Sa dam timpul inapoi cu 4 milioane de ani. Si sa ne imaginam ca esti un copil de 5 ani. Un tanar membru al speciei umane? Nu chiar, specia ta se numeste Australopithecus. Iar eu sunt tatal tau. Ce crezi, ma cunosti? Mergem impreuna la cules de banane? Sau la alergat de lei? (sau, mai degraba, invers)
Sunt foarte putine sanse. Pe vremea aceea tatii erau necunoscuti deoarece, dupa imperechere, nu ramaneau alaturi de aleasa penisului lor (vestigii ale acestor comportamente pot fi intalnite si azi, la unii barbati). Iar daca ai fi un cimpanzeu-copil sau o maimutica bonobo tanara, nu acum cateva milioane de ani ci chiar in zilele noastre, nici in acest caz nu ti-ai cunoaste tatal.
S-a intamplat ceva intre timp. Pana la Homo Sapiens, intermediarii Habilis si Erectus au fost expusi, gradat, unor procese naturale care, ajunse pana la noi, s-au finalizat in dorinta de a ramane alaturi de partenera si de copil. Uimitor, nu-i asa? Care sa fie acea forta care se opune impulsului natural de a pleca si a te imperechea (daca esti mascul) cu o alta femela? (si apoi cu inca una, si tot asa). La ce truc a apelat Natura pentru a-i determina pe purtatorii de spermatozoizi sa accepte sa formeze perechi? (pair-bonding)
Cum au fost vrajiti vanatorii din vechime, dupa ce au frant gatul gazelei, sa reziste tendintei de a consuma hrana pe loc si, in schimb, sa se intoarca „acasa” si sa o imparta cu o femeie si cativa puradei? De ce sa parcurga kilometri in sir cu ditamai „bagajul” in spate cand era mult mai economic sa savureze delicioasa carnita chiar la locul faptei si apoi sa plece mai departe, in cautarea urmatoarei cine?
Crezi ca partenerele lor i-au convins tinandu-le cateva predici moralizatoare pe tema asumarii responsabilitatii de tata? Aminteste-ti, in acest caz, ca limbajul nu se dezvoltase decat intr-o forma extrem de primitiva. E ca si cum ai incerca sa-l convingi pe cainele tau sa nu mai faca pipi pe strada. Crezi ca existau cursuri (nonverbale), la sfarsit de saptamana, dedicate dezvoltarii empatiei si compasiunii? (cu sedinte practice de meditatie budista) Sau un om-maimuta ceva mai evoluat, periodic, intr-un luminis, conferentia (tot nonverbal) despre importanta cooperarii si solidaritatii?
Bineinteles ca nu! Din intamplare a aparut un fenomen pe care selectia naturala l-a retinut, fiind extrem de adaptativ. Acest fenomen este radacina a ceea ce astazi numim dragoste romantica (imi place enorm termenul din limba engleza: „infatuation”). Era nevoie de o forta care sa se impotriveasca instinctului natural („have a good f*** and say good-bye”), o forta care sa-l oblige pe mascul sa mai ramana un timp cu partenera lui sexuala (te intrebi, azi, de ce el, in loc sa te tina in brate in postludiu, se ridica si iese pe balcon la o tigara sau pleaca de-a binelea?). Un timp pretios pentru specie, in urmatorul fel: in acea perioada cei doi au timp sa se cunoasca mai bine si intre ei pot aparea sentimente de afectiune (ceea ce, intr-o carte clasica, Ellen Berscheid a numit companionate love).
Era nevoie de acel timp si Natura l-a obtinut. Prin incercare si eroare, bineinteles! In cele din urma a dat, intamplator, peste combinatia castigatoare. Asa au aparut rudimentele iubirii romantice, primele seminte ale tulburatoarelor iubiri din zilele noastre, dar nu mai lungi (ce surpriza!) de 2-3 ani (Helen Fischer, intr-un studiu din 1991, explica datele consistente care indica cifra de 4 ani pentru primul divort: „o strategie ancestrala de pastrare a legaturii pe timpul lactatiei astfel incat copilul sa atinga o varsta la care sansele lui de supravietuire sa creasca semnificativ”).
Probabil, daca acum esti indragostita, acest articol este peste masura de enervant. Te inteleg perfect, la fel mi s-ar parea si mie. Avem aceleasi creiere, purtatoare ale unor mecanisme care s-au dovedit de succes pentru supravietuirea si reproducerea stramosilor nostri. Experienta indragostirii este lipiciul de care specia are nevoie pentru a ne mai tine un timp impreuna, suficient pentru a permite unor sentimente mai stabile sa apara (pasiunea amoroasa este instabila, gandeste-te doar la furia pe care ti-o starneste imaginea iubitei tale dansand cu un alt barbat) si, astfel, amplificand sansele consolidarii legaturii (adica „el” sa nu mai plece si sa-si ia definitiv gandul de la alte femei).
Cum era si firesc, „socialul” a transpus procesul psihofiziologic intr-o institutie. Asa s-a nascut casatoria! Casatoria urmeaza in mod natural iubirii romantice, nu simti si tu asta? (iar cei care o refuza, in general barbatii, sunt sanctionati social) Ce s-o fi intamplat cu instinctele acelea primare? Sa fi disparut? Da, ar fi frumos, mai ales pentru a implini poate cea mai importanta fantezie a femeilor („sa ma iubeasca doar pe mine, pentru totdeauna”-cum era textul acela cu „pana cand moartea ne va desparti”?).
Poate ca uneori nu e bine sa stii prea multe (sa intri in camera interzisa a castelului din povesti). Cum, oare, te-ai mai putea bucura de atractia romantica fiind intens constient ca este o smecherie extraordinara a Naturii, un „dispozitiv” de amplificare a sanselor de transmitere a genelor „implantat” in creierele noastre (si putin mai jos)? Din fericire, aceste mici revelatii sunt repede acoperite de filmele pe care le urmarim si de povestile pe care ni le spunem unii altora, scapand astfel de senzatia nesuferita de a fi manevrati, impersonal, de mecanisme biologice dezvoltate in milioane de ani, „interesate” (ghilimelele indica faptul ca nu exista un sine constient in spatele lor) doar de supravietuire si reproducere.
Prin urmare, daca ai avea de ales intre un adevar nesuferit si o iluzie frumoasa, tu pentru ce ai opta? Ai trimite si altora (eventual iubitului sau iubitei tale) un link la acest articol? Ti-ai masura, murind de curiozitate, nivelul de oxitocina cand ea isi lipeste trupul cald de al tau? Ai comanda un tratat prietenos de psihologie evolutionista pe Amazon? Sau ai apela, urgent, la serviciile unui poet cu un factor „deschidere” pe NEO-PI-R foarte inalt?
Imaginatie sau inteligenta? Literatura sau stiinta? Poate nu este o dilema asa de grea. Poate ca un mecanism adaptativ (o solutie la aceasta problema) se naste chiar acum (dar va fi selectat in cateva milenii).