Imagineaza-ti ca traiesti intr-o societate in care e obligatoriu, cand mergi pe strada, sa ai un cercel in ureche (nu doi, ci unul). De cand te-ai nascut ti s-a spus asta, ti s-a repetat in mod constant ca „asa procedeaza toata lumea” si „asa e bine” si, evident, ti s-a implantat unul, fara consimtamantul tau, in cadrul unei ceremonii din care nu ai inteles nimic deoarece erai prea mica (o persoana prea mica, pentru cititorii foarte corecti din punct de vedere politic)
Legislatia sanctioneaza nerespectarea regulei, mai intai cu amenda, apoi cu cateva zile de inchisoare si, daca esti recidivista, cu pedepse tot mai aspre. Pe strada, politistii realizeaza controale de rutina (cumva inutile, deoarece aproape nimanui nu-i trece prin cap sa iasa din casa fara onorantul cercel in ureche).
Numai ca tu esti altfel. Te intrebi: care este sensul acestei reguli? Cei din jurul tau te avertizeaza ca o astfel de intrebare e un fel de blasfemie. De sute de ani oamenii ies pe strada cu un cercel in ureche. Exista chiar si o carte foarte veche (deci respectabila) in care scrie, negru pe alb, ca a purta un cercel in ureche e un lucru bun, sanatos, corect, moral, decent (si alte atribute inalt dezirabile) Ce te-a apucat? Ce-i cu intrebarile acestea copilaresti? Nu ai lucruri mai bune la care sa te gandesti? Ce rost are sa ai dubii in raport cu o traditie splendida?
Esti altfel, ziceam. Intretii, in sinea ta, unele idei (deformate, desigur) despre turma sau bancul de heringi (via Kierkegaard). Te atrage originalitatea si raspunsul creativ la provocarile Vietii. In plus, ai descoperit placerea enorma de a gandi si ai aflat ca exista o resursa care te poate ajuta sa gandesti bine (o abilitate care poate fi exersata, pe nume inteligenta). Asa ca, fiind pe deasupra si curios, intr-o noapte, prudent, iesi pe strada fara cercel. Vrei sa vezi ce se intampla! Povestea asta se numeste „experiment” (ai aflat la cursul de critical thinking skills, tinut in particular de un profesor cam ciudat). Din fericire, nu intalnesti nicio patrula a politiei. Te intorci acasa si astepti sa se intample ceva. Cateva minute, cateva ore, cateva zile.
Si nu se intampla nimic!
Deodata lumea iti apare altfel. Pe de o parte iti vine sa razi cu lacrimi, nebuneste, pe de alta parte te intristezi, vazand cati oameni in jurul tau sunt prizonierii unei iluzii. Ai sentimentul ca ai scapat de o povara, cu alte cuvinte te simti un om mai liber. Credeai, ca toata lumea, intr-o regula fara sens iar acum te-ai eliberat de ea. Parca esti o fiinta mai usoara (desi, fizic vorbind, nu s-a intamplat nimic cu corpul tau-de fapt, s-a intamplat, nu mai duci cu tine greutatea cercelului). Ai vrea sa-ti impartasesti experienta cu altii si chiar incepi sa o faci (desi e riscant, te-ar putea da pe mana autoritatilor). Cei mai multi incep sa se teama de tine („nu e normal”) sau, plini de bune intentii, vor sa te aduca inapoi pe calea cea dreapta (si cunoscuta). Avertismente, predici, morala, incercari subtile de convingere, rugaminti, in sfarsit, tot tacamul. Sunt insa si cativa care te crediteaza si incep, pe cont propriu, sa examineze si ei regula (poate chiar sa faca mici experimente, in toiul noptii). E adevarat, sunt in majoritate tineri si poti fi cu usurinta acuzat de manipularea unor constiinte inocente. Interesant este ca oricine iese pe strada fara cercel in ureche se intoarce nevatamat (si nici nu i se intampla ceva in urmatoarele zile). Sentimentul de relaxare incepe sa se raspandeasca. Oamenii devin mai amuzati si incep sa faca glume pe seama regulii (intre ei, bineinteles, doar nu cu politistii sau judecatorii).
Ramane totusi o intrebare, la care nici tu si nici tinerii (sunt cativa si mai in varsta, pentru a respecta adevarul istoric) dornici de o viata mai libera nu puteti raspunde:
Daca sanctiunea pentru nerespectarea regulei este administrata dupa moarte?