Inteleg prin fidelitate sexuala renuntarea constienta la libertatea sexuala. Nimeni nu are dorinte sexuale pentru un singur partener. Cine afirma asta nu stie nimic despre biologie sau stie dar refuza cu incapatanare sa accepte. Nu exista nimic gresit in biologie. Fidelitatea sexuala este angajamentul de a controla biologia. Uneori acest control este mai usor (pulsiuni sexuale slabe). Alteori este mai dificil (pulsiuni intense). Insa niciodata pulsiunea nu poate fi evaluata moral. Ochii albastri nu sunt mai „buni” decat cei negri. Inima nu este mai „nobila” decat vezica urinara. Excitatia sexuala nu este imorala sau sfanta. Biologia este inocenta. Nu insa si Eul. Eul este un centru de decizie constienta. La acest nivel stabilesti daca dai curs pulsiunii sau o inhibi. Aici alegi sa fii fidel. Aici alegi in mod liber sa-ti restrictionezi libertatea sexuala.
Unii oameni nu pot face asta. Nu spun ca ar trebui sa faca asta si sunt niste catastrofe deoarece nu reusesc. Fii atenta, te rog, la nuante, pentru ca suntem pe nisipuri miscatoare. Spun ca unii vor sa fie fideli insa nu reusesc. Pulsiunea invinge. Mai spun ca altii nu pot fi fideli (Eul este mai slab decat pulsiunea) insa nu accepta aceasta realitate dureroasa (este o lovitura in stima de sine). Asa ca isi rationalizeaza esecul anticipat. Sunt mai multe feluri. Articolul acesta prezinta modul in care o vulnerabilitate a Eului este impachetata si ascunsa intr-o valoare: libertatea.
„Partenerul meu este slab. El nu poate accepta libertatea mea, de aceea imi solicita fidelitate sexuala. Eu o accept pe a lui”. Acest rationament pare ireprosabil. Asa si este. Insa psihologia este mai bogata decat logica. Acestea nu sunt doar propozitii ce pot fi formalizate. In spatele lor se afla temeri, asteptari si emotii neconstientizate. Subiectul nostru vrea sa-si pastreze o zona de libertate in care sa-si satisfaca pulsiunea fara a se simti vinovat. El stie sau simte ca nu-si poate controla pulsiunea (pentru ca Eul este mai slab) si vrea sa se asigure ca va trai satisfactia sexuala in absenta oricarei culpabilitati. Nu poate, totusi, recunoaste acest lucru in fata partenerului (pentru ca s-ar situa automat intr-o pozitie inferioara:”Tu iti poti controla pulsiunea pe cand eu nu”) si, uneori, nu poate recunoaste nici in fata propriei constiinte. Solutia este fluturarea victorioasa a uriasei valori pe care o reprezinta libertatea.
Totul este o pacaleala. Libertatea aceasta este o libertate infantila. Este acel „fac ce vreau, fara sa-mi pese de cineva”. Iata egocentrismul in stare pura. El este ok la copii. La adulti, in schimb, semnaleaza o fixatie nevrotica. Libertatii adulte ii pasa de celalalt. De aceea exista cupluri. Eu il intalneste pe Tu. Eu renunta la ceva (libertatea sexuala) de dragul lui Tu. Eu il iubeste pe Tu. Astfel Eu iese din inchisoare propriului egocentrism. Eu nu mai este singur. El este cu adevarat in legatura cu cineva. Relatiile zise „libere” sau „evoluate sexual” nu sunt relatii de cuplu. Sunt expansiuni ale Eului. E straniu cand acest fenomen se produce sub perdeaua de fum a unei orientari spirituale. Intr-o relatie lipsita de angajament sexual reciproc conexiunea Eu-Tu inca nu s-a produs. Atentie, nu spun ca acesta e un lucru bun sau rau. Doar fac vizibil un mecanism psihologic. Uneori cineva are nevoie de astfel de experiente pentru a se putea maturiza. Alteori ascunde in spatele acestei optiuni o mare teama de intimitate, cu radacini intr-o relatie necorespunzatoare cu prima figura de atasament. Cine ar putea fi invinovatit pentru ca a avut o mama rejectiva, deprimata, indisponibila sau imprevizibila? Pietrele nu au ce cauta pe firul unei asemenea analize. Dar ea trebuie facuta. Pentru ca ceea ce un om nu intelege risca sa repete la nesfarsit.