John Gottman continua sa fie unul din autorii foarte solicitati. Oare pentru ca reproducerea este unul din imperativele speciei noastre? Dorin Agapie ne-ar putea lamuri:
„Why Marriages Succeed or Fail And How to Make Yours Last” by John Gottman, 1994, Bloomsbury London
Spre deosebire de alți autori care au scris cărți cu sfaturi care te vor ajuta să-ți îmbunătățești relația de cuplu, John Gottman a întreprins studii științifice și observații îndelungate pe acest subiect. A aflat multe aspecte despre căsătorii, pe care nici el nu le-ar fi crezut înainte de a obține rezultatele studiilor. A ajuns la capacitatea să ofere predicții cu privire la mariajele care vor ajunge la divorț în următorii trei ani. Acuratețea acestor predicții a fost de 94%.
Cea mai importantă „lecție” pe care a învățat-o în urma sudiilor personale este faptul că o căsătorie care va dura în timp rezultă din capacitatea partenerilor de a-și rezolva conflictele, inevitabile în orice relație. Intrăm în relații de cuplu și, mai târziu, în căsătorii cu (mari) diferențe. Armonizarea diferențelor duce la dezvoltare personală și devenim persoane cu o capacitate mai mare de iubire și astfel putem trăi experiența unui mariaj înfloritor.
Pe ce se bazează autorul când face predicții cu privire la stabilitatea unui mariaj? El are în vedere 4 aspecte mari:
- I. Există trei stiluri de mariaje stabile cu moduri diferite în rezvolvarea problemelor.
- 1. Validating marriages
Descriere:
– o viziune tradiționalistă „protejează” stereotipurile legate de sex-rol în aceste căsnicii. Femeia este de obicei responsabilă de casă și de copii, iar soțul este factorul de decizie finală.
– cuplurile se descriu mai degrabă ca niște „prieteni buni” și protejează „uniunea cuplului” în detimentrul scopurilor și valorilor individuale.
– au la un nivel ridicat: capacitatea de comunicare, dragostea împărtășită, afișarea afecțiunii, petrecerea timpului împreună în activități plăcute ambilor parteneri, iar un (fel de) motto care domină relația este „Ce este al meu este și al tău”.
În rezolvarea problemelor:
– când se „atacă” un subiect, se afișează o stare calmă de înțelegere, sunt dornici să asculte și să înțeleagă punctul de vedere al celuilalt.
– în timpul unei discuții, cel care ascultă, chiar dacă nu este în acord cu partenerul, lasă de înțeles că ia în vedere argumentele și empatizează cu starea emoțională.
– în expunerea unor argumente există afirmări verbale precum „înțeleg”, „ahâm” ș.a.
– receptorul, de obicei, oglindește expresiile faciale și mișcările corporale afișate de emițător.
– astfel de validări nu înseamnă că cel care ascultă este automat de acord cu cel care vorbește. Mai degrabă se traduce prin „Ok. Sunt interesat de ceea ce îmi spui și (încerc să) îți înțeleg emoțiile tale. (Poate) am un punct de vedere diferit față de tine, dar îți ascult argumentele”
– există un pattern cu etape diferite în rezolvarea problemelor expuse. Partenerii încep prin a se asculta unul pe celălalt. După ce fiecare și-a expus opiniile se trece la etapa doi. Partenerii încearcă să se convingă reciproc de corectitudinea poziției personale. Încercările sunt binevoitoare fără insistențe de genul ”doar părerea mea este validă”. În ultima etapă, se negociază un compromis acceptabil pentru ambii parteneri.
Riscuri:
– transformarea relației într-o comuniune lipsită de pasiune, în care romantismul este sacrificat pentru prietenie. Într-un astfel de scenariu se renunță la dezvoltarea personală în favoarea menținerii legăturii dintre cei doi.
- 2. Volatile marriages
Descriere:
– se privesc ca și egali, iar căsnicia din punctul lor de vedere ar trebui să protejeze individualitatea. În comparație, pe când partenerii din cuplurile validatoare tind să-și completeze unul celuilalt frazele, într-un mariaj „vioi” probabilitatea este mai ridicată în a se întrerupe unul pe celălalt cu întrebări. În casă, cei doi au locuri personale separate și se respectă intimitatea personală. Sunt foarte deschiși cu privire la emoții și gânduri, atât cu cele negative cât și cu cele pozitive.
În rezolvarea problemelor:
– au interes scăzut în ascultarea argumentelor expuse de soț/soție.
– sunt extrem de implicați în timpul discuțiilor în contradictoriu. Aceste cupluri se „luptă” la nivel ridicat.
– deși subiectele ar putea fi banale în viziunea unor mariaje validatoare, un cuplu „vioi” consideră subiectele precum „De ce ai cumpărat Cola și nu Pepsi?” sau ”Drumul de la București la Buzău îl facem într-o oră și nu în două”, foarte importante.
– în expunerea unor argumente există contradicții verbale precum „nu e adevărat”, „nu e așa” ș.a.
– prezentarea „vulcanică” a opiniilor personale este doar o mică parte dintr-o căsnicia caldă și iubitoare. Pasiunea cu care aceștia se ceartă pare să alimenteze interacțiunile lor pozitive. Scot la suprafață mai multă furie în comparație cu un cuplu validator, dar și momentele lor pozitive, în care râd sau sunt afectuoși unul cu celălalt sunt mai pasionale. Pe cât de intense sunt certurile lor, pe atât de intense sunt și momentele plăcute.
– în discuțiile lor, prima etapă de ascultare reciprocă nu există. Ei nu încearcă să înțeleagă argumentele și nevoile celuilalt. Se trece direct în etapa doi: persuasiunea partenerului. Pentru acești parteneri, câștigul final este tot ceea ce contează.
Riscuri:
– certurile constante ar putea să consume timpul destinat momentelor plăcute.
– aceste cupluri se bucură de tachinări reciproce, care scăpate de sub control ar putea răni partenerul. Uneori tachinarea îndreptată în „zone sensibile” duce la sentimente negative.
– deoarece sinceritatea este la rang înalt, partenerii se cenzurează foarte puțin și rar. Angajamentul lor față de onestitate poate fi terifiant în anumite momente, deoarece nu lasă niciun rău nespus.
- 3. Avoidant marriages
Descriere:
– în comparație cu un cuplu validator, „uniunea cuplului” este privită într-un alt mod. Partnerii înțeleg că legătura dintre ei este atât de strânsă încât pot trece cu vederea peste dezacorduri.
– există un nivel scăzut de companie și împărtășire în cuplu. Partenerii tind să trăiască vieți calme, plăcute și apreciază separatismul.
În rezolvarea problemelor:
– se minimizează conflictele, deoarece partenerii evidențiază diferențele fără să ajungă la o „rezolvare comună”. Când unul dintre parteneri aduce în discuție o problemă, la final se rezolvă foarte puțin, deoarece niciunul nu încearcă să-l convingă pe celălalt pentru o (anumită) formă de rezolvare. Nu se ajunge la niciun compromis. Fiecare își exprimă argumentele, iar de cele mai multe ori concluzia este că ”o astfel de problemă” nu merită efortul.
– partenerii au sentimentul unei legături puternice, iar valorile împărtășite de aceștia sunt mai importante decât „problemele minore” ivite în cuplu, făcând conflictul neimportant, iar cei doi se vor simți (în continuare) bine.
– în astfel de cupluri rezolvarea unei probleme este echivalentă cu ignorarea diferențelor. Pe principiul „voi face ca tine” sau „timpul le rezolvă pe toate” se menține acest stil marital.
Riscuri:
– sunt „neantrenați” în rezolvarea problemelor. La un moment dat s-ar putea ivi o situație care nu poate fi lăsată în „grija timpului” fiind mai serioasă decât valorile împărtășite cei doi, iar aceștia se vor simți incompetenți în menținerea căsniciei.
– partenerii pot deveni părăsiți. Mai degrabă, se pot simți ca și cum ar fi părăsiți, deși sunt implicați într-o relație. În timp, pot ajunge la simțirea că nu se cunosc și nu se înțeleg unul pe călălalt.
Persoane aflate în aceste trei stiluri maritale ar putea spune (pe bună dreptate) că își discută neînțelegerile din cuplu și ajung să-și rezolve problemele. După cum am observat, fiecare stil are o altă tactică, iar ceea ce este mai important decât rezolvarea în sine, este ca partenerii să se simtă bine în interacțiunea care duce la rezolvarea diferențelor.
- II. Raportul de 5:1
Fericirea soților nu este rezultatul unui stil specific de combatere a unor probleme din cuplu. Cercetările conduse de John Gottman sugerează că ceea ce separă o relație fericită de una nefericită este echilibrul sănătos între sentimentele pozitive și cele negative și acțiunile unuia față de celălalt. Acest echilibru este dat de raportul 5 la 1. O căsnicie este foarte probabil să fie stabilă atât timp cât sentimentele și interacțiunile pozitive dintre parteneri sunt de 5 ori mai multe decât cele negative. Acestea au la bază două ingrediente necesare: dragostea și respectul. Cele trei stiluri maritale (validating, volatile și avoidant) sunt adaptate pentru a menține raportul de 5:1 stabil în timp. Conform autorului, dacă cei implicați într-o căsnicie nu fac nimic pentru a îmbunătăți părțile pozitive, dar în același timp nu fac ceva greșit (dând naștere sentimentelor negative), căsătoria va tinde totuși să se agraveze.
Sunt necesare neînțelegerile în cuplu?
Oricât de ciudat ar suna această afirmație, se pare că un dozaj de interacțiune negativă are o funcție pozitivă în căsătorie. Rolul interacțiunilor nu tocmai plăcute se pare că impulsionează un ciclu de apropiere și distanțare, care poate reînnoi (continuu) dragostea și afecțiunea. Studiile au arătat că o relație fără dezacorduri funcționează bine doar pe temen scurt. În schimb, pentru o căsătorie de lungă durată, partenerii trebuie să-și evidențieze diferențele și neînțelegerile și să le rezolve în propriul stil. De exemplu, un studiu a arătat că cei care aveau neînețelegi în cuplu erau mai puțin satisfăcuți în comparație cu cei care nu aveau probleme. Însă după trei ani situația se inversase. „In other words, what may lead to temporary misery in a marriage – disagreement and anger – may be healthy for it in a long run.” pag. 66.
„Negativitatea” vine sub multe înfățișări. Când „energia” negativă este compusă din încăpățânare, dispreț, sau retragerea din comunicare, stabilitatea se poate clătina. Iar atunci când un cuplu nu reușește să găsească un echilibru într-un stil marital (din cele prezentate mai sus) sau un „mix personalizat” dintre acestea pe bunul plac al ambilor parteneri, relația se află în riscul „celor patru călăreți ai apocalipsei”.
III. The four horsemen of the apocalypse
Căsătoriile nefericite urmează același pattern de destabilizare până ajung la finalul trist, divorțul. „Cei patru călăreți ai apocalipsei” este denumirea oferită de autor pentru patru modalități de interacțiune dezastruoasă care sabotează încercarea de a comunica cu partenerul. Acestea sunt, în ordinea crescătoare a periculozității: criticism (critica), contempt (disprețul), defensiveness (defensiva), și stonewalling (blocajul).
- 1. Criticism
Critica implică atacarea caracterului și a personalității cuiva mai degrabă decât a unui comportament specific. Critica urmează imediat după reclamație, aceasta din urmă fiind una dintre cele mai sănătoase activități care poate apărea într-o căsătorie. A exprima furia și dezacordul printr-o plângere, deși rareori plăcută, face legătura dintre cei doi mai puternică pe temen lung, în comparație cu suprimarea plângerii. Poate părea dificil la început să diferențiezi o reclamație/plângere (care are efecte pozitive) de o critică (ce aduce efecte negative). Ca o regulă generală, critica implică blamarea, făcând un atac personal sau o acuzație, în timp ce plângerea este un comentariu negativ despre ceva pe care îl dorești să fie altfel. Pentru a simplifica, plângerile ar putea începe cu „eu”, iar critica cu „tu”. De asemenea, în critică vei găsi frecvent cuântul „mereu” sau „niciodată”.
Exemple:
Reclamație: „(Eu) sunt supărat că nu m-ai întrebat cum mi-am petrecut ziua și ai vorbit toată cina doar despre ce ai făcut tu.”
Critică: „(Pe tine) niciodată nu te interesează de mine sau de munca mea. Pur și simplu nu-ți pasă!”
R: „Nu ieșim atât de mult pe cât mi-aș dori.”
C: „Nu mă scoți niciodată nicăieri!”
R: „Am fost supărat când am venit acasă și am văzut vasele murdare în chiuvetă. Am căzut de acord că te vei ocupa tu de ele.”
C: „Ai lăsat vasele murdare în chiuvetă, din nou. Mi-ai promis că nu o să mai faci așa ceva. Chiar nu pot să am încredere în tine!”
- 2. Contempt
Spre deosebire de critică, în exprimarea disprețului există intenția insultului și abuzului psihologic. Prin escaladarea problemelor, furia partenerilor a pătruns și în alte zone ale interacțiunilor lor. Devin incapabili să se admire reciproc sau să-și amintească de ce au s-au îndrăgostit (dar acest fapt necesită o discuție separată). Componenta unei astfel de relații devine abuzul.
Voi prelua un exemplu care arată cum o simplă reclamație asupra unui comportament banal, nedorit se transformă în insultă.
Reclamație: „Sunt supărat pentru că nu ai dus gunoiul la ghenă aseară.”
Critică: „Niciodată nu duci gunoiul. Acum este plin și asta e doar vina ta. Nu mă pot baza pe tine!”
Dispreț: „Proasto! Cum dracu de nu îți aduci aminte că trebuie să duci gunoiul”.
- 3. Defensiveness
Odată ce disprețul a intrat în căsnicie, cealaltă persoană începe să devină din ce în ce mai defensivă. Acest fapt făcând lucrurile și mai rele. Inclinația natură în urma insultului este să te aperi în fața atacului. Astfel „victima” nu vede nimic rău în a fi defensiv, însă această atitudine tinde să degenereze în conflict mai degrabă decât să rezolve ceva. Deși defensiva este o reacție comună ca răspuns la insultă, sunt persoane care reacționează astfel și la critică sau la reclamații neutre.
Autorul detaliază 9 forme sub care este mascată defensiva în comunicare. Ea obstrucționează comunicarea. Devii centrat pe tine, scopul principal este să te aperi și nu mai înțelegi perspectiva celuilalt. Nimic nu se rezolvă în acest mod, iar discuția se agravează în insulte și forme variate de apărare. Iar în curând poate apărea cel de-al patrulea călăreț al apocalipsei.
- 4. Stonewalling
Blocajul intervine în momentele conflictuale când partenerii discută. Cel care devine un perete-de-piatră se retrage din dialog și abandonează mesajele de receptare a informației, înlocuindu-le cu tăcerea. Cei care adoptă această tactică, de obicei pretind că încearcă să fie neutri ca să nu agraveze situația. În realitate, când cineva se transformă într-un „bloc de piatră”, cel care vorbește se simte respins. Este foarte supărător să simți că vorbești unui perete. Unele persoane nu reacționează deloc când partenerul este supărat pe ei și pot oferi doar răspunsuri monosilabice sau schimbă rapid subiectul, iar o formă extremă a blocajului este retragerea fizică din confruntare. Oricine poate aplica această „tactică” de retragere, uneori în anumite conflicte, însă ea devine „nocivă” cu cât tactica devine mai obișnuită și de nelipsit.
IV. Ce gândim despre celălalt.
De cele mai multe ori, ceea ce gândim despre o persoană ne direcționează comportamentul în interacțiunea cu ea. Acest simplu fapt are consecințe uriașe într-o relație. Stabilitatea unui mariaj are ca predictor presupunerile pe care le faci cu privire la partener și la relație. Cei mai mulți dintre noi ne încredem în sentimente și intuiții (bias-uri!, bias-uri!). Iar uneori aveam gânduri negative când suntem furioși, răniți sau supărați, mai ales în cazul în care câțiva dintre călăreții apocalipsei sunt prezenți lângă noi. După ce a analizat aceste gânduri, autorul a realizat că ele se împart în două categorii: gânduri de victimă nevinovată sau gânduri de indignare justificată.
- 1. Victima nevinovată
Emoția principală este frica și începi să-l percepi pe partener ca pe un agresor continuu, iar tu ești cel neapreciat, neînțeles și acuzat pe nedrept. Beneficiul din spatele acestor gânduri este că eliberându-te mental de orice responsabilitate nu trebuie să întreprinzi nimic pentru a salva relația. Dar tocmai asta este problema. Beneficiul personal este pierdere pentru cuplu. Desigur că te simți justificat în rolul victimei, însă atât timp cât principala ta armă este scuza, problemele maritale sunt puțin probabil să se îmbunătățească.
- 2. Indignare justificată
Acest scenariu intern este asemănător cu cel al victimei nevinovate, însă se adaugă ostilitatea și disprețul față de partener pentru că te-a victimizat.
Flooding („S-a umplut paharul!”)
Aceste tipare de gânduri conduc la „flooding”. Te simți pur și simplu copleșit de negativitatea partenerului tău și de propriile reacții. Când „s-a umplut paharul” devii ostil, defensiv și retras. La un moment dat, te simți „scăpat de sub control”, iar discuțiile constructive devin imposibile.
Fiziologic, în stare normală pulsul unui bărbat se situează în jurul valorii de 72 BPM, iar la sexul feminin acesta este de 82 BPM. Datele studiilor lui Gottmann au arătat că în anumite certuri când pulsul crește la 80 BPM pentru un bărbat și 90 BPM pentru o femeie, începe „inundația”. La acest nivel de excitare fiziologică, devine din ce în ce mai greu să te concentrezi pe mesajul conversației, aceasta fiind o invitație bună celor patru călăreți (vezi mai sus). În cazuri extreme când pulsul sare de 100 BPM se declanșează reacția „fight or flight” cu o senzație intensă de frică sau anxietate.
Dacă senzația paharului umplut devine cronică, devii hipervigilent, în gardă non-stop pentru a te apăra și ești scufundat în propriile gânduri. Orice fapt bun este pus sub semnul întrebării (Dar de ce mi-a adus flori? Ori mă înșeală?) și vezi doar lucrurile rele din relație. Negativul devine norma. Raportul de 5:1 se distruge ușor și în timp devii condiționat să cauți (și vei găsi des, te asigur) și să reacționezi doar la partea negativă din mariaj.
Inundația internă este penultimul pas până la căderea în cascada distanțării și izolării. Este compusă din patru trepte, ele fiind urmate de persoanele care se retrag dintr-o căsnicie.
Prima treaptă: Evaluezi problemele maritale ca fiind severe.
A doua treaptă: Încercarea de a rezolva problemele în cuplu pare inutilă.
A treia treaptă: Partenerii încep să ducă vieți paralele.
A patra treaptă: Singurătatea.
- 3. Istoria personală.
John Gottmann a găsit că un predictor solid în stabilitatea unei căsnicii este modul în care cei doi parteneri își povestesc trecutul lor. Factorul esențial nu este neapărat realitatea zilelor petrecute împreună ci mai degrabă viziunea lor prezentă asupra trecutului lor împletit. Dacă peste povestea voastră domnește un val negativ (emoții, gânduri, sentimente negative) ia-l ca pe un avertizment!
În carte poți citi în continuare cum diferențele dintre sexe direcționează mariajul în forma existentă astăzi, în cultura în care trăim. Cu ajutorul chestionarelor de pe parcursul capitolelor afli unde vă situați în funcție de fiecare caracteristică evaluată atât tu cât și partenerul tău. Mai târziu, în capitolul 6, îți vei oferi un „diagnostic”. Acesta te va îndruma spre ultimele două capitole care sunt axate pe îmbunătățirea relației tale actule („…And How to Make Yours Last”). O colegă a descris spontan cartea ca pe „un cadou potrivit cu ocazia unei nunți”. Da, este!