Robert Zajonc a publicat in 1968, in Journal of Personality and Social Psychology un studiu pe care Douglas Mook nu l-a ales pentru cartea lui, „Experimente clasice in psihologie”, aparuta (recent) si la noi, desi, in opinia mea, ar fi meritat, deoarece dezvaluie o tendinta puternica a mintilor nostre, anume aceea de a se simti atrase si/sau a aprecia favorabil ceea ce este sau devine familiar. Zajonc si-a numit descoperirea efectul de simpla expunere:
Le-a prezentat subiectilor (americani) cuvinte din limba turca (deci fara semnificatie pentru ei). unele cuvinte erau prezentate o data sau de doua ori, altele si de 25 de ori. La sfarsit, subiectii erau intrebati in ce masura unele cuvinte aveau impresia ca se refera la ceva „bun” respectiv „rau. Ipoteza lui ca va exista o relatie mai stransa intre sensul pozitiv asociat unui cuvant si frecventa expunerii la el s-a adeverit. Mecanismul este urmatorul: principala noastra preocupare este supravietuirea. Pentru a supravietui, printre altele , trebuie sa ne ferim de pericole. Un stimul nou este in principiu periculos si trebuie tratat cu prudenta (de aceea toti oamenii, desi in grade diferite, se tem de nou si de schimbare). Totusi, dupa o perioada de timp de „verificari”, stimulul isi pierde aura de pericol potential si devine mai putin amenintator, uneori chiar securizant. Acestia sunt stimulii cu care ne-am familiarizat (inclusiv un vecin nesuferit este mai putin amenintator decat un strain identic deoarece am invatat sa-i facem fata, in timp).
Cuvintele din studiul lui Zajonc aveau calitatea de stimuli noi si cateva dintre ele, prin expunere repetata, au devenit mai familiare prin urmare era de asteptat sa fie percepute mai pozitiv, ceea ce s-a si intamplat. Familiaritatea cu un stimul ne influenteaza in mod inconstient (adica automat) simpatiile si preferintele.
Cunosti expresia „inainte era mai bine”? (sau o folosesti, mai ales daca esti pensionar?-am o vaga intuitie ca acest site nu este vizitat de pensionari si astfel intrebarea e mai mult retorica) Scoala era mai serioasa, nivelul de viata era mai inalt, tinerii aveau mai mult respect, oamenii, in general, erau mai cinstiti, azi totul parca a luat-o razna. Dar ce inseamna „inainte”? Nimic altceva decat stimuli la care am fost expusi in mod repetat, unii dintre ei negativi, desigur, insa chiar si ei au putut fi relativizati (ne-am adaptat la ei-daca esti foarte tanara, iti poti imagina ca exista un singur program la televizor si acela de cateva ore? Compara cu oferta Dolce din zilele noastre!) Combinat cu tendinta de a ne aminti mai mult evenimentele pozitive (cu exceptia depresivilor), efectul de simpla expunere distorsioneaza amintirea si ne faci mai critici in raport cu realitatea prezenta (realitatea este mereu asa cum este, nici mai buna nici mai rea, totul e doar in capul nostru-desi nu as fi radical relativist, faptul ca acum exista dusuri in mod cert mi se pare un progres incomparabil)
Hai sa ne gandim acum la un stimul la care esti expus zilnic, de numeroase ori, fie de altii fie gratie propriei gandiri: numele tau! numele tau iti este extrem de familiar, nu cred ca ai putea nega asta (persoanele cu un prenume nefolosit tind sa nu raspunda la el cand sunt strigate-cativa oameni care ma cunosc ar putea intelege acum in ce fel am dorit sa-i scot din captivitatea trecutului, printr-o metoda usor iritanta, si nu singura, nota bene). Iei contact in fiecare zi cu numele tau, te identifici cu el, e firesc sa-l indragesti, sa-ti placa, sa-l apreciezi. Nu te mira, prin urmare, daca exista o tendinta a mintii tale de a evalua mai pozitiv o alta persoana cu un nume identic sau doar asemanator (asemanarile, cum am aratat intr-un articol anterior, pot merge pana la prima silaba sau la anagrame). Nu e usor de recunoscut, stiu, deoarece suntem in situatia de a admite o anumita mecanicitate a mintilor noastre, un fel de a reactiona instinctiv, de pe etaje mai primitive si mai putin constientizate.
Suntem inclinati, vreau sa spun, sa ne imprietenim, sa cooperam sau chiar sa ne indragostim de persoane cu nume asemanatoare iar acesta e doar un caz special al unui principiu intens studiat si validat in psihologia sociala (si exploatat de cunoscatori), principiul similaritatii (nu-i asa ca-ti plac oamenii care-ti impartasesc ideile? Daca tu crezi ca exista un Dumnezeu care a facut lumea, eventual in 7 zile, iar eu stiu, in baza dovezilor, ca universul a aparut in urma unei explozii acum 15 miliarde de ani, crezi ca am putea fi vreodata prieteni? Am putea, zic eu, daca ceea ce ne anima este o pasiune comuna, anume nevoia de a cunoaste realitatea, si nu de a o imagina)
Cine se aseamana se aduna! (iar cei care se „aduna”, in timp, devin mai asemanatori, dar acesta e subiectul unui alt articol)
Robert Garner (2005, Journal of Consumer Psychology) a demonstrat, fara echivoc, ca persoanele contactate prin intermediul e-mail si rugate sa completeze un formular au fost de doua ori mai inclinate sa raspunda favorabil daca solicitarea era semnata de o persoana cu nume asemanator (variabila pe care Garner a controlat-o). Cu alte cuvinte, daca te numesti Mihai vei fi mai predispus sa-i raspunzi Mihaelei (in atentia studentilor care imi trimit diferite chestionare necesare dizertatiei lor si pe care nici macar nu le citesc:incercati sa va semnati Andreea, Andra sau Alexandra, chiar si Anda, Adina, Dana, Daniela, Ina, Ana, vedeti ce repertoriu vast de posibilitati?). intrebati, ulterior, ce i-a determinat sa raspunda, subiectii care au renuntat la o bucatica din timpul lor in favoarea unor necunoscuti cu nume, ce coincidenta, asemanatoare, au indicat cu totul alte motive, nici macar unul nu a facut legatura pe care studiul, de fapt, se construise (psihologii pot fi deosebit de manipulativi, cred ca intelegi, insa numai in scopuri nobile!)
Suntem inclinati sa favorizam, irational, persoane si lucruri asociate cu numele noastre, e limpede, asa am fost programati de evolutie („te plac pe tine adica pe mine!”). Gabriel si Ela (Elena) se pot si casatori, la fel Andrei si Diana (Adrian-Andrei-Adriana-Diana), Ionel si Ioana (sau Ana), de ce nu, insa ar fi periculos ca o astfel de legatura sa se intemeieze pe o fascinatie inconstienta (cum la fel de periculoase sunt si alte fascinatii inconstiente, de exemplu sa-ti cauti in partener parintele pe care esti fixat emotional, nu pentru ca te-a iubit ci, dimpotriva, pentru ca te-a dezamagit, asa cum o face, fir-ar sa fie, si sotul sau prietenul tau actual, sounds familiar?)
Cred ca e bine sa fim constienti, adica informati si sa-i dam Cezarului ce i se cuvine (simpatie) dar sa ne temperam entuziasmul cand vine vorba de lucruri mai serioase. Mai sunt o serie de consideratii pe care le pot face pe marginea acestui subiect insa acum ma grabesc, vreau sa ajung la un showroom pentru a examina mai indeaproape o masina de care ma simt atras, de mult timp. Crezi ca e Mercedes sau BMW? Nu, e o masina cu anumite caracteristici tehnice, absolut remarcabile. Se numeste Audi.