Peter Atkins este profesor de chimie la Colegiul Lincoln al Universitatii Oxford. Din cand in cand, scrie. Referindu-se la felul in care scrie, Richard Dawkins spune ca ar merita premiul Nobel pentru literatura. Putem intelege substratul acestei afirmatii, doar sunt colegi si, probabil, prieteni. Totusi, Atkins nu scrie literatura. El este un om de stiinta. In „Galileo’s Finger” (2003), tradusa si la noi (editura All) Atkins alege 10 idei pe care le considera cele mai mari din istoria stiintei (exemple: atomii, cuantele, ADN-ul, aritmetica) si le prezinta in cel mai accesibil mod cu putinta, fara a abdica de la rigurozitate.
Cum nu ma pot compara cu Atkins nici macar in zonele secrete ale inconstientului meu, vreau sa scriu astazi, in cel mai concentrat fel posibil, nu despre idei extraordinare, 10 sau cate or fi, ci despre ceea ce, in anumite cercuri academice, sunt considerate revolutii stiintifice, 3 pana nu de mult, dar de acum 4, toate avand in comun unul si acelasi lucru: ne coboara pe noi, oamenii, de pe un piedestal pe care ne-am asezat singuri, fara sa intrebam pe nimeni (nici nu aveam pe cine) si fara sa privim prea atent in jur. Dintr-o perspectiva psihodinamica, aceasta continua coborare (termenul mai dramatic este „prabusire”) poate parea ceva umilitor, prin urmare insuportabil, de aici si rezistenta publica uimitoare (ignorarea, negarea sau dificultatea enorma de a le accepta). Iata-le in ordine cronologica:
- 1. Revolutia produsa de Copernic Oamenii credeau ca Pamantul este in centrul Universului si ca Soarele si toate celelalte planete se rotesc in jurul lui. Aceasta localizare flatanta era opera lui Dumnezeu, cel care asezase in mod intentionat cerurile intr-o perfecta miscare circulara. Daca noi am fi acum studenti la o universitate din 1500 acesta ar fi lucrul pe care l-am invata de la magistrii nostri si nici nu ar fi greu de verificat: putem vedea oricand Soarele cum apare la est si dispare la vest, adica se misca in jurul Pamantului. Am opera, altfel spus, cu o conceptie geocentrica a carei traducere psihologica ar putea suna astfel: „suntem cei mai importanti din Univers!”
Ei bine, nu prea eram si Copernic a inteles asta. Incurajat de prieteni, a acceptat in cele din urma sa-si publice conceptia heliocentrica (Soarele se afla in centrul Universului) si a primit un exemplar al propriei carti pe 24 mai 1543, zi in care a si murit (pentru ca Viata, nu-i asa, e deosebit de ironica).
Imagineaza-ti cum a reactionat Biserica, aflata mereu in avanposturile intelegerii realitatii si faimoase deja pentru remarcabila ei flexibilitate si deschidere catre nou, calitati atent conservate, am impresia, pana in zilele noastre. Martin Luther l-a numit „nebun” dar Galileo Galilei l-a luat in serios, poate prea in serios, motiv pentru care s-a si ales cu arest la domiciliu, nu inainte de a respinge public, avand in campul vizual instrumentele de tortura, nu si telescopul, teoria lui Copernic. 23 de ani mai devreme, Giordano Bruno, probabil o fire mai impetuoasa si razvratita, refuzase ceva asemanator si s-a ales cu o temperatura corporala deosebit de ridicata.
Dogma si superstitia inving, pe moment, asta vreau sa spun, insa nu rezista la testul timpului. E adevarat, nici oamenii nu rezista la testul timpului. Poate fi totusi consolator realizezi ca o idee rationala, oricat de blamata atunci cand o sustii, in cele din urma se va impune, desi tu nu vei trai suficient pentru a observa asta. Pentru acuratetea relatarii, trebuie sa mentionez ca si in zilele noastre exista oameni convinsi ca Pamantul e imobil iar Soarele se invarte in jurul lui (sondajele dedicate stocului de cunoastere stiintifica, nu doar in Romania ci si in SUA, sunt convingatoare)
- 2. Revolutia produsa de Darwin Oamenii credeau ca au fost creati de Dumnezeu, dintr-o data („teoria iepurelui din joben”, mi-am permis sa o reformulez pentru studentii mei de la master, declansand o anume miscare a sprancenelor). Nu doar oamenii erau facuti dintr-o data, la fel erau si animalele, pasarile, chiar si furnicile sau viermii de matase. Dumnezeu, prin intermediul unei puteri de neinteles (pentru noi), cumva asemenea unui magician, facea sa apara din neant organisme vii. Cine ar spune ca aceasta nu este o idee rezonabila?
Un baiat dat candva afara de la Facultatea de Medicina din Edinburgh, dar absolvent al teologiei la Cambridge (ai mai intalnit in text cuvantul „ironie”) nu a fost chiar de acord si, in cele din urma, a dovedit ca lucrurile nu stau asa, ba stau intr-un mod foarte, foarte diferit. El a scapat de rug dar nu i-a fost usor.
Teoria selectiei naturale ne informeaza ca nu suntem cu nimic speciali, noi, oamenii, suntem pur si simplu doar o alta specie biologica, mai inzestrata, e adevarat, cu o provenienta deloc stralucitoare. Mai exact, suntem urmasii unor fiinte care obisnuiau sa stea prin copaci (iar cand cenzurile slabesc, ne aratam cu usurinta predispozitiile consolidate in jungla)
O a doua lovitura pentru orgoliul uman, dupa detronarea din mijlocul Cosmosului, urma acum coborarea din varful ierarhiei speciilor si inceputul unei lungi perioade reflexive pe tema modestiei („poate ca nu suntem chiar asa grozavi in raport cu alte vietuitoare”-o tema insuficient explorata, cum ar putea intari aceste afirmatii, daca ar putea vorbi, cateva milioane de fiinte sacrificate cu blandete in aceste zile nefavorabile-lor-astrologic)
„Originea speciilor” a aparut in 1859 si, cu toate acestea (a trecut mai mult de un secol), ideile evolutioniste inca patrund cu greu in mintile noastre inaltate spiritual. Ai putea crede ca, din 10 americani, 8 resping biologia evolutionista? (sau poate 9 insa nu vrei sa ne pastram optimismul?)
- 3. Revolutia produsa de Freud Cum poate stii, nu este unul dintre preferatii mei (negare, negare!) insa trebuie sa-i dau ceea ce i se cuvine. Lasand deoparte cantitatea enorma de idei niciodata verificate experimental si limbajul adesea criptic in care le-a infasurat, Freud are uriasul merit de a fi adus vestea nu prea buna, la prima vedere, a rolului minor pe care il joaca mintea noastra constienta in raport cu alte forte psihice, pulsionale si emotionale, deloc straine de noi ba chiar ale noastre (doar ca nerecunoscute). Il felicit pe batranul maestru, dependent de cocaina, pentru intuitia lui geniala.
Evident, nici aceasta idee (a existentei unei influente sau determinari inconstiente) nu a fost pe deplin asumata la nivel colectiv. Nu detinem controlul absolut al vietilor noastre, asta ne spune, in esenta, marele Freud („mare” in Viena acelor vremuri, subliniez, pentru ca intre timp a pierdut considerabil din inaltime)
Si care ar putea fi a patra revolutie? Ce revolutie are loc chiar acum iar noi nu avem nici cea mai vaga idee? De fapt, la ce bun sa o facem cunoscuta din moment ce nici macar prima nu a fost asimilata complet? Ca un copil care este expus la un lucru un pic peste puterea lui de intelegere, si mintea noastra colectiva are nevoie de timp pentru a se familiariza cu noile concepte si a le gasi un loc potrivit in sistemul vechii cunoasteri (trecerea de la „asimilare” la „acomodare” ar spune un renumit psiholog care si-a studiat copiii). Vreau totusi sa o numesc, nu de alta dar am scris excesiv despre ea pe acest blog, cu rezultate misterioase, pe de o parte, si pentru ca, asa cum spun chinezii, avand sansa de a fi in mijlocul ei, traim vremuri interesante, pe de alta parte. Nu ii pot insa asocia niciun nume deoarece aceasta noua schimbare uimitoare in felul nostru de a intelege realitatea este rodul a numeroase minti nu doar indragostite de cunoastere ci si riguroase, misunand prin laboratoare.
Predictia mea este ca, la capatul ei, lumea nu va mai fi niciodata asa cum a fost, in acelasi fel in care lumea s-a schimbat odata cu cosmologia (Copernic), biologia (Darwin) si psihologia (Freud). Unii oameni traiesc deja in avanposturile acestei cvadruple cunoasteri, dar ei nu sunt nici pe departe un esantion reprezentativ pentru ansamblul umanitatii, nici macar in cele mai civilizate tari de pe glob. Totusi, asa cum astazi orice tanar poate intelege ca Pamantul este doar un fir de praf in imensitatea cosmica, poate ca va veni o zi in care un alt tanar, pe bancile scolii (daca vor mai exista banci), va accepta relaxat gandul ca mintea nu este separata de corp, adica va fi beneficiarul unei explozii in intelegere pe care unii stramosi indepartati ai lui au numit-o:
- 4. Revolutia neurostiintifica
Ideea ca nu exista un suflet separat de corp poate parea deprimanta, in prima instanta, tot asa cum a fost dezamagitor sa aflam ca nu suntem in centrul Universului sau ca venim pe o linie evolutionista pe care au circulat si urangutanii sau cimpanzeii. Insa orice dezamagire exista in polaritate cu o dorinta, asa ca problema s-ar putea sa nu apartina realitatii ci felului nostru de a ne reprezenta realitatea. In timp, insa, acest fel poate evolua, gratie unor neuroni care se interconecteaza si sclipesc altfel.