Era clar ca el iubea muzica. In mod evident era un artist. Canta tot timpul. Si anotimpurile treceau. Ea, dimpotriva, muncea tot timpul. Si uneori ii spunea: „Ar fi bine sa-ti faci si tu niste provizii. Vine iarna si nu vei avea ca sa mananci”. Insa greierele-artist nu avea urechi pentru mesaje de aceste fel. El traia in prezent. Continua sa cante. Furnica, in schimb, continua sa munceasca. Constiincioasa, harnica, serioasa. Obsesiv-compulsiva, ar spune amicii mei clinicieni. Nu cred. Poate doar corporatista.
In sfarsit, timpul chiar trece si vine iarna. Greierele nu agonisise nimic. Trebuia insa sa manance. Asa ca a mers la vecina lui furnica, despre care stia ca are provizii mult peste necesitatile ei. Aici sunt mai multe variante. Unii spun ca furnica i-a tinut o predica de tipul „ti-am spus eu” dupa care, miloasa, l-a ajutat. Altii spun ca a facut asta doar in primul an si ca in al doilea l-a refuzat. Si mai sunt unii care stiu ca furnica l-a refuzat din start. Cand nu primeste nimic, greierele moare. Asa ca te intreb: furnica procedeaza corect in vreuna din situatii?
Pentru a masura nivelul de dezvoltare morala Kohlberg a construit cateva dileme morale interesante. Daca ar fi stiut de aceasta fabula sunt sigur ca ar fi utilizat-o. In esenta, avem urmatoarele mecanisme psihologice:
- Furnica raspunde solicitarii si ii intareste greierului conditia infantila. Este ca si cum i-ar spune: „Nu e necesar sa muncesti. Poti sa faci ce-ti place (sa canti) deoarece va fi mereu cineva (eu, in cazul de fata) care te va hrani cand vei avea nevoie” Stimulul neplacut (foamea intensa) indepartat dupa un anume comportament (distractia) intareste comportamentul. Se numeste intarire negativa si este un tip de conditionare instrumentala (cutia skinneriana, daca nu ai respins behaviorismul)
- Furnica il ajuta in speranta ca experienta dureroasa e suficient de intensa pentru a-l determina sa-si schimbe comportamentul. Ii da o sansa (sau doua,trei) Insa greierele ramane acelasi (nu invata nimic, refuza sa se comporte rational) asa ca furnica, de acum fara speranta (disperata) ii inchide usa in nas. Greierele moare, furnica se culpabilizeaza pana la sfarsitul vietii. Nepoata ei (peste 2 generatii) primeste o parte din culpabilitatea respinsa de bunica (analiza transgenerationala la himenoptere de talie mica)
- Furnica il refuza de la bun inceput fara sa se simta vinovata. „L-am avertizat, nu i-a pasat, sa suporte consecintele” Insa intr-un plan mai adanc ea se razbuna. Era foarte frustrant sa munceasca in timp ce el se simtea asa de bine. Acum s-a intors roata! Ce vrei, inconstient de furnica!
- Furnica este pur si simplu zgarcita. Desi are provizii din belsug nu vrea sa le imparta cu nimeni. In fond, acolo este in totalitate munca ei. Nu are nicio obligatie fata de greiere. Da, e zgarcita, ei si? El nu e iresponsabil?
- Furnica nu este zgarcita. Nu este nici invidioasa si ulterior razbunatoare (tehnic se numeste „invidie ostila”). Este pur si simplu un intelept detasat de lume. Stie ca viata si moartea sunt doar iluzii. Munceste pentru ca asta e natura ei si refuza pentru ca asa ii spune intuitia.
- Furnica nu este inteleapta. Este autista. Pentru ea celalalt si nevoile lui nu exista. Nu are probleme de constiinta. Dupa ce l-a refuzat a uitat intrega poveste.
- Furnica il identifica pe greiere cu un fost partener neimplicat in relatia lor (un furnic?) Si pentru ca are agresivitate reprimata o descarca asupra sarmanului si talentatului greiere. Deplasare, bineinteles! (nu face parte din lista clasica Anna Freud)
Am uitat ceva? Nu, doar ti-am lasat si tie spatiu de joc. Sigur ca negocierea, dialogul centrat pe solutii, colaborarea sau imprumutul ar fi rezolvat situatia. Insa aceasta este doar o fabula pentru copii. Sau nu?