daca vorbele ar avea greutate (o metoda de a le cantari diferit)

A existat un timp in care incercam sa renunt la etichete (si le recomandam si altora sa faca asta). Inca mai incerc, din cand in cand. De ce? Deoarece „etichetele”, sau, mai bland, evaluarile, sau, mai tehnic, psihodiagnosticul clinic, oricum le-am spune, produc suferinta. Suntem oameni si avem o reactie instinctiva la judecata negativa (intrucat esti un cititor al acestui site, prin urmare cu o inteligenta peste medie, sunt sigur ca intelegi si nu mai e nevoie sa-mi argumentez precedenta afirmatie-simti un fior placut?). Asociem evaluarea critica sau ostila cu respingerea si asta ne doare, chiar venind de la un strain, cu atat mai mult de la o persoana care conteaza.

Am inteles, apoi, ca a incerca sa NU mai fac ceva este impotriva vietii. Viata imi pare un fluviu de da-uri. Deci, de ce sa ma impotrivesc? Noua, oamenilor, descoperitori recenti ai capacitatii de a gandi, ne vine sa emitem judecati despre orice, inclusiv despre alti oameni. Asta inseamna ca sunt adevarate? Nicidecum! Fiind preocupat, in general, de solutii economice si creative, in acest caz am inteles ca ar fi mai interesant sa invat, si sa-i invat si pe altii, sa faca fata evaluarilor (mai ales celor agresive, desi parca nu as minimaliza pericolul admiratiei). Acesta imi pare un fel de a spune „da” vietii: in loc sa te culpabilizez pentru tendinta ta naturala (pe care o am si eu), mai bine invat sa ma apar de ea. Si stii ce tehnica minunata am gasit? (nu am inventat-o eu, desi mi-ar fi placut) Uite-o:

Indiferent ce-mi spui, nu te iau prea tare in serios!

Si cum fac pentru a nu te lua asa de mult in serios? (pentru ca nu e suficient sa-mi propun asta, simpla decizie nu „coboara” in sistemul limbic) Ei, aici se afla o intreaga filosofie de viata (si metodologie). Pe ici pe colo, prin punctele esentiale, in diferite carti si articole, am dezvaluit-o (nu e nimic esoteric). Centrul ei este intelegerea faptului ca nu exista o identitate neschimbata si nemuritoare, o esenta separata de mediul inconjurator. Suport, prin urmare, sa fii convins ca sunt un handicapat, un manipulator de constiinte, mai ales tinere, sau pur si simplu un tip norocos (la loteria genetica). Cel mai bine ma simt daca sunt evaluat ca un ignorant, deoarece asta este si parerea mea (ma simt recunoscut si inteles). Ai vrea si tu sa traiesti asa si inca nu stii cum sa faci? Tii, cata nestiinta! (conectata la Internet)


Publicat

în

de către

Etichete: