Timp de 24 de ani (1966-1990) a predat, la Princeton University, un curs foarte popular despre constiinta. A absolvit la McGill si a devenit doctor in psihologie la Yale. Dupa aceea a plecat in Anglia pentru a se face actor (nu se stie daca i-a folosit doctoratul). A scris o carte care a suscitat o controversa uriasa (The Origin of Consciousness in the Breakdown of the Bicameral Mind) In zilele noastre inca se mai vorbeste despre ideile lansate in ea (nu a fost tradusa in limba romana, cum ne putem astepta) In anii ’90 dezvoltarea fMRI a confirmat cateva din predictiile lui. S-a mers pana acolo incat in 2007, deja la 10 ani de la moartea lui, a aparut o carte cu titlul Reflections on the Dawn of Consciousness: Julian Jaynes’s Bicameral Mind Theory Revisited.
Ti-am starnit curiozitatea? Se numeste Julian Jaynes. A afirmat ca, pana in jurul anilor 1200 i.e.n., oamenii nu erau constienti. De necrezut, nu-i asa? (Dawkins spune despre cartea lui ca este fie un nonsens absolut fie opera unui ganditor genial) Jaynes se refera la „constiinta” in sensul de „meta-cognitie”. Altfel spus, stramosii nostri de acum 3-4 mii de ani nu erau constienti, adica nu aveau ganduri despre ganduri, ci doar ganduri. Cand luau decizii de fapt auzeau o voce (un gand) in capul lor. Sa le spunem zombi? Copilul tau de doi ani, cand decide sa-ti toarne laptele in poseta, oare sta si delibereaza? („Hmm, ce consecinte ar putea avea gestul meu?”)
Problema cu teoria lui Jaynes este ca nimeni nu o poate verifica (stra-stra….strabunicul nostru de acum 3.000 de ani nu mai traieste pentru a-i adresa cateva intrebari) Asa ca nici eu nu voi insista asupra ei, chiar daca si astazi mai sunt oameni care pretind ca aud vocile zeilor si ca actioneaza ghidati de acestia (de propria lor emisfera dreapta, ar spune Jaynes, suspect de detinerea unei inteligente superioare). Vreau sa-ti povestesc despre soparla lui Jaynes.
O adusese din Amazon (a nu se confunda cu Amazon.com, o corporatie pe care o iubesc), o tinea in laborator si ii dadea sa manace. Numai ca simpatica reptila refuza totul, cu riscul evident de a muri. Greva foamei la saurieni? Respingerea climatului universitar american, orientat catre performanta stiintifica?
Jaynes nu avea nici cea mai vaga idee. Incercase cu salata, mango, carne tocata, insecte vii, chiar si mancare chinezeaca. Nu si nu! Pana intr-o zi cand psihologul nostru, candidat in 1978 la National Book Award, a savurat un sandvis cu sunca si a facut apoi o pauza, acoperindu-l cu un ziar. Si atunci s-a produs minunea: soparla s-a apropiat tiptil, a sfasiat biata bucata de hartie si s-a delectat cu o masa imbelsugata (ti-l poti imagina pe Jaynes, privind stupefiat aceste spectacol, dupa multiplele lui esecuri?)
Da, soparla trebuia sa faca ceva inainte de a manca. Evolutia nu a echipat-o pentru viata moderna de animal de companie. Micutul ei creier ii spune: „Furiseaza-te, studiaza prada si ataca. Apoi haleste ce-ai vanat!” Cumva se afla aici si o lectie minunata pentru noi? Poate si noi, pentru a fi cu adevarat fericiti, trebuie sa facem ceva? (nefiind suficient sa consumam hrana pe care a preparat-o altcineva sau sa locuim in confortabila casa cumparata de parintii nostri, din economiile lor de o viata)
Voi reveni cu un alt articol. Am inteles, insa, ajutat si de Martin Seligman, cum e posibil ca in tarile caracterizate de abundenta (Romania?) rata depresiei sa creasca, desi genele nu s-au schimbat.