Si Andreea Lungu:
The social animal, Tenth Edition, Elliot Aronson, 2008, Worth Publishers
Cartea lui Aronson, aflata acum la a-XI-a editie, este o lectura obligatorie pentru orice student/ absolvent de psihologie, indiferent ca lucreaza in HR sau in domeniul psihoterapiei. Pentru ca intelegerea felului in care se modifica comportamentul omului in societate este indispensabila inaintea alcatuirii oricarui plan de interventie ( organizationala sau clinica). ”L’enfer, c’este l’autre”, concluziona Sartre, in 1943, fara sa realizeze ca aceasta afirmatie va fi inteleasa atat de gresit de generatiile viitoare! Da, Seligman, la tine ma uit: nu m-am hotarat nici acum daca te-am iertat pentru felul simplist in care ai tratat replica din „Huis clos” la inceputul cartii tale „Flourish”, asta desi „forgiveness and mercy” ar fi una din virtutile mele de caracter, daca e sa ma iau dupa scorul obtinut la chestionarul tau, VIA Inventory of Strengths.
Vei citi singur cartea pentru a vedea ce inseamna influenta sociala, cum poti schimba atitudini, cum functioneaza auto-justificarea si disonanta cognitiva (capitolele mele preferate!), care sunt mecanismele prejudecatilor, agresivitatii, dar si ale relatiilor inter-umane pozitive, de dragoste sau prietenie. Daca esti (sau vrei sa devii) psiholog sper ca esti constient de faptul ca iti vei influenta clientii. In caz ca te repezi sa ma contrazici, te invit sa te mai gandesti odata (sistemul 2 la comanda, te rog!)! Tot nu esti de acord? Ti-ai propus cumva ca ai tai clienti sa plece dupa sedintele cu tine neschimbati, la fel de tristi/ anxiosi/ biasati/ nesiguri cum au intrat? Sa nu ai niciun efect asupra lor? OK, acum ai prins ideea. Si daca tot esti constient ca ii influentezi, intelegi si de ce este vital sa fii la curent cu cele mai noi cercetari din domeniu! With great power comes great responsibility! Nu, a-i convinge ca problemele lor se afla intr-un fel de misterios blestem transgenerational nu este totuna cu a le arata cum functioneaza mintea, cum percepem noi gresit, zi de zi, realitatea sau ce tehnici, validate experimental, s-au dovedit a fi cele mai eficiente in rezolvarea unor probleme specifice. Bineinteles, cel mai bine ii poti influenta pe ceilalti atunci cand nu isi dau seama ca sunt influentati- dar asta cu siguranta tu stiai deja!Te crezi insa la adapost de influenta altora asupra ta? Toti ne credem- este o credinta comuna majoritatii oamenilor! Si falsa, poate nu ar strica sa stii si asta. Da, chiar si tu raspunzi prin complianta, identificare si internalizare! Cu cine te identifici? Ce internalizezi? Faci asta in baza unor informatii centrale sau periferice? Stii ca iti poti schimba starea de spirit prin modificarea posturii corporale? Daca tii cateva minute un creion intre dinti (hei, mai delicat, nu strange asa de tare!) te vei simti mai vesel, mai bine-dispus. La fel, daca repeti de multe ori un comportament invatat de la altii sau preiei anumite opinii si atitudini vei crede, in timp, ca ele au fost tot timpul ale tale. Apropo, ai inceput deja sa trimiti traditionalele sms-uri de sarbatori? (Ah, prezentul tau este deja trecutul meu- ce sa facem, traim intr-un continuu decalaj temporal, noroc cu tendinta spre conformism care ne mai uniformizeaza si noua trairile dezordonate!)
Acum un an pe vremea asta imi comandam pe internet carti despre euristici si biasuri cognitive, pentru ca le alesesem ca tema a lucrarii de licenta (of, in ce te-ai bagat?- aud vocea comentativa din surdina, dar decid azi sa o ignor). Atunci am citit prima data o carte de Aronson („Mistakes were made”), astfel incat multe din subiectele abordate in The social animal imi erau acum cat de cat familiare. Dupa ce am scris 80 de pagini pentru lucrarea din iunie, nu imi cere acum sa reiau tematica in acelasi stil serios, academic, formal. Ceea ce urmeaza nu este o recenzie, ci un dialog pur fictiv (hihi), in care orice asemanare cu persoanele din realitate este pur intamplatoare! Iubitorii de psihanaliza sunt somati prietenos (fumam si o pipa a pacii daca vor!) sa isi suspende (reprime/ refuleze, stiu ei mai bine) elanul interpretativ si sa imi spuna, mai bine, daca faptul ca m-am lasat de fumat inseamna ca am reusit si eu, in sfarsit, sa depasesc stadiul oral al dezvoltarii sexuale si sa acced la cel anal! Revin, trebuie sa iau un herbolax! Andreea de mai jos nu sunt eu, OK? Si nu, nu sunt unul din rarele cazuri de personalitate multipla, eurile mele isi stiu locul in peisaj si nu preia niciunul dintre ele comanda fara acordul scris al majoritatii- democratie, sper ca nu ma paste vreo motiune de cenzura sau vreun referendum! I-am testat deja limitele lui Adrian trimitandu-i cateva recenzii nu tocmai ortodoxe, sper ca o accepta si pe aceasta- e drept, m-a indemnat sa imi fac blog, probabil era un apropo subtil sa ma car de pe site-ul lui!
Replicile imaginate servesc drept exemplu didactic pentru ilustrarea unor erori cognitive de care niciunul dintre noi nu este ferit. Ajuta la ceva sa le stim? Da, le putem apoi recunoaste mai usor. Si, odata recunoscute, poate reusim sa nu mai luam (la fel de multe) decizii importante in virtutea lor.
– Andreeaaa! Andreeaaa!
– Da, draga, ce e? Ce-ai de urli asa? Fa liniste ca citesc, mai am cateva pagini si pe urma ma apuc de scris! Iar nu trimit recenzia la timp!
– Stiu tot, nenorocito! M-ai mintit!
– Poftim?!
– Unde ai fost si ce ai facut sambata trecuta?
– Draga, a trecut o saptamana de atunci. Nu mai am memoria din copilarie! Aaaa….in Cismigiu, daca la asta te referi.
– Da, da, chiar la asta ma refeream. Te-a vazut secretara mea. Si cu cine erai tu acolo?
– Pai…cu un barbat, nu il cunosti. Ne intalnim de trei saptamani. Dar asta nu iti da dreptul sa ma acuzi ca te-am mintit! Pur si simplu este prima data cand ma intrebi daca ma vad cu altcineva!
– Poftim? Mi-e rau! Ar fi trebuit sa te intreb periodic daca nu cumva ma inseli cu altii?
– Pai…daa!!! Tu ai presupus insa ca iti sunt fidela si nici macar nu ti-ai dat osteneala sa iti verifici ipotezele! Of, este cazul sa afli cate ceva despre cognitiile sociale! Ai noroc ca-l citeam pe Aronson cand ai dat buzna! De ce te-ai gandit tu ca sunt numai cu tine?
– Pai…esti sotia mea, nu?
– Daa, insa tot nu vad legatura…si oricum, intr-unul din infinitele universuri paralele (sau in cea mai buna lume posibila), nici macar nu suntem casatoriti, doar locuim impreuna; intr-altul, discutia asta a avut loc deja, traim o eterna reintoarcere, motiv pentru care incerc un sentiment de deja-vu! Si daca am fi casatoriti ce?
– Asta-i culmea! Oamenii casatoriti trebuie sa fie fideli! Toata lumea este de acord cu aceasta afirmatie!
– Dragule, imi pare rau ca te dezamagesc, dar faci o eroare des intalnita la nivelul populatiei. De multe ori ne imaginam ca ceilalti ne impartasesc opiniile intr-un procent mult mai mare decat se intampla in realitate. Se numeste eroarea falsului consens. Ai fi surprins sa afli cat de multi oameni sunt de parere ca nu este nimic rau in a avea relatii extraconjugale.
– Noi doi nu asa ne-am inteles! Mi-ai spus ca ma iubesti si ca vei fi doar cu mine!
– De acord cu prima parte. Dar cand ti-am spus eu ca voi fi doar cu tine?
– Cum cand? Acum zece ani, cand ne-am casatorit!
– Serios? Acum zece ani? Dragul meu, stii ca la fiecare sapte ani celulele noastre se regenereaza, asa incat practic acum zece ani eram amandoi alte persoane? Ia sa vedem poza asta de la nunta! Nu prea mai semanam, nu-i asa? Noroc ca m-am mai rotunjit un pic ca prea ma batea vantul, sunt schimbata in bine, observi? Uita-te acum si la tine, tare frumos mai erai cu par in cap si fara burta! A trecut ceva timp de atunci, normal ca am crescut, am evoluat, ne-am schimbat parerile…In plus, eu mi-aduc aminte altceva: ti-am spus ca voi fi alaturi de tine si ca nu te voi parasi, nu neaparat ca nu te voi insela!
– Ba ai spus ca nu ma vei insela! Tin minte perfect!
– Imi pare rau, nu e ziua ta norocoasa. Am inca o veste proasta pentru tine: memoria autobigrafica nu este de incredere, nu avem certitudinea ca lucrurile pe care ni le amintim s-au intamplat aidoma si este foarte posibil sa le fi inventat noi, din dorinta de a conferi un sens actiunilor noastre. Vrem sa spunem o poveste coerenta, care sa sune bine, conteaza mai putin daca este si adevarata. Elisabeth Loftus a studiat intens fenomenul falselor amintiri, te pot ajuta cu cateva materiale. In orice caz, daca te invita un psiholog sa participi la o cercetare despre memorie si iti cere sa iti amintesti cum te-ai pierdut in mall sau la piata cand aveai 5 ani nu te speria, asa ceva nu s-a intamplat niciodata, vrea doar sa evidentieze felul in care se pot implanta amintirile false. Iar daca ne despartim si, dintr-o disperare perfect justificata, apelezi la vreun psiholog care iti propune tehnici de recuperare a amintirilor, fugi cat de repede poti sau vei ajunge sa crezi ca ai fost violat in copilarie de mama, tata sau bunica! Iar pe mine sa nu ma acuzi ca te-am mintit in baza unor lucruri pe care chipurile ti le-as fi spus acum 10 ani!
– Bine ca am ajuns de rasul colegilor si tu imi tii prelegeri despre memorie! Sigur stie toata compania, numai despre asta vorbesc, se face brusc liniste cand trec pe coridor!
– Dragul meu, exagerezi! Este efectul reflectorului, dar nu pot sa iti dau mai multe amanunte pentru ca am vorbit despre asta in recenzia trecuta si risc sa plictisesc cititorii!
– Stai asa! Despre ce cititori vorbim aici?
– Ah, iarta-ma ca nu ti-am spus de la inceput! Dialogul nostru va ajunge pe internet. In scop didactic, nu te ambala! Vreau sa popularizez ideile lui Elliot Aronson din „Animalul social” si sa insist putin pe biasuri si euristici. M-am gandit ca un exemplu personal ar fi cel mai potrivit pentru a mentine atentia auditorului, iar tu imi oferi astazi materialul perfect in ceea ce priveste distorsiunile cognitive.
– Nu, nu ai sa faci asa ceva! In primul rand, nici un om normal nu va publica prostiile tale. In al doilea rand, ar fi un gest mechin din partea ta, mai meschin chiar decat faptul ca ma inseli cu nerusinare de trei saptamani! O sa ma enervez daca imi gasesc povestea pe internet!
– Stai linistit, draga, m-am gandit la tot. Iluzia controlului ma face sa nu las nimic la intamplare. Nu o sa te enervezi, doar te-am avertizat deja! O sa creez impresia ca este un exemplu fictiv, afirmand ca orice asemanare cu persoane si fapte din realitate este pur intamplatoare. Mai mult decat atat, ma voi folosi de efectul intaietatii, mentionand acest lucru inca de la inceputul recenziei. Ca sa fiu si mai sigura ca i-am convins, voi insista pe aceeasi idee la sfarsit, pentru ca ne amintim in general argumentele prezentate ultimele, informatia cea mai recenta. Fii fara grija, nu iti va aparea numele real! O sa iti spun… Georges Dandin!
– Hmh…daca faci asta iti va scadea credibilitatea, sa stii!
– Nu, mizez pe inteligenta cititorilor sa nu traga concluzii gresite! Oricum, eu sunt responsabila doar pentru ce scriu, nu si pentru ce intelege fiecare, in virtutea perceptiei selective! Cei care sunt cu gandul la aventuri si fantezii sexuale vor crede ca alta treaba n-am si eu decat sa imi insel barbatul si vor interpreta toate cuvintele mele in acest sens. Pe de alta parte, cei cu principii morale sanatoase se asteapta ca eu sa ma comport in acord cu bunele moravuri, asa incat vor crede ca inventez totul si vreau doar sa fac recenzia unei carti de psihologie sociala.
– E un cosmar! Mi-ai frant inima! Sa nu te miri daca o sa ma omor, cum a facut politistul de la stirile de aseara!
– Sincera sa fiu, nu m-as mira prea tare! Sinuciderile la indigo sunt frecvente in urma unui astfel de eveniment indelung mediatizat. Se numeste efectul Werther, pentru ca romanul lui Goethe a fost, la vremea respectiva, declansatorul unui lant intreg de acte disperate asemanatoare, in randul tinerilor suferinzi de inima albastra. Stii ceva? Ia da-mi tu mie cheile de la Q7, masina ramane la mine o perioada! Aronson citeaza niste studii care au reliefat incidenta crescuta a accidentelor mortale cu o singura victima in masina, la scurt timp dupa o sinucidere prezentata in mass-media. In felul asta tu nu mori, iar eu ajung mai repede la intalnire!
– Ba o sa ma omor si tu te vei simti vinovata toata viata!
– Nu conta pe asta! In primul rand, nu am interiorizat sentimentul de vinovatie, care nu este înnăscut, ci conditionat cultural. Iar apoi, exista fenomenul care se numeste adaptare hedonica. Imi va parea rau daca ti se intampla ceva, insa nu voi suferi toata viata cum ti-ar placea tie sa crezi, ci maximum maximorum zece ani, dupa care nivelul meu de fericire va reveni la valoarea din prezent. Asa ca lasa tampeniile si hai sa incercam sa vorbim rational!
– O sa sfarsesti rau! Ca Emma Bovary si Anna Karenina!
– Nicio sansa! Emma nu a stiut sa isi ajusteze asteptarile la realitate si a trait in propriile fantezii alimentate de lectura unor romane de dragoste siropoase. Ce sa-i fac daca nu a avut ocazia sa ii citeasca pe Aronson, Helen Fisher sau John Gottman! Cat despre Anna, aici e vina autorului ca a creat un final prea putin plauzibil. Nu am inteles de ce femeia aceea atat de frumoasa, inteligenta, culta, voluntara si curajoasa ar fi ales sa se sinucida dupa ce infruntase intreaga societate si isi parasise sotul. Cand Anna a aterizat sub rotile trenului, Tolstoi a facut cunostinta cu peretii camerei mele- de-asta am doar primul volum in biblioteca, cel de-al doilea nu a putut fi restaurat!
– Nu, eu cred ca raul pe care il faci altora se intoarce impotriva ta, totul se plateste in viata asta!
– Draga, ai bifat si iluzia unei lumi drepte (just-world hypothesis), indelung studiata in psihologia sociala de la Lerner incoace. Vezi ca am printat articolul “Experimental Research on Just-World Theory: Problems, Developments, and Future Challenges “, o sa citesti acolo cum reusesc oamenii sa impace credinta lor intr-o lume corecta cu actele de nedreptate la care asista zilnic in realitate.
– Da, ce sa mai zic? Stii ceva? De fapt am banuit mereu ca intr-o zi ma vei insela! Doar ca nu am vrut sa iti spun. Uneori noaptea ma uitam la tine cum dormi si ma intrebam cat timp va dura pana imi vei da lovitura de gratie! Stiam ca nu vei ramane cu mine toata viata!
– Usurel, ca o iei razna! Si mai esti si creepy pe deasupra! Faci doua greseli acum. Profetia auto-realizatoare si eroarea retrospectiva. Prima a fost descrisa de Robert Merton, care a aratat cum asteptarile obervatorului determina efecte reale in comportamentul actorului, acesta din urma ajungand sa se plieze pe asteptarile respective. Tu l’as voulu, Georges Dandin! Pe de alta parte, Baruch Fischhoff a studiat biasul retrospectiv (hindsight bias), rugand participantii la un experiment sa evalueze probabilitatea unor rezultate ale vizitei presedintelui Nixon in Beijing si Moscova. Cateva luni mai tarziu, subiectii isi aminteau distorsionat estimarile facute anterior si erau convinsi ca au atribuit o probabilitate mai mare scenariului care s-a materializat in realitate. Asa ca nu, nu ai banuit nimic! Habar nu ai avut ca te inselam! Chiar m-am simtit jignita de aceasta lipsa de atentie din partea ta. In fond, ai fi putut sa iti dai seama! Nu ti s-a parut ciudat ca am inceput sa ma machiez inainte sa plec, ca port fuste scurte si pantofi cu toc, ca ma uit ore in sir in oglinda, ca zambesc din orice si rad singura prin casa?
– Da, te imbraci in fusta?
– Of, si te mai miri ca ma vad cu cineva care observa astfel de lucruri si este atent la ce fac si ce spun! Tu insa parca ai orbul gainii sau, daca vrei o exprimare mai elevata, ilustrezi fenomenul de orbire la schimbare (change blindness) descris de Dan Simons si Chirs Chabris. Orice as face, tu nu ma mai vezi, adica continui sa ma percepi dupa un model mai vechi si…gresit! Tocmai pentru ca ma vezi zilnic, probabil. Esti singura persoana care nu a observat nimic, sa stii!
– Stai asa ca acum fac si eu niste legaturi! Vineri ai venit acasa la 2 noaptea si mi-ai spus ca ai fost cu o prietena la nu stiu ce concert! Si ti-ai facut recent o noua adresa de e-mail- am vazut in calculator! Ai dreptate, tare prost am fost!
– Dragul meu, de data asta ai facut doar niste corelatii iluzorii! Vineri chiar am fost cu o prietena la concert si, desi ne-am trezit cu ceva companie inopinata la masa noastra, nu s-a intamplat absolut nimic! Iar noua adresa este creata in scop profesional; pentru declaratii, propuneri indecente sau conversatii fierbinti o folosesc tot pe prima! Daca te consoleaza cu ceva, astfel de corelatii false sunt frecevente in viata de zi cu zi. Psihologii clinicieni inca isi pun pacientii sa deseneze persoane, desi sotii Chapman au aratat inca din anii ’60 ca nu exista nicio legatura intre, de exemplu, desenarea unor ochi mari si suspiciozitatea clientului. Niste teorii mai noi (Eder, Fiedler and Hamm-Eder, 2011) evidentiaza rolul memoriei de lucru in formarea corelatiilor iluzorii, asa ca, daca vrei, putem face impreuna niste exercitii prin care sa ii crestem capacitatea.
– Da, memoria ma preocupa pe mine acum! Esti nebuna, femeie!
– Daca cineva face un lucru nebunesc nu inseamna ca este nebun!
– Ce?
– Asta este prima lege a lui Aronson! Dar niciodata sa nu te culci cu o persoana mai nebuna decat tine!
– Lasa-ma sa ghicesc! A doua lege a lui Aronson?
– Nu, draga, asta e Murphy! Sa o luam incet. De ce crezi tu ca fac sex cu altcineva?
– Ha! Pentru ca esti o femeie usoara, fara valori, fara mila, o nerusinata ordinara!
– Eroarea fundamentala de atribuire! Exagerezi efectul dispozitiilor interne asupra comportamentului meu si nu iei in calcul anumiti factori situationali! Spui ca te-am inselat pentru ca asa sunt eu, o depravata, caracteristicile mele personale m-au bagat in patul lui. Nu te-ai gandit insa la o multitiudine de variabile care ar fi putut contribui la aceasta stare de fapt! Poate bausem cam mult cand l-am cunoscut; poate mi-a pus ceva in paharul de suc; poate ma certasem cu tine si am vrut sa ma razbun; m-a santajat; m-a hipnotizat; e prea multa rutina in relatia noastra; m-am indragostit si nu am putut sa rezist; am vrut sa incerc chestia aia pe care tu nu esti de acord sa o facem in pat…Vezi cate posibilitati? Nu eu sunt de vina, situatia a fost de asa natura!
– Auzi, draga, dar nu exista cumva si vreo eroare care sa explice tendinta ta de a da vina exclusiv pe situatie?
– Of, acum ca m-ai prins, trebuie sa recunosc ca da! In timp ce tu esti tentat sa realizezi atributii dispozitionale, eu sunt predispusa la un tip inrudit de distorsiune, the self-serving bias, sa ii spunem eroarea auto-indulgentei. Sunt convinsa, de exemplu, ca eu rezolv 75% din treburile casei, in timp ce tu spui ca te ocupi de 80% din sarcini. Daca adunam procentele, observi ca suma depaseste 100%. Nu te ingrijora, este un rezultat normal, la care au ajuns majoritatea psihologilor sociali cand au testat experimental aceasta ipoteza, exact in forma in care ti-am prezentat-o (Kahneman & Tversky, Conflict Resolution, 1995). Mai mult, am nevoie sa cred anumite lucruri despre mine, astfel incat sunt experta in a gasi pentru comportamentul meu acele explicatii cauzale care sa ma infatiseze in cea mai favorabila lumina posibila. Uite, acum trei luni, cand m-a gasit pe facebook primul meu iubit din liceu si m-a invitat la o cafea, am refuzat. Apoi am pus refuzul pe seama calitatilor mele deosebite- autocontrol, moralitate, maturitate, responsabilitate…vai, ce bine m-am mai simtit! Pana acum trei saptamani, cand te-am inselat prima data cu Alexandru. Ca sa raman in ochii mei aceeasi persoana demna de incredere, mi-am motivat actiunea prin efectul fimului 6 D la care m-a invitat in acea seara.
– Stai asa ca m-ai pierdut! Deci Alexandru il cheama pe nemernic! Si poti sa-mi spui si mie ce legatura are filmul la care v-ati dus cu activitatile voastre post-cinematografice?
– Da, Alexandru! Vai de mine, acum realizez ca este un caz banal de name-letter effect! Andreea si Alexandru, nimic mai prozaic- ne-am placut pentru ca avem nume asemanatoare, e si asta o forma a principiului similaritatii…
– Vrei sa spui ca te culci cu toti barbatii al caror nume incepe cu litera A?
– Nu, draga, nu este asa de simplu in psihologia sociala, sunt si alte variabile care trebuie controlate. Insa, daca ma inham la sarcina laborioasa de a studia experimental caracteristicile tuturor barbatilor cu care am ajuns in pat, in lift, pe masa sau in padure, este foarte posibil sa descopar o frecventa mai mare decat cea asteptata a celor cu un nume asemanator.
– M-ai linistit! Zi odata cum e cu filmul ala, de ce ai cedat dupa ce ati fost la cinema?
– Pentru ca efectele speciale mi-au facut inima sa bata mai tare! Mi-a crescut pulsul considerabil, indiciu fiziologic pe care eu, la nivel inconstient, l-am atribuit farmecului personal al barbatului care m-a insotit la film. Este si asta o tehnica a carei eficacitate a fost demonstrata stiintific- vezi experimentul din 1975 al lui Aron si Dutton!
– Asta ai gasit tot in „Animalul social”?
– Nu, asta am aflat in 59 de secunde!
– Ce? Asa de repede termina partida imbecilul?
– E, poftim! 59 de secunde este o carte scrisa de Richard Wiseman, nu o cifra care cuantifica performantele amantului meu! Cine e perversul acum? Care se gandeste la carti si care la sex?
– Buna intrebare! Ai fi in stare sa spui ca tot eu sunt vinovat!
– Bineinteles, din acelasi rationament care face posibila si eroarea auto-indulgentei! Invinovatirea victimei imi permite mie sa dorm bine in fiecare noapte, convinsa fiind ca ai meritat ceea ce ti se intampla si ca nu am avut incotro, biata de mine, decat sa te insel. Ai devenit inadmisibil de plictisitor si de cicalitor! Serios, ai depasit orice limita, desi mi-am setat niste praguri de toleranta foarte inalte pentru tine!
– Auzi, dar si lui ii tii prelegeri de genul asta? Ii citezi studii stiintifice despre corelatia dintre relatiile extraconjugale si intensitatea orgasmului?
– Nu, draga, argumentele rationale le folosesc numai ca sa te conving pe tine ca am dreptate. Aronson numeste asta calea centrala catre persuasiune- discutarea si analiza atenta a informatiilor relevante si importante. Pe Alexandru il influentez prin mijloace periferice: manipulez ordinea in care prezint faptele- nu i-am spus ca sunt casatorita pana nu am creat o relatie! Provoc dramatism, folosesc cuvinte care rimeaza si, bineinteles, ma bazez pe farmecul personal. Nici ca m-am vopsit blonda nu ai observat? Parul deschis la culoare este in indiciu al tineretii si al succesului reproductiv!
– Pun pariu ca nu stie in ce s-a bagat si ce zace in capul ala al tau!
– Evident ca nu! E prea devreme, nu pot sa il sperii asa de tare. Ii adminstrez insa mici doze, ca sa vad cum reactioneaza. Prefer tehnica expunerii treptate terapiei de soc- ultima data cand i-am spus cuiva toate ideile mele despre viata si oameni am provocat o decompensare deloc placuta, nu mai fac asa ceva!
– Lasa-ma sa iti dau un sfat: incearca sa fii si tu mai neajutorata, fragila, naiva…Daca incepi cu Aronson, Wiseman si Simons risti sa iti intimidezi amantii!
– Stii ce e asta? Sexism binevoitor! Tu crezi ca iti exprimi o parere pozitiva despre femei, dar de fapt nu faci decat sa incurajezi stereotipurile de gen/ rol! Multumesc pentru bunele intentii, dar se pare ca ma descurc si fara sfaturile tale. Uite, iti spun si tie un secret: cand esti perceput drept foarte competent intr-o anumita situatie si vrei ca ceilalti sa te placa si mai mult incearca sa faci o gafa- varsa o ceasca de cafea, impiedica-te, zi o prostie, fa pe prostul! Si asa ai invatat si despre the pratfall effect!
– M-am saturat! Tu si cartile tale! In curand mie o sa-mi citesti in pat inainte de culcare, ca sex oricum faci prin straini!
– Excelenta idee, dragule! De fapt, ar trebui sa citim in fiecare seara, cu voce tare, pe rand, cate un fragment dintr-o carte. Am descoperit o carticica cu peste 80 de metode de a-ti mentine creierul alert, printre care si aceasta tehnica! Se numeste placerea auditiva (aural pleasure) si presupune activarea unor circuite neurale diferite fata de cele folosite cand citim in tacere.
– Inceteaza! Alexandru asta al tau…cum e?
– E foarte inalt si atragator. Cum sunt sub influenta efectului de halo, ma astept sa fie si rezonabil de inteligent.
– Dar tu esti indragostita de el?
– Te referi la starea aia de prostratie si obnubilare in care nu mai esti in stare de nimic, stai si visezi cu ochii deschisi sau te intrebi tot timpul oare ce face el, la ce se gandeste sau ce ar spune daca ar vedea asta? Nuuu, in nici un caz! Peste cadavrul lui! Prefer confortul mic-burghez al existentei mele actuale!
– Stiu, nu degeaba esti Capricorn. In fond, esti serioasa, corecta, loiala, echlibrata. Nu stiu cum ai putut sa ma inseli!
– Ai uitat ca am ascendent in Gemeni, Luna in Pesti si Venus in Varsator! Vai, ce prostii spun eu acum! Astrologia, ca si ghicitul in palma, cafea sau globuri de craciun- cristal, pardon!- manipuleaza efectul Barnum- oferirea unei descrieri generale a personalitatii, in care se regaseste aproape oricine. Bertram Forer a demonstrat in 1948 acest lucru iar in 2013 noi inca avem rubrica de horoscop in toate ziarele, chiar si in cele cu pretentii! Vrei sa iti spun insa care este lucrul cel mai infiorator? Ca ajungem sa ne identificam cu etichetele zodiei noastre si sa ne justificam, ba chiar sa ne modificam comportamentul in concordanta! Credintele, indiferent cat sunt ele de arbitrare, pot da nastere la realitati.
– Nu ai crezut niciodata in suflete-pereche?
– Ba da, pe la 14 ani. Mai tarziu am invatat sa fac diferenta intre ideea de suflete-pereche si actul biologic al imperecherii. Dar recunosc, este o idee seducatoare pentru un creier de chirpici ce se prabuseste la prima inundatie cu serotonina!
– Auzi, dar tie nu ti-e mila de mine? Adica totusi, ma faci sa sufar! Ce faci tu este fundamental gresit! Traim intr-o societate care impartaseste anumite valori. Cine iti permite tie sa le ignori in felul asta?
– Valorile mi le stabilesc singura. Inainte sa intram in aspectele etice ale problemei trebuie sa stii ca nu cred in imperativele morale ale lui Kant. Fidelitatea este o gaselnita a societatii menita sa ingradeasca libertatea fiintei umane si sa creeze legaturi artificiale intre semeni.
– Ce spui tu seamana a nihilism moral! Altadata vorbeai despre existentialism si responsabilitate…
– Dar sunt responsabila! Stai linistit, dragule, am folosit prezervativ de fiecare data! Si daca tot ai adus vorba, te-ai gandit vreodata cata disonanta cognitiva este nevoit existentialistul sa suporte, constient ca viata e absurda si totusi alegand sa o traiasca si sa o investeasca cu sens? Bietul Sisif, inca mai impinge bolovanul ala despre care stie ca se va rostogoli inapoi de fiecare data. Ce nevoie mai ai de traume cand e suficient sa te gandesti putin la ce inseamna conditia umana?
– Ai fi putut alege sa nu dai curs instinctelor!
– Ai dreptate, as fi putut…Mai ales ca pana si experimentul lui Libet, care pune sub semnul intrebarii existenta liberului arbitru, indica faptul ca am avea, totusi, libertatea de ne inhiba actiunile, de a refuza sa facem ceva. Cu toate astea, dragul meu, eu am ales sa ma intalnesc cu Alexandru! Acum e randul tau sa alegi ce faci mai departe. De asemenea, te sfatuiesc sa iti asumi responsabilitatea fata de sentimentele de furie, tristete, teama si dezamagire care te incearca acum. Desi iti este comod sa crezi ca eu le-am provocat, uiti ca ele sunt ale tale, asa ca ar fi cazul sa le iei in primire si sa vezi ce faci cu ele!
– Pana aici! Ma duc la bucatarie, iau un cutit si te sectionez pe loc! Ai mers prea departe! Te decupez si fac un colaj suprarealist din tine! Nu mai ai nicio sansa!
– Auzi, draga, ai face bine sa te calmezi urgent! Nu-ti poti stapani agresivitatea? Daca trebuie, vorbesc cu Adrian si te inscriu intr-un grup de intarire a auto-controlului!
– Mai bine da-mi repede o perna sa lovesc in ea!
– Nu merge, e un mit demontat si de Aronson in capitolul despre agresivitate. Descarcarea furiei accentueaza ostilitatea fata de sursa declansatoare. Si lasa perna aia in pace ca e zestrea de la mama! Gandesti cu amigdalele in momentul asta!
– Le-am scos de la 10 ani!
– Alea din creier, nu din gat!
– Pai si ce sa fac? Zi mai repede ca deja te vad sub forma de carne separata mecanic! Big Mac ajungi in cateva minute!
– Gata, rezolvam! Ai cateva variante: Poti exersa empatia: pune-te in locul meu, intelege-mi sentimentele pentru acest barbat si incearca sa simti si tu atractia asta irezistibila care m-a facut sa te insel. Tot furios, nu esti in stare de empatie? Of, insensibil mai esti! Incearca atunci umorul! Cum ce e amuzant aici? Pe mine ma face sa rad simplul fapt ca tu te-ai asezat acum tocmai pe fotoliul pe care ieri, cand erai la munca, stateam eu in bratele lui si…! Cum, tot nu ti-a trecut furia? Nu ai pic de umor! Schimba perspectiva! Gandeste-te ca e posibil ca nimic din ce traiesti tu acum sa nu fie adevarat, esti doar un creier intr-o cuva, un experiment pus la cale de un extraterestru inzestrat cu inteligenta superioara! In aceste conditii ceea ce se intampla acum este un lucru lipsit de importanta sau chiar o iluzie, maya! Daca nici asta nu merge te trimit la un calugar budist si o sa vezi cum scapi de ostilitate prin meditatie!
– Ba cred ca te parasesc si gata! Asta va fi pedeapsa ta!
– Ha! Foarte curajos din partea ta! Dar total neinspirata miscarea! Stii ce voi face eu daca tu ma parasesti? In primul rand ma asigur ca vorbesti serios – mi-ar fi greu sa inteleg ca poti sa pleci de langa o femeie ca mine. Da, acum incerc sa imi consolidez stima de sine pentru ca Aronson arata cum aceasta are si ea rolul ei in deciziile pe care le luam! Daca vad ca se ingroasa gluma, ti-ai facut bagajele si ai plecat (pisica o impartim, apropo!), nu voi avea de ales decat sa ma auto-conving ca asta e, tot raul spre bine, viata merge inainte, ba chiar este cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut intampla. Cele mai mari indoieli le avem cand suntem confruntati cu iminenta luarii unei decizii. Nu prea ne pricepem sa toleram ambiguitatea, desi ea se poate dovedi hranitoare, stimulativa, complexa si provocatoare! Recomandarea psihologilor ar fi sa nu pierzi prea multe resurse in procesul chinuitor al deliberarii, dintr-un motiv extrem de simplu: orice alegere ai face, nu vei regreta! De ce? Pentru ca se pune in miscare mecanismul auto-justificarii: vei gasi imediat cele mai absurde si intortocheate motive care sa iti sustina optiunea. Ai nevoie sa te convingi ca ai luat cea mai buna decizie. La fel se intampla si cand ne confruntam cu inevitabilitatea unei situatii. Daca ma parasesti o sa iti exagerez defectele, o sa imi spun ca erai un om limitat, egoist, orgolios si meschin. In schimb, voi aprecia si mai mult calitatile lui Alexandru, voi fi fericita ca ai plecat si ca nu mai exista nicio piedica in calea relatiei noastre. Acum n-ai decat sa impachetezi, iti aduc cutiile din debara?
– Dar daca iti blochez accesul la cardurile mele?
– La aceasta tentativa josnica de influentare voi raspunde, aparent, prin complianta. De frica ta, probabil ca voi rari intalnirile mele amoroase. Insa, cum te-ai intors un pic cu spatele, cum am tabarat pe el! Asta pentru ca noua, oamenilor, nu ne place sa avem justificari externe pentru comportamentele noastre. Daca iti doresti efecte durabile, trebuie sa ma convingi sa imi schimb atitudinile ca urmare a unor justificari pe care eu sa le percep ca fiind interne, ale mele. O pedeapsa moderata ar putea sa te ajute. In loc sa imi sistezi finantarea (pedeapsa drastica!), ai putea… sa nu mai gatesti cateva zile. In acest caz eu nu voi gasi suficiente argumente externe pentru a-mi justifica decizia de a renunta la Alexandru si ma voi convinge ca a fost propria mea idee. Vezi tu, totul ajunge la reducerea disonantei cognitive!
– Presimt o noua prelegere!
– Disonanta cognitiva este starea neplacuta de tensiune resimtita de cineva care detine doua cognitii ce se bat cap in cap. Cum acesta stare este resimitita ca o tensiune dureroasa, ea trebuie neaparat redusa prin diverse strategii menite sa apere imaginea de sine cu care fiecare dintre noi de identificam (self- concept). Aronson foloseste chiar exemplul fumatorului care stie ca tigarile sunt cancerigene si totusi fumeaza in continuare. Si eu cand fumam imi gaseam diverse justificari, cea mai importanta fiind ca la un moment dat ma voi lasa, inainte sa fie prea tarziu. Acum, dupa ce m-am lasat, ma confrunt adesea cu momente in care simt o dorinta nebuna de a fuma macar o tigara. Nu o aprind. Pentru ca sunt anumite lucruri pe care mie imi place sa le cred despre mine si care s-ar prabusi instantaneu in momentul in care as face asta. Bineinteles ca, odata cu renuntarea la fumat, atitudinile mele fata de acest viciu s-au modificat considerabil: mi se pare mult mai periculos decat inainte si, mai nou, sustin interzicerea fumatului in spatiile publice, initiativa pe care o gaseam discriminativa si exagerata acum cateva luni. Tin minte ca nu mi-a placut sa descopar un studiu care stabilea existenta unei corelatii intre obiceiul fumatului si un IQ scazut. Clin d’oeil catre cititorii fumatori: in acest moment resimtiti, probabil, o amenintare la adresa stimei de sine. Ca sa nu ma acuzati ca distrug totul si nu pun nimic in schimb, am mila si va furnizez cateva solutii prin care va puteti reduce disonanta cognitiva: a) presupuneti din start ca studiul e viciat, il cautati pe internet si vanati posibile erori de esantionare; b) va consolati cu ideea ca o corelatie nu inseamna cauzalitate, ci doar o tendinta generala, la nvelul populatiei; c)va ganditi ca IQ-ul e supra-evaluat si nu tine cont, de exemplu, de mirobolanta inteligenta emotionala; d) va uitati in coltul din dreapta sus al monitorului si apasati pe X-ul de inchidere a paginii, intrucat va imaginati ca sunt nebuna si nu stiu ce vorbesc.
– Hellooo…vorbesti cu mine sau cu cititorii? Nu cumva eu sunt doar un pretext in toata povestea asta? O caricatura? Uiti ca eu exist in carne si oase! Ma simt neglijat! Nici macar nu ai pus cozonacii la cuptor si acum vine Craciunul! Plus ca discutam ceva serios aici!
– Scuze, dragule, te ascult!
– M-am gandit! Nu te parasesc. Nu dupa atatia ani petrecuti impreuna. Nu dupa ce am cumparat mobila pe credit si plasma din living! Nu vreau sa impart scaunele cu tine! Ca sa nu mai spun ca deja am comandat si loc de veci pentru amandoi- o sa vezi ce frumos e, numai anul mortii nu este trecut!
– Efectul sunk-cost! Asta apare cand nu suntem capabili sa invatam din greseli si investim in continuare intr-o situatie in care avem numai de pierdut. Disonanta cognitiva si efectul sunk-cost sunt, cred eu, cei doi stalpi de rezistenta ai institutiei matrimoniale! Dar ssst! nu mai spune asta nimanui! Vreau sa cred despre mine ca nu sunt o persoana cinica, asa ca nu ma pretez la actiuni ce te-ar predispune la depresie acum, in prag de sarbatori crestine! Adica eu nu fac decat sa il citez pe Liiceanu, care spune ca, intocmai ca si democratia, casatoria este un pis-aller ce poate vira pe nesimtite spre totalitarism.
– Draga mea, sper ca nu regreti ca te-ai casatorit cu mine! Stiu, sunt o persoana plina de biasuri, efecte si erori! Trebuie ca ti-a fost foarte greu sa ma suporti si imi cer iertare pentru cuvintele grele pe care ti le-am adresat in seara asta!
– Te iert! Dar ai grija ca am numarat 36 de interactiuni negative initiate de tine la adresa mea. Tinand cont ca raportul optim este de 5:1, dupa cum a aratat Gottman, va trebui sa compensezi scaparile tale prin 180 de gesturi si vorbe frumoase, incepand din acest moment. Altfel vine, in galop, apocalipsa! Da, stiu, a trecut 21 decembrie, dar eu si Gottman vorbeam despre apocalipsa casniciilor. Anuntata nu de mayasi, ci de cinci calareti fiorosi, dotati cu manusi de piele si cravasa Rwahide, din spuma si otel!
– Iti fac un masaj, minunata mea sotie?
– Nu acum, ca plec la intalnire. Trebuie sa iti scot din cap ideile irationale cum ca nu e in regula daca nu iti sunt fidela, asa ca voi incerca niste tehnici de psihoterapie cognitiv-comportamentala: desensibilizarea sistematica si intentia paradoxala. Asculta-ma cu atentie: cat sunt eu plecata, tu iti imaginezi cat mai in detaliu fiecare moment al intalnirii mele cu Alexandru. Cum ma cunosti destul de bine, nu ar trebui sa iti fie destul de greu, insa nu te sfii sa mergi cat mai departe cu imaginatia, exploreaza orice scenariu se infiripa in mintea ta! Daca apar manifestari neplacute, ramai in starea respectiva! Cand simti palpitatii si amorteli in bratul stang amplifica-le mintal, vei simti cum inima iti sare din piept si respiri din ce in ce mai greu, nu mai poti respira chiar deloc! In caz ca experimentul da gres si esti in pericol vital, suna la 112! Nu pe mine, ca eu imi pun telefonul pe silentios! Pe curand!
PS: Draga Mos Craciun, sa stii ca anul acesta am fost foarte cuminte, am ascultat de parinti, am terminat facultatea cu note mari (doua nopti pierdute memorand mecanic, ca aveam o imagine de sine de aparat!), nu am inselat pe nimeni (sper ca nu te-ai lasat pacalit de acest dialog izvorat din dispozitia mea ludica de astazi…games people play, cum ar spune Eric Berne, care nu este, insa, unul dintre preferatii mei), locuiesc intr-una din zonele tale favorizate (in Africa stiu ca nu ajungi ca esti batran si ti-e frica de malarie, im spun eu ca sa-mi reduc disonanta), deci nu prea cred ca ai vreun motiv sa ma ocolesti. Mi-a scapat ceva? Mosule, dar tu existi, nu?