Realitatea. Nu-i asa ca stii cum este? Nu in cele mai mici detalii, evident (doar nu esti om de stiinta), ci in mare. The big picture. Supravietuiesti si chiar te descurci frumos in realitate. O cunosti. Esti in contact cu ea. Acest contact se numeste experienta. Experienta ta. Tu intri in interactiune cu realitatea si ceea ce rezulta este experienta ta.
Si acum gandeste-te la cineva care poarta ochelari cu lentile roz. Cum va fi pentru el (ea) realitatea? Roz, desigur! Altcineva priveste prin ochelari gri si percepe realitatea, cum altfel, gri. Pentru putina variatie, din cand in cand, schimba intre ei ochelarii. Insa mereu, fiecare, se uita la realitate printr-o pereche de ochelari, adica prin intermediul unor lentile.
Experienta noastra este realitatea filtrata de lentilele noastre.
Intr-o zi, insa, purtatorul de ochelari roz (sau gri, sau verzi, sau portocalii cu picatele albe) are o revelatie. Ii trece prin cap sa-si dea jos ochelarii. Si ce vede? Vede realitatea, normal, doar ca altfel! Ce metafora slaba, cred ca spui in sinea ta, eu mi-am dat seama de mult de asta si am renuntat la ochelari. Felicitari, felicitari! Presimt ca ma poti intelege in continuare.
Asa cum ne uitam la realitate prin intermediul ochelarilor (la care putem renunta) in acelasi fel ne uitam prin intermediul ochilor (urechilor s.a.m.d.) Ei, ce faci cu ochii? Renunti si la ei? Ma tem ca nu e o idee prea buna.
Si ochii sunt un fel de lentile.
Crezi ca am terminat? Realitatea e filtrata de ochelarii roz si, intr-o zi minunata, evrika!, realizezi asta si ii dai jos. Insa raman ochii. Nu-i poti da jos dar macar poti deveni constient de felul in care ei distorsioneaza realitatea (cu ajutorul unui specialist, nu-ti imagina, plin de naivitate, ca poti face asta singur). Ce te faci insa daca propriile tale mecanisme mentale sunt un fel de ochelari roz? Te-ai gandit vreodata la asta? Daca te gandesti acum, cu adevarat, senzatia pe care o prezic este de infiorare. Asa cum nu poti renunta la ochi nu poti renunta nici la mecanismele mentale (adica la mintea ta). Asta vreau sa spun, desi putini ma cred, atunci cand afirm ca traim intr-un ocean de iluzii. Vreau sa spun ca percepem lumea printr-un set de lentile psihologice, unele dintre ele prost calibrate. Altfel spus, experienta noastra este rezultatul intalnirii dintre realitate si mintea noastra plina de biasuri.
Majoritatea oamenilor cred ca lumea este asa cum le apare. Cu o expresie folosita de Gilovich si Ross putem numi asta realism naiv. Nu este deloc asa. Percepem lumea distorsionat deoarece mecanismele noastre mentale, asemenea ochelarilor roz, distorsioneaza lumea. Problema este ca pe ochelari ii putem vedea deoarece sunt in afara noastra in timp ce propriile minti ne raman invizibile. Aici este sediul iluziei, indiferent de varsta pe care o avem, de sex, de statut social sau de pregatire profesionala.
Am contabilizat, pana in prezent, in jur de 300 de biasuri (lentile psihologice) si nu am terminat numaratoarea. Specialistii in psihologie nu sunt feriti desi unii isi inchipuie cu o delectabila aroganta asta. Psihanalistii cred ca au decodificat mintea cand, in realitate, s-au impotmolit in propriile lor iluzii. La fel psihologii clinicieni, atunci cand devalorizeaza predictia actuariala in favoarea esotericului simt clinic (si a biasului de confirmare, pentru connaisseuri). Insa nu e totul pierdut. Exista cateva sperante micute, venind dinspre stiintele cognitive, gandirea critica, psihologia evolutionista si psihologia sociala. M-as bucura ca aceasta intelegere sa se extinda astfel incat, treptat, sa ne vindecam de ceea ce stramosii nostri cu si fara coada au propagat, incercand si izbutind doua lucruri simple: sa supravietuiasca si sa se reproduca. Ti se pare ca lipseste ceva? Da, lipseste Mos Craciun! Fii si tu intelegatoare cu mine, am renuntat la El deoarece era o lentila care incepuse sa ma incomodeze. Poti incerca si tu. E la promotie!