In 1987, Institutul de Stiinte Noetice (aflat in prima linie a cercetarilor de frontiera) a publicat cartea lui Brendan O’Regan despre vindecari incredibile si remisii spontane („Healing, Remission and Miracle Cures”). In ea se afla si cazul lui Vittorio Michelli (unul din cele 64 de cazuri speciale care au trecut de examenul comisiei internationale de medici infiintate pentru a stabili autenticitatea vindecarilor de la Lourdes; in total au fost 6.ooo de cazuri).
Michelli era un tanar bolnav de cancer osos (soldul stang ii era ros putin cate putin iar doctorii renuntasera la orice speranta). Asa ca in mai 1964 a plecat de la Verona, unde i s-a spus ca nu mai are nicio sansa, si a mers la Lourdes. Iar acolo, intr-adevar, s-a intamplat ceva. Tumoarea a inceput sa i se micsoreze. Osul i-a crescut si s-a reconstruit! (nu imediat, bineinteles, ci in timp). De necrezut, nu-i asa? Cum se face ca tocmai eu, care sustin caracterul iluzoriu al unei fiinte supranaturale (Dumnezeu) povestesc un astfel de caz? (si mai stiu si altele, la fel de uimitoare)
Nu e nicio contradictie. Vindecarile miraculoase dovedesc extraordinarele forte de regenerare ale organismului, atunci cand cineva sau ceva reuseste sa le stimuleze. Sunt increzator ca, in anii ce vin, capacitatea noastra (a oamenilor) de a activa aceste resurse latente se va dezvolta, gratie unui mix de informare corecta, efort bine orientat, in grup si tehnici de meditatie aplicate individualizat. Nu e nevoie de Dumnezeu (desi credinta in El poate functiona ca un trigger).
Mi se pare o copilarie sa credem ca Dumnezeu are un atasament special pentru o localitate (Lourdes), unde a deschis un „spital divin” in aer liber. Vrea sa-i faca pe oameni sa calatoreasca? Si de ce tocmai in Franta? De ce nu si in Letonia? Sau Uzbekistan? Pe de alta parte, daca tot ii pune pe oameni pe drumuri (unii fac adevarate sacrificii) de ce nu-i vindeca pe toti? Nu este dragostea lui egala? Cumva a hotarat ca unii merita sa sufere? (ce-ai zice de un parinte care isi lasa copilul sa moara din „ratiuni superioare”?)
Ipoteza Dumnezeu, oricat ar fi de draga unora, nu se sustine. In schimb, ipoteza existentei unor resurse minunate ale corpului (pe care abia incepem sa le descoperim intr-o maniera sistematica) imi pare a avea mai mult sens (si, foarte important, este testabila!). Fara a fi profet, prezic sosirea unor timpuri in care intelegerea superioara a functionarii sistemului minte-corp va permite ameliorari si chiar vindecari de neinchipuit astazi. Marile companii farmaceutice nu au de ce sa se bucure, deoarece dependenta oamenilor de medicamente, in acest caz, va scadea. Evident ca aceste lucruri nu se vor intampla de la 1 iulie (cand doar TVA-ul se modifica, desi nimeni nu-si doreste asta!). Este nevoie de ani si de un entuziasm bine temperat de o atitudine rationala. Cred insa ca este posibil, deoarece cred ca nu stim inca totul despre corpul si creierul uman (pe care la venerez, in locul unei fiinte invizibile si capricioase in manifestari). Descoperirea neuropeptidelor si noua stiinta a psihoneuroimunologiei sunt pasi inainte. Studierea stiintifica a efectelor meditatiei este un altul. Si urmeaza si altii, presimt. Iar printre ei, poate cel mai important, se afla necesitatea unei constiinte colective extinse, o constiinta maturizata, deschisa si ghidata de inteligenta. O calatorie interesanta, imi vine sa spun. Vii si tu?