biasul de afirmare

Dupa ce am lansat, candva, un blog, m-am hotarat, la un moment dat, sa-i explic numele. Urmeaza, deci, o explicatie:

Daca esti un vizitator constant, vrei sau nu, esti expus la fiecare vizita unei informatii: „de ce nu exista profesori de gravitatie”. Nici nu o mai citesti constient insa ea continua a fi perceputa, periferic, la fiecare articol citit. Ce crezi, am ales intamplator acest titlu, pentru ca mi-a placut cum suna sau am aplicat unele cunostinte de psihologie?

Ambele raspunsuri sunt corecte. Am hotarat astazi sa-ti impartasec ceva din background-ul gandirii mele de acum 8 luni (cand a fost lansat blogul). Unul din mecanismele psihologice la care am apelat este biasul de afirmare. In 2006 Dewitte si Pandelaere au publicat in Journal of Experimental Social Psychology rezultatele unui studiu intitulat „Is this a quesion? Not for that long. The statement bias”. Descoperirea lor nu are nimic epocal, unii jurnalisti foloseau in mod intuitiv ideea de foarte mult timp.

In esenta, biasul de afirmare se refera la tendinta creierului nostru, a carui memorie nu este configurata pentru intrebari, sa transforme propozitiile interogative in afirmatii si sa le stocheze ca atare. Stramosii nostri, pentru a supravietui, aveau nevoie sa-si aminteasca raspunsurile si nu intrebarile. In milioane de ani, aceste circuite neuronale au devenit practic inflexibile. Pe termen scurt interogatia ramane in memorie insa pe termen lung tinde sa fie transformata intr-o afirmatie. Cand este recuperata, nu mai stii nici tu daca era o intrebare sau o afirmatie desi atunci cand ai auzit-o prima data ti-a fost clar ca e o intrebare.

Ziaristii care titreaza „Este X (o figura publica) implicat intr-o aventura extraconjugala?” isi manipuleaza voit cititorii prin intermediul unei intrebari (mirari) logice. „Oare si-a tradat sotia dupa 5 ani de mariaj aparent fericit?” (noteaza si cuvantul „aparent”, sugestiv pentru ipocrizie sau autoinselare) „Este oare posibil sa fi calcat stramb? Si daca da, din ce motive?”. „Sa fie X nefericit de mai mult timp si sa fi ascuns asta?”. Si tot asa. Dupa o perioada, nici macar foarte lunga, cititorul expus acestor interogatii, nu-i asa, rezonabile, incapabil sau neavand timp sa verifice si din alte surse, eventual stand de vorba chiar cu X, pentru a-si forma o impresie mai nuantata, cel putin intr-un colt al mintii lui, va crede ca X e un ticalos care nu tine cont de sentimentele calde ale unei sotii devotate. Si cu aceasta parere deja formata, dar fara sa stie cum, daca il va intalni pe X, e posibil sa-i directioneze o piatra spre lobii frontali (de fapt aceste servicii cetatenesti au devenit demodate, ele erau mult mai populare acum 2000 de ani si numai fata de femei, hmm, oare de ce?)

NLP-ul si hipnoza ericksoniana, instrumente inspaimantatoare de manipulare prin forta lor, se bazeaza pe acelasi principiu atunci cand formuleaza faimoasele sugestii indirecte. Ai putea intelege imediat adevarul acestei afirmatii, nu-i asa? (iata, tocmai am aplicat, in scop didactic, o astfel de tehnica, inducandu-ti nu doar ideea ca ceea ce spun e adevarat ci si gandul ca daca nu accepti imediat afirmatia mea probabil nu poti intelege si atunci ma intreb cum ai supravietuit pana azi,oh, you stupid little thing)

Nu vreau sa insist prea mult pe acest subiect, pentru a potoli anxietatea in crestere pe care o presimt sau ma insel, crezand ca ai fost receptiva la ideile mele? (se intampla din nou, observi? Da, sunt exasperant, stiu, dar ai putea remarca ce placut este sa ma ierti!) Oare cat de des fac asta, cu cine si in ce scop? Ai putea aprecia onestitatea (iata, marturisesc!) si, mergand mai departe, sa te intrebi cine altcineva cunoaste astfel de tehnici, pentru ca le-a studiat (sau le-a descoperit in viata de zi cu zi, prin incercare si eroare) si le foloseste fara sa spuna? Crezi ca traim intr-o lume dreapta, vegheata de un Dumnezeu milostiv si hotarat sa instaureze, in cele din urma, ordinea, printr-un eveniment cam neplacut numit „apocalipsa”? Sau sa fie o lume in care informatia psihologica sa conteze tot mai mult iar intelegerea ei sa fi devenit un avantaj evolutionist? (ce-am facut adineauri? Bravo, esti un student grozav!-iar eu, prin implicatie directa, ce fel de profesor sunt?)

De gravitatie, bineinteles! Folosind biasul de afirmare, memoria ta este obligata sa proceseze numele acestui blog astfel: exista profesori de gravitatie! Si sa nu-mi spui ca nu te-am ajutat inca din prima zi. De ce crezi ca nu am pus semnul intrebarii la final?

 


Publicat

în

de către

Etichete: