Andreea Lungu, pe care inca nu am reusit sa o conving sa-si faca un blog, ne spune cum sunt posibile unele schimbari folosind in mod eficient timpul:
Richard Wiseman, 59 seconds. Think a little, change a lot, 2009, Pan Books
Daca te hotarasti sa citesti aceasta carte vei gasi numeroase tehnici rapide si usor de aplicat in domeniul profesional sau in procesul de luare a deciziilor. Mai mult, vei afla cum poti deveni mai convingator si care este forma de comunicare ce te protejeaza cel mai bine de mincinosi. Si asta nu e tot! Iti vei spori sansele de a-ti recupera portofelul (poate chiar si I-phone-ul ?) in caz ca vei fi victima vreunui hot de buzunare in autobuz sau in metrou. Bonus, ai si niste teste foarte scurte de personalitate din care vei afla, de exemplu, ce tip de indragostit esti sau cum stai cu testosteronul (doar uitandu-te la degetele de la mana dreapta, dar fara sa consulti un manual de chiromantie).
Daca ai devenit interesat trebuie sa imi raspunzi la o intrebare, inainte de a comanda cartea pe Amazon – ma indoiesc ca ai rabdarea infinita de a astepta o eventuala traducere de la o editura autohtona. Ai vrea sa parcurgi un volum de 1500 de pagini, cu font de 10, spatiere 0.5, pentru care vei consulta cu siguranta dictionarul cel putin odata la doua fraze? Daca ai raspuns „Da!” poate ca e mai bine sa nu citesti recenzia asta si sa te apuci in schimb de Heidegger, eventual in original! Daca totusi am intuit corect si replica ta a fost un „nu” hotarat, sa stii ca nu ma dau batuta! Eu tot vreau sa te conving sa citesti cartea asta. Asa ca iti mai pun o intrebare, imediat dupa refuzul tau categoric: Dar o carte subtirica si usor de citit, cu capitole scurte si multe exemple, scrisa cu umor si intr-un limbaj accesibil?
Cred ca ti-ai dat seama ca deja am apelat, in cele doua paragrafe, la doua tehnici de persuasiune pe care le-am pescuit de la Wiseman si cu care mi-am propus sa te fac pe tine sa cumperi carti, iar pe seful meu sa ma lase sa ies la o plimbare („Sefu’, pot sa plec si eu vreo cinci ore? Nu? Doar 3 ore atunci?”).
Spre deosebire de alte carti de self-help, aceasta se sprijina pe numeroase studii stiintifice, unele cu rezultate contra-intuitive, deci poti fi sigur (sau aproape sigur, pentru sceptici!) ca tehnicile prezentate au fost testate experimental si ca au condus la rezultate semnificativ statistice (acuma nu ma intreba si pragul de semnificatie, marimea efectului sau limitele intervalului de incredere, carcotasule!)
Presupun ca vrei sa iti spun si tie cateva din smecheriile studiate, experimental, de Wiseman si alti psihologi pusi pe sotii. Avem insa o problema; ba nu, mai multe, explicabile si prin fenomene extrase direct din carte! Deschide la pagina 307 si vei gasi o varianta scurta a testului de personalitate Big Five. Orice absolvent de psihologie ar trebui sa fie in stare sa recite dintr-o suflare dimensiunilor chestionarului, chiar daca e trezit din stadiile 3-4 ale somnului, non-REM (din pacate am avut ceva surprize, deci nu e redundant ce spun acum!). Ei, daca la constiinciozitate stau relativ bine, nu acelasi lucru il pot spune despre extraversie (si, intre noi fie vorba, nici agreabilitatea nu e la cote maxime), asa ca nu simt nevoia sa impartasesc cu tine ce am citit eu zilele astea. In plus, ma confrunt si cu fenomenul de dispersare a responsabilitatii! Raluca Vasiliu a realizat de curand o recenzie excelenta a cartii, ceea ce atenueaza sentimentul de vinovatie ce m-ar putea incerca daca nu ma achit si eu de sarcina (da’ de unde vinovatie, m-am trezit in dimineata asta cu o doza de auto-indulgenta ceva de speriat!). Despre efectul trecatorului ai invatat, poate, la psihologie sociala. Primele experimente au fost realizate de psihologii John Darley şi Bibb Latané, urmare a socului suferit de opinia publica din Statele Unite dupa un incident destul de neplacut: o tanara, Kitty Genovese, a fost ucisa cu brutalitate pe o strada din New York, in 1964, iar anchetatorii au stabilit ca existau 38 de martori, dintre care niciunul nu a intervenit in timp util. Concluziile experimentelor nu sunt prea imbucuratoare: intr-o situatie de urgenta, o victima are mai multe sanse de a beneficia de ajutorul semenilor daca exista un singur martor, decat daca sunt mai multi; atunci cand sunt multe persoane prezente responsabilitatea se imparte, pana in punctul in care nimeni nu mai misca un deget! Ce te faci deci daca esti intr-o zona aglomerata (Magheru? La mall? Intr-un supermarket proaspat deschis, ce ofera doua sticle de ulei la pret de una?) si ti se face rau (Preinfarct? Criza de epilepsie? Ca sa fiu draguta, o banala criza de hipoglicemie)? Wiseman te salveaza din incurcatura cu doua sugestii pretioase, de tinut minte: daca esti femeie, un decolteu generos iti creste sansele de a primi asistenta; indiferent de ce sex esti, ca sa nu ramai prabusit mult si bine pe caldarim trebuie ca tu, cu ultimele puteri, sa alegi o persoana din multime si sa ii ceri explicit sa te ajute. Odata nominalizata, acea persoana nu va sta cu mainile incrucisate – daca nu vei avea ghinionul sa nimeresti tocmai un psihopat! Conform unui principiu asemanator, nu incerca sa strangi bani pentru o campanie umanitara cu scopul general de a ajuta milioane de copii din Africa. Oricat de paradoxal ar suna, vei aduna o suma mult mai importanta daca vorbesti despre un singur caz disperat (cu poze induiosatoare, detalii socante, relatari sfasietoare ale parintilor etc.) decat daca vii cu cifre si statistici despre miile de victime anonime care au nevoie de ajutor. In aceste conditii, mi-a pierit si mie motivatia de a scrie o recenzie. Nu te cunosc, nu stiu nimic despre tine, nu am nicio responsabilitate fata de persoana ta! Esti doar un cititor fara chip, fara suflet (ca nu l-am gasit in atlasul corpului uman) si poate chiar fara cupe D la sutien (daca ma insel aici nu numai ca decolteul nu te ajuta de data asta, dar e posibil sa te si incurce – o sa te consider o rivala, intram in competitie si s-o crezi tu ca-ti vand eu tocmai tie ponturile lui Wiseman despre cum sa fii atragatoare la intalnire!). Ca sa ma mobilizez totusi sa scriu recenzia ma vad nevoita sa aplic tehnica lui Wiseman: aleg o persoana cunoscuta din cele 2-3 despre care stiu sigur ca ma citesc (sau poate doar imi imaginez- idei delirante de grandoare!) si scriu de parca m-as adresa direct ei. Zis si facut, sa continuam!
Daca ai un interviu de angajare trebuie sa stii ca cel mai important este sa te faci placut! Zambeste, mentine contactul vizual, lauda corporatia, arata-te interesat de persoanele cu care vorbesti! Cel mai bine este sa incepi cu punctele tale slabe, pentru ca astfel vei fi perceput drept o persoana deschisa, dispusa sa isi recunoasca slabiciunile. Si un strop de modestie da bine, asa ca mentioneaza-ti realizarile, premiile si distinctiile mai spre finalul interviului, dand impresia ca a venit vorba despre ele firesc, poate chiar intamplator. Iar daca vrei sa pari inteligent si erudit foloseste cuvinte uzuale, simple si pe intelesul tuturor, deoarece experimentele lui Oppenheimer au evidentiat un fapt fantasmagoric si abracadabrant (pardon, am vrut sa zic „ciudat”): limbajul prea complex si apelul la neologisme fac impresie proasta, nu te crede nimeni ca esti destept! Cam atat despre interviu in cartea lui Wiseman, insa iti recomand o piesa de teatru geniala cu si despre psihologi, corporatii si HR. Se numeste „Metoda”, se joaca la Nottara si daca nu iesi de acolo bulversat inseamna ca ai vazut deja prea multe la viata ta (adica la corporatia ta, sesizezi vreo echivalenta intre termeni?)
De ce mai ai nevoie pentru a crea o impresie buna? Convinge-i pe cei din jur sa iti faca o mica favoare! Vor urma cu siguranta si altele, pentru ca vor porni de la premisa ca ai meritat favoarea respectiva, deci esti o persoana admirabila, demna de atentia lor. Altfel risca sa experimenteze disonanta cognitiva si stim deja ca oamenii mai degraba ar interpreta eronat faptele din realitate decat sa admita ca s-au inselat sau ca au facut o greseala. Principiul acesta are si un nume: efectul Franklin, deoarece Benjamin Franklin a intuit cel dintai beneficiile tacticii respective: „He that has once done you a Kindness will be more ready to do you another, than he whom you yourself have obliged.”
Dar de efectul caderii in fund ai auzit? Adica the pratfall effect, gasesti tu o traducere mai eleganta sau zi mersi ca am folosit, totusi, un eufemism! Daca esti deja perceput drept competent, o mica gafa nu va face decat sa iti creasca atractivitatea in fata audientei si vei deveni mai popular. Asa ca nu te rusina daca ai varsat paharaul de apa sau te-ai dezechilibrat in timp ce tineai un discurs savant intr-un amfiteatru sau la tribuna parlamentului; este foarte probabil ca cei din public sa se simta mai aproape de tine si sa te simpatizeze si mai tare pentru ca peripetia asta te-a umanizat oarecum in ochii lor, coborandu-te cativa centimetri de pe piedestal.
Te-ai saturat de atatea efecte? Ia de-aici inca unul, ca te-am avertizat ca e stiinta,nu self-help: efectul reflectorului! Daca te-ai grabit de dimineata sa ajungi mai repede la munca si, la vreo doua ore de la inceperea programului, realizezi cu stupoare ca ai tricoul sau camasa corporatista pe dos, nu te impacienta! Situatia este mult mai roza decat o percepi tu. Experimentele realizate de Thomas Gilovich (si asta e om serios, va spun eu, care l-am citit pentru lucrarea de licenta!) ne arata cum, in realitate, numarul celor care au observat ca ai camasa pe dos este mult mai mic decat cel imaginat de tine! Pe scurt, avem impresia ca ceilalti se uita la noi mai atent si mai critic decat o fac de fapt. Nimic mai putin adevarat! Doar si ei sunt preocupati, la randul lor, de propria persoana/ camasa/ tricou. Mai mult, e posibil ca singurul lucru care ii intereseaza la tine sa fie tocmai privirea pe care le-ai putea-o arunca lor. Pe de alta parte, faimosul experiment realizat de Daniel Simons si Cristopher Chabris ilustreaza fenomenul de orbire prin lipsa atentiei (inattentional blindness): cand te concentrezi prea mult pe un anumit aspect (pe tine insuti, de exemplu!) ajungi sa nu mai observi nici macar ditamai gorila care trece prin fata ta. Acum poate te gandesti de doua ori inainte sa iti umpli tot timpul liber cu programari la coafor, manichuira, cosmetica, electrostimulare, impachetari, epilat, machiat, pensat, tesalat, imbalsamat. Da, stiu pe cineva care in fiecare dupa amiaza merge la cel putin un salon. Crezi ca observa cineva a doua zi ca si-a schimbat culoarea ojei sau ca are trei fire mai putin la spranceana stanga? Esti atat de sigur ca acel cos care ti-a iesit in varful nasului este vizibil pana din celalalt capat al Bucurestiului? Si cum sa mai fii atent la celalalt daca ai devenit atat de centrat pe tine?
Ti-ai propus un scop si nu stii cum sa il atingi mai repede? Nu te baza pe gandire pozitiva si vizualizare ca s-ar putea sa ramai doar cu fantasmele tale frumoase. Cel mai important este sa ai un plan bine pus la punct, pe etape, pe care sa il faci public si care sa fie in acelasi timp realist. Ai grija insa la eroarea planificatorului! O gasesti si in cartea lui Wiseman, dar e descrisa mult mai frumos de Kahneman in „Thinking, fast and slow”, unde acesta ne povesteste cum s-a pacalit el insusi cand a incercat, alaturi de alti specialisti, sa elaboreze un plan de invatamant pentru scolile din Israel, in care sa figureze cursuri de rationament si luarea deciziilor –of, de-ar veni si in Romania cu astfel de initiative! Au pornit cu convingerea ca acest demers va fi finalizat in maxim doi ani. Ce crezi ca s-a intamplat? Opt ani mai tarziu curricula si suportul de curs erau gata, numai ca intre timp Ministerul Invatamantului isi pierduse interesul pentru proiect. In concluzie, tindem sa ne facem planuri nerealiste, bazandu-ne pe cele mai favorabile scenarii, in loc sa ne raportam la statistici si la ceea ce li s-a intamplat altora, in situatii asemanatoare. Un alt obstacol in calea realizarii obiectivelor este bine-cunoscuta noastra tovarasa, procrastinarea. Sa va vorbesc repede si de ea pentru ca mi-am propus sa termin recenzia in urmatorul sfert de ora.
Procrastinarea se refera la acele lucruri din categoria: de maine nu-mi mai bat copiii, citesc o carte la 3 zile, las tigarile si ma limitez la marijuana, ma duc la toate cursurile, nu-mi mai insel nevasta, ma apuc de sport, renunt la filme porno, incep dieta, nu mai pierd timpul pe Facebook, ajung la timp la munca, nu ma mai tai cu lama pe brate, spun mereu adevarul, gata cu ruleta ruseasca si Black Jack…ai inteles ideea! Dan Ariely are un capitol despre procrastinare in „Predictably irrational” si descrie acolo un experiment in care studentii ce nu au avut termene fixe pentru predarea lucrarilor si nici penalitati de intarziere au obtinut rezultate mult mai slabe decat cei care s-au bucurat de mai multa libertate. Nu prea suna asta a invatamant centrat pe elev, dar uneori idealismul si principiile umanismului ne fac sa uitam inclinatiile firesti ale omului spre..inertie si lipsa efortului, mai degraba decat spre evolutie si auto-actualizare. Wiseman ofera ca solutie la procrastinare efectul Zeigarnik: daca ai de facut un proiect apuca-te chiar azi de o mica parte din el, eventual de portiunea cea mai scurta sau cea mai usoara. Ce se intampla pe urma? Chiar daca te opresti, ramai cu gandul la treaba pe care ai inceput-o, iar creierul tau e nerabdator sa se apuce iar de lucru, deci ai castigat lupta! Am vrut sa incerc si eu saptamana asta, insa nu am reusit! Mi-a fost prea greu sa incep pana si acea prima parte menita sa antreneze restul. Recenzia asta, de exemplu, trebuia trimisa acum 2-3 zile. Am tot amanat. Si nici acum nu e sigur ca i-o trimit lui Adrian indata ce termin. Nu de alta, dar nu mi-am facut timp nici sa trec pe la RDS sa platesc factura, asa ca e posibil sa raman fara internet. Asta daca nu se misca mai repede baietii de la Enel si ma lasa fara curent…dar promit ca maine ma duc si rezolv toate problemele administrative. Iar acum sa iti vorbesc despre self-help aplicat la relatiile de cuplu; ba nu, mai tarziu, ai si tu putitinca rabdare, intai vreau sa te protejez de hotii de buzunare!
Cred ca stii deja ca suntem predestinati genetic sa ne reproducem, adica sa producem urmasi. Genele sunt egoiste si vor sa supravietuiasca, adica sa se transmita mai departe, daca se poate cu cat mai putine erori (mutatii) in procesul de transcriere a celor patru litere ce simbolizeaza secventele de nucleotide. Sunt invidioasa, in cazul genelor exista reincarnare si viata dincolo de moarte, spre deosebire de nimicul care ne asteapta pe noi! Ceea ce nu inseamna insa ca genele sunt constiente sau inzestrate cu capacitati executive cum ar fi planificarea, elaborarea de strategii ori rezolvarea de probleme. In raport cu sistemul aristotelian de cauzalitate nu este cazul sa vorbim despre o cauza finala (teleologica, ce implica intentionalitate) a evolutiei prin selectie naturala, ci mai degraba despre o cauza eficienta, in sensul ca exista un fel de algoritm natural prin care sunt selectate preponderent acele gene ce determina schimbari adaptative in fenotip. Pentru ca bebelusul sa supravietuiasca, adica sa beneficieze de ingrijire materna, este necesar sa fie dragalas, incat mama sa se topeasca cand se uita la el. Si uite cum ajunge aceasta sa isi petreaca cativa ani din viata schimband scutece si facdn de mancare in schimbul unui zambet fermecator de la micul escroc sentimental. Wiseman are insa si vesti bune: la fel de bine pot fi manipulati si strainii sa iti returneze portofelul pierdut sau furat. Nu trebuie decat sa pui in el o poza reusita cu bebelusul tau sau al unei prietene si ai cu 30% mai multe sanse de a-ti recupera portofelul.
Si daca tot am ajuns fara sa vreau la prichindei, probabil iti doresti un copil constiincios, cu auto-control, care sa vina acasa numai cu note de zece. Ai insa cateva cunostinte de psihologie, ai citit-o si pe Judith Harris, deci esti constient ca influenta ta ca parinte nu este atat de mare pe cat cred ceilalti. Cu toate astea, iti doresti sa faci tot ce iti sta in putinta. Ai putea sa incepi chiar cu alegerea prenumelui. In Statele Unite, elevii ale caror prenume incep cu initiala A obtin calificative mai bune decat ceilalti. La noi ar fi exact invers, pentru ca avem note de zece, noua, etc. in loc de A, B, C, D. Ia sa vedem ce variante ai…Zoe? Zaraza? Ai grija! Cu prenumele astea sunt sanse mari sa ai o fata de nota zece la scoala, dar trebuie sa iti asumi si riscurile colaterale, cum ar fi o scrisoare ratacita, un paharel de vin in plus…
Daca ai in birou o planta in ghiveci se pare ca devii mai creativ. Eu una prefer ca florile si plantele sa ramana afara, unde le e locul, iar cand sunt in pana de idei sau vreau sa-mi pun un pic de ordine in ganduri plec eu sa ma plimb intr-un parc cu verdeata, ca doar nu o sa aduc copacii in casa! Cei apropiati stiu foarte bine ca nu imi place sa primesc flori. Ceea ce nu i-a impiedicat pe ai mei sa imi aduca fiecare, cand m-am mutat in casa noua, cate o planta in ghiveci. Nu, clar nu au citit cartea lui Wiseman, a fost doar un act de razbunare! De ce? Pai cu cativa ani inainte le facusem si eu un cadou nesolicitat: un caine, pe care il cumparasem initial pentru mine, intr-un moment de inconstienta, cand uitasem ca, la vremea respectiva, casa era doar locul ajungeam seara tarziu, ca sa dorm (si nici asta noapte de noapte). In mai putin de o saptamana catelusa a aterizat la parinti (ghici cine mai e acum fetita mamii?). Acum, dupa ce am citit „59 de secunde”, am inteles ca le-am facut un mare serviciu: prezenta unui animal de companie coreleaza cu o incidenta redusa a depresiei si, foarte important odata cu inaintarea in varsta, cu o scadere a valorii tensiunii arteriale.
Am aminitit despre interviu, persuasiune, motivatie, creativitate, parenting. Mi-a scapat ceva? Aaa, relatiile de cuplu! Aici e nevoie nu atat de tehnici de persuasiune cat, spune Wiseman, de disponibilitatea catre intimitate si auto-dezvaluire. Daca cunosti vreo persoana care evita situatiile in care s-ar putea simti vulnerabila ar fi bine sa ii recomanzi o prelegere TED sustinuta de Brené Brown, „The power of vulnerability”. O gasesti pe internet. (Ca sa nu las loc de interpretari, eu am dat de ea intamplator in timp ce cautam, bineinteles, altceva!) Si asa mi-a aduc aminte de o scena din serialul Friends, cu urmatorul dialog intre Rachel si Monica:
„Rachel: Du-te acum la tipul ala si spune-i ca ti se pare simpatic! Care este cel mai rau lucru ce se poate intampla?
Monica: M-ar putea auzi!”
Bun. Pai, daca nu vrei nici macar sa te auda, este un pic irational si absurd sa te astepti sa fii remarcata si placuta, sper ca esti de acord cu mine! La urmatoarea intalnire la care te prezinti Wiseman te-ar sfatui sa nu vorbesti despre vreme sau piata imobiliara, ci despre lucruri care conteaza cu adevarat despre tine si pe care nu le-ai spune chiar oricui. Chiar cu riscul de a fi auzita si inteleasa!
Am trecut la genul feminin pentru ca, desi nu am nicio statistica in fata, astfel de comportamente sunt asociate mai frecvent cu reprezentantele sexului frumos, care asteapta, impasibile si tacticoase, ca masculii sa intre in competitie pentru ele, adica ei sa fie cei care actioneaza. Ce se intampla insa daca sunteti undeva in oras, pe la primele intalniri, si obervi cum o tinerica apetisanta se uita insistent inspre partenerul tau, ba ii mai arunca si cate un zambet? Daca ne luam dupa studiile citate de Wiseman, acest incident are toate sansele sa conduca la niste consecinte pozitive pentru relatia voastra: privirea admirativa a altor femei va spori atractivitatea atribuita de tine partenerului, astfel incat te vei simti si mai bine alaturi de el. Acum nu stiu ce parere ai tu si ce ai face in situatia asta, dar eu cred ca m-ar interesa si reactia lui. Daca el se arata indiferent, sau, si mai bine, chiar amuzat de incercarile celeilalte, probabil ca da, tot raul spre bine. Insa, in caz ca se prinde in joc si vad ca atentia lui devine periculos de distributiva (sa nu uitam ca vorbeam de primele intalniri!), eu una ma retrag imediat, ca doar nu am venit la concurs sau la examen! Probabil ca nu este cea mai inspirata strategie reproductiva, dar nu pot sa spun exact, pentru ca nu am citit inca „The Mating Mind”. Recuperez la anul, daca nu vine sfarsitul lumii intre timp. Glumeam, stiu ca nu crezi asa ceva. Dar ia stai putin ! Esti atat de sigura ca vei apuca anul viitor? Sunt convinsa ca nu ne paste, in viitorul apropiat, niciun cataclism de dimensiuni universale, care sa distruga intreaga planeta Pamant. Si nu vreau sa aud de coliziuni iminente cu nu stiu ce asteroid tinut secret de NASA, urasc orice aduce cu teoriile conspiratiei. Pe de alta parte, fiecare dintre noi va apuca…sfarsitul lumii personale! Este extrem de putin probabil ca acest lucru sa se intample chiar luna asta, de acord! Dar nu imposibil…Lebedele negre sunt mai frecvente decat ne-am astepta in mod normal. Gandeste-te doar cate coincidente ti s-au intamplat in ultima luna. Pe cele frumoase le numesti sincronicitati; uneori, insa, coincidentele se pot termina prost si atunci vorbim de ghinion! Ce m-a apucat si pe mine acum, cand probabil ai inceput goana dupa cadouri si brad? Pai tocmai asta! Este felul meu, un pic morbid, de a face fata, in luna decembrie, toxiinfectiei cauzate de prea multe figurine in forma de Mos Craciun, facute dintr-o pojghita subitre de ciocolata, dar atat de goale pe dinauntru! Cum am ajuns insa de la cuplu la sfarsitul lumii, moarte si apoi sarbatori? ADHD, as fi spus daca eram inca un copil. Dar nu mai sunt, deci nu stiu cum sa explic elucubratiile astea. In psihanaliza s-ar numi lanturi de asociatii libere; in psihopatologie: fuga de idei sau mentism; in literatura ar fi fluxul constiintei, „stream of consciousness”- apropo, tu ce crezi despre constiinta si despre qualia?
Revenim! La cuplu, nu la moarte, relaxeaza-te! (Desi, dupa ce ti-am reamintit ca viata este o resursa limitata, epuizabila, s-ar putea sa reconsideri diferite aspecte, printre care si relatia de cuplu!) Urmeaza demontarea unui mit, intretinut cu precadere tot de noi, fetele. A face pe inaccesibila sau inabordabila (playing hard to get) NU te ajuta sa cresti in ochii partenerului. Acum eu te cred ca e mai usor sa te tii de jocuri psihologice decat sa fii sincera, fara masti, transparenta, expunandu-te riscului unei posibile respingeri. Dar in acest caz nu poti afirma ca esti intr-adevar interesata de partener, ci doar de tine insati! Cata vreme teama ta este mai puternica decat atractia, celalalt ma indoiesc ca se va simti bine langa tine, nevoit fiind sa se intrebe tot timpul oare ce vrei sa spui, de ce te porti asa sau daca il placi cu adevarat. Stiu despre ce vorbesc, nu mi-e straina experienta…tin minte si cat de obositor si de fara sens devenea acest joc la un moment dat. Dar stii de ce putem noi, oamenii, sa facem pe inaccesibilii, adica sa ne prefacem sau sa disimulam? Pentru ca avem o teorie a mintii, dobandita incepand cu varsta de 4-5 ani, adica suntem capabili sa atribuim altor persoane stari mentale, emotii, dorinte si intentii, dar si sa adoptam perspectiva lor mentala. (Sunt „sub influenta” a doua conferinte sustinute saptamana asta de Radu J. Bogdan, posesor al unui doctorat la Stanford si, in prezent, director al Programului de Studii Cognitive de la Universitatea Tulane. Dovada ca, din cand in cand, se intampla lucruri interesante la FPSE.) Nu se cunosc inca foarte bine ratiunile evolutioniste pentru care avem aceasta capacitate de nivel inalt, este posibil ca ea sa fi aparut ca o adaptare a copilului la presiunile sociale si la gradul inalt de noutate si de complexitate din mediului inconjurator. Teoria mintii joaca un rol crucial in toate formele de interactiune sociala, iar disfunctiile ei se asociaza cu anumite psihopatologii cum ar fi autismul si, dupa unele pareri, chiar schizofrenia sau tulburarea de personalitate anti-sociala (psihopatii nu sunt capabili sa inteleaga suferinta altora). Un adult normal poate atinge o intentionalitate de gradul 5, adica intelege un rationament de tipul: Eu cred (1) ca tu vrei (2) ca eu sa cred (3) ca tu nu stii (4) ca eu intentionez (5). Poti, asadar, presupune ce gandesc altii despre tine, ceea ce iti da tie posibilitatea de a incerca sa manipulezi acele opinii, intr-o directie convenabila pentru tine. Si mai stii ceva: ca celalalt, la randul lui, dispune de propria teorie a mintii, cu care isi construieste diverse strategii, uneori extrem de elaborate, prin care sa controleze ce crezi tu despre el, ce iti da voie el sa afli sau ce lucruri neadevarate este in avantajul lui sa te faca sa crezi despre el. Complicat, nu? Hai sa ne uitam la cateva scenarii posibile ca sa te lecuiesti de disimulare. Daca tu faci pe indiferenta, el are doua variante: fie crede ca esti indiferenta, fie ia in calcul posibilitatea ca vrei sa il induci in eroare. Daca crede ca esti indiferenta si nimic din atitudinea ta nu ii schimba convingerea iti mai da tarcoale o scurta perioada de timp, dupa care pleaca si isi incearca norocul cu o persoana mai responsiva. Moment in care probabil ca tu iti vei spune ca ai procedat foarte intelept si ca respectivul nu iti merita atentia din moment ce a dat bir cu fugitii atat de repede. Daca, in schimb, se gandeste ca tu doar te prefaci ca esti indiferenta, va cauta sa isi testeze presupunerea in realitate. Dar, cum e doar o presupunere si nu o certitudine, o va face si el indirect, temandu-se sa nu fie respins si ridiculizat. Iar tu vei continua sa joci rolul tau de printesa inabordabila pentru ca nu vei sti sigur daca el, fiind subtil, chiar te place sau doar te pune la incercare ca sa isi hraneasca orgoliul pe spinarea ta. Intr-un tarziu oboseste, pleaca, tu stai acum si suferi, regretand ca te-ai purtat atat de imatur. Apare un alt barbat, numai ca de data asta chiar iti este indiferent, nu te atrage si pace! Insa, spre deosebire de primul, acesta e mai curajos, mai extravert, nu se da batut cu una cu doua. El e convins ca tu doar faci pe indiferenta si uite cum incepe alta distractie. Poti sa ii explici tu la nesfarsit ca nu esti atrasa de el sau ca te gandesti la altcineva! El nu vrea sa priceapa, crede ca joci un rol si ca o femeie care spune „nu” zice de fapt „nu chiar acum, mai incearca!”. Te suna de zece ori pe zi, te asteapta cand iesi de la serviciu, se tine scai de tine si crede ca va veni o zi cand vei inceta sa te prefaci ca nu esti interesata. Acum descurca-te sa scapi de el, asa iti trebuie daca ti-a placut sa joci teatru in afara spatiilor special amenajate. Ce am vrut eu sa iti arat aici? Cat de frustrant, chinuitor si epuizant este jocul disimularii in cuplu. Si cat de mici sunt sansele tale de reusita daca perseverezi in aceasta atitudine defensiva si lipsita de autenticitate! Interactiunile amoroase dintre partenerii unui cuplu sunt un teren fierbinte si fertil pentru orice psiholog interesat de cum functioneaza creierul, cum distorsioneaza realitatea, ce euristici si biasuri cognitive se pun in miscare. Esti convinsa ca te inseala partenerul? Sigur ca o face, ti-o spune si biasul de confirmare de fiecare data cand tu il suni si el nu raspunde la telefon. Nu te-a invitat inca la intalnire? Un pic de wishful thinking si vei crede ca e doar timid. Nu concepi sa fie atras si de altcineva? Biasul increderii exagerate isi face de cap in mintea ta! Fascinante distorsiunile astea, din punct de vedere teoretic! Imi inchipui insa ca, in viata personala, nu ti-ai propus sa devii obiectul de studiu al unui psiholog cognitivist sau clientul permanent al unui psihoterapeut de cuplu. Asa ca, in încheiere, iti voi repeta indemnul dat de Rachel din Friends, scurt si la obiect: daca iti place de tipul ala, du-te chiar acum si spune-i ca e simpatic!