cand dragostea are nevoie de memorie (pentru a opri productia de ovule)

Fiind foarte interesat de viata am ajuns, fireste, sa fiu interesat si de bacterii. Bacterii si virusi, te-ai gandit vreodata la aceste minuscule fiinte, cateva dintre ele malefice? (dar nu in sensul ca ne vor raul, ele doar fac ceea ce stiu sa faca, in absenta oricarei constiinte de sine-sau esti cumva unul din aceia care considera ca si germenii au constiinta, ma rog, o samanta de constiinta, de origine divina, bineinteles?)

Am aflat, astfel, ca pe mana mea, pe care o privesc acum, se afla pana la 200 de milioane de microscopice vietuitoare. Din pacate, sau poate taman invers, nu vad nici macar una! Asa ca e bine sa stii, cand iubita ta (si reciproc) te atinge tandru pe fata, iti livreaza simultan si cateva milioane de procariote (cele care au stapanit Pamantul timp de un miliard de ani, cel putin). Oare am distrus romantismul unui gest iubitor? (oare de aceea te atinge mai rar in ultimul timp, te protejeaza?) sper ca nu. De ce sa nu integram si bacteriile in schimburile noastre afective zilnice? (in loc de „Mangaie-ma putin pe frunte/gat/par!” un „Ah, daca mi-ai putea oferi macar 20 de milioane de bacterii personale, in zona lobilor frontali”).

Stiinta nu este romantica si, dupa cum o prezint eu aici, pare chiar cinica. Poate pentru ca functionarea noastra mentala este limitata de prejudecati? Chiar in acest moment, noi respiram (sau ne circulam sangele-vezi un alt articol) deoarece acum trei miliarde de ani niste macromolecule, lipsite de viata, din intamplare, au nimerit peste posibilitatea de a se autoreproduce. Oricat ar parea de ciudat sau inacceptabil, mai ales pentru visatorii preferati de o misterioasa Inteligenta Cosmica pentru a primi revelatii, noi suntem urmasii acelor molecule. Mie aceasta mi se pare o minune mult mai mare! Este admirabil un ceasornicar descurcaret care face un ceas dar este absolut uimitor si cu totul stupefiant un ceas care se face singur! Asta vreau sa spun cand afirm, cu nesfarsite dovezi, ca suntem urmasii acelor molecule lipsite de viata. Suntem copiii acestui Univers fizic (sau chimic, daca nu ti-a placut fizica) si am sosit intr-un moment in care Viata, aparuta candva din intamplare, produce, spontan, ultimul racnet de „ceas”: constiinta (dar nu la bacterii, imi reafirma pozitia elitista, din punctul lor de vedere)

A spune „eu”, in conditiile in care pe ambele maini se afla 400 de milioane de „ei”, mi se pare oarecum arbitrar. Intelegand aceste lucruri, nu am deloc sentimentul ca sunt o entitate desi limbajul ma pacaleste in fiecare moment astfel incat sa cred asta. Mai degraba sunt asemenea unui club (sportiv sau de as zice de noapte, daca as fi Mutu sau Surdu-nu glumesc, acesti sportivi chiar exista). Cateva miliarde de fiinte graviteaza in jurul „meu”, intrand si iesind cu rapiditate iar altele sunt ceva mai stabile in „mine” (de exemplu celulele din peretele intestinal, care se schimba la cate patru ore). Nu exista un „ceva” neschimbator pe care sa il numesc „eu”. Exista cuvantul „eu” care desemneaza acest club invizibil dar foarte real (credeai ca te-ai casatorit cu „ea”?)

Cum poate banuiesti deja, acest articol nu se refera la bacterii dragute, neutre sau infricosatoare. Nici la identitate sau spiritualitatea de doi banuti. Vreau sa-o ofer  unui chimist american de origine vieneza care a lucrat in Mexic ceea ce i se cuvine: prestigiul!

Toti stramosii nostri s-au reprodus cu succes si astfel ne-au oferit sansa de a face umbra rabdatorului Pamant si, uneori, a straluci putin. Dar stii de ce? (printre altele) Pentru ca nu se inventasera anticonceptionalele! Eu scriu acum folosind tastatura acestui laptop (pe care, apropo, se afla mai multe bacterii decat pe o toaleta curatata de apa, si asta nu pentru ca sunt un ingalat mizerabil si scarnav, la fel este si tastatura ta) deoarece stramosii mei de acum doar doua sute de ani nu s-au protejat printr-o micuta pastila (si nici macar cu un intestin de oaie-precursorul prezervativului modern). Am spus candva ca inventarea pilulei anticonceptionale rivalizeaza cu nasterea lui Iisus Hristos, starnind consternare. Azi vreau sa-mi retrag aceasta afirmatie obraznica: e chiar un eveniment mai important! Forta religiei crestine slabeste, putin cate putin, pe cand pilula are in fata un viitor nemasurabil cu privirea. Iar efectele, desi nu indeajuns de vizibile, pentru cineva care priveste fara sa vada, sunt colosale. De aceea, zic, inventatorul ei merita mai multa notorietate:

Carl Djerassi.

Intr-un mic laborator din Mexico-City (si nu intr-o multinationala cu sute de aparate si incaperi) a avut ideea de a sintetiza pe cale artificila progesteronul (da, in colaborare cu un laborator din statul american Wisconsin). Cand s-a intamplat acest eveniment de importanta planetara?

In 1951!

Un omulet, intr-o camaruta, schimband pentru totdeauna istoria lumii. Nu puteam sa rezist! (exact genul de oameni care imi plac la nebunie: originali, creativi, revolutionand un domeniu, o profesie, un sistem de gandire sau un aspect al vietii). Am ales astazi, la mai bine de 50 de ani, sa-l fac mai cunoscut decat Salmonella (sau Escherichia Coli, sau Gigi Becali). Pe planeta noastra, reproducerea continua, evident. Doar ca acum fiintele constiente au extraoptiuni.


Publicat

în

de către

Etichete: