Am fost o natura sportiva (inca mai sunt, in anumite zile). Poate nu este o idee buna sa fac o astfel de marturisire, avand in vedere toti intelectualii care ma citeste. Intrand insa in a doua jumatate a vietii, in acord cu unele calcule statistice de stabilire a sperantei de viata, nu vad ce rost ar mai avea sa ascund adevarul. Am fost indragostit (de-a binelea!) de un anumit sport si am investigat, cu o curiozitate copilareasca, altele (inca mai stiu ce este o lovitura in cross-nu, n-am facut box, acolo e pe baza de crosee de dreapta, nu, nu e dreapta din right-wing, precizare pentru fanii lui Newt Gingrich, aflat la a treia sotie si la prima candidatura pentru Casa Alba).
Cum era si firesc, fiind vorba de sporturi, adica de conditie fizica, am explorat si sahul (in deschidere, e bine sau nu sa ocupi centrul cu pionii?). Insa am renuntat, deoarece aveam un prieten (si coleg de clasa, sahist adevarat) care ma batea in mod constant. Nu mi-am permis, la vremea aceea, o astfel de deteriorare a stimei de sine. Dar nu am uitat umilintele regulate si astazi nu mai vorbesc cu el (exagerez, nu vorbim din alte motive, viata ne-a dus pe drumuri diferite).
Si am ramas cu o impresie puternica: cei care exceleaza in acest sport, sahistii de top, sunt ceva mai speciali, adica, ce s-o mai lungim, sunt foarte inteligenti. Am crezut lucrul acesta un numar (infricosator) de ani. Poate si tu, mai ales daca ai jucat sah si ai pierdut in fata unui adversar mai puternic (dar nu din punct de vedere al cvadricepsilor), ti-ai format o opinie similara. Sahistii foarte buni au un IQ inalt (Kasparov, de pilda, este cotat la 190 desi sunt unii care contesta aceasta evaluare). Si cum sa fii mare maestru (GM) si sa nu ai o inteligenta superioara? E de neconceput, nu degeaba sahul este „sportul mintii”!
Ai putea crede ca nu este asa?
Ai putea, desigur, dar nu o vei face, deoarece, daca ai reusit cumva sa te imunizezi in raport cu afirmatiile mele contraintuitive, ultima iti va solicita ultimele resurse de toleranta si, te inteleg, fireste, deja este prea mult. Asa ca nici eu nu voi incerca sa te conving. Doar voi spune ce am de spus si, fiind sambata, voi avea grija de natura mea mostenita de la o serie de antecesori care mergeau mult, foarte mult, pe jos (astazi imi selectez prietenii si conform celui mai superficial criteriu pe care ti-l poti imagina, anume daca au in proprietate un 4×4).
Exista o serie de mari maestri ai sahului care au un IQ sub 100 (si unii chiar sub 80).
P.S. Am inteles de la niscaiva cercetatori cum e posibil acest fenomen bizar, ba am inteles (cu greu, normal) si in ce fel de relatii amoroase se afla aptitudinile si excelenta profesionala (in orice domeniu, nu doar in sah) dar nu voi impartasi (decat, poate, intr-o alta zi, tot gratuit, bineinteles, ca sa nu ma cert pe umbra magarului-don’t even try, it’s Heideggerian stuff!) misterioasa cunoastere deoarece, ai ghicit, antecesorii, natura sportiva, ploaia inghetata…