Arhive pentru ianuarie, 2012

Pe vremea cand predam la facultate cursul de psihologia cuplului nu mi-as fi imaginat ca teoriile de orientare psihodinamica vor deveni la un moment dat, pentru mine, o sursa de amuzament. Pe atunci nu gandeam prea mult si nici acum n-as zice ca o fac, dar beneficiez de ajutoare externe minunate. Cu riscul de a-i indeparta definitiv pe admiratorii lui Freud, vreau sa dau un exemplu de rationament analitic si sa subliniez sansa pe care cunoscatorii chiar modesti ai teoriilor freudiene o au in momentele depresive.

Poate ai auzit de atacuri de panica. In caz ca nu ai trait asa ceva (te asigur, e o experienta de care te poti lipsi!) poate nu-ti trece prin cap ca e ceva (atacul de panica) ce are legatura cu zeul Pan. Pan trebuie sa fi fost un pic deranjat (ca orice alt zeu, poate?), altfel de ce aparea brusc din tufisuri pentru a-i speria pe calatori? Pan-panica, aceasta este legatura. Atacul de panica se refera la un set de evenimente psihologice si fiziologice ce ating un varf de intensitate in cel mult 10 minute. Prima data cand se intampla, oamenii sunt convinsi ca au un atac de inima si cheama Salvarea, ajungand la „urgente” unde cel mai adesea un rezident (ceilalti medici au plecat din tara, cum poate ai aflat) ii asigura ca nu e nimic grav, ca nu vor muri si ca, pentru viitor, cel mai bine e sa consulte un psiholog.

Si acum sa ne gandim la cine va care experimenteaza un atac de panica undeva intr-un loc public. La mall, de exemplu? Sau intr-o statie de metrou? Sau, de ce nu, intr-un amfiteatru la Universitate? (in ipoteza in care studentii inca mai merg la fascinantele cursuri, mai ales cele ale profesorilor mai in varsta, cunoscuti pentru calitatea lor de a fi la curent cu cele mai noi descoperiri si evolutii dintr-un domeniu). Ce ne-ar spune maestrul specializat in femei vieneze nevrotice? (remarca, te rog, incredibila diversitate culturala a clientelei)

Pentru a intelege explicatia lui trebuie sa stii ce este acela un mecanism de aparare si, mai ales, ce inseamna „formatiune reactionala”. Pentru ignoranti (o spun cu simpatie), un mic ajutor: formatiunea reactionala este un mecanism de transformare a unei emotii in opusul ei (de exemplu, in loc sa simti dezgust fata de mizerie simti o placere imensa in a face curatenie, ceea ce presupune sa vii in contact cu mizeria-amatorii de simboluri se pot gandi si la mizeria morala, nu doar la praf, haine aruncate prin casa si excremente de caine)

Atacul de panica, in cheie psihodinamica, inseamna ca tu (am personalizat!) esti coplesit brusc de anxietate, intr-un loc public, deoarece vrei sa faci sex cu cineva (poate chiar cu mai mult de o persoana) in timp ce altii (de pilda cei de pe scara rulanta, daca esti la mall) se uita la tine. Destul de jenant, nu-i asa? (mai ales daca nu ai erectie sau, femeie fiind, nu te lubrifiezi suficient). Atacul de panica transforma dorinta sexuala inconstienta in teama si astfel te salveaza dintr-o situatie un pic neplacuta, mai ales daca sunt si camere de luat vederi.

Ai inteles sau mi-am pierdut abilitatile de profesor? Te confrunti cu atacuri de panica pentru ca vrei sa faci sex in public. Nu e frumoasa psihanaliza? Oare de ce nu se mai preda in universitatile americane decat la modulul de istorie a psihologiei? (nu vreau sa intelegi de aici ca protejez psihologia umanista-si ea are numeroase laturi comice, implinindu-si, astfel, potentialul pentru naivitate si fantezii)

Am inteles, nu cu mult timp in urma, ceva despre oameni. As fi preferat sa nu aflu asta si sa traiesc protejat de un adevar aproape insuportabil. Aceasta constientizare nu are legatura cu anumite persoane dar te vizeaza si pe tine. Daca te vei simti ofensat(a) de ceea ce urmeaza sa citesti, ei bine, sunt alaturi de tine. La fel m-am simtit si eu.

Devine tot mai clar ca echilibrul natural al planetei noastre („casa” noastra ceva mai mare) este tulburat, multe specii de plante si animale, plus solul pe care traiau, fiind deja distruse. Distruse de cine? Cine sunt pradatorii? Cine reprezinta un pericol pentru alte forme de viata? Nevoile si dorintele cui sunt mult mai importante decat nevoile altor fiinte, cu grade diferite de complexitate?

Aceste intrebari sunt retorice. Stii si tu raspunsul la ele. Oamenii distrug planeta, unii direct iar altii, cei mai multi, indirect, prin pasivitate, nepasare si ignoranta, pe de o parte, si prin cautarea permanenta a confortului personal, pe de alta parte. Noi doi nu distrugem copaci si nu omoram delfini dar participam la aceste acte barbare prin inchiderea ochilor. Fiecare generatie pare a fi la fel. Raul este facut de altii, in alta parte. Opinia mea este diferita: cred ca suntem complici! Cred ca nu doar crima organizata, corporatiile si guvernele sunt implicate in degradarea sistematica a planetei pe care locuim si aducerea ei in pragul dezastrului global ecologic. Fiecare om, intr-un anume fel, isi aduce contributia vinovata si, adesea, inconstienta. De aceea nici nu sunt intens revoltat de marile afaceri si de oligarhia din spatele lor. Nu-mi plac politicienii dar nu sunt tentat sa le pun toata responsabilitatea in spate. Cred ca am inteles radacinile acestei stari de lucruri. E vorba despre felul cum suntem noi, oamenii, adanc inauntrul nostru. Suntem inventivi, evident, si capabili de gandire rationala. Asta e bine. Insa exista ceva despre care cred, de un timp, ca nu poate fi schimbat decat printr-o serie spectaculoasa de evenimente improbabile. Impartasesc cu tine ce am inteles despre oameni, deci si despre noi doi:

Cred ca suntem o specie exceptional de rapace.

P.s. Acest articol este scris (iunie 2011) dupa o scurta plimbare printr-un cartier plin de tei infloriti despre care imi imaginez, sumbru, ca peste un numar de ani cineva ii va taia, pentru a obtine cateva locuri de parcare in plus.


In 1996, la Tucson, Arizona, s-a tinut prima conferinta dintr-o serie devenita faimoasa pe tema unei posibile stiinte a constiintei.Iti vine sa crezi ce incearca, in astfel de ocazii, cateva din cele mai avansate minti ale planetei, sa faca? E posibil sa exista o stiinta a constiintei? Nu este asta aroganta suprema? Sau problema constiintei este o problema ca oricare alta, rezolvabila in timp, gratie unor cercetari perseverente si riguroase?

Unul dintre participantii la Tucson III (2000) a fost Daniel Dennett, un tip pe la 1.90 cu o barba de patriarh. In ce fel este relevanta aceasta informatie? Eh, tocmai a trecut si pe la noi (Universitatea din Bucuresti), unde a primit un titlu de doctor honoris causa. Ma intreb in ce fel conteaza asta pentru el. Dennett sustine ceva extrem de contraintuitiv, anume ca nu exista un „teatru al mintii” si un spectator in mijlocul lui. Cu alte cuvinte, sinele oricarui om este o iluzie. Tu citesti acest articol insa nu exista nimic in „tine” care sa fii „tu” (o entitate persistenta). Dennett a citit foarte mult si nu a meditat (in sensul scolilor spirituale) deloc. Budistii (unii dintre ei) nu citesc literatura stiintifica occidentala dar mediteaza. Nu ti se pare interesant ca si ei au ajuns la aceeasi concluzie?

Totusi, daca Dennett (Hofstadter,Blackmore, Churchland-ea si el) si budistii au dreptate, inseamna ca cel putin 5 miliarde de oameni, care sunt convinsi ca exista un sine, gresesc. Intentionez sa scriu o serie de articole in care sa explorez consecintele uneori dramatice (distrugerea planetei, de pilda) ale acestei „greseli” (eu prefer sa o numesc iluzie) Pana atunci, te las si pe tine sa meditezi la una din problemele (cea mai grea?) dezbatute in seria Tucson si in numeroase articole si carti scrise de oameni care au castigat la loteria genetica, „primind” IQ-uri de la 130 in sus:

Cum e posibil ca procesele fizice din creier sa dea nastere experientelor subiective?

Daca se intampla chiar acum sa te gandesti la ideile de mai sus, reformulata, intrebarea suna asa: Cum e posibil ca atomi „prosti” (lipsiti de minte-neuronii sunt formati, in ultima instanta, din atomi) sa dea nastere unei experiente de intelegere (mentala)?

La Yale University inca mai preda un batranel pe nume Robert Lane, acum profesor emerit de stiinte politice. A fost, candva, si presedintele Societatii Internationale de Psihologie Politica (pe vremea cand Emil Boc  se antrena intensiv pentru cea mai lunga, era sa zic longilina, cariera de prim ministru). Acest fellow (of British Academy) a publicat in 2001 The Loss of Happiness in Market Democracies, o incercare de a raspunde la dilema numarului mare de oameni nefericiti din cele mai avansate tari de pe glob.

Tu simti ca traiesti intr-o tara avansata din punct de vedere economic? Nu te chinui sa raspunzi, daca citesti acest text, aici, accepta-l pe „da”. Stii de ce? Ai dus acasa? (si apa curenta, se intelege) Nu-i asa ca nu trebuie, pentru anumite procese de felatie, ptiu!, de fecatie, scuze, e intr-un cavant (defecatorii?) sa iesi afara si sa pleci intr-o scurta calatorie in fundul (sic!) curtii? Aproape sigur ai si centrala pe gaze (sau incalzire centrala) Ei bine, daca ai fi trait pe la 1940, fiind american, puteai fi in treimea care nu avea asa ceva. Da, acum 70 de ani din trei americani unul nu avea dus iar unul din doi nu avea incalzire. Si daca tocmai ai fi terminat liceul si te-ai fi inscris la facultate, sansa de a-ti finaliza studiile superioare era de 5% (nu exista varianta Spiru Haret, forma ID, in echivalent american, in ciuda spiritului pragmatic). Totusi, ne spune Lane, americanul mediu isi evalua foarte sus satisfactia generala in viata („fericirea”). Mai precis, la 7.5 puncte din 10 posibile. GDP-ul per capita, daca mai vrei cifre, era la 6.000 USD.

In 1990, cand face Lane comparatia, GDP-ul ajunsese la 20.000 USD (se triplase, practic). Problema americanului mediu nu mai era daca are o baie ci daca are doua sau trei. Televizor color, masina de spalat, astea sunt deja maruntisuri (iar in zilele noastre, cred DVD player si iPod, in curand iPad). Poate ai vrea sa stii scorul mediu al fericirii americanului nostru? (care ne va proteja in curand cu scuturi antiracheta, poate pe la Dabuleni). Ai retinut scorul din 1940: 7.5. Cat ar putea fi in 1990? Da drumul la laptop sa-l notezi, in caz ca ai hipocampul deteriorat de ultima sesiune (sau examen de la MBA).Cu tot acest progres urias, e de asteptat sa fie mai mare, corect? Eu mizez pe 8 sau chiar 8.5. Americanii au toate motivele din lume pentru a fi fericiti (deoarece „motivele” vin catre ei, pe diferite cai, inclusiv brain-drain). Vorbesc la prezent dar ma refer la 1990 (iti dai seama, acum, in 2011, nivelul satisfactiei e pe la 11, adica a iesit din scala). Abundenta, oportunitati de educatie, super-servicii medicale. Cum sa nu fii mai fericit? 7.5 in 1940. Si „azi”, in 1990? Citeste-l pe Lane. Sau, daca nu ai chef de 480 de pagini de teorie politica a bunastarii, crede-ma pe cuvant. Este 7.2!

Toscana. Un loc in care as vrea sa traiesc (o regiune, de fapt, in centrul Italiei). Crezi ca pentru Chianti si Brunello di Montalcino? Nu, pentru cele 120 de rezervatii naturale. Periodic, as trece prin Florenta, Siena si Pisa. Ups, am spus Pisa? Orasul cu turnul care sfideaza gravitatia si la fel de multi rezidenti ca la Vaslui.

Oare de ce spunand „Pisa” imi vin in cap rezultatele BAC-ului 2011, facute publice acum cateva luni? (never mind, it’s just my under construction brain) PISA este si acronimul de la Programme for International Student Assessment. Este vorba de o evaluare a performantei scolare a elevilor de 15 ani, initiata in anul 2000 si repetata la fiecare 3 ani. Cine face asta? OECD-ul! Cu ce scop? Pentru a imbunatati politicile educationale.

Evaluarea este facuta in 3 domenii de competenta. Ti le spun in engleza, limba pe care o invat, de la o vreme, obligat fiind de niste oameni care scriu lucruri deosebit de interesante in aceasta limba: reading, mathematics and science.

In 2009 au participat 59 de tari. China a iesit prima, la toate cele 3 probe. La matematica, de pilda, daca vrei sa-ti trimiti adolescentul prin Europa, Finlanda a iesit a sasea (prima tara europeana). La „stiinte” finlandezii sunt si mai buni: sunt pe locul doi. Iar la „citire”, in afara de plictisitoarea Finlanda (locul 3), mai avem si Olanda, in primele 10 (chiar pe 10).

Si Romania, si Romania? Pe ce loc a iesit? Ei bine, s-a plasat cu 2 locuri mai jos decat in 2006 (precedenta evaluare). Se afla pe un trend descendent (locul 49, dupa locul 47).

Locul 49 din 59!

In Europa, doar Muntenegru si Albania au rezultate mai slabe. Nu e nicio greseala! Suntem din nou (aproape) ultimii, doar ca, de data aceasta, in planul minunatei, fabuloasei, incredibilei noastre educatii. Testele sunt standardizate. Scolile in care se dau examenele sunt alese in baza unui esantion. Nu avem pe cine sa dam vina. Poate ca, pur si simplu, aceasta este starea invatamantului actual. Un invatamant de proasta calitate, neinteresant si ineficient.

Nu, nu, nu! (te aud cum protestezi, mai ales daca esti un profesor idealist) Trebuie sa fie ceva gresit in metodologia testului PISA. Copiii nostri sunt buni la invatatura, intotdeauna au fost asa. Sa ne uitam la numarul de studenti (in special cei de la universitatile particulare, forma ID) si la rata de promovare remarcabila de la BAC din anii trecuti.

Si anul acesta? Stii ce rezultate au fost la BAC? Da, dezastruoase, insa e din vina camerelor de luat vederi din clase care au trimis unde misterioase, blocante de tinere sinapse. Nu are nicio legatura cu nivelul de performanta al invatamantului romanesc. Inainte de a ne uita la cifra hai sa revedem rezultatele PISA din 2009 si 2006. Aproape ultimii in Europa. Si la BAC, in 2011? Sub 50% promovabilitate. Din doi candidati unul a trecut. Si cel care nu a trecut? Oare va pleca in Spania, la capsuni? Sau va pleca, mintenas, cel care a trecut? (for strawberry-teams supervising, I guess, somewhere in Liverpool area)

Ar putea pleca amandoi, totusi? Ai putea pleca si tu? (eu nu, imi iubesc tara si tarele ei-atentie, e joc de cuvinte!) Insa intr-un astfel de caz, ma intreb simultan cu un fost coleg de facultate, expert in evaluarea politicilor sociale: cine va plati pensiile peste 20 de ani? Cine ne va educa progeniturile? Si, mai ales, cine va repara camerele de luat vederi instalate saptamana trecuta?

Construit de Sorin