Arhive pentru august 14th, 2011

Exista mereu un loc primitor. Cineva se uita cu drag la tine. Cuiva ii pasa de tine si vrea sa te stie fericit. Existi in gandul cuiva. Tu, ca persoana, separat de realizarile tale, ai valoare pentru cineva. Contezi cu adevarat.

Apoi cresti si intr-un fel pe care nu il poti explica pe deplin observi ca faci acelasi lucru cu altcineva. Te intereseaza destinul ciuva si ii doresti in mod special binele. Viata pare a functiona pe principiul stafetei. Dragostea pe care ai primit-o o dai mai departe, imbogatita cu experienta ta. Poate ca nu e deloc asa. Poate ca nu dragostea circula prin tine. Ma gandesc adesea ca ar putea fi invers. Noi circulam printr-un spatiu neomogen, deci plin pe alocuri cu dragoste. Ne inchipuim ca o primim si ca o dam mai departe cand, in realitate, Ea ne primeste in interiorul ei.

Se intampla uneori, in dialogurile cu studentii mei, sa apara probleme de finete pe care ii las sa le studieze pe cont propriu ( si din senin, alta data, ii intreb brusc- astfel ii descopar pe cei motivati si iubitori de psihologie). Problema de ieri (februarie 2010) a fost diferenta dintre nevoie si dorinta. Evident ca pentru a le diferentia este necesar sa operezi cu definitii corecte, adica sa iesi din sfera opiniilor personale si sa intri in zona cunoasterii validate. E adevarat ca unii nu reusesc acest salt, ramanand intr-un perimetru de nediferentiere cognitiva (vezi articolul despre simbioza). Pentru ca psihologia studiaza „inobservabile” inca se mai crede ca se poate spune orice, adica anything goes. Da, psihologia are multe arii in care bajbaie sau nu a ajuns la consens dar are si o multime de functii, procese sau continuturi bine intelese si trecute in registrul cunoasterii (adica al unor afirmatii intemeiate pe dovezi). Descoperirea si acomodarea la acest registru (in sens piaget-ian) sunt expresii ale maturitatii intelectuale. Iar maturitatea, in acest caz, presupune o serie de renuntari, adica la separari de idei copilaresti sau pur si simplu neexaminate critic (deoarece inca nu s-a dezvoltat o instanta interioara capabila de meta-evaluare). Insa exact asta transforma cunoasterea intr-o aventura captivanta, pentru care o singura viata, m-am convins de mult, nu este de ajuns.

Daca ai timp, te provoc si pe tine sa meditezi asupra diferentei dintre nevoie si dorinta. Ca stimulare, voi avansa si eu o parte a raspunsului. Iar cine are copii, trebuie sa recunosc, este din start avantajat.

Exista un numar limitat de nevoi si un numar infinit de dorinte. Nevoile sunt esentiale si trebuie satisfacute cu orice pret. In fiecare etapa a vietii noastre nevoile autentice favorizeaza  supravietuirea si dezvoltarea. Epitetul „autentic” indica faptul ca exista si false nevoi (nevoile introiectate, de exemplu). In raport cu nevoile Eul nu poate negocia ci este constrans sa le implineasca. Nu reuseste intotdeauna din motive care tin de propria lui forta (Eu slab) si de resursele mediului (mediu sarac, privativ, neofertant). Insa in raport cu dorintele Eul se bucura de o libertate semnificativ superioara. Se poate trai si inca foarte bine cu dorinte nesatisfacute (daca stii ce sa faci cu energia lor). Nu acelasi lucru se poate spune despre nevoile frustrate. Ele te perturba, te scot din starea de echilibru si te transforma, in timp, intr-un sistem disfunctional. Efectul nu este la fel de vizibil, bineinteles, in cazul nevoilor mai departate de biologic, insa exact aici sta, intre altele, arta unui psiholog (sa le auda „tipetele”, sa le vada mastile, apararile si supracompensarile). E foarte usor sa recunosti un om care nu a mai dormit de 24 de ore si mult mai greu sa identifici, intr-un deficit cronic de calciu, de exemplu, nevoia reziduala de siguranta (calciu-oase-schelet-sustinere-pentru mintile speculative) niciodata implinita intr-o familie vesnic conflictogena.

Mai sunt cateva diferente, desigur, insa eu ma opresc aici (mai ales ca ai putea fi unul dintre studenti si nu doresc sa-ti fac eu tema). In special in psihologia copilului, diferenta nevoie-dorinta este cruciala pentru a trai fara culpabilitate si a sprijini o crestere sanatoasa, cu nevoi implinite si dorinte care nu mor dar nici nu se realizeaza.

Psihologia, din punct de vedere etimologic, este stiinta (logos) despre suflet (psyche). Dar cuvantul „suflet” are o faima proasta in perimetrul academic. Asa ca psihologia este inteleasa ca o stiinta umanista ce are ca obiecte de studiu psihicul si comportamentul omului. La randul meu simt o anumita distanta in raport cu termenul „psihic”. Asa ca prefer sa consider psihologia o cercetare a mintii iar mintea o vad compusa din module (in loc de procese psihice si reglatorii). Aceste module, desi legate intre ele, se dezvolta relativ separat. De exemplu, modulul cognitiv poate fi inalt diferentiat (stadiul operatiilor formale) in timp ce modulul moral este subdezvoltat (stadiul preconventional). Toate modulele au o evolutie stadiala insa aceasta evolutie nu este garantata (asa cum este maturizarea fizica a organismului). In linii mari, orice modul traverseaza trei mari etape, pe care le numesc dupa cum urmeaza:

  1. Stadiul nediferentiat (sau fuzional)
  2. Stadiul diferentiat
  3. Stadiul unificat (sau integrat)

Cei care au cercetat evolutia diferitelor module au folosit, desigur, termeni proprii. Totusi, la o privire mai atenta, orice etapa de dezvoltare a unui modul apartine de unul din cele trei stadii. E limpede ca nimeni nu ajunge intr-un stadiu integrat fara a trece prin cel intermediar (diferentiat), tot asa cum nimeni nu poate rezolva integrale de gradul doi daca nu a reusit, mai intai, sa inteleaga ecuatia de gradul unu. Dezvoltarea stadiala este logica. Asa cum spuneam, nu este obligatorie. O persoana poate sa ramana intrega viata, la nivelul unui modul, intr-un stadiu fuzional (voi oferi exemple in alte articole). Deocamdata vreau sa subliniez importanta asumarii evolutiei. Spre deosebire de corpul fizic, mintea nu se mai dezvolta de la sine. Este nevoie de efort. Si dupa cum stim cu totii, efortul este nesuferit. De aceea oamenii, la nivelul diferitelor module, se afla in diverse stadii de evolutie.

Iata principalele module: cognitiv (cu submodulul senzorial-perceptiv respectiv mnezic), emotional, lingvistic, interpersonal, moral, motivational, psihosexual si al identitatii. Eul este o structura psihologica apartinand modulului identitatii (studiat, printre altii, de Erikson si Loevinger). In sens psihologic, Eul este necesar si sub nicio forma nu trebuie ignorat sau anihilat ci, dimpotriva, fortificat (a nu se confunda cu Eul in sens esoteric sau mistic-religios). Este loc si pentru sine (self)? Sigur! Inteleg prin „sine” ansamblul acestor module in masura in care ele (modulele) se interconecteaza si devin integrate. Din aceasta perspectiva sinele insusi se afla in evolutie, dar la fel de bine poate stagna sau chiar regresa, pierzandu-si achizitiile daca nu a reusit sa le stabilizeze. Cred ca acum devine limpede ca Eul si sinele sunt foarte diferite si ca un Eu puternic nu garanteaza un sine evoluat. Reciproca nu este valabila: sinele evoluat se bazeaza intodeauna pe un Eu matur si flexibil. Asumarea responsabilitatii pentru propria crestere si intarirea Eului reprezinta coloana vertebrala a evolutiei sinelui. Ma separ aici de traditiile spirituale care isi reprezinta Sinele ca o entitate perfecta („scanteia divina”). Cred ca acesta e doar wishful thinking. Mintea umana nu este data o data pentru totdeauna, nici Eul, nici sinele (nu intamplator il scriu cu s mic). Observa, te rog, ca nu am spus nimic, deocamdata, despre constiinta. Constiinta are locul ei in acest model cu care operez (articol din martie 2010).  El are unele consecinte pe care amatorii de experiente transpersonale sau extatice nu le vor accepta cu usurinta (asta daca nu-l vor respinge, anxiosi, din start). Despre aceste consecinte voi scrie altadata. Pentru moment vreau sa te familiarizez cu un mod de a intelege functionarea mintii, bazat nu pe asteptari sau idei neexaminate critic ci pe teorii serioase si realitatea experientiala a intalnirii terapeutice.

Nu sunt deloc partizanul ideilor freudiene, in sensul dominatiei controversatului libido (imposibil de masurat).  Dar mintea nu este influentata decisiv de pulsiuni. Exista si factori culturali, sociali si biologici (creierul) la fel de importanti. De aceea vad psihologia viitorului departandu-se de viziunile sectare si devenind, cum altfel, integrativa. Pentru ca daca nu se va intampla asta cred ca va pieri, precum dinozaurii. Mai vad specialisti din cele 4 mari domenii enumerate dandu-si mana, fiind mai prietenosi unii cu altii si acceptand sa-si puna perspectivele una langa alta in speranta unei intelegeri superioare a mintii omului (nu i-am uitat pe teologi si pe cei devotati spiritualitatii, ei intra la „culturali”)

Mintea nu este doar un fenomen biologic, cum cred iubitorii de neurostiinte, nici un fenomen strict psihic, nici un fenomen cultural si atat. Este o combinatie de factori obiectivi si subiectivi. Oare supravietuieste mortii corpului fizic? Aproape sigur, nu!  Nu sunt insa in stare sa spun cum anume ar putea supravietui, sub ce forma sau in vederea a ce. Aici intram intr-o zona de mister in care nu vreau sa fac pe desteptul (pentru ca nu exista dovezi). Pot sa-mi imaginez, sa sper, sa doresc insa nu stiu. Si realitatea dureroasa este ca nimeni nu stie cu o certitudine absoluta. Oamenii confunda presupunerile, fanteziile si nevoile cu stiinta (in sensul de cunoastere). Ne-ar prinde bine un pic de smerenie. Nu stim nimic despre ce va fi. Insa exista spatiu si timp din abundenta pentru ceea ce este. Imi pare o idee buna sa ne dedicam energiile mentale realitatii prezente (in care este infasurata istoria traita, bineinteles) si sa ne permitem sa fim surprinsi, la propria noastra moarte.

Devine tot mai pregnant, si in Romania, un fenomen semnalat de Patricia Aburdene in cartea ei „Megatrends 2010” (aparuta in 2005) Este vorba de un tip nou de consumator, numit uneori consumator constient. Nu este o persoana iesita din comun (cu aptitudini exceptionale). Este un om obisnuit care iese din „mainstream”, restructurandu-si valorile si prioritatile. In esenta, este un om mult mai constient de interconexiunea tuturor lucrurilor. In detaliu, are 5 zone de interes:

  1. Dezvoltare personala (carti, seminarii, cursuri, conferinte, site-uri, grupuri, proiecte)
  2. Consum  ecologic (limitat la necesitati zilnice, produse obtinute fara a distruge natura, produse reciclabile, agro- sau  ecoturism)
  3. Stil de viata sanatos (alimente naturale, organice, bio, apa de izvor)
  4. Consum de servicii medicale de calitate
  5. Responsabilitate sociala (energii regenerabile, actiuni corporatiste etice, case ecologice)

Si la noi dar mai ales in civilizatiile mai avansate rolul de cetatean pare a se imbogati cu aceste noi dimensiuni, asociate cu o tranzitie de la cantitate („sa consumam mult pentru ca avem de unde”) la calitate, cu o preocupare pentru viitor („dupa noi vor trai alti oameni”) si pentru protectia mediului, cu un interes superior pentru legatura dintre minte, corp si spiritualitate. Atunci cand acesti oameni formeaza grupuri mai coezive ele nu au nimic din caracteristicile sau ideologia unei secte. Nu incearca sa converteasca pe nimeni dar nici nu le este rusine de preferintele lor („ tu consumi carne iar eu sunt vegetarian, nu vad de ce ar trebui sa ne justificam aceste alegeri”), nu se izoleaza („nimeni nu ne intelege, suntem superiori”), respecta granitele in plan erotic, se manifesta public respectuos fara a aluneca in comportamente antisociale.

Un studiu american din anul 2000 a identificat 28% din ansamblul populatiei ca imbratisand o astfel de viziune. Noile valori nu se predau in scolile americane sau in facultati. Nu este nicio contracultura (ca in anii 60). Cumva intelegerea mai unificata a realitatii se propaga din aproape in aproape. Exista totusi un numitor comun. Acesti „creatori culturali” (nume dat de Paul Ray) provin din sanul clasei mijlocii sau de mai sus. Cine castiga mai putin de 4.000 USD/luna, se pare, are treburi mai importante decat grija pentru formele si echilibrele Vietii sau implinirea spirituala (o viata plina de sens, nu doar de obiecte materiale)

Probabil e nevoie de un anumit nivel de prosperitate pentru a sparge bariera egocentrismului si a lua in considerare nevoile mai subtile sau starea de bine a altor fiinte, in special a acelora care nu se pot apara singure (includ aici si Pamantul-vezi ipoteza Gaia). Nu prea ai timp sa meditezi la fragmentarea specifica lumii moderne (a face lucruri fara a le vedea consecintele pe termen lung si interactiunile imediate) daca esti inca nesigur pentru ziua de maine, daca nu ai trait experienta lui „si mai mult” urmata de „doar atat?”, daca aspiri la prestigiul pe care ti-l ofera o corporatie fara sa realizezi alienarea pe care o induce. Aceste lucruri mi se par normale si ele se desfasoara, cum altfel, in ritmul lor. Ma bucur insa pentru oazele revolutionare si negalagioase care apar, ici si colo, pe intinderea acestui vast continent conservator. Cred ca e bine sa existe din toate cate putin. Daca un stil de viata dominant devine periculos pentru toti (nu doar pentru oameni) atunci da, se pune problema de a fi schimbat. Nu ma aliez cu militantii mult prea energici, incapabili sa-si controleze agresivitatea, dar simpatizez puternic cu acele 28 de procente de acum 10 ani din State (cati or fi ajuns intre timp?) si echivalentele lor europene si, bineinteles, romanesti. Un spor de creativitate, de atentie mai mare acordata lucrurilor care nu se vad si nu se pot cumpara, mai multa cooperare si mai putina competitie nevrotica, o responsabilitate superioara fata de mediu si actiuni in sprijinul celor mai putin norocosi nu vad cum ar putea dauna cuiva. Daca ai ajuns sa citesti acest articol e posibil sa fii unul din oamenii care traiesc deja asa. Din acest motiv iti voi impartasi un secret: and counting!

Inteleg prin respect neconditionat o atitudine lipsita de judecata la adresa persoanei. In spiritul ei aceasta atitudine este nonviolenta, fiind cunoscuta si propusa de mult timp :”Nu judecati si nu veti fi judecati” spunea un tamplar din Nazareth acum 2000 de ani. De aici rezulta ca nu mai trebuie sa gandim? Sub nicio forma. Ideile si comportamentele pot si trebuie sa fie evaluate. Poti evalua un comportament ca fiind periculos (sa te imbraci subtire cand afara sunt -10 grade) si o idee ca fiind gresita (sa crezi ca Pamantul este plat). Nu exista insa niciun un instrument de masura cu ajutorul caruia, aplicandu-l la oricat de multe idei sau comportamente ale unui om, sa stabilim ca un om nu merita respectat.

Bineinteles ca nimeni nu este perfect si nu poate implini acest standard tot timpul. Insa ne putem stradui. Putem trai cu acest reper in minte. Putem incerca. Acesta este lucrul pe care il solicit. Vreau sa facem un efort si sa manifestam acest respect in spatiul public.

In psihologia copilului se stie de mult timp ca evaluarea persoanei („Ce fetita grozava vs Ce proasta esti!) induce anxietate si pe termen lung dependenta. Evaluarea persoanei nu trezeste sustinerea si autonomia. Insa acest mecanism nu e valabil doar la copii. Este valabil tot timpul. Oamenii au nevoie sa le fie evaluate actiunile si nu eurile. Au nevoie de un feedback onest si, daca se poate, impartial.

Din clipa in care devii constient de acest mecanism este foarte usor sa identifici oamenii care au cazut in capcana lui respectiv pe cei care se lupta cu el, incercand sa nu se lase dominati (deoarece presiunea este enorma). Iisus ne invata :”Intoarce si obrazul celalalt!” si imi vine sa-i raspund: „Prietene, e foarte greu!” Apararea mea favorita este evitarea. Prefer sa minimizez contactul cu o persoana identificata cu acest tipar al violentei. Mi-e  teama de violenta. Violenta ne duce inapoi in pestera, deci in intuneric.

Violenta fizica e usor de depistat. Cu violenta in limbaj lucrurile nu sunt la fel de simple (insa o persoana cu sensibilitate o poate simti imediat)  Stiu prea bine ca in spatele unui comportament violent sta, in anumite cazuri, o mare fragilitate afectiva, frustrari repetate in copilarie, abuzuri si respingeri emotionale, pe scurt absenta iubirii. Nu am intalnit niciodata un om care sa fi fost iubit corespunzator in copilarie si care sa fie violent altfel decat absolut episodic si contextual (deci nu pe o baza constanta). Oamenii violenti in limbaj (nu mai zic de actiuni fizice) sunt raniti. Ei inca nu inteleg ca propria lor violenta nu doar ca nu vindeca aceste rani ci le propaga mai departe. Ce sa faci intr-un asemenea caz? Sa te protejezi, desigur! De aceea e nevoie de granite. De aceea e nevoie de standarde in comunicarea publica.

Exact asta imi doresc si eu. Hai sa vedem daca reusim sa comunicam fara sa ne ranim si fara sa ne pierdem umorul, fiind in continuare expresivi sau originali. Ma gandesc mereu ca este foarte usor sa rupi creanga unui copac (si o persoana cu un IQ<60 poate face asta) Insa cine stie sa puna creanga la loc? Ceea ce a fost rupt sau pierdut este rupt pentru totdeauna. Aici sta adevarata provocare. Nu sa distrugi ci sa ai grija. Nu sa lovesti ci sa sustii sau sa orientezi. Mi se pare un joc mult mai interesant. Il joc cu cei din jurul meu si gresesc mereu. Insa nu renunt (poate si pentru ca ei ma iarta). Acum vreau sa-l joc si cu tine. Este felul in care imi extind constiinta. Cred ca poate exista o civilizatie a dialogului. Ea nu poate fi construita de cei care nu o pretuiesc sau doar vorbesc despre ea in timp ce trimit lovituri sub centura. Vreau sa spun ca nu poate fi decat opera unor adulti.

Cineva mi-a spus ca sunt un om extraordinar. Nu sunt. Sunt un om. Altcineva, extrem de furios, mi-a spus, dar nu in fata (nu a avut acest curaj) ca sunt un dobitoc. Intr-un fel are dreptate deoarece noi toti suntem mamifere (desi ideea era, cred, ca el nu este). Poate fac, uneori, lucruri iesite din comun, care pot fi apreciate si alteori gresesc lamentabil, actiuni ce de asemenea pot fi amendate. Insa nu la fel esti si tu? Un om si inca un om. Si inca unul. O planeta a oamenilor.

Construit de Sorin