Din cate am putut observa, sunt putini cei care stiu, declarandu-si credinta crestina, ca evangheliile din Noul Testament (4, pentru ateii sau agnosticii neinformati) au fost alese dintr-un numar mai mare (cel putin 12). Alese de cine si pe ce criterii? Cu siguranta nu au fost alese de Iisus (disparut de mult la momentul intocmirii versiunii oficiale a textului novotestementar). Au mai candidat evanghelii dupa Toma, Petru si chiar Maria Magdalena. Cumva ca intr-o editura, au fost excluse de la publicare.
Asa au ramas Marcu, Matei, Luca si Ioan. Cine au fost acesti oameni? Doar de dragul verificarii intuitiei personale, ce crezi, l-au intalnit vreodata pe Iisus? (cum, predicile pe care le-ai ascultat au omis sa spuna asta?) Au fost asemenea ziaristilor sportivi din ziua de astazi (la fata locului) sau relateaza la a doua mana? (sau a treia, adica din auzite) Alfel spus, au fost de fata (contemporani cu Iisus) sau ceea ce povestesc nu se bazeaza pe o experienta personala si poate fi, la limita, o fictiune?
Si apoi, indiferent cine au fost, oare cineva le-a „potrivit” textele din canonul oficial? (in zilele noastre se numeste editare) Vreau sa intretin putin suspansul (si doar lansez intrebarea). Poate fi interesant sa analizezi, credincios fiind, cum de nu te-ai intrebat asta pana acum (se numeste atitudine critica). Nu-i nimic, nu e niciodata prea tarziu.
Imi vei spune ca asta nu schimba cu nimic realitatea incontestabila a existentei lui Dumnezeu. „Incontestabila din perspectiva cui?”, te-as putea intreba jucaus. Sau: „incontestabila” in sensul ca nu ai voie sa o contesti, daca vrei sa te legitimezi ca un adevarat credincios? In sensul ca inchizi ochii si refuzi sa vezi dovezile contrare? Sau in sensul ca acela care o face este un eretic modern, suficient de norocos, cu alte cuvinte, pentru a scapa de prea-vigilenta Inchizitie? (institutie care a disparut, nu insa si spiritul ei)
Mi se pare uimitor cum oamenii acorda o valoare absoluta unor texte aureolate in primul rand de vechime. Citite cu atentie (ma refer la texte spirituale in general, acum, nu doar la Vechiul sau Noul Testament) ele isi dezvaluie limitele si contradictiile (cu totul naturale, imi vine sa spun, din moment ce sunt scrise si corectate de oameni). Suntem stupefiati sa aflam ca abia in 1616 a fost inteleasa circulatia sangelui (William Harvey, pentru curiosi) dar ni se pare normal (doar unora) ca lucruri de o si mai mare complexitate (inceputul lumii, de exemplu?) sa fie cunoscute fara nicio urma de indoiala de acum 2-3.000 de ani. Institutiile religioase nu sunt renumite pentru ingaduinta acordata cercetarii stiintifice. Mai degraba, de-a lungul timpului, s-au temut de ea (preotii care pur si simplu nu vor sa se uite prin telescopul lui Galilei, ti-a spus profesorul de fizica?)
Nu vreau sa dezgrop mortii si sa dau, ostentativ, exemple celebre de obscurantism. Ma intreb, totusi, oare aceasta atitudine rigida si dusmanoasa fata de cautarea sincera a adevarului a disparut sau si-a gasit haine noi? Oare tinerii crescuti in sanul unei confesiuni religioase (unii cititori care nu se pot decentra ar putea crede ca ma refer doar la crestinism, ceea ce nu e adevarat) sunt incurajati sa gandeasca independent si sa puna sub semnul intrebarii ideile gata servite de comunitate sau autori (partizani) ilustri? Sunt stimulati „sa caute si sa nu inceteze cautarea”? (citat dintr-o evanghelie necanonica pe care o indragesc, probabil pentru ca nimeni nu a putut sa o modifice-fiind descoperita abia in 1945, intr-un ulcior)
As putea spune ca atitudinea religiilor fata de cunoastere (poate cu exceptia budismului, in anumite cazuri) este dezamagitoare din punctul meu de vedere insa nu as fi cinstit. Mi se pare periculoasa. Este ostila intelegerii in acelasi fel in care un profesor de matematica inflexibil este ostil rezolvarii pe alta cale a unei probleme (de catre un pusti istet). Stiu insa ca viitorul apartine mintilor libere. Sunt fericit sa le cunosc sau sa le vad scuturandu-se de secole de intuneric consolidat, ce ironie, de cautatorii luminii. Mai stiu ca pentru unii fundamentalisti, manuitori de Nokia sau Motorola, stiinta este insusi Diavolul. Insa daca ar fi asa, Aghiuta mi-ar fi simpatic, deoarece se poate razgandi (stiinta opereaza cu teorii falsificabile-vezi Popper). In oglinda, fundamentalistii sunt de neclintit. Oare asemenea cui?