Acest articol, publicat in 2010 pe primul meu blog, s-a nascut din iritarea pe care am simtit-o in raport cu cei care comentau, uneori cu argumente rizibile sau chiar insultator, sub protectia anonimatului.
In psihologie in general si in psihoterapie cu atat mai mult problema granitelor este de mult rezolvata. Granitele sunt necesare. Am scris si eu despre asta si voi continua sa o fac. Acum a sosit timpul sa aplic aceasta intelegere si pe site. Cei apropiati stiu ca sunt foarte ferm in materie de granite. Asa voi fi si aici. Iata, prin urmare, cele 2 reguli ale acestui spatiu:
- Asumarea completa a identitatii
- Respectul neconditionat pentru persoana celuilalt
In acest articol o explic pe prima: Unul din oamenii care m-au influentat decisiv, desi nu l-am intalnit niciodata (nici nu aveam cum), a fost Carl Rogers. Poate ca nimeni altul, Rogers a explicat ce este si cum devine cineva o persoana. Nu voi relua aici si acum aceasta analiza dar am simtit nevoia sa precizez filiatia de care apartin. O persoana este un om cu o identitate stabila si clara, un om care nu mai seamana cu niciun alt om (un simbol excelent il reprezinta amprentele personale). Un animal nu poate fi o persoana, poate fi cel mult un individ cu unele caracteristici mai bine pronuntate. Doar oamenii pot fi persoane. Insa nu toti sunt, deoarece procesul este lung si anevoios. Unii oamenii raman personaje si indivizi.
Poate instrumentul cel mai puternic pentru a ajunge la sinele tau este acela de a-ti asuma intreaga responsabilitate pentru actiunile tale (actiunile pot fi si interne). Acesta este un lucru mai usor de zis decat de facut. De ce? Deoarece este mult mai usor sa eviti sau sa negi responsabilitatea. Este mult mai usor sa te ascunzi. Este mult mai usor sa minti. Doar ca niciuna dintre aceste optiuni nu produce crestere.
Rostul acestui site este sa sprijine cresterea, nu sa o ingradeasca sau sa recompenseze lipsa de responsabilitate. Stiu ca nu voi deveni popular instituind aceasta regula insa atu-ul meu este ca nu ma intereseaza traficul de dragul traficului. Prin urmare va solicit ca atunci cand postati un comentariu sa va asumati complet identitatea. De exemplu, daca te numesti Mihaela Popescu exact asta vrei scrie. In aceasta perioada experimentala unii au facut deja asta fara ca eu sa o cer in mod expres (mai intai am formulat o rugaminte). Ma bucur! Cine nu vrea sau nu poate sa respecte aceasta regula are la dispozitie mii de alte site-uri lipsite de reguli. Pentru a participa la un joc este necesar sa respecti regulile. Pentru ca este un joc propus de mine am dreptul sa institui regulile. Daca citesti cu mintea deschisa vei intelege nu doar ca sunt simple ci si pline de sens. Esti liber sa creezi si tu ce joc si ce reguli doresti doar ca trebuie sa o faci in spatiul tau. Acestea sunt granitele din lumea adulta. Copiii sunt lipsiti de granite sau nu le inteleg utilitatea si le resping suparati. Realitatea le va arata nu peste mult timp ca viata este plina de frustrari si durere. Din pacate, unii nu se maturizeaza niciodata si cauta in mod obsesiv sau cu o tenacitate paranoida vinovati.
Nimeni nu este obligat sa scrie un comentariu. Insa cine o face trebuie sa accepte aceasta conditie. E foarte simplu. Spre deosebire de copii, adultii sunt capabili sa-si asume responsabilitatea pentru alegerile lor. E posibil sa nu fii pregatit pentru asta. Nu-i nimic, un simplu click te va duce in teritoriul care ti se potriveste. Ne-am intalnit prea devreme. Nu suntem suficient de compatibili.
Asumarea identitatii te scoate din ascunzatoarea in care traiesti (un nickname, un avatar, un prenume). Te invit sa iesi la lumina. Vreau sa-ti vad fata! (simbolic vorbind) Vreau ca atunci cand faci o afirmatie 10.000 de oameni (exagerez, bineinteles, nu am un asemenea trafic) sa poata spune: „Mihaela Popescu..ce frumos scrie!” sau „Mihaela Popescu…oare ea isi da seama de propriul ei ridicol?” Iti propun sa te arati asa cum esti, sa iesi din spatele paravanului care te protejeaza si sa te asumi in mod curajos. Evident ca nu te oblig sa faci asta. Nici daca as putea nu as face-o. Pot insa sa te provoc printr-o regula pe care o accepti sau o refuzi. In acel moment vom fi la egalitate. Eu sunt Adrian Nuta. Tu esti Mihaela Popescu. Daca pana acum ai fost copil (din acest punct de vedere) poate e timpul sa cresti. Poate e timpul ca gandurile sau sentimentele tale sa fie asociate cu un nume adevarat (Sigur ca cineva se poate ascunde in spatele unui nume fictiv. Problema lui va fi urmatoarea: exact in clipa in care va face asta stima lui de sine va scadea. Cineva inauntrul lui ii va spune: „Esti un mincinos.Trisezi.Ce diferenta este intre tine si un hot?”)
Poate nu sunt cele mai interesante sau bine argumentate ganduri, poate nu sunt decat copilarii credintele sau dorintele tale insa un lucru e sigur: sunt ale tale! De ce sa-ti fie rusine cu ele? Te chem la lumina! Fa un pas inainte! Da-ti voie sa rasari din pamantul nediferentierii. Adu primavara in viata ta. Daca ai o problema cu autoritatea vei crede ca asta e o forma de a-mi face pe plac. Nicidecum. Eu pot trai si fara diferentierea ta. Este un lucru bun pe care il faci pentru tine.
„Si daca nu ma simt pregatita?”, te-ai putea intreba. „Daca voi fi respinsa si criticata?” Acesta e riscul cresterii. In fata acestei intrebari stam in toate zilele vietii noastre. Este suficient sa te accepte cativa oameni importanti pentru tine. Iubirea lor iti va da forta sa faci fata oricarei respingeri. Sigur ca respingerea doare. N-am spus ca nu o sa doara. Am spus ca vei putea trai cu aceasta durere. Si daca nu ai gasit inca acesti oameni continua sa-i cauti.
Acest articol nu este doar despre asumarea identitatii pe un site. Site-ul e doar pretextul. Este despre a lasa experientele sa-ti spuna cine esti. Nu cine crezi tu ca esti sau cine ai vrea sa fii. Cine esti, tu, cel adevarat sau cea adevarata. Nici in intuneric nici in lumina nu poti fi altcineva decat esti. Numai ca in intuneric nu vei sti niciodata. De aceea te chem in lumina. Numele meu este Adrian Nuta. Al tau?