Parintii aflati in trecere pe aici au auzit de Babinski (reflexul degetelor de la picioare). De asemenea, nu le este strain Moro (reflexul Moro, atunci cand bebelusul se sperie de sunete puternice, inclusiv de propriul plans). Acest al doilea reflex infantil este un criteriu de diagnostic (prin absenta lui) pentru unele boli neurologice, inclusiv sindromul Down.
Imi amintesc de un fost student de la master, implicat in asistarea copiilor cu sindrom Down. Nu e deloc o munca usoara deoarece copiii afectati de aceasta boala prezinta retard mental, adesea retard sever. Sindromul Down sau trisomia 21 isi trage numele de la cromozomul 21 in plus. John Langdon Down a descoperit sindromul in 1866, cu mult inainte ca cineva sa poata vedea cromozomi (desi un calugar pe nume Mendel, pasionat de mazare, incepuse a banui cate ceva).
Intrebarea mea pentru tine este: Vrei sa ai un copil cu sindrom Down? Daca esti o persoana religioasa, convinsa de existenta fiintei care a pus vasele de sange inaintea retinei (precum un inginer incompetent), te vezi mergand la biserica, moschee sau templu si rugandu-te: „Doamne, te rog din suflet, da-mi un copil cu sindrom Down. Si daca nu se poate, da-mi macar unul orb sau surd de-o ureche” Pentru a fi mai limpede reformulez:
Vrei sa ai un copil cu handicap?
Sper ca citesti acest articol in stare de veghe si intelegi ca nu te intreb daca vei avea grija de copilul tau in cazul in care se va naste cu un handicap. Aceea este o intrebare referitoare la actiuni (pe care nu am pus-o) Fac aceasta precizare pentru cititorii mei care inca nu realizeaza diferenta intre actiuni efective, fizice si ganduri. Aceasta este o intrebare despre dorinte, despre cum ai vrea sa fie lumea (in acest caz, copilul tau)
Eu unul nu am intalnit oamenii care sa-si doreasca, eventual intr-un mod inflacarat, copii bolnavi, cu diverse dizabilitati. Dimpotriva, am sentimentul net ca oamenii isi doresc, fara nici un fel de ambiguitati, copii sanatosi, frumosi, inteligenti, plini de calitati iar atunci cand, parinti fiind, copilasii lor se imbolnavesc, fac tot ce pot pentru a-i ajuta sa-si recapete sanatatea.
Evident ca acestea sunt niste truisme. Dar te-ai intrebat ce se afla in spatele lor? De ce vor oamenii copii sanatosi? De ce se tem de posibilitatea tragica a nasterii unui copil cu trisomie 21 (e doar un exemplu) si chiar copii sanatosi avand, se tem de posibile accidente si raniri, uneori chiar usoare (la parintii supraprotectori)? De ce ne dorim cu asa de multa putere cele mai bune lucruri pentru copiii nostri? Raspunsul a fost oferit de mult timp de biologia evolutionista:
Vrem cele mai mari sanse de propagare pentru genele noastre! (aflate in copiii nostri)
Vrem ca ei sa supravietuiasca, sa creasca, sa ajunga la maturitate sexuala si sa aiba, la randul lor, copii, astfel incat genele noastre sa mearga si mai departe, pe urmatoarele generatii. Si cum ne putem asigura ca lucrul acesta se va intampla? In multe feluri, desigur, iar unul din aceste feluri este grija de a le oferi copiilor gene bune (adica alegand ca parteneri persoane cu gene bune). In linii mari, acesta este mecanismul din spatele selectiei sexuale:
Noi toti suntem in cautare de gene bune! (si foarte bune)
Cu alte cuvinte, cautam sa intram in relatii de parteneriat cuun anumit tip de persoane, posesori de genotip de calitate. Nicio femeie nu vrea sa faca copii cu un barbat care sta prin canale si niciun barbat inteligent nu-si doreste ca mama copiilor lui sa fie o femeie cu un IQ de 35 de puncte. In mod intentionat (didactic) exagerez acum distanta genetica pentru a transmite un mesaj cunoscut intuitiv de cand lumea si pamantul (mai ales pamantul!): fiind organisme pluricelulare, vrem sa ne reproducem si cautam instinctiv cei mai buni parteneri deoarece mostenind cele mai bune gene copiii nostri au cele mai mari sanse de supravietuire si, la randul lor, de reproducere, adica, intr-un limbaj mai tehnic (in primul rand pentru studentii mei) au un fitness inalt.
Insa pentru a avea acces la gene bune este necesar ca noi insine sa fim parteneri atragatori (sau macar sa mimam asta, lucru relativ facil astazi, gratie tehnologiei-vezi articolul despre peroxid). Selectia sexuala, a doua mare idee a lui Darwin, a avut nevoie de un secol pentru a fi inteleasa desi in zilele noastre, bine explicata de un profesor de biologie (sau de un psiholog evolutionist, cum sunt si eu doar din anumite puncte de vedere-exista inca multe idei controversate sau greu de sustinut), poate fi asimilata cu usurinta.
Barbatii sunt in competitie, lupta unii cu altii pentru a avea acces la femeile cu cele mai bune gene (cu fitness inalt) si femeile, de asemenea, sunt prinse in propriile lor rivalitati sexuale, pentru a avea parte de cei mai atragatori barbati. Aceste lupte se dau peste tot, in sala de clasa, in spatiul bine compartimentat oferit de corporatie, pe scena de teatru, la mall si inclusiv pe sosea (cine are masina cea mai tare?), nefiind decat rareori (si in mod oribil) sangeroase, dar implicand cantitati uriase de imaginatie, creativitate, inteligenta si, cum as putea sa uit, nepasare pentru sentimentele celuilalt, viclenie si disponibilitate de a trisa.
Pentru mine, ca psiholog, este un spectacol absolut fascinant, pe care am invatat (dar nu am incheiat) sa-l decriptez si in care sunt si eu prins, normal, ca oricine altcineva (indragind autoobservatia, incerc sa o transmit, cu succes moderat, si studentilor mei). Pentru a implini a doua mare nevoie a Vietii, reproducerea (sexul e doar mijlocul material subsumat acestui scop), oamenii sunt in stare de cele mai uimitoare lucruri, de la a-si risca viata urcand pe un munte neprietenos si cam inghetat pana la a sta in frig, ore in sir, pe dealul Patriarhiei, pentru posibilitatea unei scurte conversatii cu cateva oase (considerate sfinte). Viata din noi ne impinge sa o dam mai departe, indiferent daca am facut deja asta (avem deja un copil), sa o extindem, sa o propagam, sa o facem sa fie mai multa, si mai multa, si mai multa. Nu exista limite pentru Viata, oarba, primitiva si, intr-un fel, splendida in aspiratia ei nerostita, altele decat cele pe care le pune ea insasi, uneori (femei infertile si barbati sterili) sau decat cele asezate de agenti constienti („in Romania acestor vremuri nu-mi permit sa fac 4 copii desi mi-as dori”)
Insa pentru a face copii trebuie sa ai si cu cine si aici suntem deja pe campul de batalie (fara buzdugane cu trei peceti si cu multe zambete si gene date peste cap), adica pe teritoriul unei competitii nemiloase, crude, dar bine camuflate, rationalizate, proiectate, deplasate si, cand se termina mecanismele de aparare, pur si simplu negate. Pe de o parte vrem sa ne pozitionam cat mai bine, exact ca niste branduri, pentru a fi vizibili si doriti, pe de alta parte suntem cu butonul „search” mereu activat, in cautarea celor mai bune gene, desi, poate, am gasit deja unele (insa mereu poti da peste ceva si mai bun, doar traim intr-o lume a carei caracteristica este diversitatea).
Nu este o jungla, bineinteles, aceasta este o viziune depasita de mult, cvasi-spenceriana, ci un razboi sofisticat bogat in aliante, schimb de informatii, spioni, training (ce crezi ca este un curs de „psihologia cuplului”?), diversiuni, investitii in tehnologie de ultima generatie, armistitii, tratate de pace si, fireste, tradari. Daca incepi sa le vezi si semeni un pic si cu mine (in ceea ce am general si nu specific) nu te mai poti plictisi, nu mai e nevoie sa citesti literatura sau sa mergi la cinematograf deoarece, de departe, viata bate filmul (la scor).
Strategiile de manipulare, de seductie sau de refacere dupa o batalie pierduta (numite si „psihoterapie”, in ultimul caz) s-au rafinat pana la niveluri la care stramosii nostri din vremea lui Lucy (paleoantropologii stiu de ce) nu puteau visa deoarece nu aveau suficienti neuroni pentru asta desi, la vremea lor, printre copacii padurii tropicale, exersau primele versiuni (cei cu mai multe primaveri la activ isi amintesc de anul 1987 si Windows 2.0). Industria cosmeticelor realizeaza profituri formidabile exploatand aceasta nevoie de reproducere (si incercarile, uneori disperate, de amplificarea fitness-ului fizic), la concurenta cu industria pornografiei (care ruleaza mai multi bani decat educatia!), industrie orientata in special catre consumatorii frustrati de sex masculin. Oriunde sunt macar trei oameni, reprezentand ambele sexe, daca stii sa privesti, poti vedea, simbolizata, ascunsa, infasurata, deghizata, nevoia de reproducere si comportamentele asociate ei. „Chiar si atunci cand lucram impreuna pentru un proiect si nu ne sta capul la sex?”, m-ai putea intreba. Da, chiar si atunci, nevoia de reproducere nu trebuie sa fie in campul constiintei (extrem de limitat, de altfel: 40-50 de biti latime de banda), ea lucreaza chiar mai bine in intuneric, in retele corticale de care nu avem habar, angajand neuroni in egala masura seriosi,civilizati, imaculati si mercenari lipsiti de scrupule.
Ma uit la natura umana, din nou si din nou (incepand cu mine, doar sunt cel mai aproape) si ma minunez de excesul de creativitate facut pentru a masca, a infrumuseta, a substitui, a face sa dispara, a acoperi si a exclude din sfera constienta a mintii asteptarile, sperantele, dorintele si, evident, comportamentele asociate cu al doilea strigat profund al Vietii (primul fiind „supravietuirea”), anume reproducerea (miscarea Vietii pe urmatoarea generatie).
Sentimentul meu natural, cand contemplu pe deplin constient acest impuls extraordinar (si o pare din ceea ce produce) este de reverenta, dar nu in sensul religios (pentru ca nu sunt un astfel de om) ci mai degraba intr-un sens copilaresc, o uimire adanca si lipsita de cuvinte. Cuvinte pe care azi, iata, m-am priceput, intr-un fel, sa le rostesc si pe care maine, sunt sigur, le voi cauta din nou.
Poate esti unul din aceia care spune ca exista ceva mai inalt decat asta (nevoia de desavarsire spirituala, de pilda), situatie in care te invit nu doar sa fii mai atent (desavarsire spirituala in vederea a ce?) si sa mergi mai departe cu gandul, fara teama, ci si sa cauti sa afli de ce nu ar fi nevoia Vietii de a merge mai departe cel mai inalt lucru cu putinta, nu doar pe o planeta bazata pe chimia atomului de carbon ci si pe altele, unde poate Viata a ales siliciul pentru a-si construi pe el infinitul joc. Off, am spus siliciu? Nu vreau sa sugerez ca intr-o zi computerele vor fi vii. Iti dai seama, daca se indragosteste de tine propriul tau laptop?