Te-ai intrebat cate ore pe zi petreci in natura? (in medie, desigur) Probabil stii deja cate ore petreci cu fundul pe un scaun si cu ochii in calculator dar in afara celor patru pereti, oricat de frumos decorati, stii cate ore stai? (fara aer conditionat, fara caldura de la centrala de apartament)
Esti curios sa afli? Vrei sa faci (ulterior) acelasi calcul pentru copilul tau? Daca obtii numere mici (o jumatate de ora sau chiar o ora), ce crezi, ele ar putea fi alarmante sau securizante? Fireste ca scriu acest articol din perspectiva psihologiei evolutioniste, adica stiu ce fel de medii si ce fel de activitati creierele noastre se asteapta sa gaseasca (fiind proiectate in acest sens de selectia naturala). Intrebarea mea este: daca nu le primesc, daca sunt sistematic private de ele, care sunt consecintele pe termen lung?
Richard Louv a lansat termenul nature-deficit disorder in cartea lui din 2005, „Last child in the woods” si apoi a fondat Child & Nature Network, o organizatie dornica sa sprijine reconectarea copiilor cu natura (daca ai un copil de 5 ani si locuiesti in oras, de cate ori in viata lui a vazut o vaca sau un magar? – nu glumesc si nici nu vorbesc metaforic!). Eu nu sunt un fan al tehnologiei, in acest moment, dar as fi cu siguranta, undeva in viitor, daca as observa un echilibru sanatos in raportul tehnologie-natura. Cred ca dezvoltarea tehnologica, intr-un ritm tot mai accelerat in ultimii ani, ne instraineaza de dispozitiile noastre innascute (mostenite de la stramosii nostri care se simteau foarte bine in copaci si, dupa aceea, in savana africana) si ne supune, pe termen lung, unui pericol mortal (ca specie). Un copil care prefera sa stea mai mult in fata unei console sau a unui televizor si nu „afara” (remember the good old days of your outdoors childhood!) este un viitor candidat la sedentarism si toata seria de neplaceri, dificultati si chiar boli asociate cu asta.
Ii doresti un astfel de viitor? Si daca „nu”, ce exemplu ii dau tu? Fa calculul pe care ti-l propun! Poate esti un intelectual in fata caruia nu pot decat sa ma inclin insa, daca nu-ti misti fundul de pe scaun sau din fotoliu, dincolo de admiratia pentru IQ, am motive serioase sa te evit, deoarece mi se pare ca traiesti intr-un mod iresponsabil. Nu cred ca este o idee buna, oricat am fi de talentati intr-o zona sau alta (adica indiferent de aptitudinile cognitive sau artistice), sa ne traim vietile in dezacord cu tendintele noastre naturale. Nu cred ca o astfel de absenta a armoniei ar putea duce, pe termen lung, la ceva bun.
Daca ma uit la psihologii si psihoterapeutii pe care ii cunosc si ii pun sa alerge trei minute (din fericire nu am aceasta putere!) ma tem ca, pentru unii dintre ei, ar fi necesar sa chem si salvarea, imediat. Cum s-a ajuns aici? (exemplul din profesia mea il poti replica si tu in profesia ta, mai ales daca esti medic, hi hi!) Ce fel de vrajitoare malefica ne-a facut sa uitam pentru ce fel de viata suntem proiectati? Eu ma bucur de cate ori aud ca un prieten sau un cunoscut si chiar un ilustru necunoscut isi cumpara o casa „pe pamant”, „in suburbii” (adica intr-un sat din apropiere). Insa ce folos daca nu locuieste in ea? (pleaca dimineata si vine seara, petrecand pe drum, in masina, in functie de trafic si de partea orasului in care lucreaza, una-doua ore) La ce bun daca nu-i permite copilului sa se joace „afara” sau nu stie cum sa castige lupta deja inegala cu Play Station 3 Slim? (doar 1.139 RON)
In US, in anii ’60, din 100 de copii 5 erau obezi. Astazi, din 100 de copii 20 sunt obezi. 20% obezi, copii obezi! New England Journal of Medicine (2005) avertizeaza ca, pentru prima data in istorie, copiii (deveniti adulti) ar putea avea vieti mai scurte decat parintii lor. Nu te trec fiorii citind asta? Pe mine „da”, asa ca, fiind acum in fata unui laptop, fac singurul lucru pe care il gasesc rezonabil. Il inchid si plec in parc.
Olshansky, S.J., Passaro, D., Hershow, R., Layden, J., Carnes, BA., Brody, J., Hayflick, L., Butler, RN., Allison, DB., Ludwig, DS. 2005., A potential decline in life expectancy in the United States in the 21st century, New England Journal of Medicine 352:1103-1110.