Taman m-am intors de la un curs cu 20 de studenti foarte draguti (in aparenta, bineinteles) care m-au ascultat vorbindu-le despre posibilitatea de a prezice divortul cu o acuratete de 93% in timp ce participi la nunta preafericitilor care nu vor apuca, desi acum cred asta, 15 ani de mariaj (si le-am pus la dispozitie informatiile care permit astfel de estimari incredibile dar numai daca te numesti John Gottman si ai o dubla licenta, in matematica si psihologie).
Apoi am intrat in generosul subiect al vinovatiei, intr-o incercare temerara de a defini cu atentie termenii si a intelege mecanismele psihologice asociate cu vinovatia (si, mai ales, eliberarea de ea). Asa am ajuns, gratie unui remarcabil dialog cu un student, sa analizam cazul Ei, care l-a inselat pe El si acum se simte vinovata.
Vreau sa iau subiectul din sala de clasa si, iata, sa ti-l propun. Ce crezi, cum se poate elibera ea de vinovatie? Trebuie sa precizez ca si Ea si El, la inceputul relatiei, s-au angajat unul fata de celalat sa fie fideli. Amandoi si-au respectat angajamentul pana recent cand Ea, vai!, a calcat pe bec. Deoarece eu definesc „vinovatia” ca „experienta emotionala asociata cu nerespectarea unei reguli”, numesc ceea ce simte Ea, cum altfel, „vinovatie”.
Insa vinovatia e naspa (poate ma citesc si adolescenti!). Nu e usor de trai cu ea si, in fond, de ce sa traiesti cu ea? De ce sa nu te eliberezi de ea? Aceasta este si provocarea! Poate Ea sa faca ceva pentru a se elibera de vinovatie? Nu, a pretinde ca nu o mai simte nu este o solutie (ci o pacaleala). Bine, si ce sa faca? Se poate face ceva?
La aceasta intrebare exista doar doua raspunsuri. Reflecteaza, te rog, profund. Bravo, acestea sunt:
- Da
- Nu
Nu ma intreba care sunt acele actiuni in care se poate angaja la varianta (1). I-am chinuit deja pe studentii mei de azi,pe care constat ca-i simpatizez intr-un mod evident irational (fara motiv, vreau sa spun). Vreau sa analizam impreuna varianta (2).
Sa presupunem ca Tu esti acel om care crede ca nu se poate face nimic. off, poate esti o persoana sensibila! Intr-un moment in care nu ma recunosc, hai sa admitem ca nu Tu, ci Eu cred ca nu se poate face nimic. dar de ce as crede asta inaintea experientei? sigur, pot aduce o serie de argumente chipurile rationale insa nu ele ma intereseaza acum. vreau sa invatam impreuna psihologie. Hai sa aflam ce anume din punct de vedere afectiv ma face sa cred ca nu se poate face nimic.
Ma urmaresti sau deja te identifici cu acest scenariu? (so typical, maybe?) De exemplu, pot crede ca nu se poate face nimic deoarece astfel pot trai urmatoarea satisfactie:
- Tu te simti vinovata, nu poti face nimic pentru a te elibera iar mie imi place situatia in care tu te simti vinovata si neputincioasa. E ciudat? Poate, cert este ca eu ma simt bine cand tu te simti rau (vinovata si neputincioasa) Dar de ce as vrea eu sa ma simt bine pe seama ta? (doar sunt partenerul tau, nu, ar trebui sa-mi pese daca tu te simti rau) Hi, hi, hi! (acesta e demonul) Ai uitat ca m-ai inselat? Trebuie sa platesti pentru asta (sufera!) Refuz sa ma gandesc la o situatie in care tu sa faci ceva reparator, deoarece intr-o astfel de situatie tu chiar ai face ceva si te-ai simti mai putin vinovata (poate chiar eliberata, Dumnezeule protestant!) Nu vreau ca tu sa-mi oferi intr-un mod asumat o compensatie (in urma unui dialog), imi iau singur compensatia! Sunt cumva excesiv de subtil? Nu accept sa faci ceva pentru mine (nu cred ca poti face) pentru ca astfel tu sa te simti in continuare vinovata (sa suferi) iar eu sa-mi extrag de aici satisfactia de a te vedea suferind. Cineva ar putea spune ca sunt, intr-un mod nevrotic, razbunator. Who, me? Nu, draga mea, nu sunt razbunator, sunt doar un barbat rational care nu crede ca intr-un astfel ce caz cea care a gresit ar mai putea face ceva astfel incat sa compenseze raul facut. Atitudinea mea este corecta si intemeiata logic. Nu ma lua cu psihopupu si alte aberatii din cartile unor consilieri sau terapeuti asa-zis liberali, de fapt anarhisti si irationali.
Dar mai pot crede ca nu se poate face nimic dintr-un alt motiv, la fel de abisal (si amenintator pentru imaginea mea de sine). Daca mai sus in spatele atitudini mele se afla latura razbunatoare (pe care nu o recunosc) mai jos poti gasi, in toata splendoarea ei, credinta ca sunt un zeu (sunt o fiinta complexa, ce naiba, nu pot fi doar razbunator). Cred ca nu poti face nimic deoarece:
- Tu te simti vinovata si singurul fel in care te poti elibera nu are legatura cu ceva ce-ai putea face tu (asta ar insemna sa ai putere, poate chiar sa fii o persoana libera) ci cu ceva ce doar eu pot face. Stii ce? Normaaaal, tu te poti elibera de vinovatie daca eu te iert! (si o sa ma gandesc un timp, poate cativa ani, daca te iert sau nu) Ce placut este sa stiu ca eu detin puterea de a te ierta. Mmm, ce dulce satisfactie! Starea ta de bine este in mainile sau, mai exact, pe buzele mele. Poate te iert, poate nu, pur si simplu nu ai ce sa faci! Si cine sunt Eu, sa te iert pe tine? Nu, nu sunt doar un om, ce-s gandurile astea copilaresti, sunt mai mult decat un om din moment ce pot absolvi pe un altul de vinovatie („Iertate iti sunt pacatele, fiica mea!”). Tu ai gresit fata de mine (m-ai inselat) si acum depinzi de iertarea mea. Nu poti face nimic, imi pare rau. Puterea este la mine! Si cum spuneam, e asa de dulce, doar nu crezi ca sunt fraier sa renunt la ea si sa accept ca, de fapt, prin simplele mele cuvinte nu pot dizolva, aproape miraculos, vinovatia ta reala. Daca mi-as permite sa cred ca tu poti face ceva pentru a te simti mai putin vinovata ar insemna ca nu sunt, in raport cu tine, o fiinta superioara din punct de vedere moral (eu nu am gresit, tu ai gresit). Ori adevarul este ca sunt (priveste faptele!) Din punct de vedere moral sunt mai bun decat tine. Si degeaba vine Umbra lui Nuta sa spuna ca aceasta este o judecata aroganta, o evaluare care se opune apropierii dintre noi doi si, poate, imbogatirii relatiei noastre integrand un eveniment foarte neplacut. Sa ma mai lase in pace! Realitatea este ca Eu nu am gresit. Eu mi-am respectat angajamentul. Ea m-a inselat. Nu putem evita ratiunea: sunt mai bun decat Ea, pur si simplu. Si, probabil, o voi ierta (asa fac fiintele superioare)
Crezi ca ar putea fi si alte motive secrete (in sensul de inaccesibile constiintei) in spatele convingerii ca Ea nu poate face nimic? Te rog, spune „da” (halal profesor, nu ma pot abtine!). Si, daca ai timp, joaca-te putin cu tendintele stranii (dar comprehensibile) ale mintilor noastre. Si, dupa ce le-ai descoperit, revino la intrebarea initiala si vezi daca nu cumva optiunea (1) este mai favorabila Vietii, daca nu cumva a crede ca la probleme psihologice foarte delicate exista solutii (desi nu facile) este o atitudine in favoarea curgerii Vietii. Curgere catre ce? Hai ca esti culmea, ti-am spus de atatea ori, in numeroase feluri. Catre nimic!