granitele sunt necesare

Unitatea fundamentala a lumii vii este celula. Celula este capabila sa realizeze toate activitatile prin care viata se defineste, in primul rand metabolism, reproducere si adaptare la mediu. Prima celula a fost descrisa in 1665. Un englez a identificat in scoarta de stejar mici cavitati delimitate de „pereti”. De atunci lucrurile nu s-au schimbat. O celula se delimiteaza de o alta celula printr-o membrana. Membrana separa celula de mediu. Funtioneaza exact ca un vames: permite accesul anumitor substante si interzice intarea altora. Altfel spus, controleaza transferul de substante interior-exterior si invers. De asemenea, protejeaza organitele celulare in spatiul pe care il delimiteaza astfel incat acestea sa nu se risipeasca in mediu. Asa stau lucrurile la toate fiintele, de la cele mai simple (organisme unicelulare) pana la cele mai complexe (oameni). Nu incetez sa ma minunez de acest lucru. Viata ne ofera o lectie fabuloasa. Viata are nevoie de granite.

Mintea este o forma superioara a vietii, prin urmare si ea are nevoie de granite. Granitele ei nu mai sunt vizibile (mintea este invizibila:gandurile si emotiile nu se vad) dar asta nu le face mai putin reale. Granitele separa mintea mea de mintea ta, astfel incat mintile noastre sa nu se amestece (exact ca la celule: proteinele unei celule nu se amesteca, nu interfereaza, nu se „lipesc” de proteinele altei celule; membrana interzice acest proces generator de haos). Granitele sanatoase permit schimburi fericite intre minti, schimburi in urma carora mintile, aidoma celulelor, supravietuiesc si se dezvolta. Granitele sunt in serviciul cresterii. Oamenii lipsiti de granite (mentale, vreau sa spun, nu o sa mai mentionez mereu) nu doar ca nu se dezvolta, adica stagneaza (raman inchisi intr-un tipar), dar adesea regreseaza sau se degradeaza (in sensul fizic al cuvantului:le creste masiv entropia). Oamenii lipsiti de granite nu isi traiesc propriile vieti si uneori nici macar nu stiu asta.

Nu este usor sa-ti definesti granitele si cu atat mai putin sa le consolidezi adecvat, adica sa stii unde sa te opresti pentru a ramane permeabil. Nu este un proces care sa se desfasoare de la sine. Noi avem nevoie de granite inca de cand suntem bebelusi dar ele nu apar spontan. Evolutia a lasat aceasta sarcina in mainile nostre. Suntem responsabili pentru protectia „organelor” mentale (echivalente in plan mental ale mitocondriilor, ribozomilor sau aparatului Golgi). Evident ca nu putem face asta atunci cand avem 6 luni, in acelesi fel in care nu ne putem auto-hrani. Cineva trebuie sa faca asta pentru noi, o vreme. Parintii sunt responsabili pentru granitele copiilor (insa nu mereu in aceeasi masura, cum voi povesti in alt articol). Mai tarziu, responsabili pentru granitele noastre, deci pentru dezvoltarea noastra ca fiinte umane complete (depasind stadiul de „maimute”) suntem chiar noi. Nu putem fugi de aceasta responsabilitate. Adica putem dar asta nu ajuta pe nimeni. Negarea responsabilitatii conduce la suferinta, adica la pierderea ordinii (entropie crescuta). Legile naturii nu iarta pe nimeni. Un obiect mai greu decat aerul, (paharul de portelan) daca nu este sustinut, cade si se sparge. La fel „cad” si uneori „se sparg” oamenii. Nu cred ca putem glumi pe acest subiect. Nu cred ca il putem trata superficial. Nu cred ca il putem ignora si nu cred ca il putem amana. Toate aceste optiuni nu sunt nimic altceva decat variatii ale inconstientei. Este adevarat, nimeni nu-ti cere sa fii constient. Nimeni nu te obliga sa functionezi la un nivel inalt de constientizare. Poti trai cum doresti. Trebuie doar sa stii ca traind asa esti in cadere libera. Aparitia suferintei este doar o chestiune de timp. Asa ca , te rog, nu te plange! Realitatea nu are nimic cu tine. Lipsa de responsabilitate costa. Inconstienta se plateste. Nu este vorba de un Dumnezeu crud sau de o karma proasta, de entitati malefice, de flacari violet sau de ghinion. Doar rezultate inevitabile ale nivelului de constientizare la care functionezi. Este adevarat ca il poti amplifica si este fascinant sa o faci.

Atunci cand se naste bebelusul este complet lipsit de granite. El nu face nicio diferenta intre mana lui si mana altuia. De ce crezi ca baga totul in gura, inclusiv obiecte care il pot rani sau ucide? Pentru ca nu le poate diferentia. Nu se percepe diferit de ele. Asa ca trebuie sa stai cu ochii pe el si este o usurare cand doarme, pentru ca ai timp sa-ti tragi sufletul (unele mame nu renunta niciodata la aceasta atitudine, ramanand blocate intr-un tipar hiperprotector care enerveaza pe toata lumea;pentru inconstientul lor, fiica de 22 de ani continua sa fie un bebelus, asa ca imagineaza-ti ostilitatea secreta din aceste relatii)

Pentru bebelus totul este o unitate nediferentiata si este normal sa fie asa (inca nu a inceput diferentierea psihologica). „Totul este una”, ar spune bebe daca ar putea vorbi. La fel spun unii adulti care nu au finalizat cu succes procesele de diferentiere din copilarie si cred ca traiesc experiente spirituale. Sunt doar experiente regresive! (si se vor supara pe tine daca le spui, exact ca niste copii) Pentru bebe, cantecul pe care mama il ingana, sanul, patutul in care sta, toate sunt una. Inca nu exista nimic separat. Evident ca aceste lucruri sunt deja separate insa doar din perspectiva unei minti adulte. Bebe face parte din realitate insa si-o reprezinta distorsionat (acelasi fenomen se intampla cu cei care intra in contact cu psihologia-intentionat nu am folosit verbul „studiaza”- si cred ca se poate spune orice; se numeste nediferentiere cognitiva) Undeva pe la 6 luni, ca urmare a frustrarilor naturale (nevoile nu sunt satisfacute imediat) apare prima granita. Nu spun adevarul. Mai degraba apare un punct din care se va dezvolta o „linie” (granita). Aparitia acestui punct este un eveniment colosal in istoria dezvoltarii. Aproape nimeni nu sarbatoreste acest eveniment. Insa mai toata lumea sarbatoreste nasterea corpului (ca si cum noi am fi doar materie).Stiu ca vor veni timpuri cand oamenii vor marca si o alta nastere, mult mai subtila decat prima (nu sunt un vizionar, doar inteleg mecanismele psihologice). Cine se naste in jur de 6 luni? Vreau sa ma inclin, dar nu pana la pamant, in fata cuiva, inainte de a raspunde. Se numeste Margaret Mahler. Iar raspunsul la intrebare e urmatorul: Eul se naste! Si incepe cea mai frumoasa aventura a omului. Aventura evolutiei constiente.


Publicat

în

de către

Etichete: