul la scoala, cu vehiculul personal, decat sa-l lasi in grija autobuzului scolii, nu-i asa? Acesta e doar un exemplu modest (dar tulburator, sper!) de iluzie a controlului. L-am dat in special pentru cei care cred despre biasuri ca sunt niste bizarerii ale masinariilor cognitive (adica ale mintilor noastre) interesant de studiat in laborator dar fara relevanta in viata reala, unde putem trai oricum.

Putem trai mai bine, fiind mai constienti si avand un contact mai bun cu realitatea, facilitat de logica si gandirea probabilista sau de ceea ce Kahneman numeste Sistemul 2 (care nu este biasat, spre dezamagirea celor care cred ca „totul e o apa si-un pamant”). Insa acest Sistem 2 (sau set de mecanisme neuronale) nu se dezvolta spontan ci doar prin practica deliberata. Adica e necesar sa-ti propui. Sunt in cautare de voluntari!

Nicole avea 9 ani atunci cand a intrat in cabinetul doctorului Robert Marion. Era o fetita normala cu o exceptie: o data sau de doua ori pe an avea atacuri neurologice stranii (nu putea sa doarma, era dezorientata, stalcea cuvintele). Fusese spitalizata deja de 3 ori, i se facusera toate testele de sange posibile, nu scapase nici de „CT scan” si, fireste, intrase in cabinetele multor medici. Nimeni nu stia sa explice „crizele”. Poate ca Nicole se obisnuise, dupa atatea esecuri de diagnostic, cu ideea ca pur si simplu se intampla ceva ciudat cu ea, o data pe an (sau de doua ori) si nu e nimic de facut. O incercare in plus nu avea cum sa dauneze.

Insa doctorul Marion a diagnosticat-o corect in doar cateva secunde. Dupa ce 12 medici se straduisera in zadar, cu toate analizele in fata? Exact! Trebuie sa fie un super-doctor, nu-i asa? O astfel de eficienta nu este normala in asemenea cazuri (poate si-a facut studiile pe o alta planeta, mai avansata-apropo, ce crezi, pe parcursul vietii tale o civilizatie mai evoluata decat a noastra va avea suficient curaj pentru a ne contacta?).

De fapt, doctorul Marion nu este cu nimic superior altor colegi, cum singur recunoaste asta, in interviul din Discover (august 1995). Avem de-a face cu un caz banal de euristica a disponibilitatii: Marion tocmai terminase de scris o carte despre bolile genetice ale unor figuri istorice si, printre acestea, se numara si boala regelui George al treilea al Marii Britanii. Doctorul si-a amintit simptomele si a observat ca sunt perfect coincidente cu cele ale lui Nicole. Asa ca i-a spus copilei ca sufera de AIP (acute intermitent porphyria) si ca nu are de ce sa se teama deoarece boala poate fi controlata prin dieta si prin evitarea anumitor medicamente (care declansau crizele).

Daca stii pe cineva care se confrunta cu simptome pe care niciun doctor nu reuseste sa le inscrie intr-o conditie patologica specifica il poti incuraja povestindu-i despre studiile lui Kahneman. Glumesc! Vreau doar sa spun ca exista sansa, la un moment dat, sa dea peste un doctor care a citit, exact cu o seara inainte, despre boala lui foarte rara (si nu ma refer aici la dr. House, indragitul anti-erou de la inexistentul spital din Princeton).

Pe de alta parte, euristica disponibilitatii ii poate induce in eroare pe medici (si pe psihologii clinicieni). Probabil pentru ca pe lumea aceasta nu poate exista un pranz gratis.

Construit de Sorin