Vechiul Testament, poate ai remarcat si tu, daca ai avut curiozitatea sa-l citesti, este plin de fapte si evenimente barbare. Dumnezeu, presupusul tata al unui om tanar si intelept, Iisus, se comporta in feluri pe care colegii mei clinicieni nu ar ezita sa le recunoasca in DSM. La unul din aceste episoade vreau sa ma refer in continuare:
Avraam (cel care si-a obligat sotia sa faca parte dintr-un harem-vezi un articol anterior) a fost pe punctul de a-si ucide fiul (Isaac). Cum anume? Dandu-i foc! Chiar si simpla idee a cuiva de a face asta, cu atat mai mult comportamentul concret, ne face sa ne intrebam, stupefiati, „Ce este in neregula cu acest om?” Sa-ti ucizi propriul copil? De ce ar face cineva asa ceva? (tocmai am vazut ieri o stire cu o mama care a incercat sa-si ucida copilul de 7 ani cu un pumn de medicamente, apoi sa moara si eu-ambele tentative fiind esuate) Ei bine, motivul lui Avraam este uluitor: Dumnezeu i-a cerut asta. Ce fel de Dumnezeu este acesta? Este sanatos la capul lui cosmic? Mintea lui infinita a luat-o razna? De ce sa-ti omori fiul?
Exista un motiv, desigur: Dumnezeu a dorit sa-i verifice credinta. Alta bazaconie! Dumnezeu avea nevoie de asta? Nu este atotstiutor? Nu ne cunoaste cele mai adanci unghere ale sufletelor noastre (ale inconstientului, intr-un limbaj modern). Se pare ca nu. Sau este, pur si simplu, suspicios (trasatura corelata cu gelozia patologica, abundent prezenta in VT). Avraam primeste porunca de a construi un altar si a-l aseza pe Isaac deasupra. Avea deja cutitul in mana cand este oprit, in ultima clipa, de un inger. Dumnezeu era, in sfarsit, convins. Copilul putea fi lasat in viata (de ce acest episod imi aminteste de unele ritualuri satanice, oare?)
Noi, cititorii, ne putem relaxa. Putem chiar sa-l admiram pe Avraam pentru credinta lui (sau sa fim uimiti de nemarginita prostie). „Iata ce inseamna sa ai incredere in Dumnezeu!” Oare? Nu-si putea dovedi credinta prin ceva mai creator, mai constructiv, mai frumos? (am aversiune fata de oamenii care-si maltrateaza copiii, eu, un fost copil care nu poate contabiliza mai mult de 2-3 palme de la cele doua serii consecutive de parinti psihologici-bunici+parinti)
Si mai este ceva, un lucru ce trece de obicei neobservat (ca in povestea cu femeia ce era pe punctul de a fi omorata cu pietre, in Noul Testament). Ce influenta a avut asupra lui Isaac experimentul aparent nobil al lui Dumnezeu (testarea credintei tatalui)? Imagineaza-ti, pentru mai multa concretete, ca tu faci asta cu copilul tau (stiu, ti-am crescut anxietatea prin simpla formulare a acestui gand). E de asteptat ca pustiul sa fie traumatizat pentru toata viata. Dumnezeu nu s-a gandit la copil? Probabil ca nu, deoarece nu-i pasa de el (asa cum nu-i pasa nici de femei-voi reveni cu alt articol) Sau l-a vindecat de sindromul posttraumatic printr-o interventie divina? Si daca nu a facut-o, cum a fost viata interioara a lui Isaac dupa acest eveniment? Ce ar putea simti, in sufletul lui, un copil pe care propriul lui tata il pune intr-un pericol mortal, in numele unei abstractiuni? Si ce altceva pare a fi Dumnezeu in acest episod daca nu un savant nebun? (da, da, ma asteapta flacarile iadului, dar sunt pregatit dupa canicula din ultimele zile)
Unii crestini mai sofisticati reusesc sa depaseasca intamplarea aceasta profund dezgustatoare si spun ca este doar o metafora. „De fapt lucrurile nu s-au intamplat asa!” Implicit, ei imi spun ca resping acest comportament de psihopat si asta ma bucura. Nu realizeaza, totusi, ca sunt pe nisipuri miscatoare:cand ceva nu ne convine din Biblie, il transformam imediat intr-o parabola? Iar ceea ce pare a fi acceptabil, dintr-o perspectiva moderna, este luat ca atare? Observa criteriul in acest caz: este dorinta subiectiva de a face acceptabila o colectie de texte considerate sacre. Poate ca astfel de texte nu trebuie cercetate cu o minte lucida si nepartinitoare. Sau poate ca nu:ele trebuie citite si analizate asa cum sunt. Creatiile unor oameni salbatici, dispusi mereu sa-si omoare copiii si sotiile. Ii continem, bineinteles, undeva in creierul arhaic. Insa, intre timp, nivelul de civilizatie si intelegere a realitatii a facut un salt. Poate este timpul unor carti noi.