Andreea Lungu, pe care o putem localiza, de acum, cu ajutorul Google Maps, desigur, intr-un cartier existentialist, a riscat si l-a convocat pe domnul Martin Seligman la o intalnire. Iata rezultatele:
Martin Seligman- Flourish, a New Understanding of Happiness and Well-Being- and How to Achieve Them, 2011
Ce înseamnă să trăieşti o viaţă fericită? Cum se pot crea condiţiile ce facilitează o astfel de viaţă şi cum poate psihologia să contribuie la sporirea stării de bine a indivizilor? Sunt întrebări-cheie ce stau la baza psihologiei pozitive, o direcţie relativ nouă care deplasează centrul de interes al sănătăţii mentale dinspre ameliorarea problemelor şi diminuarea nefericirii umane către creşterea personală, maximizarea emoţiilor pozitive, dezvoltarea unor bune relaţii interpersonale sau îndeplinirea obiectivelor individuale. Un alt merit al acestei abordări este faptul că se sprijină pe o riguroasă cercetare ştiinţifică, încercând să identifice permanent noi modalităţi prin care ne putem apropia de idealul unei vieţi plăcute şi pline de sens („the pleasant life” şi „the meaningful life”) sau de starea de împlinire sau înflorire („flourish”, termen foarte sugestiv în limba engleză ce desemnează chiar scopul psihologiei pozitive în noua teorie a lui Martin Seligman).
În 2002, Martin Seligman a publicat lucrarea „Authentic Happiness”, în care fericirea era operaţionalizată prin trei elemente pe care căutam să le obţinem de doar de dragul lor şi care, în plus, sunt mai uşor de definit şi de măsurat decât conceptul vag de „fericire”.
1. Emoţiile pozitive. Este o variabilă pur subiectivă ce surprinde capacitatea fiecăruia de a experimenta şi cultiva emoţii precum plăcerea, extazul, căldura sau bucuria. Cea ce putem obţine astfel este o viaţă plăcută, apropiată de ţelul filosofiei hedoniste, care, în zilele noastre, aş spune că este tratată cu o condescendenţă destul de nedreaptă. Emoţiile pozitive au fost cercetate şi de Barbara Fredrickson, autoarea teoriei „lărgeşte şi construieşte” („broaden and build”): spre deosebire de emoţiile negative, cele pozitive amplifică şi construiesc resurse psihologice deosebit de importante care ne vor fi de folos şi mai târziu, în diverse situaţii de viaţă. De exemplu, o conversaţie interesantă cu un prieten nu ne oferă doar nişte momente plăcute, ci şi ocazia de a ne exersa abilităţile sociale, de care vom avea nevoie de-a lungul întregii vieţi. Este o teorie interesantă însă cred că emoţiile pozitive reprezintă oricum, prin ele însele, un câştig deosebit de important pentru fiecare dintre noi şi că nu este nevoie să le găsim alte justificări folosindu-le ca instrument pentru obţinerea altor avantaje, aşa-zis mai înalte. Deşi plăcerea este scopul ultim al activităţilor umane din perspectiva curentului hedonist, psihologii pozitivi afirmă că aceasta nu este decât un prim palier pe care se sprijină teoria fericirii autentice şi, ulterior, teoria înfloririi. De ce altceva mai avem nevoie?
2. Implicarea („engagement”). Este tot o variabilă exclusiv subiectivă şi se referă la starea de „flow”, la sentimentul pierderii conştiinţei de sine şi opririi curgerii timpului atunci când eşti total absorbit de o anumită activitate. Activităţile care îţi declanşează starea de flow pot fi dintre cele mai diverse, în funcţie de interesele şi de calităţile tale personale: poţi fi total absorbit de un joc video (până la punctul, în cazuri extreme, de a neglija să te hrăneşti sau să dormi), poţi să pierzi noţiunea timpului scriind un roman sau pictând un tablou sau poţi experimenta starea de flow învăţând pentru un examen (bine, asta e puţin probabil în cazul în care trebuie să dai licenţa la facultăţile noastre de psihologie- mulţi dintre voi ştiu şi de ce).
3. Sensul („meaning”). Trăieşti o viaţă plină de sens atunci când ai sentimentul că faci parte din ceva mai mare decât tine însuţi şi că acţiunile tale servesc astfel unui scop mai larg. Acel ceva mai mare decât tine însuţi poate fi religia (subiect faţă de care personal mi-aş fi dorit ca autorul să adopte o poziţie mai critică), comunitatea, un partid politic, o cauză sau propria familie.
Am văzut până acum cele trei ingrediente ale fericirii autentice, conform teoriei din 2002 a autorului. În urma întâlnirii sale cu Senia Maymin, care i-a fost studentă la primul program masteral de psihologie pozitivă aplicată, Seligman şi-a revizuit teoria, înlocuind conceptul de fericire autentică cu well-being şi adăugând două noi elemente ce contribuie la o viaţă înfloritoare şi ce pot fi definite şi cuantificate independent de celelalte.
4. Relaţiile pozitive. Avem nevoie de relaţii armonioase cu ceilalţi pentru a fi fericiţi şi puţine plăceri sunt solitare, lucru de care „a avut grijă” chiar selecţia naturală, din perspectivă evoluţionistă: cei care au cooperat cu semenii lor au avut mai multe şanse de a supravieţui şi de a-şi transmite genele mai departe, ca să nu mai vorbim de faptul că, pentru a avea urmaşi, trebuie să scoţi la înaintare şi ceva abilităţi sociale prin care să atragi atenţia eventualei/ eventualului partener/ parteneră. În caz că vrei sa afli dacă ai bifat şi acest ingredient pentru o viaţă înfloritoare îţi poţi pune întrebarea dacă există o persoană pe care o poţi suna la 4 dimineaţa pentru a-i spune ce te frământă şi nu te lasă să dormi în acele momente delicate. Dacă răspunsul este da! s-ar părea că ai şanse să trăieşti mai mult decât cineva care va răspunde nu! (dar cred că vei trăi şi mai mult dacă la 4 dimineaţa dormi profund în loc să te perpeleşti cu tot felul de griji şi gânduri negre). Iar dacă vrei să îţi crească semnificativ well-being-ul- măcar pentru o perioadă de timp- încearcă să ajuţi pe cineva, fă chiar mâine o faptă bună pentru o altă persoană şi vom avea cel puţin doi oameni mai fericiţi.
5. Succesul („accomplishment”). Se poate întâmpla să ne dorim să câştigăm ceva doar de dragul de a câştiga, fără nici un alt motiv suplimentar. Avem nevoie să ne simţim competenţi, să stăpânim mediul în care trăim şi să ne demonstrăm că suntem capabili de a ne îndeplini scopurile. Când acest sentiment dispare riscăm să devenim victimele neajutorării dobândite, fenomen surprins experimental tot de Seligman, în lucrările sale anterioare.
Cele cinci elemente prezentate compun un tablou nuanţat al fericirii şi explică de ce, de exemplu, ne simţim împliniţi atunci când muncim din greu şi depunem mult efort într-o activitate ce ne oferă sens, chiar dacă asta presupune să renunţăm la alte activităţi mai plăcute şi mai uşoare. Satisfacţia resimţită la sfârşitul zilei va fi mai mare dacă ai reuşit, după ceasuri întregi de muncă, să termini un proiect important la serviciu sau dacă ai acordat ajutor altor persoane decât dacă ai petrecut ore întregi- plăcute, de altfel!- urmărind episod după episod din serialul tău preferat. Pe de altă parte, spuneam mai devreme că rolul emoţiilor pozitive mi se pare subestimat de multe dintre abordările psihologice, inclusiv de psihologia pozitivă, care reduce plăcerea la un prim palier al well-being-ului. Oare nu putem spune însă că la baza experienţei de flow se află tot plăcerea, dat fiind că suntem absorbiţi de anumite activităţi şi nu de altele, mai precis de acele activităţi care ne produc…plăcere? Cât despre relaţiile pozitive, nu căutăm interacţiunea cu acei oameni cu care ne face plăcere să ne petrecem timpul şi numai atunci putem vorbi despre relaţii sănătoase şi satisfăcătoare? Succesul îl obţinem de asemenea, de cele mai multe ori, prin activităţile pe care le efectuăm cu plăcere, iar sentimentul că am realizat ceva important sau că viaţa noastră are un scop produce emoţii pozitive intense şi, la urma urmei, plăcere. Am putea spune în schimb că şi plăcerile pot fi ierarhizate şi că, de multe ori, plăcerea de a finaliza un proiect sau de şti că ai ajutat pe cineva este mai intensă decât plăcerea de a te uita la televizor, astfel încât efortul pe care îl depui în primul caz merită făcut tocmai deoarece conduce la obţinerea unei plăceri superioare. Mergând mai departe, ne putem gândi la motivele care îi determină pe oameni să facă copii, dat fiind că toate studiile indică faptul că nivelul de fericire şi satisfacţia (ups, era să zic calitatea) vieţii scad odată cu apariţia micuţilor. S-ar părea că sacrificăm plăcerea şi emoţiile pozitive- primul ingredient- pentru a obţine în schimb un alt ingredient dintre cele cinci, şi anume un scop în viaţă. O persoană mai cinică s-ar putea întreba în acest caz dacă este o afacere bună, un schimb echitabil prin care se facilitează într-adevăr procesul de înflorire („flourish”) chiar în detrimentul fericirii experimentate zilnic. Seligman, mândrul posesor a şapte (!!!) copii răspunde cu siguranţă că da. Cinicul s-ar putea gândi că se poate obţine ingredientul numit sens şi prin alte modalităţi care să nu afecteze atât de dramatic starea de bine, cum ar fi prin cultivarea stărilor de flow, prin implicarea într-o cauză importantă pentru tine sau prin atenţia acordată relaţiei de cuplu cu un partener pe care îl iubeşti într-adevăr necondiţionat şi nu pentru că împărţiţi ceva bagaj genetic comun.
Revenind la subiect, un rol foarte important în teoria well-being-ului este deţinut de trăsăturile pozitive de caracter, numite şi valori sau virtuţi („character strengths”) şi care sunt în număr de 24. Pentru a afla care sunt ele şi care sunt cele mai puternic reprezentate în personalitatea ta îţi poţi face cont pe site-ul http://www.authentichappiness.sas.upenn.edu/Default.aspx, unde vei putea completa mai multe chestionare, printre care şi inventarul acestor trăsături pozitive. Este un exerciţiu interesant, la sfârşitul căruia vei vedea şi unde te situezi, pentru fiecare valoare, în raport cu alţi utilizatori din aceeaşi grupă de vârstă, sex, educaţie sau regiune. Ce nu mi-a plăcut mie a fost descrierea unora dintre aceste trăsături pozitive, în special cea a valorii numite „spiritualitate/ simţ al scopului/credinţă/ religie/”: “ Ai credinţe puternice şi coerente referitoare la un sens şi scop superior al universului. Ştii că faci parte dintr-o schemă mai largă. Îţi cunoşti locul în această schemă.” (Sdeligman, p. 261) Cum sunt de părere că universul este cât se poate de lipsit de intenţionalitate sau de vreun sens absolut, iar viaţa nu este mai mult decât un accident cosmic (fascinant, de altfel, sunt prima care o recunoaşte!) m-am supărat puţin pe Seligman că lasă loc să se strecoare şi ceva gândire magică în teoria lui, cu atât mai mult cu cât cred că well-being-ul poate fi atins şi fără a apela la iluzii reconfortante, iar sensul cu care ne investim vieţile este strict personal, nu derivă dintr-o schemă prestabilită în care fiecare avem un loc şi un rol bine definite. Şi, ca să fiu cârcotaşă până la capăt, virtutea numită „optimism” (foarte importantă în psihologia pozitivă) mi s-a părut la rândul ei puţin exagerată şi mi-a adus aminte de biasul încrederii exagerate, („the overconfidence bias”) descris de Kahneman. Partea proastă este însă că Seligman are şi un capitol în care aminteşte multe studii ştiinţifice ce indică faptul că optimismul scade riscul de a muri din cauza unei boli cardio-vasculare, în timp ce pesimismul ar putea fi chiar inclus între factorii de risc pentru afecţiunile amintite. Dacă eşti mai degrabă realist se pare că rişti să trăieşti mai puţin decât vecinul care se duce în fiecare duminică la biserică sau decât mătuşa care îţi laudă beneficiile medicinii alternative, însă cred că există şi o scăpare: poţi fi în acelaşi timp realist, fericit şi sănătos (sau am devenit eu acum prea optimistă).
Am vorbit doar despre o mică parte din teoria well-being-ului prezentată de Seligman şi vă las pe voi să descoperiţi, de exemplu, „ the dirty little secret of drugs and therapy” (nu-i aşa că sintagma v-a stârnit deja curiozotate?) sau ce relaţie există între nivelul de trai şi well-being. Între timp, este bine de ştiut că ar trebui să facem cât mai multă mişcare, ideal în jur de zece mii de paşi pe zi, pentru că mai puţin de cinci mii de paşi ne scade dramatic speranţa de viaţă. Iar pentru îmbunătăţirea relaţiei de cuplu încercaţi nu doar să vă certaţi mai puţin ci, mai ales, să reacţionaţi activ şi constructiv atunci când partenerul vă anunţă că i s-a întâmplat ceva frumos şi important pentru el. Un răspuns activ şi constructiv la anunţul „Dragă, în week-end avem team-building la Sinaia” ar fi: „Ce bine! Mă bucur mult, şeful tău a avut o idee grozavă. Sigur vă va prinde bine, o să vezi că te vei apropia mai mult şi de colegii de la celălalt etaj. Hai să mergem la cumpărături să îţi iei o pereche nouă de blugi pentru acolo”. Încearcă să nu te limitezi la un răspuns pasiv şi constructiv („Bravo. Acum hai sa mâncăm”) şi, mai ales, să eviţi răspunsurile active şi distructive cum ar fi: „Şi vine şi blonda din biroul alăturat? Las’ că ştiu eu ce se întâmplă prin călătoriile astea…de-asta te şi duci, recunoaşte!”.