La examenul de capacitate (numit atunci „prima treapta”) am sustinut o proba si la gramatica. Diriginta noastra era profesoara de limba romana, ne iubea si nu a fost nevoie de meditatii (cum era moda, pe vremuri, si se pare ca este si astazi). In plus, imi placea gramatica deoarece este, in esenta, o disciplina logica. Nu-mi erau straine, prin urmare, morfologia (substantivul, verbul, adverbul, adjectivul etc.) si sintaxa (subiectul, predicatul, atributul, complementul). Nici nu-mi imaginam masura in care le voi folosi, peste multi ani, pentru a comunica public. Ceea ce vreau de fapt sa spun, prin aceasta lunga introducere, este ca nu orice propozitie formulata corect din punct de vedere gramatical este si o propozitie cu sens. Respectarea regulilor sintactice nu da automat sens unui enunt. Coordonarea a doua sau mai multe unitati sintactice poate fi absurda. Este nevoie sa fim atenti, deoarece limba este inselatoare. Iata si exemple:
- La campionatul mondial de fotbal echipa Frantei, viitoarea noastra adversara, a dezamagit pe toata lumea.
- Maimuta a multumit intr-o engleza de Oxford si a intrat apoi in pamant, cu ajutorul unui evantai.
- Decat sa schimbi fiecare soldat al unei armate mai bine schimbi generalii.
- Culoarea sirului Fibonacci ridicat la patrat este verde-menta.
Sper ca ai recunoscut propozitiile lipsite de sens. Ele sunt impecabile din punct de vedere gramatical. In acelasi fel, adica fascinati de fluenta frazei, oamenii fac afirmatii sau pun intrebari absurde. Mistica si metafizica sunt teritorii minunate pentru astfel de acrobatii mentale. Realizam imediat ca nu are sens sa ne intrebam care este viteza de deplasare a gustului de sparanghel sau ce proprietati mecanice are aversiunea fata de mincinosi dar nu suntem la fel de eficienti in a depista absurdul unor propozitii referitoare la lucruri imposibil de verificat. Cu toate acestea, exact in aceste zone, au inflorit teorii spectaculoase, pline cu detalii, cum altfel, foarte greu de testat (sau bazate pe experiente strict subiective, generalizate intr-un mod tipic pentru copii).
Daca nu ma crezi, urmareste o conversatie pe teme esoterice sau deschide un manual de teologie. Nu vreau in niciun caz sa afirm ca toata aceasta literatura este inutila ci sa atrag atentia asupra combinatiei periculoase de propozitii cu sens respectiv fara sens, amestec ce ridica serioase semne de intrebare unui cautator al adevarului orientat spre ordine si coerenta.
Daca as citi o carte de fizica in care sa gasesc enunturi contradictorii si notiuni foarte slab definite, la gramada cu legi si demonstratii elegante, as fi mai degraba suspicios, nestiind sigur daca ceea ce aflu, la un moment dat, face parte din prima categorie (cunoasterea iluzorie) sau a doua (adevarul). Sub nicio forma nu mi-as baza viata, in sensul de a lua decizii majore, pe explicatii atat de indoielnice, tot asa cum refuz sa merg la un medic nesigur pe diferenta dintre plamani si rinichi.
Ii apreciez enorm pe oamenii care, indiferent de domeniul in care se exprima (inclusiv spiritualitatea, ai ghicit), emit judecati sau pun intrebari pline de sens si renunt repede, daca sunt presat de timp, la un autor care in numai 10 randuri reuseste sa fie obscur si inconsistent, sub aparenta unui discurs strabatut de o profunda tensiune mistica, accesibila, desigur, doar initiatilor incomodati de logica si experienta concreta (zisa si empirica). In zilele mele exaltate, evident, am fost si eu unul dintre acestia, dispretuind, in numele unor principii mai inalte, fantastice, dovezile pe care orice minte matura le solicita in mod obligatoriu. Tocmai pentru ca am strabatut aceste portiuni de drum le pot recunoaste cu usurinta si, dincolo de placerea jocului lingvistic sau a cautarii unor idei originale in carul cu fan lipsit de insemnatate, mi se pare inutil sa mai dedic timp unor astfel de texte sau conversatii.
Intrabarile lansate de stiintele de frontiera, pe de alta parte, de exemplu stiintele cognitive sau fizica cuantica ma cheama cu forta unui magnet de la CERN. Exista ceva profund autentic, limpede si stralucitor din punct de vedere mental in perimetrul acestor stiinte. A petrece (simbolic) o ora cu Daniel Dennett sau Douglas Hofstadter sau Lee Smolin, chiar daca nu reusesc sa-i inteleg pe deplin, deoarece sunt inca prins in plasa ignorantei licentiate, mi se pare mai productiv decat o saptamana cu experti auto-declarati in taramuri invizibile cunoscute doar de ei (asta in cazul in care nu repeta halucinatiile sau, pentru a fi mai bland, imaginatia debordanta a altora, mult mai talentati). Deoarece nu mai am loc in biblioteca (poate ca ar trebui sa spun in casa) cartile de acest gen sunt primele de care incep sa ma dispensez (desi mi-au inflacarat post-adolescenta).
Vine o vreme cand graul se alege de neghina si acesta este un timp al maturitatii. Entuziasmul explicatiilor facile (un raspuns divin, bun la toate), caracterul dubios, ca sa nu spun comic, al dovezilor si indisponibilitatea de a gandi mai departe (vezi intrebarile dintr-un articol anterior) trebuie sa se aseze in bancutele unei scoli bantuita de zane si zmei si sa ramana definitiv acolo. Asa cum un copil in stadiu preoperational pur si simplu nu poate intelege un rationament ipotetico-deductiv, tot asa o minte insuficient de maturizata cognitiv (sa spun „spiritual”, in sens de „unificata”?) nu se poate adapta la frecventa unei realitati indiferente la dorinte copilaresti si asteptari fanteziste. Nu vad de ce ar trebui sa ne suparam pentru asta. Cred ca o atitudine mai constructiva, in locul replierii pe o pozitie oricum fragila, ar putea fi deschiderea catre necunoscut, oricat de infricosator pare acesta. Nu putem evolua daca ne este teama de cunoastere iar cunoasterea inseamna dovezi si ipoteze testabile.
Cunoasterea nu este credinta dar a inceput prin a fi astfel. Si fructul a inceput prin a fi samanta. Zdrahonul de astazi a fost candva bebelus. Ciobanescul de vis-a-vis a inceput prin a fi un catelus adorabil. Organismele cresc. Mintile se dezvolta. Telefoanele mobile se schimba (mesaj subliminal pentru connaisseuri). Nu putem avansa privind mereu spre trecut. Ma despart mereu de astfel de oameni, fara regret si ma orientez mereu spre cei curajosi, gata sa paseasca pe terra incognita cu riscul de a trage o sperietura zdravana. Viata le apartine celor care intra in propria lor frica, impinsi de un impuls pe care, intr-un fel, il iubesc. Am sentimentul ca traiesc intr-o tara inca patrunsa de obscurantism (nu doar religios, cred ca intelegi) si inconstient ostila sau poate doar inerta in raport cu o astfel de viziune. Orice clasament european ne este profund defavorabil. Nu putem nega la nesfarsit aceasta evidenta. Si nici autocompatimirea nu este o solutie (imi vine imediat in minte poezia cu oaia). Asa ca eu, unul, mi-am pus toate sperantele in tineri (cei care mai raman, fireste!) si, mai nou, in Internet. Si in pasarile colibri (pentru cititorii mai vechi).