Mai crede cineva ca viata pe planeta noastra este un fenomen de o asemenea complexitate si, uneori, splendoare, incat nu doar ca e imposibil sa te plictisesti ci si, daca scoala nu a reusit sa-si distruga curiozitatea, te cheama, in fiecare zi, sa o descoperi? Eu ,unul , cred asta, sunt irezistibil atras de cercetarea ei si raspund, de la primele ore, cantecului ei de sirena doar pe jumatate periculoasa. Cu toate acestea, in timp, am constatat ca e nevoie sa-mi disciplinez inclinatiile si sa ma orientez spre cateva domenii fundamentale, avand grija sa nu ma scufund, inocent, in detalii. Asa am ajuns sa calatoresc fericit si entuziasmat prin cateva domenii ale cunoasterii, incercand, nu de putine ori inutil, date fiind limitele personale, sa le inteleg, ca si cum m-as plimba si as trece de pe un continent pe altul, reusind uneori sa pricep limba si obiceiurile locului. Poate motivul pentru care nu calatoresc fizic (am fost o data in Germania si inca o data in fosta Iugoslavie) este tocmai acest impuls caruia nu-i rezist de a intra in contact cu idei, daca se poate fundamentale, din zone diferite ale realitatii (si n-as spune ca voiajele de acest gen sunt mai ieftine decat imaginile lor din oglinda substantelor pe care poti pune piciorul sau mana).
In cazul in care imi semeni (ma refer la dorinta de cunoastere sau de patrundere a misterului realitatii, operatie soldata, iti spun de pe acum, nu cu diminuarea ci cu cresterea lui-Blaga, stai linistit!) iata domeniile fara de care nu cred ca putem avea o perspectiva cuprinzatoare a micro-universului in care se intampla sa ne fi nascut, insotite de numele catorva autori, pentru mine, relevanti:
- Psihologie (aici, deocamdata, fara autori, nu pentru ca nu ar fi ci pentru ca, din multimea celor pe care, intr-un fel, ii cunosc, nu ma pot opri, obesiv fiind, la cativa)
- Fizica cuantica (principii si modele fascinante, greu de inteles prin logica lui Aristotel dar verificabile zilnic de posesorii telefoanelor mobile-Feynman, Zukav, Nick Herbert, Fritjof Capra si Murray Gell-Mann mi-au fost de mare ajutor)
- Neurostiintele (de care sunt, de cativa ani, indragostit, motiv pentru care am scris si o carte, sperand, fara succes, a trezi interesul studentilor psihologi-Oliver Sacks, Damasio, LeDoux, MacLean, Gazzaniga, Richard Restak, Varela, Maturana, Kosslyn sau Susan Greenfield mi-au fost la indemana)
- Biologia (unde il asez pe cel mai influent ganditor al domeniului, de ani buni, imposibil de ignorat daca vrei sa depasesti cunostintele despre viata din liceu-Richard Dawkins, in acelasi timp un luptator curajos cu superstitiile si irationalitatea periculoasa, marci inregistrate ale religiilor)
- Filosofia, in special teoriile consacrate constiintei si relatiei minte-corp (Dennett, Hoftstadter, Susan Blackmore, Churchland, Metzinger, Chalmers, George Lakoff, Nicholas Humphrey, Norretranders)
Acestea sunt „tarile” (sau „galaxiile”) prin care calatoresc tot timpul anului, prin urmare si in vacante. Nu pretind ca as detine o expertiza in una din ele (eventual, in psihologie, as putea fi ceva mai priceput) dar afirm ca sunt capabil sa inteleg cateva lucruri de baza, plus unele detalii fermecatoare, din ele. Ceea ce ma caracterizeaza, am stat sa analizez, pare a fi o nevoie stranie de explorarare (poate si de control cognitiv) asociata cu un mod de a fi curios (by what it seems for me to be worthwhile) scapat relativ nevatamat din patul procustian al educatiei publice.
Nu am mentionat matematica, dar nu pentru ca nu o respect (dimpotriva!) ci de necaz ca nu mai am timp sa o studiez pentru a intelege mai bine teoriile haosului si stiinta complexitatii. Acelasi lucru este valabil pentru semiotica, desi nu uit niciodata de Korzybski si, mai recent, de Umberto Eco. Din insiruirea de mai sus lipsesc artele, adica un alt fel de a „cunoaste” realitatea, insa motivul absentei are legatura mai mult cu lipsa mea izbitoare de talent si mai putin cu incapacitatea lor de a verbaliza, deci de a transmite intelegerea intr-un mod accesibil si nedistorsionat subiectiv.
Spuneam ca realitatea este un loc in care nu te poti plictisi iar eu experimentez in fiecare zi asta. Daca-mi las conexiunile neuronale sa se deruleze in constiinta, o simpla iesire in parc devine o experienta coplesitoare prin bogatia ei. Sunt intrigat de oamenii care trebuie sa apeleze la droguri pentru a simti vioiciunea sau misterul vietii. Sunt si mai nedumerit de cei care au nevoie de entitati abstracte, imperceptibile (Dumnezeu) pentru a se relaxa si a da un sens propriilor vieti. Pentru mine, realitatea, asa cum este, este peste masura de uimitoare si adesea, pentru a-i face fata, am nevoie sa ma protejez simplificand-o sau chiar devenind mai retras, pentru a nu fi inundat de complexitatea ei. Nu vad de ce ar trebui sa apelez la o fiinta fantomatica si mai complexa pentru a explica existenta unei realitati deja incredibil de interconectate. Stiinta, cuplata intr-un mod potrivit cu sensibilitatea umana, poate genera experiente pe care nu ma feresc a le numi „spirituale”, grabindu-ma sa adaug, pentru a nu fi gresit inteles, ca ma refer la calitatea lor de a trezi incantarea, adica de a ne face constienti de splendoarea si incredibila diversitate a acestei lumi. Nu am nevoie de lumi paralele si universuri astrale, cu vouchere eliberate de presupuse autoritati de pe Pamant. Pentru a simti ca fiecare zi are sens este suficient sa fiu aici si acum. Sper ca si maine.