Arhive pt autorul

SECTIUNEA „PSIHOLOGIE SOCIALA”:

4. Anger. The Misunderstood Emotion, Carol Tavris, 1989, Simon & Schuster. Daca ai participat vreodata la o sedinta de terapie de grup si ai urlat la tatal tau (absent, desigur) sau ai lovit cu entuziasm (eventual distrugand) cateva perne poti intelege din aceasta carte de ce ti-ai pierdut, astfel, timpul si banii. Cu alte cuvinte, de ce „a scoate furia dinauntrul tau” (teoria catharsis-ului) este o idee ce pare, intuitiv, corecta, insa nu e decat o fantezie din care o serie de terapeuti din scoli experientiale sau psihodinamice nu s-au trezit.

Carol Tavris este psiholog social si, daca ai remarcat, ocupa un loc de frunte in biblioteca mea. Poate si a ta (temporar), daca nu vrei sa fii asemenea lui Gigi Becali, protectorul mioarelor, cel care este convins ca daca nu-si exprima furia (la televizor, in cazul lui) va face cancer.

 

Am publicat, cu 9-10 luni in urma, pe un alt blog, un articol extraordinar despre sinucidere (precedat de unul despre modestie). Nu, este inutil sa-l mai cauti acum, deoarece l-am sters (sunt sadic, stiu). Exista insa o speranta: l-am mutat pe situl misterios (adica acesta).

Parca as mai explora un pic subiectul, oarecum morbid dupa gusturile unora. Insa pentru mine este fascinant! Motivul este simplu: a te sinucide nu este deloc un lucru usor (cine crede asta e prizonierul unui mit: cei care se sinucid fug de viata, sunt niste fricosi patentati si aleg calea usoara). Dimpotriva!

Pentru a te sinucide este necesar sa invingi cel mai puternic instinct sadit in natura ta, instinctul de supravietuire. Mecanismele care permit un astfel de tragic succes le gasesc fascinante! Iar terapeutii care se feresc sa asiste o persoana cu potential suicidar, psihologii clinicieni care au aversiune fata de asemenea pacienti si chiar psihologii simpli (in sensul de a nu fi specializati in domeniul clinic) care se tem sau chiar intra in panica in legatura cu acest subiect sunt asemenea chirurgilor care se tem de sange.

In niciun caz nu spun ca atitudinea mea profund interesata este mai apropiata de normalitate (dar ce te poti astepta de la un „O” relativ inalt?-paranteza doar pentru connaisseuri) insa a nu fi cuprins de anxietate si a trata cu echilibru o astfel de tema cred ca este recomandabil pentru un specialist (nu doar cu numele!) in comportamentul uman.

Exista o multime de idei gresite care circula cu privire la sinucidere si ma gandesc, serios, ca le-as putea expune, macar intr-o forma simplificata, fidel unei inclinatii de care nu ma pot vindeca, anume placerea de a atrage atentia asupra credintelor cu care operam inocenti, convinsi ca ele reflecta realitatea. Mai meditez la acest demers si, pana una-alta, subliniez doar cele doua stari ale mintii umane care, daca sunt prezente suficient de mult timp si, foarte important, simultan, genereaza acel prag energetic dincolo de care se dezvolta dorinta de a muri.

Oamenii doresc, in mod instinctiv, sa traiasca (imi cer scuze verisorilor patrupezi, si voi doriti asta, evident, si in aceeasi masura insectele si plantele, nu mai vorbesc de bacteriile aflate chiar acum pe buzele tale, daca tocmai l-ai sarutat pe barbatul acela chipes, oh, cat de romantic pot fi uneori!). In anumite situatii, totusi, oamenii pot ajunge sa vrea sa moara. Iar acest proces nu doar ca poate fi inteles psihologic dar a si inceput sa fie studiat intr-un mod riguros.

Ce se intampla in mintea unui om pentru a-i incolti gandul de a muri si chiar de a-l duce la indeplinire? Nu te gandi ca cei care se sinucid sunt psihotici sau iremediabil dependenti de droguri tari, adica incapabili sa gandeasca lucid. Ei reprezinta o minoritate. Nu tendintele asociate cu boli mentale grave sunt in prima linie a evenimentelor suicidare. Nici pe departe majoritatea sinucigasilor (800 000 pe an sau 1 milion dupa alte estimari) nu sunt condusi de iluzii psihotice.

Cele doua stari la care ma refer se dezvolta in afara unei tulburari mentale severe (dar pot fi asociate cu ea, bineinteles!). Este bine sa le cunoastem pentru a le putea preveni. Au legatura cu doua nevoi fundamentale pentru conditia noastra de oameni (si nu au legatura cu entitati demonice, spre dezamagirea idealistilor mistici care inca ma citesc, probabil pentru ca le sunt simpatic). Le numesc si apoi plec (nu in sensul acela definitv!). Promit sa revin.

Asadar, oamenii se sinucid pentru ca:

  1. Simt ca au devenit o povara pentru cei apropiati (sau pentru societate)
  2. Au sentimentul ca nu mai apartin niciunui grup (familie, prieteni, comunitate)

Deoarece vestile nu circula suficient de repede, in era Internetului, iar siturile se actualizeaza cu aceeasi viteza cu care faimoasa broscuta testoasa il intrece pe Ahile cel iute de picior, mentionez in mod special pentru studentii FPSE-Universitatea din Bucuresti ca nu mai coordonez lucrari de licenta, in urma celei mai gresite miscari financiare pe care am reusit, dupa o adanca chibzuinta, sa o fac.

Mai pe limba lui Grig Alexandrescu (“Dreptatea leului”), am renuntat la salariul fabulos de la Universitate (si, implicit, la rolul destul de interesant de profesor) pentru o existenta contra-bugetara plina de angoase materiale (apar doar in visele de tip freudian). Raspund, totusi, la mailuri in care liniutele respecta locurile lor conventionale (stabilite in mod rigid, evident) iar propozitiile contin cel putin 1-2 cuvinte de natura a-i intriga pe Cristi Tanase sau Costea cel mic (zis si “Nila”), fotbalisti cunoscuti pentru IQ-ul lor aflat intr-o zona speciala a curbei lui Gauss.

Vreau, pe de alta parte, sa salut reintroducerea proiectului de diploma (o invitatie la originalitate adresata studentilor) si sa regret mentinerea unui examen final lipsit de sens, din moment ce a mai fost sustinut si in timpul anului. Cu multi ani in urma, cand s-a intamplat sa finalizez si eu cevasilea studii, nu am sustinut niciun fel de examen final dar am avut de infruntat o comisie de 6-7 profesori, mult prea curiosi in raport cu proiectul meu de diploma. Pe cel mai sever, recunosc tardiv, l-am expus, impreuna cu colegii mei amatori de paranormal, unui bombardament telepatic sustinut, astfel incat, in ziua prezentarii, vezica urinara si prostata sa-l imobilizeze in anumite cotloane oarecum intime ale facultatii noastre din acele timpuri. Abia acum inteleg, rememorand evenimentele, ca acela a fost inceputul subtilissim al calatoriei mele spre dulcele abandon al minorului Harry Potter.

Nu ne-a reusit vraja, asta vreau sa spun. Temutul profesor a ramas in comisie toata ziulica, ajutandu-ne sa intelegem ce legatura exista intre sistemul nervos simpatic, perceptie vizuala si transpiratie rece. Plus, in cateva cazuri, fluturi in stomac si, daca imi amintesc fidel, hipopotami in gat.

Insa totul a trecut cu bine iar azi, cand povestim, profesorul respectiv este, conform unor calcule statistice si sperantei de viata a barbatilor din Romania, intr-o anumita masura mort (sau aici  avem de-a face cu o variabila dihotomica?). Ceea ce, nu-i asa, ne asteapta si pe noi si, culmea, chiar si pe copiii nostri! Desigur, daca nu cumva Mos Craciun nu ne salveaza in extremis. Poate nu pe toti, dar macar pe cativa alesi. Ce crezi, figurezi pe lista?

Trag cu coada ochiului la calendar. 14 noiembrie (in curand). 2011. Insa daca am fi in 1917 iar tu ai fi femeie? (sau eu) Crezi ca ai avea dreptul sa votezi? Poate, privind de la 100 de ani distanta, inapoi, ti se pare o intrebare stupida! Cum adica sa nu poti vota? Barbatii nu au nimic in plus fata de femei din acest punct de vedere. E normal ca si unii si altii sa poata vota.

Nu si in 1917! Daca traiai in Canada, Statele Unite sau Anglia, erai o fiinta inferioara si, evident, nu aveai dreptul la vot. Aceste drepturi au fost acceptate in 1918 (Canada), 1920 (US), 1928 (UK). O lume minunata, nu-i asa? Protejata de Dumnezeu, sa nu uitam niciodata asta!

Bine, hai sa presupunem acum ca suntem in 1962 si vrei un salariu egal cu al colegului tau, deoarece desfasurati exact aceeasi munca. “Cata obraznicie! Nu te multumesti cu faptul ca poti sa votezi?” Da, in US abia in 1963 a fost semnat (de catre barbati!) Pactul pentru salarii egale (iar in 1972 scolile publice au fost impiedicate, in sfarsit, sa ofere programe educationale in functie de sexul elevilor). In aceeasi lume crestina orientata de valori sublime? Da!

Hai sa ne uitam acum la procentul de diplome acordate femeilor in cateva domenii, in 1973 respectiv 2003 (o evolutie pe 30 de ani):

  • Drept (in US): de la 8% la 49% (adica, daca ai avea acum 18 ani, ai fi in 1973 si ai dori sa dai admitere la Drept, sansele tale de a fi acceptata ar fi foarte mici)
  • Medicina (US): de la 8% la 26% (cate doctorite vezi intr-un episod din “Dr. House”?)
  • Arhitectura (US): de la 13% la 41%
  • Medicina veterinara (Canada): de la 12% la 78% (sic!)
  • Inginerie aeronautica: de la 1 la 11% (pariem ca nu va sari niciodata de 20%?)
  • Pompieri: de la 0 (zero) la 3%
  • Fizica: de la 7% la 22%
  • Farmacie: de la 21% la 65%

2012, azi. Inca te mai consideri ghinionista? Sau, poate, povestea discriminarii inca nu s-a terminat ci doar a devenit mai subtila? Dar nu dispera, detasamentele de ingeri lucreaza pentru tine! Sau, de fapt, aceste schimbari sunt generate de oameni in carne si oase, intens constienti de nedreptatea sociala si suficient de curajosi pentru a-si parasi zona de confort?

SECTIUNEA „PSIHOLOGIA PERSONALITATII”:

2. Personality Psychology, Randy Larsen si David Buss, 2010, McGraw-Hill. O carte de psihologie a personalitatii a carei organizare nu se mai centreaza pe marile teorii ale personalitatii ci pe domenii ale cunoasterii asociate cu functionarea personalitatii: dispozitional, biologic, intrapsihic, cognitiv-experiential, social-cultural si al adaptarii.

Poti intelege mai multe despre structura acestei carti daca stii deja cu ce se ocupa David Buss (evolutionary psychology stuff) si de ce figureza pe „ISI List of Most Highly Cited Psychologists Worldwide”.