Acest articol a fost scris, evident, cand inca mai aveam studenti dornici sa invete ceva.
Caut diferite modalitati prin care sa le arat studentilor mei, intr-un fel intuitiv, data fiind natura extrem de abstracta a subiectului, cum anume constiinta este o proprietate emergenta a mintii (care, la randul ei, este o proprietate emergenta a Vietii). Mi se pare usor deoarece realitatea furnizeaza numeroase analogii (observa ca nu spun ca este si usor de acceptat!)
E limpede ca doar fiintele constiente pot face alegeri, adica se pot angaja in actiuni, fizice sau mentale, care nu sunt dictate sau impuse prin presiuni interne (vreau sa pun mana pe sanii acelei femei atragatoare, in autobuz) sau externe (pentru cirsul lui profesorul imi cere, ce surpriza, sa citesc o carte scrisa de el). Cainii lui Pavlov, bietii de ei, daca ar fi avut un dram de minte, ar fi putut crede ca ei aleg sa saliveze la auzul clopotelului. Au fost insa scutiti de o asemenea amagire (la fel este si cainele, pisica sau hamsterul tau-si poti sta linistit, nu viseaza la libertate deoarece nu sunt capabili sa si-o reprezinte)
Constiinta este cea mai noua realizare „tehnologica” a realitatii (analogie cu telefoanele tot mai performante care incep sa-mi faca, subversiv, cu ochiul-nicio aluzie pentru ziua mea!). Daca in urma cu 10.000 de ani, undeva pe Pamant, exista constiinta…sunt dubii foarte mari. Cu 100.000 de ani sigur nu exista niciun fel de constiinta (desi creierul omului de Neanderthal avea 1.500 de centimetri cubi-insa acesta nu este un criteriu, o balena din zilele noastre are un creier mai mare!)
Astazi se pare ca exista destul de multa constiinta, desigur, in diferite grade (constiinta nu este ceva static, nu este o variabila dihotomica, adica ceva care fie este, fie nu este, ci este un proces, o miscare mereu schimbatoare). La ce este ea buna? Ooh, este extraordinar de folositoare. Iata un exemplu:
Constient fiind, poti realiza ca nevoia ta de performanta cu orice pret nu este a ta, ci provine din exigentele parintilor tai, din anii in care nu-i puteai infrunta deoarece erai mic si prapadit (si, in plus, ii iubeai). Mai poti avea revelatia anxietatii care nu-ti apartine, ci provine de la bunica ta supraprotectoare (se temea mereu sa nu ti se intample ceva, motiv pentru care, de la balcon, statea cu ochii pe tine-si nu aveai voie sa te joci in fata blocului-multumesc, dragi parinti, pentru libertatea de a ma juca in alt cartier!) Dispretul superior fata de fumatori si „carnivori” ar putea fi rodul unei identificari cu fratele tau mai mare, ostil propriului corp si numind asta „aspiratie spirituala”. Nu vad cum toate aceste insight-uri ar putea fi posibile in absenta constientizarii. Intr-o formulare mai generala, nu vad cum, fara exercitiul constant al puterii de constientizare, un om ar putea intelege modurile subtile si sistematice in care a fost indoctrinat de cultura inauntrul careia s-a nascut (si, probabil, continua sa fie). Sunt alaturi de toti oamenii care, fiind curajosi, pun sub semnul intrebarii presupozitiile mediului in care au crescut si examineaza credintele care le-au fost transmise cu singurul instrument potrivit pentru asta, anume cu inteligenta lor. Sper ca si un astfel de impuls, vizitatorule, te-a adus in acest spatiu. Nu e nevoie sa ne intalnim fizic si este minunat, mi se pare mie, ca putem impartasi cea mai avansata posibilitate a mintilor noastre (capacitatea de a fi constienti). Nu suntem pe varf, imi vine sa spun, pentru a diminua pericolul nesuferitei arogante, dintr-un motiv pe care sper sa-l gasesti si tu plauzibil: muntele creste mereu.