unele scoli de terapie inca nu au aflat de masina de micsorat jucarie

Am mereu de ales intre oamenii identificati cu un adevar colectiv, pe care evita sa-l verifice (deoarece il percep intuitiv ca fiind corect) si cei care imbratiseaza o teorie bazata pe dovezi, diind gata sa o schimbe la aparitia unei dovezi solide, contrare. Ii aleg pe cei din urma dupa ce am facut parte din grupul celor dintai. Prefer experimentele si cercetarea continua, lipsite de pre-judecati spirituale.

Hayne si Simcock, in 2002, cu ajutorul unei masini nostime („masina magica de micsorat”), au demonstrat limpede dependenta memoriei de limbaj. Ele au lucrat cu copii de doi si trei ani. Le-au aratat o masina in care puneau o jucarie mare. Apoi o porneau, urmau evident o serie de sunete (masina lucra!) si, la sfarsit, aparea din nou jucaria, insa mai mica (fireste ca jucaria era inlocuita in interiorul masinii) Dar pustii de 3 ani sunt usor de pacalit, nu-i asa?

De asemenea, vocabularul copilului era testat. Dupa sase luni sau un an, copilul era retestat, pentru a i se verifica amintirile. Si acum urmeaza partea cea mai interesanta:

Desi vocabularul copilului se schimbase considerabil intre timp (imagineaza-ti cate cuvinte poate invata intr-un an!), atunci cand era invitat sa-si aminteasca momentul primului test si sa-l descrie in cuvinte folosea vocabularul de la primul test! Cu cat varsta lui fusese mai mica )doi ani, de exemplu), cu atat lipseau mai mult detaliile (descriptorii verbali). Insa puteau recunoaste imagini (jucarii folosite). Era ca si cum amintirile pe care le puteau accesa constient erau limitate de codurile lingvistice pe care le folosisera pentru a le memora si nu puteau fi accesate altfel, desi codurile evoluasera intre timp foarte mult. Acest experiment da rezultate diferite dupa varsta de 3 ani deoarece depaseste faimoasa si misterioasa linie a amneziei infantile (de la aproximativ 3 ani, intuita pentru prima data de Freud)

Exista inauntrul nostru amintiri fara cuvinte? (psihoterapeuti, ciuliti urechile!). Bineinteles. Cu toate acestea, sansele de a le recupera (a le aduce in constiinta) sunt aproape nule. Ceea ce pare a fi recuperat si pus in cuvinte nu este originalul ci un eveniment care a fost reactualizat in acelasi fel in care cotatiile euro/dolar se actualizeaza in fiecare zi. Este o iluzie sa crezi ca te poti intoarce mai devreme de 3 ani pentru a evoca o intamplare. Ceea ce vei descrie va fi versiunea din prezent, prelucrata poate de mii de ori de creier, a intamplarii originale. Ramane deschisa intrebarea in ce masura creierul „editeaza” si trairile emotionale (experimentul se refera la informatii). Altfel spus, e posibil sa exista false amintiri emotionale? Creierul fiind un sistem dinamic, nu vad niciun motiv pentru care raspunsul sa nu fie, cel putin partial, pozitiv. Cred va fi interesant sa vedem, in viitor, ce se va intampla cu scolile terapeutice in care accentul cade mult pe trecut si rememorarea lui pe masura ce neurostiintele avanseaza. Ceea ce stim sigur, deocamdata, este ca nu putem verifica setul de amintiri al cuiva, adica nu putem fi siguri ca ele sunt corecte (imi amintesc cazul unei cliente care a retrait un abuz, bebelus fiind, intr-o sedinta tulburatoare, numai pentru a realiza impreuna, la sfarsit, analizand obiectiv, ca a fost mai degraba rodul imaginatiei ei fabuloase) Cercetarea psihologica (dar nu la noi) a patruns de mult (mai bine de 15 ani) pe teritoriul falselor amintiri induse in terapie (agresiuni, violenta, tentative de avort) si a avut ecouri juridice (un psihiatru a platit 2.4 milioane de dolari intr-un proces de malpraxis:prin hipnoza, o facuse pe clienta lui sa creada ca participase la un cult satanic unde, atentie, se mancau bebelusi) Nici cel mai experimentat evaluator, in absenta dovezilor, nu poate face diferenta intre o amintire autentica si una „elaborata” de creier sau plantat, neintentionat, prin sugestie. Mintile noastre sunt inselatoare. Dozele sanatoase de scepticism, de aceea, sunt recomandabile (si nu au efecte secundare!).


Publicat

în

de către

Etichete: