O casa pe pamant (si nu un apartament intr-un bloc comunist, clasicele cutii de chibrituri lipsite de orice nota personala). Un caine inteligent (vom vedea imediat ce inseamna asta). Si un ziar, in fiecare dimineata (New York Times, deoarece actiunea se petrece in tara Unchiului Sam). Acum imagineaza-ti ca tu esti acel caine. Oare ce este in mintea ta (de caine) in timp ce vesel (observa coada!) ii aduci ziarul stapanului tau, pregatit sa savureze un mic dejun bio?
Oare tu stii ca tii intre dinti un ziar? Altfel spus, oare ai conceptul de „ziar” (sau macar de „hartie”)? Intelegi la ce serveste acest obiect pe care il livrezi constiincios in fiecare dimineata celui care te hraneste si te mangaie pe burta? (la un alt nivel, masina care te duce in fiecare zi la job, ce crezi, stie cine esti tu, obiectul pe care il transporta?) Sigur ca raspunsul la intrebarea din paranteza este usor insa prin ce ar putea fi esential diferita interogatia anterioara?
Si daca tu, cainele, nu intelegi ce este acela un ziar (cu atat mai putin sa-l citesti, macar rubrica saptamanala „Cainele, prietenul omului”) si nu-ti dai seama ce faci acum, oare pana la sfarsitul vietii tale, gratie unor eforturi inspirate si perseverente depuse de cel pe care il servesti cu devotament, vei putea invata? Nu vreau sa-ti solicit in mod excesiv imaginatia. E suficient sa privesti realitatea. E adevarat, nu doar sa te uiti la ea ci si sa cauti sa o intelegi. Nu ti se pare ca un caine (prin extensie, orice animal, inclusiv verisoarele noastre) este sever limitat la un numar redus de comportamente. De ce? Deoarece mintea lui este primitiva. Insa nu in asta rezida, in viziunea mea, conditia lui tragica, ci in faptul ca nu se poate dezvolta, indiferent ce ai face (in acelasi fel in care un om cu un IQ mai mic de 50, deci cu un retard mental grav, nu poate intelege de ce punem timbre pe o scrisoare).
Am spus „tragica”? Retrag afirmatia. Din punctul de vedere al cainelui conditia lui nu este tragica sau fericita, deoarece nu este constient (inchipuie-ti ce suferinta uriasa ar experimenta daca si-ar da seama ca nu poate depasi o serie de limite simple). Cainele este ceea ce este, fara sa stie asta. Intr-adevar, spre deosebire de un creion, care de asemenea este ceea ce este, el, in plus, latra si face pipi. Putem chiar sa ne intrebam daca stie cumva ca el este un caine! (pentru asta ar trebui sa detina conceptul de „caine” –nu te aventura sa raspunzi repede, conceptul acesta este extrem de elaborat, adica presupune o serie de alte concepte subordonate ierarhic, de exemplu „urechi”, „limba” sau „miros”)
Asa cum am afirmat alta data, pot, totusi, accepta ca simpaticul patruped are un simt precar al identitatii, adica simte ca este, fara a avea o reprezentare a ceea ce este. Aceasta afirmatie nu poate fi facuta despre o masina sau un creion, care nu au niciun fel de sistem nervos. Ce vreau, de fapt, sa spun? Urmatorul lucru:
Mi se pare ca noi, oamenii, in masura in care nu valorificam potentialul uimitor al mintilor noastre, anume acela de a-si dezvolta sistemul de reprezentari (si, implicit, de comportamente) nu ne deosebim prea tare de animalele noastre de companie sau de cele pe care le inghitim, partial, la pranz, cu complicitatea celor care lucreaza in abatoare. In primul rand la mine, si apoi la cei pe care, intr-un fel sau altul (in/direct) ii cunosc, urmaresc mereu aceasta extindere. Cu alte cuvinte, caut sa observ elementul de noutate aparut in mintea unui om. Un autor care, la un interval de 10 ani, comunica exact aceleasi idei, este pentru mine „mort”. El nu a reusit sa transforme timpul care s-a scurs in ceva creator. Este ca si cum as vedea acelasi film. Mi-a placut la vremea respectiva, chiar l-am vazut de 2-3 ori, pentru a-l intelege, insa acum il gasesc plictisitor. Ideile lui nu au rodit in altceva, nu s-au imbogatit, nu s-au nuantat. Pentru mine Viata inseamna schimburi si transformari. Doar robotii fac mereu aceleasi lucruri. Cele mai frumoase idei, cand le regasesc la cate cineva din nou si din nou in aceeasi forma, oricat ar parea de ciudat, ma deprima (si cum sunt amator de lecturi spirituale, sunt periculos de expus, din acest motiv, la recaptarea serotoninei).
Si cum nimeni nu-si doreste sa fie trist, am invatat si eu sa ma apar cautand, in planul ideilor si al intelegerii, surpriza, neasteptatul, prospetimea, spontaneitatea, ineditul, mereu altfel-ul. Nu am cine stie ce succes insa nu renunt. M-am saturat de banane.