Tu esti un baietel iar tata este eroul tau. Ai vrea sa fie mandru de tine. Ai vrea sa-l vezi bucurandu-se de reusitele tale. E natural. Tu il admiri, vrei sa devii ca el si tare ti-ar fi de folos aprecierile lui. Insa tata nu stie sa ofere aprecieri. Tata e critic. Tot ce faci putea intotdeauna fi facut mai bine. Niciodata nu e multumit. Insa tu nu renunti. Il vei determina sa te iubeasca. Vei invata si mai mult. Vei sti si mai multe. Capacitatile tale mentale, tocmai pentru ca sunt exersate, sporesc. Insa planul emotional ramane in urma. Iti blochezi, fara sa-ti dai seama, anxietatea, tristetea si o multime de alte trairi care te fac sa te simti vulnerabil.
E adevarat, in lumea cunoasterii poti detine controlul. Nu ar fi exclus sa ai un doctorat sau sa obtii cand doresti unul. Dar tata inca nu te iubeste. Intre timp poate chiar a murit (nu si figura lui internalizata). Lumea emotiilor ramane un mister. Femeile mature sesizeaza imediat asta. Negi totul cu vehementa. Duci imediat discutia in plan intelectual. Acolo te simti in siguranta. Esti pe teritoriul tau. Insa nu acesta este felul in care ai putea creste. E nevoie sa cobori in valea cea adanca. Si ai nevoie de un ghid. Acest ghid este aproape mereu o femeie. Ea nu are inteligenta ta logico-matematica. Ea are o altfel de inteligenta. Oare o vei accepta? Oare vei trece peste orgoliul subtil rationalizat? Oare vei putea contine vreodata durerea de a nu fi fost iubit de un tata exigent? E nevoie de cineva care sa te ajute sa treci prin acest chin pe care il eviti de atatia ani. E nevoie de cineva nu care sa coboare stacheta ci sa-ti arate ca viata are o dimensiune ce exclude competitia. Nu stiu daca esti asa de norocos. Insa daca o astfel de persoana a aparut (ea ar putea fi partenera ta de cuplu) da-i voie sa-si joace rolul. Si uita, pentru un timp, de rationamente complexe si abstractiuni. Te vei putea intoarce mereu la ele. Doar ca nu acelasi!