Dupa succesul cu „The Tipping Point”, 5 ani mai tarziu, Malcolm Gladwell a publicat „Blink”, ambele, din fericire, traduse in limba romana (studentii la psihologie nu au voie sa nu citeasca aceste carti). Exact pe ultima pagina din „(S)Clipirea”, autorul ii multumeste unei asistente (Emily Croll). Ce a facut Emily? A realizat, pentru el, un studiu despre inaltime (de care profit si eu, deci: Thx,Em!)
Stiai ca sefii celor mai puternice companii americane sunt, in majoritate, barbati? Stiai, bineinteles? (no big deal) Barbati albi, pentru a nu lasa loc pentru ambiguitati. Dar stii ce e interesant? Cei mai multi sunt inalti (media barbatului american fiind, la data studiului, 1.70 m). „Sefii” sunt, in medie, cu 10 cm mai inalti (in toata America sunt doar 14,5% barbati mai inalti de 1.80 m). Ce concluzie putem trage, fara a minti, de data aceasta, cu ajutorul statisticii? Barbatii inalti sunt inconstient favorizati pentru functii executive (esti foarte bine pregatit, ai eventual un MBA dar mai putin de 1.80? Cred ca va fi necesar sa muncesti mai mult, iar daca esti femeie, hmm, cateva studii despre prejudecati si asocieri implicite te-ar putea, cine stie, consola)
Sunt sigur ca in urmatoarele minute iti vei vizualiza sefii, testand aceste ipoteze aparute mai intai in Journal of AppliedPsychology (iunie 2004). Cum, unul dintre sefii tai este scund? Mai mult, este o femeie? (excelent, lucrezi intr-o firma ceva mai libera de atitudini inconstiente fata de gen, sau te afli in marginea de eroare) Ceea ce Gladwell (via Emily, via Timothy Judge) nu ne spune, dar o zice Robert Feldman (Social Psychology, 1985), este ca toti presedintii americani din secolul 20 au fost mai inalti decat contracandidatii lor (si, in general, au avut mai mult par). Ma gandesc imediat la ultimele alegeri de la noi (acelea castigate de unul mic si feroce), la primul ministru (aflat, am impresia, pe faras) si conchid: suntem deja in secolul 21, de aceea a castigat cel scund (sau sa fim in secolul 19?)
Ar fi ciudat ca inaltimea sa fie echivalata, de creierul nostru emotional, cu valoarea. Totusi, nu este inaltimea un simbol al dominantei? Nu conduce masculul alfa grupul? De ce sa ne miram? (poate doar pentru ca judecatile noastre critice nu au devenit suficient de puternice pentru a iesi de sub vraja determinantilor genetici) Nu sunt persoanele cu un fizic atragator promovate mai usor sau angajate mai usor? Femeile nu investesc sume uriase in produse cosmetice, parfumuri si haine potrivite doar de dragul manifestarii arhetipului frumusetii. Creierul limbic al oricarei femei „stie” ca frumusetea este un avantaj evolutionist iar acest avantaj trebuie dobandit sau exploatat (and what about brains?well, leave it to social psychologists, social activist and other highly developed frontal lobes people!)
Sigur, daca stam sa reflectam, un om frumos nu are in mod necesar si un caracter pozitiv (noblete, disponibilitate de a darui, capacitate de a ierta, chestii d-astea) dupa cum un barbat inalt nu este neaparat si competent. Da, numai daca gandim cu rabdare, insa cine a mai auzit de procesare inconstienta emotionala lenta? Pentru a supravietui in situatii critice e nevoie de decizii rapide, nu de analize interminabile. „Rapizii” au fost selectati, ceilalti au fost scosi din joc. Astazi, in mediile noastre complexe, a sosit timpul sa schimbam regulile, altfel jocul evolutiei devine plictisitor (pentru cei capabili sa gandeasca). Nu e un proces simplu si nici pe termen scurt (spuneam ceva despre viteza?). Eysenck (Hans si Michael) sunt de aceeasi parere. Iata experimentul lor:
Catorva serii de studenti americani le-a fost prezentat un barbat, „Mr. England”, cu status variabil: de la student pana la profesor universitar la Cambridge. Apoi el a plecat iar subiectii au fost rugati sa-i evalueze inaltimea. Cu cat avansa in ierarhia academica (fictiv, repet!) cu atat inaltimea perceputa era mai mare. La nivelul de „profesor” avea deja 10 cm in plus. Ce studenti naivi, nu-i asa? (sau: ce ne putem astepta de la americani?) As fi, totusi, mai circumspect. Toti realizam evaluari rapide, constiente dar mai ales inconstiente (iti amintesti faimoasa disputa James-Lange vs Cannon-Bard? Nu te grabi cu un raspuns, daca te pacalesc intentionat dupa articolul cu Bugs Bunny?)
Nu as vrea ca cineva sa inteleaga de aici ca femeilor frumoase si barbatilor inalti li se pregateste noaptea cutitelor lungi. As fi ultimul care sa sustin o astfel de cauza, avand prieteni inalti si sternocleidomastoidieni flexibili, din motive estetice. Ii continem pe stramosii nostri, priceputi in arta supravietuirii. Am primit, la pachet, limitele si resursele lor. Nu are rost sa ne mintim singuri si sa consideram ca ne-am eliberat de prejudecati si stereotipuri (judecandu-i cu asprime pe cei care, saracii de ei, nu au facut-o). Sentimentul meu de observator curios al naturii umane este ca, din acest punct de vedere, nu ne aflam la capatul drumului ci la inceputul lui (sau poate aceasta e doar o proiectie personala, eu fiind, vai mie, in plin debut). Pentru a avansa, cateva informatii un pic dureroase (pentru stima de sine) s-ar putea dovedi utile, pe termen lung. Off, am zis lung? Cunosti un anumit standard de lungime a unui anume organ? (afroamericans, rejoice! It’s not about you!)