Tu lucrezi acum (sper, doar suntem in miezul zilei). La fel si colega ta. Sunteti angajate pe acelasi tip de pozitie si faceti, evident, lucruri foarte asemanatoare. Cu toate acestea, salariile voastre sunt secrete. Te-ai intrebat de ce? (te-ai intrebat, normal, si mori de curiozitate, nu-i asa?)
Ei bine, cum ar fi daca pentru aceeasi munca ea ar castiga mai mult cu 10 euro? Sau cu 50? Sau, Doamne-Dumnezeule sfinte, cu 500 E? (intelegi acum de ce refuza sa-ti spuna in ciuda insistentelor tale din timpul mesei de pranz?)
Companiile sunt destepte (nu toate) si pastreaza confidentialitatea privind salariile angajatilor (sau primele lor semestriale sau anuale) deoarece acest gen de cunoastere activeaza imediat mecanismul comparatiei sociale. Iar acest mecanism, in firme si organizatii, ii face pe oameni, cel mai adesea, nefericiti. Pana sa afli salariul ei tu erai perfect multumita cu cei 2.000 E pe care compania ti-i livreaza lunar, in contul unei munci despre care amandoi stim ca valoreaza mult mai mult (da, sunt socialist in aceasta problema, exploatarea omului de catre omul-manager in contul omului-actionar). Dar acum stii ca ea castiga 2.200 de euro. De ce? (iti aud tipatul de revolta) Nu e drept! (fireste ca nu e drept, cine ti-a spus ca viata este dreapta?)
Iar companiile nu au nevoie de oameni nefericiti. Asa ca salariile raman secrete (daca nu ai pile la Contabilitate sau te pricepi sa scormonesti in fisiere, fiind un IT-ist talentat). Bine. Dar ce ne facem cu cei care ne sunt apropiati (familie, prieteni) afectiv sau spatial (vecini), despre care nu stim exact cat castiga dar ne putem face o imagine aproximativa observandu-le stilul de viata? (sora-ta merge la vara in vacanta in Hawaii pe cand tu mergi la o pensiune din Bulgaria)
Mecanismul comparatiei sociale nu are mila pentru nimeni.
Din pacate nu suntem in situatia in care folosim banii doar pentru a cumpara bunuri si servicii. Banii mai au o functie, permisa de calitatea noastra de fiinte sociale: masoara valoarea sociala (cat reprezinti tu in raport cu colega ta sau, ca sa fiu mai abrupt, deoarece ea castiga cu 10, 50 sau 500 E mai mult ca tine inseamna ca e mai valoroasa-si daca tu nu consideri asta, presupunand ca esti o femeie inteleapta, ea sigur gandeste in acesti termeni, chiar daca nu recunoaste). Nu exclud varianta in care banii reprezinta un instrument de masura al propriei tale valori (varianta extrem de frustranta pentru mase largi de oameni).
Nu putem scapa de comparatia sociala, indiferent unde am merge. Daca intentionezi, de exemplu, sa mergi pe o insula pustie, impreuna cu cativa exploratori de teapa ta, pentru a scapa definitiv de cei pentru care civilizatia este o aspiratie irealizabila (si nedorita), odata instalat acolo vei compara casuta ta din stuf cu adapostul vecinului tau (chiar daca el locuieste pe partea cealalta a insulei). Cam asta inseamna ca suntem animale sociale. Better get used to it!
Daca nu ma crezi incearca urmatorul experiment: ai ocazia sa traiesti intr-una din urmatoarele doua lumi, astfel:
- In aceasta lume castigi 50 USD pe an in timp ce restul oamenilor castiga, in medie, 25 USD
- In aceasta lume castigi 100 USD pe an in timp ce restul oamenilor castiga, in medie, 250 USD
Pe care o alegi? Gandeste-te bine! Ratiunea iti va spune (cum imi spune si mie) ca in a doua lume veniturile tale absolute sunt duble (castigi de doua ori mai mult). Acesta este un calcul matematic, simplu si usor. Lumea numarul 2 reprezinta o alegere rationala.
Presimt, totusi, ca ai ales lumea nr.1! (la fel au facut si studentii de la Harvard, unde experimentul a fost facut prima data-ulterior a fost repetat de multe ori). Si eu aleg tot lumea nr. 1 desi apreciez logica si rad (sau ma tem) de stupiditate. Doar ca noi nu suntem doar fiinte rationale (cum cred o serie de economisti, „teoria agentului rational”). Suntem mai bogati sufleteste, avem nevoi (de status, de pilda) si emotii negative (invidie?). Nu neaparat ca vrem sa fim bogati (la 100 USD esti mai bogat decat la 50 USD). Vrem sa fim mai bogati decat aproapele noastru sau macar la acelasi nivel cu el (hai zi ca nu-i asa!).
Ne dorim cresterea veniturilor, cu siguranta, dar cresterea veniturilor, culmea, nu ne face mai fericiti daca celor din apropierea noastra (colega ta, sper ca nu ai uitat de ea!) le cresc veniturile si mai mult. Si vrei sa-ti mai spun ceva, citind direct in sufletul tau nemuritor? Daca seful nu raspunde favorabil cererii tale te rogi, in sinea ta, sa nu raspunda nici colegei tale ba chiar, daca se poate si o urasti sincer, sa-i taie din salariu! (ooh, ce satisfactie, nu-ti refuza aceasta fantezie!)
Comparatia sociala este unul din mecanismele care explica fenomenul misterios al cresterii nivelului de viata in tarile avansate economic si al mentinerii, uneori al usoarei scaderi, nivelului de fericire la nivel national. De asemenea, explica de ce oamenii din tarile sarace pot fi fericiti (pentru ca cei din jurul lor sunt la fel de saraci).
La un nivel mai mic (individual) explica de ce nu te bucuri pentru masina recent achizitionata (un BMW la mana a doua, foarte bine conservat) in conditiile in care colega ta de birou (nu aceea pe care o urasti, alta!), o saptamana mai tarziu, a aparut cu un X1 nou-nout (doar 27.200 E, direct din Germania). Chiar daca nu vrei (in mod constient) sa te compari, tot te compari (inconstient!). Recomandarea mea este ca mai bine sa fii constient(a) de ceea ce se petrece in capul tau (sau in sufletul diafan, pentru prietenii mei mai romantici).
Fiind oameni, nu putem scapa de comparatia sociala (cu exceptia celor cu multe ore de meditatie la activ, si nici acolo nu sunt prea sigur). Dar ne putem alege, in mod inteligent, lumile in care traim! In experimentul citat renunt la 50 USD in plus pentru satisfactia mult mai mare de a ma simti (mai) valoros in comparatie cu cel care castiga doar jumatate din cat castig eu. Ne putem alege, zic, grupul de referinta (denumirea mai tehnica). Doar ca exista si optiuni by default, anume membrii familiei tale, partenerii lor, familiile lor. Sotul surorii tale castiga mai mult decat sotul tau? Naspa! (nu era mai bine sa nu intrebi?) Iar tu castigi mai bine decat fratele tau? Din nou, naspa! (doar ca pentru el)
Facem comparatii tot timpul, fara se vrem. Suntem oameni si creierele noastre cantaresc mereu evenimentele si situatiile din realitate. Vrem status (socioeconomic) deoarece statusul ofera sanse mai mari de supravietuire si reproducere (cand ai auzit ultima data de o prietena care s-a casatorit cu un tip cu datorii la banca, in pragul de a fi executat?). Dar statusul, prin el insusi, nu spune nimic. Degeaba esti seful unui grup de 2-3 oameni daca „deasupra” ta se afla o pleiada de manageri, cativa dintre ei idioti! Degeaba castigi de 10 ori mai mult decat parintii tai aflati la 300 de km daca la un metru de tine (da, vietatea aceea cu ochii in monitor, in clipa asta) se afla cineva care primeste, la aceeasi calificare si pentru aceeasi activitate, cu 50 de euro in plus. 50 E luna asta, 50 E luna viitoare, uite-asa se fac, intr-un an, 600 E (si te intrebi de ce are dintii frumosi?)
Ah, deoarece nu vreau sa rasucesc si mai mult cutitul in rana, doar iti propun sa-ti imaginezi cum ar fi daca sotia ta ar castiga mai mult ca tine (cu 3.000 E, poate?). Stai linistit, a fost doar un vis urat, efemer. Sustin egalitatea de gen. De fapt, sustin si tinerea sub control, prin decizii politice (suprataxare), a inegalitatilor economice. Nu in sensul ca nu ar trebui sa existe (asa ceva ar fi absurd) ci de a nu le permite sa se extinda foarte mult (cat de mult este mereu o problema de negociere). De aceea nu suport republicile bananiere si apreciez foarte mult societatile scandinave. Voi reveni la acest subiect, pentru cei care nu au inteles acest articol si cred ca nu este sanatos sa punem limite averilor exagerate. Uneori economia are mare nevoie de psihologie. Cel putin in materie de stabilire a celor mai bune masuri prin care poate fi sprijinita fericirea oamenilor. Nu doar a catorva (1-2%) ci a celor mai multi. O cauza interesanta, ma gandesc, pentru care am putea lupta!
Solnick, Sara J. and David Hemenway (1998), “Is More Always Better?: A Survey About Positional Goods,” Journal of Economic Behavior and Organization, 37(3): 373-83.
Solnick, Sara J. (2004), “Women Don’t Ask: Negotiation and the Gender Divide” (book review), Southern Economic Journal 71(2): 462-463.
Solnick, Sara J. and David Hemenway (2005), “Are Positional Concerns Stronger in Some Domains Than in Others?” American Economic Review, 95(2): 147-151.
Solnick, Sara J. and David Hemenway (2009), “Do Spending Comparisons Affect Spending and Satisfaction?,” Journal of Socio-Economics