In absenta unor factori blocanti mintea copilului se dezvolta tot timpul. De la ce nivel incepe aceasta dezvoltare? Ei bine, incepe de la zero. Iata ce se intampla in jur de 8/9 luni:
Pentru prima data o jucarie pe care i-o arati si apoi o acoperi cu o paturica, in fata lui, incepe sa fie cautata. Copilul intelege ca un obiect pe care nu-l mai vede continua sa existe. De aceea il cauta. Spunem ca a dobandit schema permanentei obiectului. Pana la acest nivel de dezvoltare a mintii, atins abia pe la 8 sau 9 luni, copilul nu se angaja in niciun fel de comportament de cautare. Nu era nici suparat nici uimit de faptul ca jucaria disparea sub ochii lui (si ar fi gasit-o imediat daca ar fi dat patura la o parte). De ce? Pentru ca, la acel nivel, un obiect aflat in afara campului vizual este si in afara mintii. Copilul nu realizeaza ca obiectele pot fi permanente. Mintea lui nu functioneaza in timp ci este dominata de „aici si acum”. Eliberarea de acest principiu este un salt cognitiv urias.
„Ceea ce nu vad acum nu exista” ar putea spune copilul daca ar avea cuvinte. Hmm, oare de ce mintea mea zboara in acest moment spre materialistii monisti? („Ceea ce nu poate fi masurat nu exista”). Spre 10 luni bebelusul nu mai are nicio problema in a cauta in mod activ obiectul si a-l descoperi acolo unde l-ai ascuns (repet, in timp ce se uita la tine). Dar lucrurile nu evolueaza accelerat. Daca, dupa ce a gasit obiectul, il ascunzi in alt loc, el va cauta tot in primul loc (acolo unde l-a gasit). Se uita la tine cum il ascunzi in al doilea loc si il cauta in primul.
Este ca si cum, le spun studentilor mei, ti-ai fi pierdut cheile in Cismigiu. Te intorci in parc si le gasesti. Apoi le pierzi in Herastrau (asta e, daca stai mult prin parcuri in loc sa inspiri aerul ozonificat dintr-un club subteran). Si unde le cauti? Tot in Cismigiu, pentru ca acolo le-ai gasit prima data. Cam asa este mintea bebelusului, stadiul senzoriomotor. Are nevoie de multe repetitii pana cand ii trece prin minte (Evrika!) sa caute obiectul in prima ascunzatoare. Obiectul este permanent insa nu continuu, adica e posibil sa mai dispara.
Spre 18 luni este aproape sigur ca va putea reconstrui, in imaginatia lui, obiectul absent in plan vizual. Aceasta este o veste excelenta. Inseamna ca e pe punctul unui nou salt intelectual, anume primele incercari de gandire rationala. Oare e timpul pentru diferentiale? Glumesc, bineinteles. „Gandire rationala” e foarte mult spus. Piaget ii spune stadiul preoperational (2-7 ani). Nu-ti face sperante prea mari. Vorbim despre cineva care abia a realizat ca lumea are o anume constanta, adica obiectele pe care nu le mai vede continua sa existe. Aceasta „idee” (ghilimelele nu sunt intamplatoare, pana la 18 luni copilul nu gandeste in concepte ci in imagini) ii permite sa se angajeze intr-un comportament de cautare, la capatul caruia se afla dovada ca „ideea” este corecta.
Poti intelege prin „obiect” orice, inclusiv mama si tata. Pune-te in locul unui bebelus! O vezi pe mama cum dispare pe usa. Stii ce inseamna asta daca nu ai permanenta obiectului? E de rau:inseamna ca mama a murit (ceea ce nu mai vezi nu mai exista). Faptul ca jucaria dispare mai e cum mai e dar mama? Viata ta depinde de mama? E natural ca nivelul anxietatii sa creasca. E natural sa fii nelinistit. Bineinteles ca vei plange pentru a comunica asta. Mama a murit, n-ai cum sa fii nepasator.
Din fericire mintea e prevazuta cu mecanisme de aparare. Si adultii care pierd pe cineva drag trec printr-o faza de negare a realitatii. Bebelusul este protejat de invazia anxietatii dar nu la nesfarsit. Daca mama nu se intoarce in timp util defensele se prabusesc si anxietatea invadeaza constiinta. Copilasul simte ca moartea e iminenta (credinta mea este ca unele atacuri de panica la varsta adulta sunt reluari ale unor episoade anxioase acute din copilaria foarte mica).
O alta aparare este gandirea magica. Bebe, a carui minte are imense parti inca in fuziune, crede ca o poate aduce pe mama inapoi doar daca isi doreste asta. Evident ca nici acest mecanism nu poate functiona prea mult timp (Stiu, e foarte greu sa fii bebelus! De aceea nimeni nu are amintiri de la aceste varste. Fenomenul se numeste amnezie infantila)
Imagineaza-ti acum o situatie in care mama sau figura materna de substitut lipsesc zile in sir (internata in spital, plecata in delegatie etc). Aceste situatii trebuie tratate cu multa atentie si delicatete. Urasc sa dau sfaturi insa acum nu ma pot abtine: ca viitoare mamica, ofera-i copilasului tau cel putin un an de prezenta constanta. Daca nu vrei sau nu poti face asta, alege o persoana care sa-l poata iubi si sa fie un reper stabil. Evident ca bebelusii sunt unici si unii pot da dovada de o rezilienta exceptionala in conditii din cele mai vitrege. Insa daca nu vrei sa te lasi in voia sortii, alege o procedura nu doar hranitoare ci si intemeiata din punct de vedere al mecanismelor psihologice. Eul copilului este slab iar inteligenta lui cu totul precara. Ambele structuri au nevoie de protectie.
Nu-ti ascund faptul ca unele studii mai noi „coboara” achizitia permanentei obiectului cu cateva luni. Ele nu demonstreaza aparitia schemei insa nici nu infirma posibila ei prezenta la 4 luni. Insa indiferent de data exacta, faptul ca structurile mentale se construiesc din aproape in aproape este incontestabil. Mintea este exact ca o cladire. Toti plecam de la nivelul solului. Unii se multumesc cu cateva etaje. Altii vor sa fie mai aproape de cer.