Am prins timpuri in care la facultate se lucra pe subgrupe (aproximativ 12 persoane), o adevarata placere pentru amatorii de relatii mai putin impersonale. Ulterior s-a renuntat la acest sistem costisitor (constrangeri bugetare) si s-a ajuns, in zilele noastre, cel putin in cazul ID, la „grupe” de 100-150 de persoane. Raiul autocunoasterii si deschiderii emotionale, ca sa zic asa!
Ei bine, ce sanse sunt ca intr-un grup de oameni, dar nu unul masiv tip ID, ci unul de proportii mai mici, de exemplu de 25 de persoane, sa exista o potrivire perfecta de date de nastere? (ma refer la zi si luna, fara an) Ti-ai dat seama, urmeaza o modesta lectie de calcul probabilistic intr-o situatie care ne emotioneaza atunci cand o experimentam (intalnirea, intr-un grup mic, a unei persoane nascute in aceeasi zi cu noi). Sper sa nu te sperie matematica, daca ma creditezi vei putea sari peste ea iar in caz contrar va fi necesar sa o urmaresti.
Inainte de a afla rezultatul matematic iti propun sa faci o estimare (scrie probabilitatea pe o foaie de hartie, nu neaparat in cifre: poti scrie „foarte mica” sau „destul de mica”, daca asta intuiesti). Apoi, pentru amuzament doar, ii poti intreba si pe prietenii tai, mai ales pe cei incredintati ca universul urmeaza unele legi secrete, imposibil de descifrat.
Daca sunt 25 de persoane si ne intereseaza o pereche (doi oameni cu date de nastere identice) trebuie mai intai sa aflam cate perechi avem. Pentru asta ii cuplam pe fiecare cu fiecare (a nu se intelege altceva) folosind formula combinari de 25 luate cate doua. Era ceva cu n! (n factorial), te scutesc de aceste amanunte, rezultatul final este 300 (daca nu ma crezi ia 25 de carti si formeaza perechi: C1 cu C2, C3, C4…samd, apoi C2 cu C3, C4, C5…iti trebuie rabdare!)
In acest grup fie exista cel putin 2 persoane cu date de nastere identice fie nu exista niciuna (tertium non datur, daca nu l-ai urat pe proful de logica). In limbaj matematic, suma probabilitatilor celor 2 evenimente este 1, deci sansa de a avea 2 persoane cu aceeasi data de nastere se obtine scazand din 1 probabilitatea de a nu avea pe nimeni. Asa ca vom calcula aceasta a doua probabilitate (nu exista nici macar o pereche care sa indeplineasca mentionata conditie a „potrivirii”-sau sa-i zic sincronicitate?)
Si cum facem? Trebuie sa ne gandim! Un an are 365 de zile deci probabilitatea unei perechi este 1/365. Probabilitatea de a nu avea nici macaro pereche, evident, va fi 1-(1/365)=o.9972. Extrem de mica! Sa nu uitam insa ca in grup sunt 25 de oameni, adica 300 de perechi. Probabilitatea de a nu avea nicio potrivire in acest grup de 25, atentie, urmeaza un pic de matematica din liceu, este 0.9972 la puterea 300, adica 0.4391. Insa pe noi ne intereseaza cealalta probabiltate, de a avea cel putin o pereche. Nimic mai simplu, scadem 0.4391 din 1.00 si obtinem 0.56, adica 56%, deci peste jumatate.
Stiu ca nu ma crezi (verifica-mi calculele!) si cu atat mai putin ma vei crede daca iti spun ca intr-un grup de 30 probabilitatea unei „intalniri emotionante” este 0.70 iar intr-un grup de 100, daca as vrea sa ma imbogatesc, as miza o suma enorma deoarece probabilitatea este imensa, adica aproape de 1.00.
Pe vremea cand le ceream studentilor datele de nastere, pentru a compara profilul psihodiagnostic (observatii personale) cu harta astrala eram mirat de aceste potriviri aniversare si cautam, captiv al biasului de confirmare, asemanari intre cele 2 profile. Acum inteleg altfel lucrurile, desi am, in continuare, o simpatie (mult redusa) fata de astrologie, dintr-un sentiment de recunostinta (mi-a permis exersarea gandirii simbolice)
Daca ai in agenda telefonica 30 de persoane, sunt 7 sanse din 10 ca una sa fie nascuta in aceeasi zi cu tine si sa simti ceva special pentru ea (principiul similaritatii, vezi alte articole). Daca mergi la o reuniune unde sunt 50 de persoane, iti prezic de pe acum, sunt sanse foarte mari sa intalnesti una nascuta in aceeasi zi si aceeasi luna cu tine (si daca aveti timp, sub influenta altor iluzii cognitive, despre care urmeaza sa scriu, veti gasi, sau inventa, si alte asemanari). Si eu imi doresc foarte mult sa exista o forta superioara care sa ordoneze realitatea, sa-i recompenseze pe cei buni si sa le dea celor rai ceea ce merita. Stiinta pe care incep sa o inteleg imi spune ca nu-i asa, adica exista cu adevarat intamplare si accidente. Din fericire, noi, fiintele constiente, ne putem asuma responsabilitatea pentru vietile noastre, actionand fara a mai astepta in zadar interventia unei fiinte atotputernice si infinit de bune. Putem fi noi buni, pe cat posibil, si drepti, cat ne duce capul, altruisti si generosi, uneori. Altfel spus, il putem „lua” pe Dumnezeu in interior,doar ca e nevoie sa-l micsoram un pic, altfel nu incape. Instrumentele sunt numeroase iar intelegerea probabilitatilor, in care nici eu nu sunt foarte avansat, ar putea fi unul dintre ele. Hmm, oare ce sanse sunt ca ultima afirmatie sa fie corecta?