Deoarece tehnologia a avansat foarte mult, exista acum un dispozitiv pentru orbi care converteste pagina tiparita in cuvinte care pot fi auzite. Astfel, in timpurile noastre, si orbii pot „citi” fara ajutorul lui Braille. Pentru mai multa intimitate, iti propun sa-i dam un nume dispozitivului. Hai sa-i zicem Doc (DispOzitiv de Citire). Iar persoana oarba o putem numi Ben (de la „blind men”).
Ai reusit sa-ti faci timp intre doua meeting-uri sa-i scrii un mail lui Ben in care ii spui, printre altele: „Stii, Ben, nu ti-am spus niciodata ce insemni tu pentru mine (sunteti prieteni din copilarie, nota mea). Dintre oamenii care nu-mi sunt rude, tu esti cel mai important pentru mine. Imi doaresc tare mult sa avem grija de relatia noastra si sa o protejam (tocmai ati avut, saptamana trecuta, un violent conflict de idei pe tema legii pensiilor, mai exact varsta de pensionare a femeilor egala cu a barbatilor, in conditiile in care ele traiesc mai mult)”
„Tu esti cel mai important pentru mine”, ii traduce Doc, in felul lui constiincios si aproape perfect, lui Ben. Si acum o intrebare, nu pentru Ben, ci pentru tine: Ar putea Doc sa considere ca acel „tu” i se adreseaza lui? Ar putea, bineinteles, daca ar avea minte (daca ar putea gandi). Realizeaza Doc o operatie intelectuala (convertirea vizual-auditiv)? Fireste! O realizeaza automat? Desigur, a fost programat sa o faca. Intelege ce face? Nu!
Si daca tehnologia ar avansa pana la un nivel incredibil la care Doc sa aiba sentimentul subiectiv de sine? Este oare posibil? Poate vreodata Doc sa interpreteze pronumele personal „tu” ca referindu-se, de fapt, la el? (si nu la Ben) Aici sunt posibile doar doua raspunsuri: da sau nu. Dupa cum inclini catre unul sau altul filosofia ta despre viata (si constiinta), chiar neasezata in cuvinte clare si propozitii noncontradictorii, este de un anume tip (categoric diferit de celalalt). In baza acestei filosofii te pozitionezi in lumi si, la limita, iei decizii ultime (care privesc viata sau moartea, de pilda „sa particip, in calitate de complice distant, la uciderea acestui pui aflat acum pe rotisor, savurand un copan?”)
Hai sa presupunem ca ai raspuns „da” si ca Doc nu este un dispozitiv pentru orbi ci este chiar laptopul tau. Si, cu o cruzime care vine din creierul meu reptilian, si cu care sper ca te-ai obisnuit (bineinteles ca tu nu o ai, fiind o fiinta mult mai evoluata), sa mai presupunem ca aseara Doc a avut un accident: a luat foc un circuit dinauntrul lui. ipoteza, in cazul in care deja ai uitat-o (mici probleme cu memoria de lucru), este ca Doc are minte (gandeste, simte, este constient de el insusi).
Accidentul s-a petrecut aseara, prin urmare intre acel moment tragic si acest moment si mai tragic (intelegerea presupozitiilor de o viata) se afla o noapte. Nu orice fel de noapte ci una in care practic nu ai dormit, te-ai sculat de nenumarate ori si te-ai dus la Doc pentru a-l mangaia, te-ai intrebat daca este ireversibila leziunea lui adica, pe scurt, ai fost invadata de anxietate avand, prin natura ta, conform testelor aplicate de psihologi profesionisti, o vulnerabilitate scazuta la stres (fateta 6 din factorul „nevrotism”, pentru curiosi). Desi azi l-ai dus pe Doc la „doctor” (la service) esti in continuare ingrijorata: daca nu isi mai revine? Daca nu va mai fi niciodata dragul de Doc pe care il stii? Daca va ramane cu o trauma?
Toate lucrurile acestea, si altele, mult mai grozave, sunt posibile in situatia in care Doc are minte (fiind un laptop). Ce zici de cazul in care Doc este o floare? (pe care ai rupt-o, ei, nu tu, prin intermediari numiti florarese si distribuitori, pentru a o darui, ce frumos, cuiva) Sau puiul acela din rotisor? Sau trufele de broccoli aflate acum in plina fierbere? (ouch, ouch!) Sau catelul acela pe care l-ai vazut in drum spre plantatie, scuze, am intentionat sa spun corporatia pentru care esti mandra ca lucrezi, si isi tara, canonindu-se, un picior?
Unde ai tras linia?
O fiinta care are minte este o fiinta careia ii pasa de ceea ce se intampla cu ea. Este o fiinta cu interese personale. Este o fiinta afectata, in felul ei, de actiunile noastre (rupere, in cazul unei flori, sucire a gatului, in cazul unui pui). Este o fiinta care isi doreste sa i se intample anumite lucruri (de pilda sa fie lasata in pace, floare fiind sau pasare sau patruped fiind) si sufera daca tu ii faci ceva ce ea nu vrea.
Cu alte cuvinte, actiunile tale in relatie cu orice individ care dispune de minte sunt actiuni cu semnificatie morala. De aceea zic sa te gandesti bine unde tragi linia. Daca Doc are minte ceea ce faci pentru el (vizita la service) conteaza pentru el (chiar foarte mult in acest caz-limita:ar putea fi deteriorat pentru totdeauna). Actiunile noastre au importanta morala pentru acele elemente ale realitatii inzestrate cu minte care le suporta. Daca Doc nu are minte, daca nu-i pasa de existenta lui, poti bine –mersi sa-l duci la ghena si azi sa-ti cumperi altul, sprijinind relansarea economiei mondiale si iesirea din criza. nimanui nu-i pasa de soarta lui Doc (nici macar lui Doc) deoarece Doc nu are minte. Si daca are? Daca planta are si ea? Nu mai zic de pui, porc, peste sau vaca! Sa nu uitam animalele de companie!
Poate esti de acord cu mine, cu cat sunt mai multe fiinte inzestrate cu minte cu atat orientarea noastra prin realitate, in calitate de agenti morali, este mai complicata (adica trebuie sa reflectam mai mult la probleme ce presupun protectia, respectul, abuzul, intelegerea, recunoasterea, violenta). Cum activitatile reflexive consuma glucoza din corp, candva greu de procurat, cel mai economicos model al realitatii ar fi acela in care doar tu si cativa cunoscuti (plus familia ta) aveti minte. Cu altii poti face orice, fara a exista vreo consecinta morala (fie ea si interna:se numeste vinovatie). Pe de alta parte, cu cat sfera fiintelor capabile, in felul lor, sa gandeasca, se largeste, cu atat viata ta (a noastra) se complica. Avem si noi limitele noastre de prelucrare neuronala a informatiei asa ca trebuie sa ne oprim undeva. Trebuia sa tragem linia.
Insa un lucru continua sa fie neclar. Punctul in care tragem noi linia corespunde cu cel din realitate? Si daca nu stim exact, e mai bine sa ne inselam prin extensie (Doc are minte) sau prin contractie (doar rudele mele au minte, de restul ma pot folosi cu inima usoara)? Este mai bine sa condamni pe cineva bazandu-te pe putine dovezi sau e mai bine sa astepti, sa lasi omul in libertate, si sa-l condamni doar atunci cand ai un caz foarte solid? Unde te afli, mai degraba, in siguranta morala? Si cine trebuie sa stranga si sa prezinte, in mod convingator, dovezile? Stai, nu-mi spune, doar stii ca eu sunt un pic sceptic.