In 1975 Harvard University Press a riscat si a publicat o carte, „Sociobiology”, a lui Edward Wilson (tradusa la noi 28 de ani mai tarziu, accentuez cifra pentru a-ti face o idee despre, cum sa spun, gradul de intarziere al informarii) care a nascut uriase controverse, nu doar printre specialisti, deoarece ii cobora pe oameni de pe flatantul piedestal pe care s-au asezat singuri, prin intermediul unui zeu din cartile de povesti pentru copii, oferind dovezi in sprijinul tezei ca o buna parte din comportamentul nostru este influentat genetic (criticii pasionati chiar au numit sociobiologia „determinism genetic”).
In zilele nostre acest antagonism s-a stins insa nici despre sociobiologie nu se mai vorbeste. Nu pe ntru ca nu s-au acumulat dovezi in contul bazelor genetice ale comportamentului, dimpotriva, ci pentru ca mostenirea ei a fost preluata si e dusa mai departe de psihologia evolutionista. Te uimeste faptul ca partenerul tau devine iritat cand dansezi cu un alt barbat si nu suporta ideea de a iesi in oras, intr-o intalnire unu la unu, cu altcineva in afara de el? (poate ca nu-ti spune in mod explicit dar poti deduce din limbajul nonverbal cand il informezi, asta daca iti trece prin cap sa-i spui)
Nu e nimic uimitor. Daca gelozia nu ar fi fost adaptativa, nu ar fi fost selectata. Daca barbatii nu si-ar fi controlat partenerele, acestea, libere sa se intalneasca, intr-o poienita, cu oricine, ar fi fost inseminate cu alte gene, dand nastere unor copii pe care cel inselat i-ar fi crescut fara sa-si dea seama. Propriii lui copii ar fi primit mai multe resurse, tocmai pentru ca erau impartite cu altii si ar fi avut, astfel, mai putine sanse de supravietuire. In schimb, copiii barbatilor gelosi nu au impartit resursele cu nimeni, au crescut mai vigurosi, au fost mai sanatosi si s-au impus in competitia cu rivalii lor mai sfrijiti din motive de portii rationalizate (familie mare, remuneratie mica). Nu exista o gena pentru gelozie, bineinteles, asa cum nu exista o gena pentru politete, insa exista tendinte comportamentale care sprijina supravietuirea si reproducerea. Genele aflate in organismele care manifesta aceste tendinte, oricum ar fi ele, se propaga intr-o masura mai mare decat genele aflate in organisme, ca sa ma pastrez in limitele exemplului, mai putin vigilente, mai tolerante sau liberale.
Un barbat inzestrat cu toate atributele virilitatii in mod natural tinde sa te controleze (pe tine, partenera lui investita) si, daca nu are cortexul prefrontal bine dezvoltat, o va face negresit. Ai vrut sex pasional si siguranta? Ok, accepta si asta, la pachet! Acesta este creierul arhaic, configurat de milioane de antecesori barbati intr-un fel care s-a dovedit de succes („sunt cu ochii pe rivalii sexuali”). Nu putem scapa de el si merita sa-i privim in fata predispozitiile, fara scancete de mimoza sau urlete de gibon picat la bacalaureat (ai vazut cifrele de ieri din unele judete? Cum ti se pare 15% procent de promovabilitate?)
Un barbat inzestrat cu echipamentul necesar, netinand cont acum de alte variabile (ralatia cu tatal lui, de ex.) nu este gelos si vrea sa te controleze pentru ca este nesigur de masculinitatea lui ci pentru ca este bine conectat la stramosii lui, de unde a primit, de altfel, si acel minunat.., stii tu. presimt, in aceasta clipa, dorinta multor barbati culpabilizati pe nedrept de partenerele lor care nu inteleg psihologia evolutionista, de a-mi multumi public pentru diseminarea acestor idei. „Vezi, e in regula sa fiu gelos, ar trebui sa te bucuri, nu sa te isterizezi!”
Ii voi dezamagi repede. Eu nu spun ca gelozia sexuala si controlul adiacent sunt bune si meritam un premiu (mai mult sex?) pentru ele. spun doar ca ele exista din motive evolutioniste, ca sunt o realitate pe care doar o persoana imatura sau nevrotica o poate nega („nu trebuie sa fie asa!”) si ca, de aici incolo, tocmai pentru ca suntem fiinte constiente, deci capabile sa ne auto-examinam si sa ne intelegem, putem interactiona cu aceasta mostenire, tot asa cum un nepot suficient de norocos pentru a-i muri unchiul bogat din America decide sa investeasca in „energia verde” si vinde benzinariile rudei sale lipsite de constiinta ecologica.
Avem niste tendinte, ce facem cu ele?
Le schimbam, bineinteles, cautam sa le punem in acord cu nevoile de autonomie ale partenerelor noastre, deoarece, iubindu-le pe ele, inevitabil le iubim si libertatea pe care ele o pretuiesc (dupa cati ani de „sclavie”, doamnelor si domnisoarelor cu drept de vot?). Doar ca nu e usor si, imi pare rau sa dau vesti proaste, nu e nici posibil intr-o generatie sau doua. Hai sa fim realisti si nu romantici de cinematograf ieftin: ceea ce s-a structurat in milioane de ani crezi ca se va schimba in doua decenii? (stiu, tu vrei ca de maine partenerul tau sa nu mai fie gelos si sa se bucure pentru fericirea ta cand iesi in oras cu un alt barbat si, purtata de un val hormonal, ii faci o scurta inspectie a salivei bucale)
Privind obiectiv aceste mecanisme arhaice, desi sunt barbat (dar am scris carti neoliberale, starnind anxietati la fel de primitive) imi vine sa spun ca trebuie sa ne inarmam (arme, tipic masculin!) cu rabdare, toleranta si, daca este posibil, umor, mult umor (pentru ca va fi necesar) deoarece nici Roma nu s-a construit intr-o zi, cu atat mai putin se pot schimba, de la un anotimp la altul, inclinatii care si-au dovedit, la stramosii nostri vanatori-culegatori, eficienta indiscutabila. Si femeile tind sa aiba grija de partenerii lor ca si cum ar fi bebelusi (sa-i intrebe protector, sa-i bibileasca, sa-i ajute intr-un mod infantilizant), stupefiate apoi cand sunt respinse, uneori cu violenta, asa ca fiecare are de lucru pe bucatica lui si putin sprijin reciproc nu ar strica nimanui.
Surprinzator, poate, acesta nu e un articol despre gelozia sexuala si secretele unei comunicari reusite in cuplu, gratie unor cercetari ingenioase, produse de alde Barkow sau Buss. Am folosit acest exemplu, cu mare forta sugestiva, data fiind raspandirea lui, pentru a avansa o idee mai generala, anume:
Mintile noastre au evoluat pentru a solutiona probleme din timpuri preistorice.
Suntem echipati, cu alte cuvinte, cu instrumente foarte potrivite pentru Pleistocen, indiferent daca ne place sau nu si, mai ales, indiferent daca stim asta sau nu. Impresia mea este ca avem nevoie sa stim asta pentru a ne putea intelege, accepta si, in cele din urma, schimba reactiile si comportamentele. Cu mult inainte de a-i vizita (mental) pe Pinker, Cosmides sau Tooby, am inteles, in intimitatea relatiei terapeutice, acolo unde oamenii sunt incredibil si reconfortant de onesti, substanta acestor motivatii arhaice si prezenta lor evidenta in viata noastra de zi cu zi. Mi-am pierdut definitiv inocenta, acesta a fost pretul, insa nu si optimismul (gene bune, mostenite de la bunica materna). Suntem in situatia absolut extraordinara si unica de a participa la propria noastra evolutie si de a-i da un sens (evolutia este oarba, nu „vrea” sa ajunga undeva, nu e dirijata de nimeni, oh, voi fundamentalisti sau credinciosi toleranti, de ce oftati oare?). Desi impresionant, un efort individual nu schimba nimic.
Este nevoie de o intelegere si un angajament colectiv.
De aceea sunt incantat de Internet:pentru prima data in istoria umanitatii, intr-un timp extrem de scurt, oameni din toate colturile lumii pot fi informati si, daca doresc, se pot orienta constient intr-un anume sens. Cu milioane de oameni implicati si suficient timp la dispozitie pe Pamant poate sa apara, pentru prima data neintamplator, o noua „specie”, adica o altfel de umanitate, mai altruista, generoasa, iubitoare sau nobila, mai inteligenta si relaxata. Va fi acesta o umanitate evoluata? Bineinteles, derbedeii care lovesc politisti pe la spate (ca sa fiu in ton cu ultima dezbatere publica) si nu au nici o problema in a-si maltrata partenerele, santajandu-le apoi pentru a-si retrage plangerea, vor fi raritati de muzeu iar mucurile de tigara, pe strada, probabil nu vor mai exista, deoarece nimeni nu va mai fi asa de nepasator fata de plamanii lui. Dar lucrurile acestea nu se fac de azi pe maine, nici in 100 sau 1000 de ani.
Sunt insa posibile, aceasta este credinta mea.
Si unul din motivele pentru care scriu si amintesc din cand in cand de pasarea colibri. Noi nu vom trai intr-o astfel de lume, si nici copiii nostri, insa mi se pare minunat sa ne aducem contributia, sa asezam o caramida micuta ajutand acest edificiu sa creasca, in sensul cel mai organic cu putinta. Cu siguranta ca, morti fiind, nu ne foloseste la nimic dezvoltarea constienta a umanitatii dar eu nici nu ma refer la asta (that’s not my point) ci la o experienta prezenta, la placerea sau bucuria de a face ceva acum.
Cand spun ca mintile noastre pot evolua spun, implicit, ca astazi nu sunt grozave si, daca ma aflu intr-o dispozitie buna, ma pot chiar amuza observandu-le nu doar stupiditatea si limitarea (me, first!) ci si pretentiile de primadona cu vocea gajaita. Suntem facuti pentru a rezolva probleme legate de hrana, pericol si sex, limbajul este o abilitate recent dobandita iar despre gandirea logica ce sa mai spun, e suficient sa deschidem o carte de matematica pentru a declansa durerile de cap (revolta neuronilor). Observ in fiecare zi nu doar fenomenele despre care uneori scriu si pe site (erori si iluzii cognitive, studiate de psihologia sociala) ci si dificultati de intemeiere a unei concluzii, si aici nu ma refer doar la heringi rosii (pour connaisseurs)sau la oameni de paie ci si la mai cunoscutele figuri silogistice de tipul:
- Toate fiintele vii au nevoie de apa.
- Chiuveta mea are nevoie de apa (pentru a fi spalata)
Deci : chiuveta mea este o fiinta vie. Nu ma crezi? Citeste in loc de „chiuveta” „plantele din ghiveci” sau „trandafirii din gradina” si poate vei avea o alta parere. Formalizat, rationamentul de mai sus este asa:
- Toti M sunt P.
- S este P.
Ce putem spune despre relatia dintre S si M?
Stramosii nostrii nu aveau nevoie de silogisme complexe, preocuparea lor era sa detecteze si sa fuga suficient de repede din calea unui tigru netrecut la vegetarianism, sa culeaga plante acceptabile pentru stomac si sa le separe pe cele hranitoare si gustoase (mmm, niste fructe dulci, adica glucoza?) de cele insipide, ca sa nu mai zic otravitoare si sa-si etaleze nurii sau muschii, eventual batele, pentru un contract avantajos inter-gene mediat de strigate extatice, clasice (cred ca absenta orgasmului a devenit o problema mult mai tarziu).
Creierele noastre sunt exceptional de bune pentru a rezolva astfel de sarcini si se plictisesc repede, sau explodeaza, cand sunt supuse unei indelungate presiuni abstracte. De aceea sistemul actual de invatamant este detestatde copii si studenti si, fac o predictie, in timp va disparea, in mod natural, fiind inlocuit de procese de invatare interactive, puternic sustinute de activitati concrete si experiente unificate (teorie si practica, actiune concreta si feedback). Profesorii care, mai mult intuitiv, inteleg asta si se pricep sa aplice o astfel de intelegere sunt foarte apreciati de copii si studenti, atragandu-si o binemeritata invidie din partea colegilor prizonieri inca ai unei pedagogii separate de viata, plicticoase, risipitoare cu resursele mentale si in mod vadit ineficienta, cum poate demonstra orice set de intrebari miselesti cu referire la legea lui Hooke (clasa a noua, fizica) sau chiasmul (xi, limba si literatura romana), a nu se confunda , va rog, cu chiasma optica, sunt cumva indimenticabil? Prezizez ca am ales intrebari la care nu stiu sa raspund si pe care, in afara clasei, Viata nu mi le-a ridicat niciodata (asta daca nu am incrucisat cumva intelesurile, raspunzand prea bine stiutor al relatiei dintre efortul unitar si deformarea relativa)
Dar ne putem privi curajos in oglinda, cu o suportabila, uneori, groaza si, daca ne propunem, problema supravietuirii fiind rezolvata,putem sa exploram potentialul pe care il percep urias (captiv al biasului de confirmare, normal!) si nu doar atat, ma gandesc apeland la lobii frontali recent treziti la viata, putem chiar sa ne folosim imperfectele minti in sensuri alese de noi, si nu de genele noastre, probabil singura situatie in care putem vorbi ceva mai serios despre libertate (memele, fiind, fireste, atent selectionate in prealabil).