iPhone 5, in curand

Deoarece nu calatoresc in strainatate i-am intrebat pe cei care o fac (sau locuiesc acolo) daca se vorbeste la fel de mult la telefonul mobil ca in Romania, daca oamenii sunt discreti, cautand sa protejeze continutul convorbirii de urechile straine sau vorbesc fara sa le pese de cei din jur (ca si cum nu ar exista). Am primit raspunsuri diferite, asa ca singurul lucru cert este ca, in tara mea, exista, deoacamdata, o primejdioasa lipsa de granite. Oamenii expun parti din viata lor asa cum altii isi expun rufele spalate si prin asta inteleg si lenjeria intima. Cine face posibil acest fenomen? Tehnologia avansata. Orange,Vodafone si Cosmote. Nokia, Motorola, Samsung &Co.

Nu sunt impotriva tehnologiei asa cum nu sunt nici impotriva naturii. Sunt pentru integrarea lor echilibrata in vietile noastre. Si pentru ca noi suntem mai mult natura decat tehnologie cred ca „echilibrat” inseamna o pondere mai mare a naturalului, prin care inteleg nu doar pamant, aer sau copaci ci si alti oameni, intr-un spatiu real (si nu virtual sau o(i)nline, cum spunea cineva).

Am senzatia, din pacate, ca oamenilor le-a crescut un organ nou (vizibil adesea in zona urechilor): telefonul mobil. Oriunde merg il iau cu ei. Nu lipseste nici din pat, intrerupand in mod grotesc momentele de intimitate. Chiar si copilasii de scoala primara au mobil. Ma intreb daca suntem o civilizatie sanatoasa. Oare nu se poate trai frumos si cu un celular uneori inchis? Nu ar fi acesta un gest prin care invazia tehnologiei sa fie oprita si tinuta in limite acceptabile? Nu am avea astfel mai mult timp pentru a fi cu adevarat prezenti aici si acum, in realitatea clipei? (nu-mi spune ca web cam-ul compenseaza sau umple golul de realitate; acolo sunt doar puncte pe un ecran)

Oare de ce oamenii nu mai pot pleca undeva, lasandu-si telefoanele acasa? E ca si cum ar trai mereu sub semnul urgentei („daca se intampla ceva sa pot fi anuntat!”) Dar ce anume sa se intample in fiecare zi? Doar personalitatea de tip anxios traieste asa (sub spectrul catastrofei). Sa fi devenit anxietatea un fenomen mental colectiv? Nu as respinge imediat aceasta idee. Cand viata se desfasoara intr-un ritm accelerat dar nu stii exact in ce directie (doar ca toti fac la fel si atunci te „incadrezi”), cand vrei sa faci multe lucruri fara sa-ti fie clara semnificatia lor pe termen lung, cand te plangi ca „esti stresat” si „nu ai timp de copii” fara ca ceea ce faci sa te satisfaca in mod real, ce altceva s-ar putea acumula inauntrul tau daca nu anxietatea ca iti risipesti viata? Cred ca aceasta este nevroza timpurilor noastre. Telefonul mobil este simbolul ei. A devenit o anexa a corpului si nu cred ca e departe ziua cand va fi implantat in corp (ca nebunia sa fie, astfel, completa)

Eu am doua celulare pe care le tin mai mereu inchise, de aceea nu sunt un exemplu bun.  Nu am gasit echilibrul corect. Apreciez tehnologia dar stiu ca omul trebuie sa o controleze si nu invers. Autorii de S.F au cochetat de mult timp cu ideea unei dominatii exercitate asupra oamenilor de roboti sofisticati sau alte forme de inteligenta artificiala. Ma tem ca lucrul acesta deja s-a intamplat si nu a fost un razboi sangeros. Oamenii au pierdut fara sa-si dea seama. Ei sunt acum prizonieri, la propriu. Sunt legati cu cabluri. A fi legat nu este insa o expresie pe care sa o digeri usor (te vezi imobilizat la nivelul mainilor si picioarelor, eventual legat de un scaun sau stalp). Acelasi lucru poate fi exprimat altfel: suntem conectati! Totul pare acum mult mai acceptabil.

Pentru ca sunt fascinat de jocul polaritatilor imi place sa observ partea de Umbra a oricarui obiect, element sau proces (individual sau colectiv). Nu putem elimina Umbra. Insa o putem limita. Altfel ne copleseste (energia este pierduta in multiple feluri necreative). Conexiunile devin inchisori fara gratii iar companiile de telecomunicatii gardienii lor devotati, adica in serviciul clientului. Nu e ironic? Cineva doreste nu doar sa renunte la parti din viata lui ci si sa plateasca pentru asta.


Publicat

în

de către

Etichete: