Se ia un calut de jucarie si un fierastrau (atentie, urmeaza imagini puternice!). Si apoi, dupa o minima pregatire, se taie piciorul calutului (stanga-fata, pentru amatorii de interpretari proiective). Oare il doare? Ce intrebare stupida, evident ca nu-l doare, doar e „de jucarie” (este fabricat). Bine. Si acum se ia un cal adevarat si se urmeaza aceeasi procedura (desi nu va fi la fel de simplu). Poti vedea scena cu ochii mintii? (nu uita de fierastrau!) As pune din nou intrebarea aceea stupida, insa am invatat ceva intre timp asa ca o reformulez: oare, in timp ce i se taie piciorul (fara anestezie, am uitat sa precizez) si simte durerea calul stie ca il doare?
Te rog, nu te grabi cu raspunsul! Rezerva-ti timp. E o intrebare vicleana (nu in sine ci prin consecintele unui anume raspuns). Variantele sunt numai doua:
- Nu stie ca il doare. Nici calutul de jucarie nu stia ca nu il doare.
- Stie ca il doare, adica are un fel de constiinta (durerea se reflecta intr-o oglinda interna si poate fi „vazuta”; vazuta insa de cine? Cine spune „ma doare”?)
In varianta 2 calul are un fel de suflet, nu-i asa? (un suflet de cal, fireste) Intr-un limbaj psihologic putem spune despre cal ca are un Eu (cine e constient de durere? Eul calului). Accept asta, pentru placerea de a gandi mai departe. Daca exista un suflet de cal de ce n-ar exista si un suflet de magar? Sau de vaca? Poate de gaina? Si ce spui de un sobolan? Dar un vierme? Cumva si un virus? (cel gripal, desigur)
Daca sufletul, la cal, permite constientizarea senzatiilor dureroase, cred ca e logic sa ne asteptam sa faca acelasi lucru si la celelalte vietuitoare. Altfel, daca nu ar asigura constientizarea, ce altceva ar putea face? Senzatiile deja exista, problema era daca sunt sau nu constientizate (calutul de jucarie, am stabilit deja, nu are senzatii si, cu atat mai putin, suflet; sau are si el?)
E adevarat ca intalnirea calului cu un fierastrau se produce doar in imaginatia mea. Nu ti se pare totusi (suntem in varianta doi) ca gaina, vaca si cu atat mai mult virusii sunt fiinte ucise in mod constant? In caz ca ai uitat: le este generata durere iar ele sunt constiente de asta (pentru ca au suflet). Desi nu le ucizi cu mana ta (cu „fierastraul” tau) esti complice la acest act deoarece le consumi carnea. Mmm,ai inceput sa dai inapoi? Poate ca nu au suflet, totusi? Pentru ca daca ai avea si tu si ele, oare cum ar fi posibil ca tu sa creezi asa de multa suferinta in mod deliberat cuiva asemanator tie ? (substanta sufletului este aceeasi, doar marimea fiind diferita)
Accept repozitionarea. Doar omul are suflet. Cand e ucis, puiul de gaina (iti plac aripioarele?) nu stie ca il doare (deoarece nu are suflet). Nici calul de mai sus nu stie nimic (desi sufera ingrozitor). Nici virusul nu stie (dar asta nu ar fi o problema, nu-i asa?). Suntem in varianta 1. Acum mirarea mea este alta: de ce doar omul are suflet? Cine a hotarat asta si pe ce criterii? Oare pentru a ne oferi posibilitatea de a ucide zilnic milioane de animale fara a ne simti vinovati? (oricat ai nega, acest raspuns este prin excelenta politic) Daca aparitia sufletului la om nu este decisa metafizic ci reprezinta expresia unui sistem nervos suficient de complex (la fel de bine ar fi putut aparea un pic mai jos, la rudele noastre, maimutele) in mod fatal se naste o alta intrebare: ce se va intampla cu sufletul atunci cand creierul isi va pierde complexitatea? (si, la limita, va muri)
Nu-mi spune ca sufletul nu are nevoie de suport neuronal!(adica va supravietui mortii creierului) Pentru ca daca faci asta te intreb imediat: nici calutul de jucarie nu are tesut nervos. El de ce nu are suflet? Iar porcul nu are cine stie ce creier si cu toate acestea ar putea beneficia de un sufletel (era sa zic sufleu) de porc.
Da, acestea sunt tainele de nepatruns ale lui Dumnezeu (distribuitorul de suflete). Sau sunt doar mistere create prin puterea magica a mintilor lenese?