Chris Langan, la sase luni vorbea iar la trei ani stia sa citeasca. Tatal lui plecase deja de-acasa inainte ca el sa se nasca. Urmatorul barbat, intrat pe rolul de tata vitreg, a fost omorat. Al treilea „tata” s-a sinucis si abia al patrulea a ramas in viata, fiind insa alcoolic. A crescut intr-o famile asa de saraca (da, si SUA exista astfel de oameni) incat nu avea nici macar sosete pereche (povesteste in interviul acordat lui Malcolm Gladwell). Deoarece avea un singur rand de haine, avea unele probleme atunci cand acestea erau spalate. A reusit totusi sa termine scoala si sa obtina o bursa la Reed College in Oregon. Crezi ca i-a fost greu? Eu nu cred. Avea (si are) un IQ de 195! (nu e o greseala de tipar)
Iti imaginezi cumva ca este un profesor respectat intr-o mare universitate americana? Nu, este doar fermier. Creste animale. A pierdut bursa in primul an deoarece mama lui nu a stiut sa completeze un formular social (sau nu a vrut, Chris nu e sigur). A plecat si s-a inscris la Montana State University. Facea naveta 13 km. I s-a stricat insa masina in timpul iernii. Nu mai putea ajunge la cursurile de dimineata asa ca a solicitat sa fie transferat la cele de dupa-amiaza. A fost refuzat fara comentarii. Si asta a fost tot. Deceptionat si infrant, a renuntat la scoala. Acum participa la concursuri televizate. Nu a produs nimic, nu a facut sa avanseze nimic. Continua sa aiba 45 de puncte peste Einstein.
Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca un singur om, constient de valoarea uriasa a acestui, candva, tanar (acum are peste 50 de ani) ar fi avut grija de el intrand pe un rol de mentor (si uneori de parinte). Oare ce ar fi produs o astfel de minte care apare o data la un miliard de oameni? De ce ne este asa de greu, ca sa nu zic imposibil, sa constientizam valoarea de langa noi si sa o sprijinim? De unde aceasta ferocitate a egocentrismului? Ce-ar trebui sa se intample astfel incat oamenii sa invete si partitura cooperarii sau actiunii in serviciul unei cauze supraindividuale? Statistic vorbind, nu am niciun motiv sa fiu optimist. Sper insa impotriva oricarei logici. Cred ca ne putem parasi inchisorile. Putem fi alaturi de cel care este mai inzestrat, mai talentat, mai norocos la loteria genetica dar cumplit de dezavantajat in plan social. Stiu ca este dureros sa vezi pe un altul mult superior tie. Insa daca nu este un „altul”? Daca e doar o versiune a unui noi?