Oamenii preocupati de dezvoltarea spirituala ajung, mai devreme sau mai tarziu, sa mediteze asupra ideii de abandon. Nu este un subiect usor, cu atat mai mult cu cat intreaga noastra cultura accentueaza importanta Eului si a actiunii personale, condamnand si dispretuind victimizarea si fatalismul. Numai ca „abandonul” in sens spiritual are la fel de multa legatura cu neajutorarea si determinismul implacabil pe cat are molia de carti cu pasiunea pentru lectura. Vreau sa ilustrez aceasta idee intr-o sfera draga, sper, tuturor, anume in materie de iubire.
In viziunea mea, a iubi pe cineva inseamna a te abandona sentimentelor spontane de drag, grija sau admiratie pe care ti le trezeste un Tu. Cu alte cuvinte, a iubi in sensul de abandon, este un fel de a nu opune rezistenta unor forte emotionale trezite in tine, fara sa ai habar cum, de un altul. Aceste sentimente, desi uneori te pun in situatii dificile, inclusiv in plan etic, provocatoare, stranii sau chiar caraghioase, constituie, pe masura ce apar si se dezvolta, realitatea ta (observa ca am spus „sentimente” si nu impulsuri de momente activate de membri foarte chipesi ai sexului opus). Si ce ne invata Viata despre realitate? Un lucru simplu, bineinteles (in teorie): ca este nu doar intelept ci si inalt adaptativ sa o accepti. Altfel spus, daca realizezi ca iubesti pe cineva si nu vrei sa te pui rau cu realitatea sau Viata, cel mai bine este sa-ti accepti sentimentele (sa te abandonezi lor, din punct de vedere emotional), sa intelegi care este cel mai bun curs al actiunii si, propulsat de forta lor (sentimentele sunt asemenea unui motor) sa initiezi un comportament, adica sa faci ceva (visarea cu ochii deschisi si fanteziile romantice ma tem ca sunt procedee nevrotice). In curand realitatea iti va da un feedback, adica urmeaza sa afli daca ai incurcat-o rau de tot, daca propria ta minte ti-a jucat o festa sau ai tras, din nou, lozul castigator. Orice amanare sustinuta de frica, si nu de o necesara prudenta, este o irosire a vietii (poate si o degradare sau contaminare a sentimentelor, frica nefiind chiar marele agent purificator).
Cel care iubeste nu lupta cu propriul lui interior, nu pretinde ca nu este asa, nu incearca sa-si modifice starea, nu o evalueaza ca fiind „infantila” sau „stupida” inainte de a o experimenta complet (desi chiar se poate dovedi astfel, dupa un timp) si, daca este interesat de psihoterapie, nu o numeste imediat „transfer” sau „identificare”. Pentru a putea inainta in propria ta viata este necesar sa-ti lasi sinele sa fie ceea ce este, adica sa te abandonezi lui, fara a-ti pierde starea de Martor (constienta), adica fara sa fii furat, ametit sau orbit de ceea ce traiesti. Sigur ca abandonul tau actual poate fi urmat, uneori intuiesti asta, de o cumplita dezamagire. Dar Viata este interesanta tocmai pentru ca este un joc deschis, fara garantii! O relatie de iubire, cu un copil sau cu un adult, desi finalizata prost (in sensul de dureros) dar dusa pana la capat (gestalt inchis in idiomul specialistilor) iti permite sa faci un pas inainte, sa devii o persoana mai bogata si integrata.
Sustin fara rezerve abandonul in iubire. Inteleg prin asta recunoasterea curajoasa a ceea ce traiesti si lansarea unor actiuni potrivite (atat cat te duce capul), adica asumarea experientei. Este posibil sa suferi si adesea se va intampla asta, pentru ca acolo unde este o mare lumina (iubirea) exista si o mare umbra. Copiii mei psihologici ma invata mereu despre constientizare si recunostinta, dar sunt si cativa prinsi in gaura neagra a auto-rasfatului la capatul unui pod traversat, aparent, cu succes. Suferinta este inevitabila in iubire insa bucuria are si ea un scor mare pe curba lui Gauss. Traim intr-o lume in care nimic nu dureaza. Doar ca pana la disparitia iubirii drumul e lung si merita sa-l parcurgi, cu orice risc. A te angaja pe acest drum inseamna, pentru mine, abandon. Este o paradoxala renuntare la control, pentru ca incetand sa mai incerci sa-ti schimbi sentimentele, te incredintezi unui sine mai inalt, care le asaza intr-o ordine superioara. Sau poate nu face asta, deoarece nu exista. Taking chances?