cum incepe o relatie de cuplu

Sunt uneori intrebat cand incepe cu adevarat o relatie de cuplu. Asa cum inteleg eu lucrurile exista doua inceputuri. Primul (in sens cronologic) nu poate fi precizat deoarece reprezinta intalnirea celor doua minti inconstiente, intalnire ce se poate produce la mai multe niveluri. Ma voi referi in viitor la aceste distinctii. Al doilea inceput apartine constientului. Intr-o relatie de cuplu se intra prin angajament.

Asa incepe relatia constienta. Angajamentul este dublu:

  1. Fata de mine insumi
  2. Fata de tine

Angajamentul este explicit (altfel nu este angajament ci doar o poveste romantica cu nuante tragice cu si despre copii). Nu exista angajament tacit, intuit, simtit, ghicit sau orice alta forma de evitare a responsabilitatii. Iata si cateva exemple:

„Ma angajez sa acord atentie deplina acestei legaturi astfel incat ea sa-si desfasoare potentialul la maximum!” Sunt convins ca o relatie este exact ca o fiinta. Altfel spus, aici sunt eu, esti tu si relatia noastra. 3 fiinte vii! (e adevarat, relatia nu se „vede”, insa nici gandurile nu se vad si cu toate acestea sunt reale). Pentru unii 1+1 nu fac 3 ci fac tot 1 (acestea sunt cuplurile fuzionale, revin, bineinteles, cu amanunte). Fiind o fiinta, relatia poate fi hranita sau neglijata, stimulata sau mutilata. Ea are un potential care poate fi implinit sau blocat. Acest potential poate fi enorm sau minuscul. Evident, daca este mic nu are niciun rost sa incerci sa il actualizezi. Vei pierde timpul, energia mentala, neuronii si glucoza din sange.

„Ma angajez sa merg pana la capat in aceasta iubire!” In traducere: nu voi lasa aceasta relatie neterminata („in coada de peste”), nu voi fugi, voi actiona mereu in sensul diferentierii ei (sa ii descoperim bogatia si sa-i privim curajos insuficientele). Unde este capatul? Acolo unde procesul de diferentiere se opreste sau se blocheaza. Capatul poate fi, desigur, si capatul vietii (relatii cu un potential inepuizabil intr-o viata de om). Dar poate fi si acel moment in care realizez cu claritate ca nu ma mai dezvolt impreuna cu tine, ca stagnez sau chiar regresez. E ca si cum ne-am fi atins „nivelul de incompetenta” (vezi principiul lui Peter).

Orice relatie are un inceput, un moment de varf si un final. Nu e niciun adevar metafizic obscur aici. Pur si simplu aceasta este dinamica tuturor fenomenelor supuse timpului. Chiar daca acum traim o iubire pasionala, ea nu va fi vesnica. La un moment dat „va muri”, adica se va transforma in altceva (prietenie si tandrete sau, in alte cazuri, ura si resentimente)

„Nu ma angajez sa te iubesc toata viata. In acest moment simt ca te-as putea iubi toata viata si mi-ar placea sa fie asa. Nu stiu insa daca se va intampla asta. Viata e curgatoare si imprevizibila. De aceea nu-ti promit ca te voi iubi toata viata desi acum imi doresc sa fie asa. Pot sa-ti promit altceva. Ma angajez sa fiu mereu sincer cu tine. Acesta este un lucru pe care il pot face. Astfel vei putea sti intotdeauna ce se intampla in sufletul meu si te priveste pe tine.”

Ce copilarie sa crezi ca poti pastra un sentiment pentru cineva cat vrei tu! Este ca si cum ai crede ca poti controla vremea sau unghiul de rotatie al Pamantului. Nimeni nu poate face ca un sentiment sa apara sau sa plece. Eul nu poate controla decat exprimarea lui. Nu-l poate fabrica. Nu-l poate intensifica. Si nu-l poate retine cand incepe sa se stinga. Iubirea este o forta de asemenea dimensiuni incat sub nicio forma nu poate fi controlata. Ea vine si pleaca dupa un orar secret si pare a avea mereu o agenda ascunsa. Putem fi onorati si recunoscatori pentru prezenta ei. Insa nu o putem grabi si nici intarzia. Nu o putem lega de piciorul scaunului si nici alunga atunci cand ne da viata peste cap. Un Eu matur se inclina, cu smerenie, in fata Ei.

 


Publicat

în

de către

Etichete: