USD 40,000

Cineva m-a intrebat, zilele trecute, daca sunt de acord cu plecarea tinerilor in strainatate, la studii. In mod evident, persoana respectiva nu citeste cele doua situri si nu este, astfel, la curent cu pozitia mea fata de  cele mai bune universitati din lume, in special cele americane, pozitie cu care, poate, te-am innebunit si pe tine pana la punctul in care, daca esti in zona 20+, sa-ti doresti sa faci acest pas.

Solicitarea „acordului” era, in realitate, o forma de a afla valoarea morala pe care o atribui unei astfel de optiuni. Altfel spus, interlocutorul meu ma intreba daca merita sa studiezi in strainatate, fie tu, fie, daca esti parinte, copilul tau. Mai mult, intrebarea se extinde la a stabili daca merita sa incepi sa economisesti bani, copilul tau fiind acum in stadiul mersului in patru labe, astfel incat la 18 ani, daca el doreste, sa-i poti oferi, in termeni financiari, sansa de a studia acolo unde doreste.

Nu e o intrebare usoara, cu extensie cu tot, mai ales ca raspunsul la a doua parte angajeaza o serie de sacrificii pe care incepi sa le faci inca de acum (taxa pe un an la o universitate americana de top poate ajunge si la 40.000 USD, adica salariul tau pe 10 ani, daca se intampla sa fii bugetar, si asta in conditiile in care, in cei 10 ani, inveti sa extragi prana din aer, deoarece pentru hrana cea de toate zilele nu-ti mai ramane nimic).

Cum adica, profesorii de la noi nu sunt buni? Ce poate fi asa de grozav la „ei”? Nu cumva studiile in strainatate sunt supraestimate si, in realitate, nu exista o diferenta notabila, in planul educatiei, intre Romania si tarile mai avansate din toate punctele de vedere? Nu vreau sa intind prea mult coarda fortand o analogie intre cea mai buna universitate din Somalia si Universitatea Bucuresti (sau Babes Bolyai, pentru a nu-i dezamagi pe vizitatorii mei din Cluj-da, stiu ca existati, imi spune Google Analytics!) respectiv Universitatea Bucuresti si Harvard (sau Cambridge) University. Un tanar care studiaza acum in US, poate si dintr-un exces de entuziasm, dar avand si unele temeiuri, compara conditiile de studiu din Romania respectiv Statele Unite (o universitate de top) cu diferenta dintre un CAP si NASA. Nu-i dau numele pentru a-l proteja de furia profesorilor care i-au fost colegi sau a nationalistilor de profesie. Totusi, aducand discutia intr-o zona mai moderata, e posibil ca diferentele dintre „noi” si „ei” sa fie semnificative.

Intr-un astfel de context, raspunsul meu la intrebarea serioasa a interlocutorului meu (parinte, trebuie mentionat), poate diferit de al tau, este „da, sunt de acord”, adica „ exista mai multa valoare in alegerea unei universitati bune din afara, daca aceasta alegere ii apartine lui si nu tie”. Imediat apar o serie de alte intrebari din sfera morala: Insa tara ta a investit in tine timp de 12 ani (asta inseamna invatamant gratuit), ce faci acum, te duci sa inveti la altii si, foarte probabil, sa ramai acolo? Ce dai inapoi tarii tale? Nu cumva  esti un tradator si un hot? Cum ar fi ca, atunci cand parintii tai, care au investit in tine, atunci cand vor fi batrani si bolnavi, sa fie lasati sa moara, deoarece tu ti-ai gasit fericirea in alta parte si nu-ti mai pasa de ei? Cat de degradanta moral este o astfel de alegere?

Aceste intrebari nu potfi ocolite. Ele sunt, de fapt, foarte puternice (nu pentru toti, fireste, ci doar pentru cei care au descoperit dimensiunea morala a existentei noastre, oarecum taratoare, pe pamant). Vreau, de aceea, sa separ optiunea de a studia in strainatate de optiunea de a ramane acolo, pentru a trai pana la sfarsitul vietii. Si sa te las pe tine, daca nu aveai cine stie ce treaba (in plan mental) in weekend, sa meditezi la urmatoarea intrebare: (in cazul in care copilul tau isi va dori cand va fi mare)

Merita sa incepi sa faci sacrificii si sa renunti, astfel, la o parte din bucuriile tale legitime?

Fara nicio indoiala, o astfel de intrebare este expresia activitatii cortexului prefrontal, acolo unde rezida capacitatile noastre de anticipare si planificare a viitorului. Poate fi stingheritor sau dureros ca, la 18-19 ani, copilul tau sa declare ca doreste sa studieze la o universitate din primele 100 in lume si sa te intrebe cum il poti ajuta financiar in acest sens iar tu sa nu ai un raspuns. De aceea, daca ai raspuns pozitiv la intrebarea de mai sus, e timpul sa incepi sa faci economii inca de azi, adica sa-ti refuzi, in mod sistematic, placeri si satisfactii la care, culmea, esti indreptatit. Dar ce te faci daca raspunsul este „nu”? Ce te faci daca, in realitate, nu merita si este un act de nemarginita prostie sa te angajezi in astfel de sacrificii?

Vezi, nu e usor sa ai lobi frontali dezvoltati! Sau, avandu-i, sa-i folosesti! Simt ca deja ti-am stricat weekendul si gasesc potrivit sa ma opresc. Insa peste 10-20 de ani, este posibil ca inca sa-ti amintesti de aceasta simbolica, si provocatoare, conversatie.


Publicat

în

de către

Etichete: